ANUNȚ UMANITAR: Un mic ajutor pentru un tânăr coleg

HelpStimați oameni,

Prieteni, camarazi, amici, colegul nostru de la Penitenciarul Bârcea Mare, Moș Daniel, are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru intervenția chirurgicală a soției sale, diagnosticată cu macroadenom hipofizar.

Facem acest apel umanitar către dumneavoastră din simplul motiv că domnul Mos Daniel se confruntă cu o situație materială precară, acesta fiind singurul întreținător al unei famili cu trei copii minori. Datoriile bancare pe care le-a făcut tot pentru a-și trata soția după prima intervenție chirurgicală nereușită îl determină pe colegul nostru să nu-și mai poată permite o altă intervenție chirurgicală a soției sale.  Pentru ca soția colegului nostru să rămână un om normal are nevoie de 3500 euro. Banii sunt necesari pentru o nouă intervenție chirurgicală în luna august 2013 în Ungaria.

Distinși colegi, să ne amintim că suntem oameni!  Să ne amintim că suntem uniți! Orice ajutor al dumneavoastra poate salva o familie și poate da speranța unor copii care-și doresc ca mama lor să îi poată privi.

Unde legile nu pot ajuta, oamenii uniți pot.

Cum putem dona:

Prin următorul cont:

  • LEI – Moș Daniel Ovidiu, cont RON RO45 BTRL 0630 1201 6457 24XX, Banca Transilvania.

 Mai multe informații:

Bogdan MOLDOVAN

Tel: 0763 614 498

15 Comments

    • E bine de trimis adresa in unitati prin ANP, asa cum de altfel au mai fost trimise si ajutati colegi in tara. la fel de bine e sa urmati exemplul unor unitati care au creat un fond pentru ajutor medical, acordat in anumite conditii si pentru anumite afectiuni – din lipsa de bani momentan-, totul fiind posibil cu un efort de 10 ron pe luna.

  1. Asta este Uniunea din Romania….. o tara plina de lasi si ipocriti cu o istorie scrisa de Ceausescu care ne-a mintit in stil barbar. Am luat legatura ieri cu Ramona (sotia lui Daniel) si i-am rugat sa faca un cont PayPal pt. a putea trimite bani de afara. Nu este o suma mare si se va strange cel putin eu nu am sa ma las pana nu vor fi acei bani. Oricum, daca fiecare angajat de penitenciar daca ar fi donat 10 Ron s-ar fi strans banii….. dar am uitat….. traim in Romania….. RUSINE

    • Ok ar fi bine sa vedem si contul acela! Mersi fain iar daca ii cunosti e bine ca sa aflam si noi stadiul la care se afla actiunea! Sa traiesti mestere!

  2. poate era bine daca deschidea un cont si in euro oricum din strainatate putem cate ceva o sa mai iau legatura pe facebook cu… fostii… nostri!

  3. nu e deloc mult ca suma iar pentru omul asta si cei trei copii ai sai e enorm. am vazut contul si o sa pun ceva! oricum daca doar de atat are nevoie nu e o suma atat de mare!

  4. Schimbarea la fata a directorului ! De 3 luni este liniste in Penitenciarul Galati. Cristian Alexandru, pentru a evita polemica care il poate implica in alt scandal, nu isi indeplineste atributiile de director si evita orice implicatie in actul managerial. Il vedem dimineata, imbracat ca din coşciug, intangibil ca o paiata, cu noul look de prost gust (chelie si ochelari scumpi cu lentile heliomatice pe banii unitatii). Minte ingusta nu a tinut o sedinta cu angajatii de 3 luni, evita comisiile in care este desemnat, audientele directorului pe sectiile de detinere sunt tinute de alte persoane si pleca zilnic din unitate cu Dusterul (desi pleca doar 2-3 ore din penitenciar stabileste prin DZU un inlocuitor pentru toata ziua). Este buna pentru toti angajatii neimplicarea unei minti inguste si distrugatoare, dar totusi pentru ce primeste lunar peste 5000 RON ?

    • Pentru figurație. prostul agresiv a fost înlocuit de către prostul-paiață.

    • frate,esti pe langa subiect ,cred ca ar trebui sa postezi tu un alt articol,nu esti sensibil deloc.mare pacat”colegule”

  5. Pacat simati colegi,pentru acasta tacere.Cred ca macar cu incurajari sa-l ajutam pe Daniel,conteaza mult si acest lucru,stim ca nu este un subiect prea fericit ca cel pentru banii de echipament .
    Stimate coleg Vlad,contul se va umple cu ajutorul nostru.
    Multumim pentru articol,domnule Dorobantu

Comments are closed.