Tribute…

… to the fighting uruk-hai!

Mai demult un prieten făcea o comparatie intre FSANP si un film de o oarecare notorietate. Ceva neintelegeri prilejuisera comparatia. Nici nu mai conteaza. Subsemnatul era, așa, un fel de Saruman iar noi, cumva, eram ăia răii. Avem așa un spirit al nostru, mai rebel. Mai altfel, mai greu de inteles, mai greu de explicat. Nepotrivită comparația, înțeleasă reacția.

O vreme m-am gândit la o replică pe temă. La vremea respectiva am avut câteva schimburi de politeturi, date fiind cele niscaiva neînțelegeri. P’ormă m-am gândit că nici măcar nu contează asta. Mi se pare și acum că nu ne-am înțeles. Nu suntem, noi cei care lucrăm în penitenciare, eroul pozitv al vreunei povești. Luptăm pentru o cauză pierdută, recidiva va fi o vreme undeva la 70%. Nimeni nu înțelege ce facem și cine suntem. Ei și ce dacă “noi credem în oameni”?!

Presa nu ne va iubi, vom fi veșnic de partea cu probleme. Ce facem cu toții bine va fi umbră, ce facem câțiva rău va fi lumină. Și, așa ne va ști publicul. Așa vom fi văzuți. Așa ne va percepe poate Alexandra Șinc. Ieri ați aflat poate cine este, dacă ne-ați citit site-ul. Demult știți cine suntem și că vom rămâne în umbră. Că ne va fi șef Alexandra sau un altul.

Suntem cei care nu vom defila de Ziua Națională. Deși, ne riscăm în fiecare zi viața. Suntem cei care nu vom primi cele mai bune dotări, deși totul se strică în jurul nostru. Suntem cei care vom purta uniforme vechi și rupte, deși pretenții sunt. Suntem cei care facem ceva ce puțini ar fi dispuși s-o facă.

Și, îmi amintesc de reacțiile de acum ceva timp la afirmația unui coleg care spunea că suntem un fel de “ocrotitori ai gropii de gunoi a societății”. Un deținut încerca să-l umilească, asta i-a fost reacția. Bună zic eu. Destui, m-au certat cândva pentru c-am folosit expresia.

Ciobanu Dorin a murit recent, pensionar de tânăr. O explozie, un incendiu, neștiut. Dânsul e cel cu replica. Căndva m-a învățat, nu singur, atâta meserie de supraveghetor câtă am știut și voi ști. O parte din ce sunt și ce reprezint îi datorez, lui și celorlanți neștiuți. Așa cum lumea asta ne datorează multe nouă, fără să știe.

Cine-a văzut deci filmul înțelege cum devine treba cu comparațiile. Suntem ăia neștiuți, neînțeleși, necunoscuți. Suntem aici, undeva, ne facem treaba. Că suntem buni, răi sau altfel. Suntem aici și facem, al dracului de bine, ce facem. Aviz celor care-și închipuie că pușcăria se întâmplă doar altora.

Recunoștință, deci, luptătorilor! Chiar dacă unora nu le place ce văd. Și, salutări celor doi prieteni care m-au inspirat. Unul care speră și celălalt care deja știe. N-a mai avut alt timp. Altfel, suntem încă destui. Și, dacă noi vrem, nimic nu ne poate opri!

45 Comments

  1. Juristul de la Arad este baiat bazat, la intrare in sistem a dat de doua ori testarea psihologica pana a luat(testare data in doua zile consecutiv), cu o familie mare, sotie ofiter, cu frate mutat de la Timisoara la Arad cu sprijinul lui Dobra,cu cumnati si cumnate cu nepoti,deci o familie mare in slujba penitenciara. Acesta este marele jurist care se u…. pe oameni.

    • Revolta pe care o porti in suflet te OTRAVESTE ! Crezi ca vei rezolva ceva? E suficient ca ai transmis nedreptatea pe care o simtiti voi (sau numai tu?) IMPORTANT este sa ai incredere in TINE !

      Un gand bun pt. tine – Scapa de URA pe care o alimenteaza NEDREPTATEA!

