VIP-uri in penitenciare

vip_personMinistrii, parlamentari, demnitari, magistrati, politisti, oameni de afaceri, straini… si lista ar putea continua pana la gainarii de rand. Toti acestia alcatuiesc lumea cosmopolita a penitenciarelor romanesti. Aceste categorii se “bucura” de regimul tip hotelier “all inclusive” asigurat de statul roman. Tragic este ca statul le asigura cosmopolitilor aceste facilitati din banii contribuabililor, fara ca sezonierii care populeaza penitenciarele romanesti sa poata fi folositi la munca fara voia lor. Acesta este adevarul si trebuie sa-l recunoastem. O luna de “concediu in penitenciar” al unui detinut costa statul roman peste 2400 lei.

Intamplarea zguduitoare este ca fiecare detinut exercita presiuni asupra lucratorului din penitenciar, in functie de rangul si pozitia sa sociala. In diverse cazuri putem afirma ca simplul lucrator de penitenciare este supus de multe ori unei duble presiuni, atat din partea detinutilor cat si a unor sefi. Cand vom invata sa lucram ca o echipa, aceasta munca, probabil, ne va aduce si satisfactii profesionale. Toti vedem acest lucru, insa incercam din rasputeri sa trecem peste situatii conflictuale iminenete intre cadre si detinuti. Legile ne protejeaza foarte putin. Superiorii si mai putin… Ramane ca fiecare lucrator sa-si gestioneze activitatile lucrative in voia hazardului. Tensiuni exista, iar persoanele responsabile cu eliminarea si combaterea lor raman indiferente.

Din ce in ce mai des se aud nume sonore in penitenciare: Nastase, Becali. Opinia publica ne acuza ca le oferim regimuri preferentiale. Mass media raspandeste uneori informatii false, dar bune pentru rating. Publicul devoreaza violenta, mondenitati  si telenovele. Ce e legal si moral devine banal. Cert este ca prin prisma acestor VIP-uri, mass media isi aminteste de existenta penitenciarelor si  tot prin intermediul mass media afla si politicienii de noi si de problemele noastre cotidiene. Gratie lui Gigi Becali, guvernul a aflat de la televizor despre colapsul financiar in care a intrat sistemul penitenciar.

Ieri, Guvernul Romaniei ne-a acordat 10 milioane lei. Ne ajung sa supravietuim inca o luna. La sfarsitul lunii iunie sistemul penitenciar intra in rigor mortis. Tavalugul datoriilor cu greu mai poate fi oprit. Directorii de unitati sunt disperati.

9 thoughts on “VIP-uri in penitenciare”

  1. Dom’ Cosmin,poate asa vor intelege unii de ce nu toti putem avea statut special si de ce unii au statut privilegiat!Chiar dvs recunoasteti unul din motive in al 2 al articolului dvs.Daca “presiunea ” ar veni numai de la vip-uri si tot nu e cel mai mare blestem.Ce presiune suporta secretarul,zidarul sau bucatarul din partea ppl-ilor? La pulitie este posibil sa se plateasca cu un spor de 100% ptr zilele de sarbatoare legala! Cind veti intreprinde toate diligentele necesare si ptr schimburi..macar de la nivelul dvs de “tineret speranta”? Nu-i mai compatimiti pe guvernanti..ei vor da parale ptr supravietuire!Eu va propun sa-i compatimiti pe cei ce muncesc intr-o lume paralela cu privilegiatii,atit ca salarizare cit si dpdv al conditiilor de munca.Daca vip-urile creeaza tensini,de pleava ce sa mai spun?Doamne fereste sa lucrezi cu ei!Ce spui dom Cosmin,am otira dreptate?Prost sa fii sa mai crezi in dreptate…

    1. Daca renuntam sa mai credem in dreptate, unde vom ajunge? Eu unul incerc sa mai cred in ea, stimate coleg. Trebuie sa acceptam ca sunt functii diferite in sistemul penitenciar. Nu toate implica munca directa cu detinutul. Nu neg ca sunt colegi care muncesc mai putin. Sunt realist. O sa cerem si noi (FSANP) acel spor despre care vorbiti. Va fi introdus pe agenda BEx FSANP. Voi veni cu precizari ulterior.

  2. 90% din directori merg în patru labe pe lângă căruța politică, singura lor disperare fiind aceea de a da din coadă la cine trebuie.

    Jiji e aproape victimizat de media. Ce mănâncă, el oare, la prinz, ori la micul dejun? Vai, iată, nu și-a putut primi plasma…, și … nu poate vorbi mult la telefon pentru a manageria cocina fotbalistică.

    Prostimea lăcrămează din greu…Vai, Jiji, care a ctitorit biserici, care a făcut case la sinistrați, acum zace la pârnaie!
    Generozitate din ban muncit, sau furăciuni? Nu-și pune nimeni problema. E ușor de a face pe generosul după ce obții profit din speculă imobiliară sau transferuri dubioase din fauna fotbalistică.

  3. Nici nu vreau sa ma gandesc la agentii care il au pe Becali pe sectie , cate pretentii va ridica .

    1. Becali poate sa vina la Vaslui sa faca pedeapsa si sa vedem ce pretentii va ridica. Este un detinut ca oricare si in concluzie, noi nu ne facem serviciul in functie de cati bani are fiecare, toti sunt egali, indiferent ca-i gainar sau cioban.

      1. E usor sa vorbesti cand esti spectator,sa vedem daca mai ai aceiasi parere cand ai vreun VIP din asta sub chieie!

      2. La fel de așteptat este și la secția exterioară Valu lui Traian, sunt acolo ceva oi care trebuiesc păstorite. Jiji poate medita noaptea, sub bolta înstelată, printre cornute, la întâlnirea cu domnul Iisus și la cele 10 porunci, atât de dragi lui.

        Va reinventa poate transhumanța, poate va scrie un poem sau roman despre oile rătăcite și ciobanii care și-au lepădat cojoacele și bâtele pentru politica în costum Armani. Oricum, șederea sa va ține de epic.

        Dacă n-aveam Miorița, Jiji o reinventa sigur. Poate sub alt nume, dar recognoscibilă de la distanță, ca oaia căpiată mioritică, abuzată de feluriți ciobani, unul mai cioban decât altul, unul mai plin de expertiză decât altul.

        Hai să fim serioși, domnilor! Adevărata pușcărie o fac oamenii de rând cocoșați de impozite și prețuri, de griji și stress-ul permanent al facturilor și ratelor jecmănitoare de la bănci.

        Umiliți, mergând prin viață aidoma celor din Prahova care se târau în patru labe pentru a-și cerși pensiile de handicap.

Comments are closed.