Uciderea Multiproduct

detinuti-la-lucruScurt istoric

Multiproductul a fost o companie de stat (regie autonomă) care se baza pe forța de muncă asigurată de persoanele private de libertate. Înființată in anii 1960 cu scopul de a califica și recalifica deținutii în vederea reintegrîrii lor în societate, Regia avea cinci sucursale: Mărgineni, Aiud, Gherla, Târgșor și Poarta Alba, în care se producea mobilă, confecții metalice, textile și produse de răchită.

În anul 2008, Regia a trecut din subordinea Ministerului Justiției în cea a AVAS, iar din cauza pierderilor înregistrate s-a hotărât închiderea Multiproduct.

Protestele spontane ale angajaților concediați au rămas fără ecou.

Declinul fabricilor Multiproduct a început de prin 2002, dar s-a accentuat în anii care i-au urmat, respectiv 2005, cand acesta a devenit vizibil și deranjant pentru  guvernanții lui Emil Boc, care și-au trimis corpul de control pentru efectua verificări la Multiproduct și pentru a-i pune lacătul pe uși spre a privatiza cele cinci sucursale ale Regiei. Lipasa de implicare a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor a făcut ca cei 500 de lucrători să-și piardă rând pe rând, locul de muncă, iar Multiproductul să sucombeze fără ca nimeni să nu verse vreo lacrimă.

Actualitate

Fantoma Multiproduct își mai face apariția doar în strigătele sindicatelor care speră ca Ministerul Justiției să dezgroape Multiproductul și să-l pună in valoare. Dar, managementul încet, lipsa implicării și a banilor lasă în continuare Multiproductul îngropat, iar zilele în care deținuții munceau în fabricile Multiproduct sub conducerea unor maiștri civili au devenit istorie scrisă și dată uitării de cei ce țin frâiele sistemului penitenciar.

Și acum să trecem de la uciderea Multiproduct la veniturile proprii în sistemul penitenciar. Noutatea constă în noua Hotărâre de Guvern privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Justiției a unei activități finanțate integral din venituri proprii numită Activitatea. Un nume inspirat din trilogia MATRIX, care constă în finanţarea lucrărilor de întreţinere/reparaţii curente şi, după caz, a lucrărilor de intervenţii, necesare menţinerii locuinţelor de serviciu, aflate în administrarea Ministerului Justiţiei, în stare corespunzătoare de întrebuinţare. Dar, cum astrele nu prea surâd la capitolul bani și sănătate pentru ANP, această HG rămâne bună de lecturat și clasat într-un biblioraft pe care se va pune praful sistemului penitenciar.

Dar să lăsăm specialiștii să părerească pe această temă, care depășește cu mult imaginația fantezistă a lucrătorului de penitenciare obișnuit.

Hotărâre de Guvern privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Justiției a unei activități finanțate integral din venituri proprii

44 Comments

  1. Se pare ca v-ati “shi(t)fonat rau !!!
    Spre deosebire de dvs.,eu nu am recurs la jigniri,dar daca asta va face mai fericit….tineti-o tot asa….
    Stiu ca puteti “modera” comentariile celorlalti ,asa ca pe viitor o sa mai”comentez” doar la subiect…si asta nu de frica!!!dvs..:):)
    Poate totusi va vetzi revizui atitudinea -nu am mari sperante in privinta asta,dar tosi nu cred ca sunteti ..pierdut definitiv..
    Sa auzim de bine…

  2. Un alt moderator(nu dau nume!!) accepta anumite “corecturi”,chiar daca de multe ori avea aceeasi atitudine fata de”postaci” :):):)
    Deosebirea este ca respectivul a facut cu adevarat multe pentru fpss,si nu numai pentru cei din FSANP….si nu cred ca a facut ce a facut doar…contra cost!!!
    P.S. Si narcisismul poate fi considerat o boala…

    • Nu exista doi oameni la fel. Prin urmare nu ma mai comparati cu el! El este si va fi un lider inegalabil, iar dvs un proscris aruncat la groapa de sindicalisti murdari. Daca va raspund acestor provocari, este ca nu am ce face momentan. Fiti sigur ca atunci cand voi avea ceva mai bun de facut o sa va ignor ca pe un nimic care isi alimenteaza ura cronica luandu-se bolnavicios de oameni!
      Ganditi-va ca va pot modera aceste comentarii care sunt in afara subiectelor articolelor. Nu o fac pentru ca stiu ca pentru asta traiti, cu asta va hraniti… cu ura. Multumiti-mi ca va dau “viata” raspunzandu-va la comentarii! Sunteti ca un patruped fara pedigree care se bucura la vederea unui os. Din mila o fac. Cenzurandu-va, ati plange zgomotos ca un copil caruia i s-a stricat jucaria.
      P.S. Daca narcisismul e o boala dureroasa, atunci va recomand un tratament profesional.