  2. Deja ma dor sufletul si mintea de cata furie si lipsa de intelegere dam dovada ! Atat suntem de frustrati de sistem si nedreptate incat, in loc sa ne scriem lucruri frumoase, ne balacarim intre noi.
    Eu va propun un nou SUBIECT (si de proprie constiinta). Care sunt CEI MAI RESPECTATI OAMENI DIN UNITATILE NOASTRE si DE CE ?Haideti sa-i laudam pe cei care MERITA si inca TRAIESC SI ACTIVEAZA in SISTEM ! Asa, ca o alta discutie intre noi si fara comentarii copilaresti ulterioare . Ce ziceti, va bagati? Cu respect

    • D-na Dariana,eu vreau s-o laud pe bunica care m-a crescut de mic,de la 4 luni.Pot? Ea nu vrea,cica ce trebuie sa mai afle lumea de-o baba?

      • Daca bunica ar fi stiut ca o mentionati in acest dialog, s-ar fi rusinat, pentru ca are BUN SIMT! Dar ar fi fost mandra ca nepotul ei a ajuns baiat MARE si lucreaza intr-un sistem pe care dansa il percepe ca fiind .Oricum, ma bucur ca v-a sensibilizat acest subiect si va multumesc! Poate souneti si pe cine respectati din unitatea unde lucrati ! Cu respect

        • @ d-na Dariana Respect ciini de paza de pe perimetru,ca-si fac datoria,nu i-amm vazut dormind cind trec pe linga ei si nu mi-au cerut nimic.Nu m-au muscat din dos..dar nici din fata! Referitor la bunica..ea nu se rusineaza de orice,numai cind se uita la TV si vede ceva ce nu se arata pe timpul ei decit sotului..intr-adevar are mai mult bun simt

          • vA MULTUMESC pentru intelegere si pt. faptul ca ma cansiderati modesta in aprecieri!Si eu iubesc acei caini care sunt, de faaaapt, singurii ADEVARATI PRIETENI !!!!!Dar, cu aceeasi prietenie, va rog sa scapati de ANONIMATUL care va apasa si sa fiti INTELEPT ! Cu drag …

  3. Minunat ar fii daca corectorii astia gramaticali si-ar gasi alta slujba undeva la scoala. Bai fratilor terminati cu corectatul desteptilor, analizati mesajul transmis nu greselile gramaticale. Nu toti sunt atat de pregatiti la gramatica, daca erau se faceau profesori de romana.
    Voi corectorii ce cautati in sistem, mergeti in invatamint, noi in sistem suntem lucratori la penitenciar nu oameni de litere frustratilor care nu stiti cu ce sa va valorizati mai mult.

  4. Apropoo cu colegu de la Arad JURISTU vrea sa faca cartile in favoarea lu Lancea si Dobra ca doar a promis si lu Halcin ca toate procesele le va rezolva cum a rezolvat terenurile de case….. D-ne ce oamenii sau indivizi ne mai conduc…… Se duce totuuuuuuuu!

  5. Cel mai mare tribut il plateste cei de la arad nu le/au decontat plata pe transport dar dupa 2 zile pastorul sa gandit sa le deconteze dupa o sedinta a celor eminenti din comisie. Dar avem si un nou erou JURISTUL care dupa opinia sa cica SE URINEAZA pe toti smecherii pentru ca il tine.D-le Dumitrascu va intreb sincer este posibil ca un JURIST sa faca asemenea afirmatii sa nu le zic injurii? Tot e bine ca la Arad lucrurile merg bineeeeee!

  6. Mult comentarii nu sunt postate iar unele intentionat distorsionate, nai cum sa fii inteles ( pt. urzica, umbra )

    • In unele comentarii aveti neplacutul obicei de a injura. In majoritatea nu reusiti cu limba romana. Se scrie “n-ai” nu “nai”. Dupa cum nici miau nu se scrie in toate situatiile ca pisica. Altfel, intrebarea ramane. Cum se face ca lipsa de cultura si eduatie se insoteste atat de bine cu tupeul si prostia?

    • Vanatorule, ai trecut la vanat de cratime si litere? Urmatoarea fraza e scrisa in stilul tau, cred ca poti sa intelegi ce vreau sa-ti spun: “Near facea mare placere daca a-i deschide cate-o data o carte de gramatica siuna de logica.”

    • de ce nu iti dai foc, dupa ce bineinteles ti-ai bagat teava de la pusca in gura si ai apasat pe tragaci ?

