Dați uitării

am-uitatPentru a rezolva problemele de importanță majora din sistemul penitenciar, Ministerul Justiției a găsit remediul tuturor acestor dificultăți: UITAREA.  Ministrul Cazanciuc a descoperit noul leac pentru mizeria în care se scaldă penitenciarele românești de câteva luni bune: ne-a întors spatele și ne-a dat uitării ca pe o jucărie stricată de care nu mai are nevoie, lăsându-ne săraci și plini de datorii.

Motivele pentru care credem că nu reprezentăm nimic pentru un ministru care a fost căndva directorul general  adjunct al Administrației Nationale a Penitenciarelor sunt următoarele:

–          de la întălnirea dintre domnia sa si organizațiile sindicale, domnul ministru a uitat să desemneze membrii Ccomisiei mixte de dialog social;

–          de trei săptămâni de cănd FSANP i-a semnalat in scris problemele majore cu care se confruntă sistemul penitenciar, domnul ministru  a uitat să răspundă adresei întocmite de președintele FSANP Florin ȘCHIOPU;

–          persoanele desemnate de catre domnia sa responsabile cu rezolvarea problemelor sistemului penitenciar, se pare că, încă, nu au priceput ce e acela un penitenciar. Sperăm că vor învăța din filemele hollywoodiene cu închisori.

–          Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Natională a Penitenciarelor a fost dată uitării și clasată, parcă, intenționat în vreun sertăraș pe la MJ. De ce atâta întârziere, nu știm?…

61 Comments

  1. pentru comisia de control de la sp.pnt.tg.ocna,VERIFICATI ACORDAREA SPORULUI DE INFECTIOASE de 15% pe sectia CRONICI (s-a transformat in sectie de boli infectioase si nu stim noi??!)

  2. Daca nu va filmati sa va puneti pe iutiub nu faceti nimic.Pregatesc floricele si bere si incercam nista pariuri pentru meciul de paruiala.

  3. pentru doamna dominitian alias Hurrem talentoasa, gonometrista, radaristu, tot noi, andabatu, punteanu, tina turner,pasimma, altii, un supus, un alt supus, nesupusa….adica reprezentanta ”intregului personal” din Spitalul Rahova

    Desi, ti s-a mai raspuns la ”adevaratele probleme” pe care le tot trambitezi, in mod repetat si obsesiv, cu privire la ”abuzurile comise de doctorul Mircea”, mai facem un efort si iti reamintim (poate suferi de amnezie) :
    – Motivul plecarii personalului medical din Spitalul Rahova este acelasi cu cel constatat de autoritati in toate spitalele din Romania: exodul acestora in strainatate pt. a lucra pe un post mai bine platit. Conform statisticilor, din 2007 pana in febr. 2013 au aplicat pt. un post in strainatate 28.000 medici si 17.000 asistenti, din care 80% au fost acceptati. Cifra exacta pt sistemul penitenciar o poti afla de la Directia Medicala.
    Da ! au plecat medici in strainatate sau la spitale private din Romania pt. ca sunt mai bine platiti. Despre cresterea emigrarii medicilor in strainatate (subiect atat de mediatizat in presa si la tv) stie tot poporul cu exceptia ta…, dar, desigur, oamenii nu inteleg ca medicii au plecat din cauza doctorului Mircea….
    – Da ! directorul medical si-a dat demisia pt. ca isi urmeaza sotul aflat in misiune la Bruxelles. Daca si sotul acesteia a fost trimis in misiune Nato (Europol) tot din cauza directorului Mircea, inseamna ca omul este tare….. si poate te ajuta si pe tine sa-ti gasesti locul potrivit si linistea sufleteasca….
    – Despre ”medicamentele colorate” ar trebui sa vorbeasca numai cei cu pregatire medicala, dar in Romania toata lumea se pricepe la medicina, fotbal si politica….
    – In privinta cancanurilor, pe care le-ai prezentat, in maniera caracteristica de maidan, ti s-a raspuns deja, dar poate nu este suficient…. insa daca insisti, sa stii ca tolba este plina de subiecte interesante……

    In rest… iti doresc multa, multa sanatate si numai bine !

