Oameni

Un coleg dintr-un penitenciar n-a putut ieși la pensie și a trebuit dat afară la împlinirea nu-ș cărei vârste. ANP a răspuns sec. Boci și alți uitați au bramburit la legi pân’ s-a ajuns în tot felul de situații de acest gen. E ilegal. Împuterniciți cu nota 2 stau cu anii în funcții de conducere. E ilegal. Ilegal, doar că ANP își asumă hoarda de șefi închipuiți, nu-și asumă un om care-a muncit o viață. Doar un om.

Un coleg dintr-un penitenciar nu-și primește salariul întreg vreo 2 ani. Iarăși, nu-ș ce legi au bramburit, nu-ș cine. ANP îi răspunde că dacă i-ar face dreptate ar fi un precedent periculos. Auzi, dreptatea ar fi un precedent periculos. Până la urmă reușește. Mai bine de 2 ani, zeci de adrese și tot soiul de șefi fără minte îi stau în cale. Nici măcar o secundă nu le-a trecut prin cap că dreptatea omului ăluia nu-i o povară pentru dânșii. Doar nedreptatea pentru cine-o duce.

Un coleg din ANP își decontează vizite acasă pretinzând c-ar fi în misiune. Zeci. Fals adică. Un altul tot de prin ANP, își decontează chirii umflate. Fals adică și înșelăciune. Să nu facem scandal, lăsați auditul. Avem nevoie de liniște. Colegul ăla e și acum nu-ș ce director. ANP își asumă bandiții cu funcții, nu-și asumă berbecii care o comit fără acoperirea funcției. Îi vedeți la televizor în ‘mari’ reușite de combatere a criminalității penitenciare. Justiție de televizor. Prevenire ioc.

Un coleg din ANP ‘reușește’ de ani de zile să fie etalonul prostiei. Numele i-a devenit renume, si substantiv comun si adjectiv. Sluga proasta dar neceara, oricaror sefi mai mari se preumbla deasupra-i. Intr-un penitenciar un coleg ajunge in comisia de disciplina pentru ca n-a avut bani sa mearga la un curs. Mai mult berbecii din comisie, colegi, il gasesc vinovat… de frica. Doar presiuni extreme duc la anularea unei pedepse absurde.

Oameni… nu musai în antiteză. Doar altfel. Si, total pe langa subiect, cam cati dintre actualii directori credeti c-au aminti in lucrarile de management despre dreptate, si despre nevoia de dreptate in sistemul penitenciar? Exact atâția câți au crezut că e mai important un principiu decât recompensa personală rezultată din obținerea unei funcții de conducere. Numărul îl ghiciți singuri.

16 thoughts on “Oameni”

  1. Domnule Dumitrascu, mi se pare ca s-a mai “atacat” aceasta problema prin vara. Ramasese, pare-mi-se, sa se includa cateva propuneri pe lista aceea pentru modificarea Statutului. In speta este vorba despre acei colegi de ai nostri, preoti si alte categorii de fost personal civil, unii cu 20 de ani vechime in sistem, care sunt acum ofiteri si care cu ocazia implinirii varstei vor iesi din sistem, fara a beneficia de vreun fel de pensie. Poate ar fi interesanta si pozitia ministerului in aceasta problema. In cazul in care ANP ar spune ceva de genul “Asta este. Problema nu este la noi, ar trebui modificată o lege organica”, sa stim macar calea de urmat Sa nu mai batem saua prin ANP, degeaba, pentru ca “problema nu este aici”. La oamenii astia.

  2. Și noi care credeam că multitudinea de comisii și comisiuțt create atât la nivel de unitate cât și la nivel de ANP analizează cazurile punctual, caz cu caz, nominal, individual ?!Se pare însă că punctual, caz cu caz , individual sunt analizate DOAR frezele, unghiile, ținutele coelegelor din comisie…
    La Arad preotului i s-a comunicat că: cu data de…(la împlinirea a 57 de ani) raporturile sale de muncă au încetat…deoarece persoana în discuție nu avea 15 ani vechime ca militar, cel mai mulți ani a lucrat ca personal civil,a fost lăsat în neant… nici salariat dar nici pensionar…Patriarhia Ortodoxă Română i-a spus să-i dea ANP-ul pensie,ANP-ul…Nu a contat că dânsul a construit două biserici în Penitenciarul Arad.Nu a contat toată dăruirea cu care a lucrat în toți acești ani…Nu a contat…

    1. De nimeni.Iar site-ul n-a fost blocat.r site-ul n-a fost blocat. Doar ca n-am mai avut rabdare cu postacii. Daca postacii continua, nu se va mai comenta. PS. Nu continuati pe linia asta, iar inchid. La subiect va rog, aveti reguli clare.

      1. Intru, citesc și foarte rar îmi exprim și eu câte o opinie. Probabil a fost o problemă din calculatorul meu, dar observ că s-a rezolvat. Uneori ne regăsim în cele scrise de dumneavoastră, oricum sunteți cei care ne susțineți, să continuăm, să fim puternici, indiferent de vremuri!

        1. Pe cat sunt de frumoase vorbele, pe atat sunt de adevarate. Multumim celor ce au facut ca mesajele si strigatele de suparare si deznadejde sa fie vazute si auzite de cine trebuie.

      1. pentru ca tot ati amintit de proiectul de management al directorilor promovati in acest an ma gandesc ca sindicatele vor amenda legea 293 , in sensul in care mandatul pentru functie de director sa fie de 4 ani iar la sfarsitul acestui mandat sa fie evaluat managerial avand ca obiectiv al evaluarii , aplicarea practica a proiectului cu care a castigat functia de director de unitate. Asta ca sa nu se mai vehiculeze ideea ca si in mandatul dl. dir. general DOBRICA aceste functii s-au incredintat strict politic!A se vedea contestatia la postul de director al penitenciarului Focsani!!

  3. Da, la Bistrita am avut o colega care mai avea nevoie de 15 zile pentru a beneficia de pensia de serviciu….15 ZILE !!! Nici “marele” ANP care asa cum foarte bine ati spus imputerniceste fara numar oameni fara respectarea prevederilor legale : deci ILEGAL…, nu a putut (?!) si nu poate face nimic ptr. acesti oameni care au muncit o viata in acest sistem. RUSINE sa le fie !!!

    PS. Ma intreb daca ar fi iesit la pensie un nene ofiter cu niscaiva functie in structurile de conducere ale ANP-ului si avea nevoie de 15 zile ptr. a beneficia de pensia de serviciu….”barosanii” aflati la butoane tratau cu aceeasi indiferenta acest lucru? Tind sa cred ca tratamentul era preferential…

    1. Trebuia putina orientare in teren a colegei noastre,dupa parerea mea!Solutii legale de castigare a celor 15 zile care ii mai trebuiau erau.Spre exemplu un CM de 15 zile care impiedica incetarea raporturilor de munca pana la finalul acestuia!Uneori in caz de forta majora mai putem aplica si tupeul.E corecta d-lor solutia data tardiv de mine?

Comments are closed.