  7. Ce profanez ? Lesu’ lu’ matale ? C-am vazut si morti mai vii ca tine. Profana-ti-as… ignoranta !

    • ei, cu mare regret in sufletele noastre am realizat ca de fapt sunteti” ULTIMUL SAMURAI” al acestui sistem, ca pe multi dintre noi ne-ati reinventat.Daca ar fi sa ne permitem acordarea de note pentru prestatia dvs. in calitate de opozant al sistemului dar si ca presedinte al ” pretorienilor” aveti un 10 cu felicitari.S-auzim de bine!!sau vorba unui rapsod popular :” NU SE POATE CU DE TOATE” !- si bine a zis olteanu’!

  8. Nici pe depare gandul de-al apara pe domnul Dumitrascu. Stiu, cel putin la fel de bine pe cat crezi tu ca stii, ca nu are nevoie de avocat, fie el si Urzica. In schimb, am tot dreptul sa aplic tratamente, dupa cum imi dicteaza constiinta si bunul simt (aya cat am in dotare) Apropo, tie cine ti-a creat aparenta ca ai detine niscaiva veleitati de mediator, ventual arbitru si, indeobste, de detinator de adevaruri absolute? Fraticule, de ingeri deveniti demoni, am auzit, invers, ba. Iar din neoameni, doar demoni.

    Poate nu ti-a spus nimeni inainte de a te apuca de parerit, dar articolul la care magarul s-a trezit sa raga este chiar unul de suflet, unul cum, trebui sa recunosc, rar a scris autorul. Deci, nu pe dansul il protejam, ci starea creata. Dar, pana nu da unul cu copita, nu ne simtim bine. Pana nu face unul balci si circ, nu ne regasim starea de normalitate. Si, tot bineinteles, trebuie sa mai apara unul care, incantat de imaginea mocirlei in care se tavaleste cel cu poalele in cap – de altfel, o normalitate la romani, face pe impaciutorul, doar pentru a nu rata spectacolul. Fi-ne-ar normalitatea de cap sa ne fie !

    • Ma,nea Urzica..tratamentul pe care crezi matale ca vrei sa-l aplici si care crezi ca e panaceu universal,testeaza-l pe matale..mare doctor sau vraci.Toate articolele sint de suflet ,depinde ce profan crede ca le-a inteles!Fratioare,matale nu protejezi o satre sufleteasca ,matale profanezi!R
      ealizezi asta,sau iti trebuie tratament?Fi-ti-ar normalitatea de tratament..in capul tau sa fie,durule!

  9. Ma nea’ Urzica..si matale stai naspa ..la politete!Acuma..ce vrei? Poate oamenii inainte de a fi ingeri..mai sint si demoni,mai stii?Cred ca d-nul Sorin n-are nevoie sa-l apei tu..Omul e prea destept sa mai aiba nevoie de avocatul Urzica.Stai potol frate!

  10. Daca hienele sau sacalii pot fi considerati vanatori, atunci, da, si tu te poti numi asa, fara nicio deosebire.

    Pacat ca pe tine nu te-a scolit nimeni in “arta” gramatichiei. Ca nu le ai, “vanatorule”, nu le ai… Dar, in schimb, esti “artist” desavarsit in ale lichelismului.

  11. Toți avem de învățat de la cei mai “bătrâni” ,si numai așa învățăm!Stand pe lângă ei si printre ppl-ei!Depinde acum si ce vrem sa învățăm!Pacat ca multi dintre ei cand ies la pensie nu apucam sa-i mai vedem mult in viața!Sa-i fie tarana ușoară!

  12. Nea Sorinele poate ne zici de la cine ai invatat meserie ca de director A.N.P. !!!!!???
    Daca tot esti asa de romantic zine si cine te-a scolit in “arta” sindicala, fiindca nu le ai nea Sorinele.

    • Opinia dumneavoastra, rezultatele subsemnatului va contrazic. Pe vremuri faceam liste pentru uituci, daca vreti revin. Banuiesc ca e cazul avand in vedere pasiunea sincera pentru persoana subsemnatului si lipsa de intelegere a subiectului in discutie.