    • Fiecare dintre cele doua asistente”sefe”doreste sa iasa cat mai mult in evidenta prin tot felul de iesiri copiindu-l intru totul pe acesta si preluindu-i prerogativele manageriale , de exemplu cea de la chirurgie dispune dupa bunul plac atunci cind “se ia in gura” cu detinutii sa le fie aplicate corectii fizice ,lucru de la care nici directorul nu se stapineste,controlindu-i la glezne si coaste sau dindu-le capete in gura celor mai prapaditi si mici de statura nu mai mult de o luna detinutului Dinisica si multi altii . dar cum “barosanul ” stie s-o cardeasca a chemat de acasa cativa slujbasi pentru a da declaratii favorabile si s-a scos , la fel cum a facut si cu cel care s-a spinzurat pe ATI in amiaza mare ,dar ce conteaza sa modifici in registrul de procese verbale ,registru intrari iesiri si sa ascunzi neregulile .(slujbasii fiind aceiasi care sar tot timpul in ajutorul managerului si aceiasi care cotrobaie frecvent in bagajele detinutilor facand juma -juma tigarile acestora)

      domnule director ,va faceti un mare deserviciu raspunzind la picanterii ,va rugam sa comentati putin si acest paragraf pentru ca avem impresia ca exact cum am mai spus vreti sa duceti spre derizoriu si sa “mangliti” pe toata lumea in stilul caracteristic cu adevaratele metehne de care suferiti . .. vom astepta reactia structurilor abilitate sa-si faca datoria apoi vom proceda in consecinta si va asiguram ca dupa noi nu mai puteti da cu “formol”

    • Cucoana de la personal, mamaie, nu ai nici o viziune, esti lipsita de cele mai elementare notiuni referitoare la acest domeniu (resurse umane) si daca te pricepi la cifre cati asistenti au plecat la spitalele din Romania?
      Te pricepi sa tipi, sa dai din picioare si din maini ca apucata dar in rest ce faci? Cum te-au evaluat sefii tai la sfarsit de an, pe hartii?
      Si apropo cica te-a refuzat doctotul Mircea la un sprit, cu ceva timp in urma, inca mai ai sperante?

    • pentru Smayl4you
      Eu zic sa nu mai raspundeti provocarilor ”doamnei gonometrista” pt. ca toata lumea stie cine este….:))
      Din pacate, comentariile sale repetate si fixiste arata ca are probleme psihice grave si trebuie sa avem ingaduinta.

      • Ce intrebare ”prostească”…….”cati asistenti au plecat la spitalele din Romania?”
        Păi, măi ”isteațo”….când asistentul, medicul sau agentul din pază pleacă din sistemul penitenciar, prin demisie, pensionare sau alt mod, nu poti sa-l obligi sa-ti declare daca se va angaja sau nu in alta parte, unde, când, in ce functie…
        E treaba lui daca se angajeaza sau nu.
        Ar fi bine să gandești mai mult înainte sa scoti pe gura ”perle” de felul asta..:))

        • Desteapto, pe langa faptul ca iti lipseste viziunea iti lipseste si informatia ceea ce este si mai grav, toti asistentii plecati din Spitalul Rahova sunt in Romania (la alte unitati penitenciare sau civile), nu au facut un secret din asta. Si tot pentru tine spun ” nu ai avut decat cifrele toata cariera ta, nu ai avut niciodata de partea ta oamenii”.

  4. Noi nu va uitam domule director al Spitalului Rahova…nici nu avem cum….nu aveti decat sa faceti “sa nu mai existe” un anumit sindicat noi nu va uitam… Mai mult, asteptam petrecerea de Sf Petru si Pavel si momentul cand dumneavoastra impreuna cu asistenta sefa de la chirurgie deschideti “balul” si mai mult mainile doamnei intinse la finalul petrecerii…. Ce frumos! Poate anul asta si imortalizam momentul asa sa nu mai ziceti ca toti mintim si poate asta o ajuta si pe doamna, cine stie….