  3. Domnule Cosmin, dar dati odata CV-ul ala si inchideti gura la curiosi…Asta daca nu aveti nimic de ascuns….sau…poate ca aveti si va este rusine asa cum poate ca au de ascuns o gramada din sistemul asta, o gramada de trompetisti care nu stiu decat sa latre…sa faca ANp-ul, sa gaseasca ANP-ul strategii… si dvs dl “stie tot” ce faceti ? Ati dat macar o solutie intr-o anume privinta?
    NIMIC…
    Sper sa postati acest comentariu. Multumesc

    • Nu-mi pasa de cei doi curiosi bolnavi. Nu vin si nu am venit cu solutii caci nu sunt platit sa vin cu solutii. Exista manageri de top care sunt remunerati pentru a gasii solutii. Intai de toate trebuie sa fie cineva care asculta si parerea altora. Asta nu s-a invatat inca in sistemul penitenciar. Cert este ca nu se asculta si parerea celor mici. Pentru unii e frustrant sa asculte si sfaturile subalternilor. Vina este a profesorilor care nu i-au invatat in scoala ca nu numai deciziile lor sunt bune.
      Este ultimul comentariu legat de propria persoana la care mai raspund. Site-ul este al FSANP, nu al lui Cosmin Doroantu ca sa ma gasiti subiect de discutie si nici al ANP-ului. ANP are un site. Daca vrei sa ridicati in slavi sefii, faceti-o acolo! Rugati-i pe dumnealor sa va faca un blog in care sa le sarutati obsesiv dosurile!
      Esti multumit de placerea pe care ti-am oferit-o Jumo, postandu-ti comentariul?
      Te roade obsesia mai mult decat ai roade tu osul ciolanului la care tinzi.
      Sa nu uiti, critica are si ea scopul ei! Cand scopul este personal, critica devine obsesie.

  4. reeducarea ppl nu se poate face decat prin MUNCA.Trebuie gasita o modalitate ca toti sa munceasca intr-un fel sau altul,asta ar trebui sa fie preocuparea ANP nu programe de interventie pshihosociala la care ppl participa doar pentru credite sau alte beneficii.Si daca munca acestora ar genera profit chiar ar fi o reusita

    • Ar trebui modificata legislatia. Cu cat munceste ppl mai mult, cu atat sa i se reduca mai mult pedeapsa. Garantat ar fi mai multa implicare din partea detinutului. Ironia sortii este ca nu se preocupa nimeni sa ii gaseasca de munca la puncte de lucru exterioare. Reeducarea prin programe inseamna o nimica toata. Putin ii pasa detinutului de programele alea educative. Alta ar trebui sa fie strategia ANP.

      • Atat timp cat munca nu este obligatorie ,nu mai vorbiti de scos la munca,pentru ca nu stiti ce se intimpla pe punctul de lucru cand esti trimis un singur agent cu 15_20 de ppl

      • Adevarul este ca nu se prea ocupa nimeni cu gasirea de lucru pentru detinuti, lucru care ar aduce bani in sistemul penitencar care si asa este pe butuci. Toti se concentraza pe redeeducare prin programe, dar la cel il ajuta pe detinut dupa liberare?, Va spun eu chiar la nimicpentru ca nu ii intereseaza de fel ci doar credite si recompense, dar daca in penitenciar ar invata o meserie pe care ar putea sa o profeseze dupa liberare, cred ca acest lucru ar fi benefic si pentru el si pentru institutie.
        Sunt cateva unitati in care munca se pune pe primul plan, dar nu lipseste nici activitatile de reintegrare sociala care au si ele rolul lor si cred ca aceasta ar trebuii sa fie optica ANP.
        Sumele realizate din munca cu detinuti in unele unitati, din informatiile pe care le-am aflat se ridica la miliarde de lei lunar, ceea ce ne este de ici de colo in acesta perioada de criza,
        Sunt unitati ca Gherla, Poarta Alba si Aiud care chiar sau reorientat dupa escul numit Multiproduct si folosesc un numar mare de detinuti la munca, fiind printre unitatile de frunte al sitemului penitenciar, alaturi de Arad si Timisoara care sunt unitatile de top in ceea ce priveste folosirea la munca. Bravo lor daca exista vointa se gasesc solutii.
        ..