      Aflati deci ca “meserie ca de director” am invatat la Institutul National de Administratie (management public) si in Anglia (management strategic) (Curs 2 ani – Master). Pentru sindicate la Organizatia Internationala a Muncii – Geneva, Academia Sindicala – FES si Lidero – Cartel Alfa. Sunt chiar unul dintre formatorii Cartel Alfa pe platforma online.

      Dumneavoastra limba romana cu cine ati invatat, ca tot veni vorba? Banuiesc ca nu e cazul sa va intreb despre realizari in vreun domeniu. Dumneavoastra cine sunteti? Doar un om mic, cu un caracter si mai mic? Un postac neinformat? Un aiurit nimerit pe site? Cine sunteti? Pentru ce traiti? Ce-ati facut remarcabil in grandioasa dumneavostra existenta anonima?

      Ati crescut salariile colegilor dumneavostra cu 35%? Ati incadrat 1700 de posturi vacante? Ati modificat legislatie executional penala? Ati reluat plata unor sporuri? Ati introdus si acordat drepturi noi suplimentare colegilor?

      Ati achizitionat 110 autospeciale? Ati achizitionat echipament pentru tot personalul si acordat restante pe 2 ani? Ati introdus ocuparea posturilor de conducere prin concurs? Ati reactionat public impotriva abuzului Guvernului? Ati primit vreo amenda de 100 de milioane? Ati scris zîilnic pentru informarea colegilor?

      Ati aparat pe cineva in Comisia de disciplina sau in instanta? Ati recuperat drepturi pierdute (confidentialitate, fidelitate etc)? Ati impus recuperarea timpului de lucru suplimentar sa in zile de sarbatoare? Ati impus fonduri pentru imbunatatirea conditiilor de lucru si formare profesionala?

      Ati facut vreun coleg sa se simta aparat? Ati determinat schimbarea vreunui ministru sau director care abuza de functie? Ati dus in instanta dirctori pentru fapte de coruptie? Ati facut ceva, cumva, orice care sa nu va priveasca personal?

      Eu da. Cu asta va comparati. Si, nimic din ce am enumerat mai sus nu mi se aplica si nu mi se va aplica vreodata. Si, ca sa faca asta, sa am parte de reactii ca cea de fata, am renuntat la asigurari sociale si medicale si la concediu.

  13. Asta e “tributul” pe care-l platim toti..viata.Cel mai mare tribut! De aceea trebuie traita in demnitate!

    • Corect Anonymous, cata dreptate ai, numai ca sistemul are 1 % oameni demni iar restul c..ve., cei mai mari lingai posibili.

  14. Domnule Presedinte
    Cunoasteti multi oameni ca “dascalul” dvs..ca eu nu!Au apus vremurile omeniei,ale blindetii si rusinii!De la cine sa vada sau sa invete?Perceptia asupra sstemului e corecta!V-o spune cineva care poate sa faca comparatie intre”ere”.

  15. Frumoase amintiri vechi si triste amintiri recente.
    Mentorul in ale supravegherii pentru domnul Dumitrascu avea grija sa ne invioreze diminetile si sa ne aduca zambetul pe buze intrebandu/ne vesnic daca nu avem cumva vreun bolt de senila de tanc sau foaie de arc de vapor ca sa-si faca si dumnealui un fier de plug. Dupa care isi lua geanta de piele neagra la subtiori, isi ridica pantalonii si pleca zambind catre casa.
    Umorul, uneori cinic, era felul lui de a-si exprima sentimentele. Fara sa jigneasca, fara sa ceara luna de pe cer. Isi facea treaba la seviciu si munca campului acasa.
    Acum il regasesc pe nea Dorin cel mucalit in fiul sau, coleg mai tanar de-al nostru, un baiat care este obisnuit sa isi faca treaba si apoi sa plece acasa sa isi ajute mama singura la munca campului.
    Ciobanu Dorin a murit recent, pensionar de tanar.Nu s-a .terminat nici pamantul si nici penitenciarul. Baiatul sau ii duce munca mai departe. Asa cum multi dintre noi duc mai departe munca mentorilor lor.
    Si dincolo de micile rautati ce se mai strecoara uneori, majoritatea isi fac treaba si apoi pleaca acasa insotiti de o vorba buna.
    Recunostinta lui Ciobanu Dorin si celor asemeni lui si respect pentru toti celalti colegi ai mei!

Comments are closed.