    • Draga Gioni,

      Daca in ceea ce priveste afirmatia ta potrivit careia `ppl participa la programe doar pentru credite sau alte beneficii`, as putea, la o abordare superficiala, sa fiu chiar de acord, nu pot sa am aceeasi atitudine vis-a-vis de verdictul tau suprem referitor la `MUNCA` – `reeducarea ppl nu se poate face decat prin MUNCA`.

      Este adevarat ca munca are o componenta educativa care poate fi valorificata in anumite circumstante,dar noi vrem ca detinutii sa munceasca doar pentru urmatoarele scopuri (sa ma contrazici, daca gresesc, ok?):

      1. sa ii tinem ocupati, ca sa nu se tina de prostii,
      2. sa aduca profit,
      3. sa fim in topul unitatilor cu folosire la munca,
      4. sa ne manifestam pornirile dominante, cand le dam dispozitii
      5. sa aratam sefilor ce unitate model suntem
      6. sa facem imagine

      Doar ca, si aici te voi ruga sa observi cat de usor poate fi intoarsa paradigma, MUNCA asta vine de sus in jos, si …priveste putin, rogu-te:

      1. le dam sa faca milioane de statistici, hartii etc, ca sa nu aiba timp sa vada cat de ineficienti si incompenti suntem si sa nu se tina de prostii
      2. sa le dam sa faca o gramada de activitati, inclusiv FOLOSIRE LA MUNCA, care sa aduca imagine in plus
      3. sa fim in topul institutiilor publice
      4. sa ne manifestam pornirile dominante, cand le dam dispozitii
      5. sa aratam mai sus ce sistem `model` suntem

      Nu e neaparat ceva rau in cele de mai sus, dar nu pentru “reeducare“ facem ceea ce facem. Suntem o adunatura de ipocriti.

      Eei, draga Gioni, vezi cumva vreo similitudine? Te regasesti ca fpss in paradigma intoarsa? Are legatura paradigma asta a muncii ceva in comun cu `reeducarea`?

      • am inteles ce vrei sa spui dar tu faci marea greseala sa compari fpss cu ppl care sant in acest sistem din motive diferite.Sant convins ca tu nu ai muncit pe o sectie de detinere,nu stii cu adevarat ce au au de gand ppl dupa ce ies din sistem.Tu ii vezi 2-3 ore pe saptamana la cate un program.Crezi ca aceste 2 ore pot compensa cu celelalte petrecute in compania colegilor de celula care vorbesc despre bani femei si viata usora toate obtinute prin activitati ilegale?? Cand am afirmat ”prin MUNCA” m-am referit la invatarea unei meserii,responsabilitatea care vine cu un loc de munca nu la sclavie.

  5. Are dreptate colegul(10.49)…ne puteti posta un cv al dumneavoastra? Incepand cu admiterea la Academia de Politie(Arma Penitenciare) si pana la absolvirea acestei unitati de invatamant…1-2ani!!!!

  6. de ce oare discutam despre desfiintarea unitatilor de productie, cand unitatile de detinere sunt adevarate gauri negre de pierdut banii. doar pentru custodia hotilor se cheltuiesc sume imense de bani. recalificarea prin munca si reeducarea prin programe tine de continuarea “fenomenului pitesti”. decat intrebari in van mai degraba evaluati eficienta managerilor….
    la noi evaluarea se face dupa atmosferera de lucru intretinuta de vreun director, nu dupa vreun plan managerial.
    sefi, sefuti care, dupa ce ajung pe o pozitie diferita de cea a colegului devin subit “ANP-isti” patrunsi de utilitatea unor hartii si dari de seama. cum sa se schimbe sistemul daca tinereii proaspat promovati isi pierd brusc viziunea si se multumesc cu “lesa” tinuta cu grija de unul pe care anterior il injura pentru ineficienta.

    • Eu Balica va rog sa ma lasa-ti in pace ca sunt pe val ,azi am invatat apropae o pagina…..vreau neaparat sa ajung ofiter…..sa fiu si eu sefa ,ca am aereeeee…dau si pe cur din ele

      • Daca nici de data nu iau examenul de ofiter (am dat si la educare si la secretariat,etc) aplic planul II si anume ma duc agent la biroul resurse umane ca de acolo sigur ajung ofiter……comisar sef Balica

          • Se vede de la distanta ca ai ceva impotriva acestei doamne Balica..Astea sunt rautati,nu te supara pe mine dar nu-si au rostul acum.Din punctul meu de vedere sunt lucruri mult mai importante de spus nicidecum ca fiecare dintre noi doreste sa promoveze intr-un fel sau altul.Daca examenele ar fi pe bune ,nu cu pile ,etc iti garantez ca lucrurile ar fi stat altfel .Dar noi traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.Degeaba ne stresam,nu rezolvam nimic.Ce nu inteleg eu este faptul ca sunt persoane tinere care cad la examenul psihologic,cum asa?raspunde-mi te rog daca stii raspunsul.

        • Daca nici de data asta nu iau examenul de ofiter (am dat si la reeducare si la secretariat,etc) aplic planul II si anume ma duc agent la biroul resurse umane ca de acolo sigur ajung ofiter……comisar sef Balica

    • Frustrarea lui Virgolici rabufneste la anumite perioade. A avut dreptate d-na medic Lupu cand a recomandat, intr-o sedinta de comanda, ca Mihai Virgolici sa fie trimis la un examen psihiatric. Un medic cu experienta, ca d-na Lupu, identifica usor simptomele psihiatrice (grave probleme in gandire si mai ales in compartiment). Chiar daca sunt apele tulburi la Galati, stai linistit Virgolici; nimeni nu v-a promova un antisocial ca tine si cu probleme grave la mansarda.

      • te agati ca disperatu’ de o iesire a d-nei lupu care a fost la limita dintre abuz in serviciu si ignoranta profesionala dar nu reusesti decat sa iti arati mediocritatea intelectuala si lasitatea caracteristica si de aceea combati omul si nu ideile. te conduci dupa principiul denigreaza ca sa subminezi adversari si sa fi vazut intr-o lumina favorabila. frustrat esti tu, ca-ti critici sefi pe la colturi, nu vi cu initiative, inertia te caracterizeaza, te fofilesti in a avea responsabilitati dar trebuie sa dai din coada si vrei sa fi bagat in seama.
        eu nu vreau sa fiu bagat in seama. eu doar critic sefi si atitudinea lor inconsecventa care duce la dezonorarea profesionala.
        iti spun inca odata: nu ma intereseaza nicio functie in acest sistem deoarece nu ma regasesc. daca am sa candidez o voi face pentru o pozitie din care sa am ceva sanse sa schimb ceva. nu vreau sa fiu ca toti colegii lucratori din anp care obosesc dupa ce ajung pe o functie oarecare.
        LA GALATI SE MUNCESTE CA-N ORICE PENITENCIAR. NU ESTE MERITUL NIMANUI CA TAC SAU VORBESC. AM SA PUN UMARUL LA DECONSPIRAREA INUTILITATII NOASTRE CA SISTEM.
        p.s. in legatura cu relatiile mele cu fosti detinuti….daca ma cauta dupa ce se libereaza poate ca au gasit in relatia pe care am avut-o cu ei ceva profesional. nu este interzis sa te intalnesti cu fosti ppl-ei, doar frustrarea ta te face sa ai alte interpretari.

        • In asteptarea dezvaluirilor am sa imi cumpar niste pungi cu floricele- nu imi place cum suna popcorn.
          Cat despre D-na Lupu……..aia mai vechi de au facut supraveghere pe infirmerie stiu ei mai multe dar isi vad de treaba lor.S-au prescris.

  7. D-le Dorobantu n-ati vrea sa “publicati” si un scurt C.V. al dvs?
    Ma intereseaza in special realizarile dvs intr-ale sindicalismului ,si asteptarile din partea membrilor de rand (exceptand “informarile” despre faptele de arme ale unor bravi directori din penitenciarele patriei,…)
    Pentru ca nu inteleg de unde atata aroganta in ce-i priveste pe…”adormiti” !!
    Multumesc ..anticipat! :):)

    • Lasati-mi numarul de telefon si o sa va contactez eu pentru a va furniza cateva relatii despre subsemnatul. Iar daca tot sunteti asa infocat sa ma cunoasteti va invit la o prajitura. Observ de ceva vreme ca sunteti un nuielist (n.r. bagator de nuia printre gard) de inalta clasa. Daca va raspund la mesajele astea fara rost, e ca vreau sa vad pana unde poate sa duca atitudinea asta a dumneavoastra de vesnic nemultumit. Am impresia ca sunteti unul dintre “adormitii” sistemului care s-a simtit ofensat de unele comentarii de-ale mele si v-ati trezit sa va aratati valoarea, comentant fara rost.
      P.S. Numatul meu de telefon este 0763663781. Asta in cazul in care va este prea teama sa va postati numarul de telefon pe site. Am observat ca va place anonimatul. Brav OM!

      • D-le Dorobantu,ati inteles gresit-sau poate exprimarea mea a lasat sa se inteleaga ca mi-ar pasa cat de putin legat de activitatea dvs.profesionala sau sindicala….
        Nu am reusit (poate ca multi altii) sa inteleg inversunarea dvs impotriva “celorcarenucuvanta”!!! Nu am inteles ce asteptati de la …noi :):)
        Poate ne trasati cateva …directive ,ne aratati niste cai spre noi orizonturi …Fiti un exemplu si o sa ne mandrim ca suntem contemporani cu dvs!!
        Vina nu este a celui care baga/introduce …nuiaua,ci, mai degraba a celui/celor care o…mushca!!
        Cat despre invitatie…o sa retin numarul dvs de telefon si o sa va invit eu poate candva ,da` la un pahar de vin,fara prajituri, ca nu vreau sa ajung sa am o silueta de …contrabas,precum Braileanu`!!!,

  8. Da interesant tot ceia ce se comenteaza ,dar as vrea sa adaug faptul ca dupa multi ani nimeni nu a fost tras la raspundere,si sa nu uitam cum s-au distrus si GAZ-urile care au fost desfiintate abuziv de catre ANP numai pentru interese obscure de ei stiute,culmea este ca nici un audit s-au controale a MJ nu au sesizat organele in drept pentru cele aratate mai sus.
    in concluzie ceia ce au facut guvernantii acestei tari in timp de 20 ani de a distruge sistematic economia acestei tari aceleasi lucruri au facut si cei din MJ si conducerea ANP.
    Sa inteleg ca la altii nu le plc faptul ca DVS ati adus in discutie acest subiect ,si ma intreb nu cumva sunt cei care au pus umarul la distrugerea Multiproduct si GAZ.?

    /

  9. Cred ca nu ma insel prea tare,dar articolul e unul”reloaded”….
    Nu mai aveti inspiratie?

    • Articolul e “fabricat” dupa ce m-am documentat si eu pe ici pe colo. Nu eram in sistem cand Multiproductul era “pe val”, asa ca nu stiu prea multe depsre situatia de fapt. Dar ati putea sa va dati dvs cu parerea ca aratati tare inspirat!

  10. Hotia si organizarea sunt de vina. Nu stiu daca regie autonoma e cea mai buna forma de organizare, da astia au in cap numai regii autonome cum se gandesc si la magazine daca le vom prelua (in secolul asta). Am ajuns in niste situatii aberante: in incita unui penitenciar sa avem doua persoane juridice cu patrimoniu distinct, ambele de stat. Regia cumula pierderi, dupa pierderi si nu-si onora datoriile fata de penitenciar iar penitenciarul se indreapta in justitie contra regiei autonome si o executa silit preluandu-i patrimoniul adica spatiile (teren, cladiri) ca bani nu a vazut si nu sa mai vada niciodata. Juridic inteleg chestiunea dar practic statul executa propriul patrimoniu pentru ca s-a lasat furat sau ca si-a furat singur caciula.

  11. Mai degraba as clasa Multiproduc in categoria Sinucideri.
    1.O mare parte din ce se producea se ducea in orice directie numai inspre valorificare nu (pornind de la amaratul de scaun care si-l facea hotu pentru el ca sa il vanda pe tigari si pana la furtul demn de Mafie facut dei care tineau fraiele)
    2.Se producea pe stoc fara comenzi clare .
    3.Pretul nu era chiar asa competitiv (avand in vedere mana de lucru extrem de ieftina)
    4.Ce se producea nu avea legatura cu piata.
    5.Multi din cei care au condus nu aveau legatura cu cea ce inseamna conducerea unei intreprinderi, ci mai degraba cu pilele care ulterior aveau sa fie rasplatite cu vars si indesat.
    5.S-a crezut pana in ultima clipa ca situatia asta, care nu are nici o legatura cu economia v-a merge la nesfarsit .
    … se pot aduce multe alte argumente care sa sustina deznodamantul trist al Multiproduct si sa dai vina pe corpul de control al nu stiu cui nu e chiar cinstit.
    Insa in continuare cred ca trebuie gasita o solutie pentru punerea pe picioare a unei afaceri care sa aiba ca forta de mana ppl. Daca gandesti acest Multiproduct ca orice altceva decat o afacere sfarsitul va fi acelasi. Prin afacere vreau sa se inteleaga definitia din DEX si nu alte nebunii cu iz penal.Afacere = Activitate legală din domeniul agricol, industrial, comerț, financiar etc. desfășurată în scopul obținerii de profit.

Comments are closed.