    • Chiar esti penibila comentand pe blog sub ”n” pseudonime pt a crea impresia ca ”toata unitatea” este revoltata de ”atitudinea si caracterul infect, autotarismul bolnav, abuzurile, amenintarile si presiunile comise de directorul Mircea”. Acelasi jargon, aceiasii termeni injuriosi folositi in mod repetat, nu mai vorbesc de greselile gramaticale…. dar sa spunem ca important este mesajul si nu modul de scriere..:))
      Vehiculezi tot felul de povesti si intrigi aberante despre directorul Mircea si alte persoane care nu fac parte sau au plecat din sindicatul la care te referi…. De fapt, isteria si paranoia in care ai cazut si din care vad ca nu-ti mai revii, au fost generate de plecarea, din sindicat, a asistentei sefe de la ATI urmată si de alte persoane ….. Cata ipocrizie !….pana acum 3 saptamani, ai fost prietena cu aceasta asistenta, dar brusc (stii tu de ce), a devenit ”persoana non-grata” si ”sultanica” directorului Micea. Ce caracter…. curat murdar ! Ar fi bine sa nu mai cauti tapi ispasitori si sa recunosti ca tu ai facut si faci totul ”sa nu mai existe un anumit sindicat”..:))
      Si cu ”balul” ce ai ? Te oftici ca a participat toata unitatea si ca a fost super fain ? Pacat ca nu am imortalizat cateva momente din dansul furibund pe care l-ai prestat cu atata pasiune si voluptate de erai toata nadusita de parca erai in calduri. Dar tot directorul Micea este de vina ca lumea s-a simtit bine la petrecere….!?

      • Dati replici doar la bal…dar la medicamentele colorate care nu au nicio legatura cu cele prescrise de medici nu dati? Despre plecarea medicilor ce ne putei spune…apropos..directorul medical si – a dat demisia…oricum dumneavoastra aveati grija tot timpul s – o umiliti…”nu intelegi, adu-mi o hartie si un creion sa-ti desenez, doamna doctorrrr”! Se aplica o metoda la spitalul rahova….doctorul prescrie medicamente bolnavilor iar farmacia “cica” nu este de acord cu ceea ce prescrie medicul curant…….astea sunt adevaratele probleme la care dumneavoastra nu aveti replica…dati replici doar la cele de can-can.

    • http://www.youtube.com/watch?v=Wa813AFjMOw
      Haoleo boiernasule ,
      doftorasule ,suleimanasule , . . .
      nu vrei sa ne dansam ?
      bucati din brate sa dam, ,,
      ,mancat-as talentu tau
      de doftoros .
      de cabinetos ,
      nu mai esti la punga gros?
      -lasa ca-i economie
      si la energie
      si la tebeceu
      mancat-as haoleu!
      -de scaun sa-ti fie ,
      -pune-o d’un bairam
      sa-ti fie de haram ,
      nu mai mult d”un an
      pune-o d’o paranghelie
      la harem sa-ti fie
      si la baldachin,
      sa ma arz putin
      -sultanasul meu
      de la dumnezau!
      hai da sa-ti traiasca
      pune-o d-o tombola
      ca ma samt frivola
      sa samt ca-s cadana
      cu puterea-n mana

      • pentru Hurrem talentoasa alias gonometrista, radaristu, andabatu, punteanu, tina turner,pasimma, altii, un supus, un alt supus, nesupusa….adica reprezentanta ”intregului personal” din Spitalul Rahova

        Doar atata poti ? imi inchipui cat te-ai scremut impreuna cu ”partenerul tau” sa creati aceasta capodopera, că deh …..daca nu si-ar fi dat si el concursul il trimiteai sa doarma pe preș.
        Chiar ai probleme psihice grave…se vede ca ai facut o obsesie pt directorul Mircea.
        Ai ajuns ca Stupu care il defăima si ridiculariza, in aceeasi maniera, pe directorul Penitenciarului Jilava – Stroe Catalin. Vezi sa nu ajungi ca el…parca si el facea parte dintr-un anumit sindicat ….
        Nu te dezminti de caracterul infect….:)).

      • Mai Hurrem talentoasa…se vede ca tu esti geloasa…
        Ai uitat, cand lucrai la Spitalul Rahova (ca acum esti detasata undeva la Jilava), cum iti puneai la vedere (editat admin) aia uriasi ca niste bostani vestejiti si lasati pana la brâu pe biroul directorului, doar ca sa te bage si pe tine in seama?
        Atunci nu te sâmțai frivola si cadana, cu puterea in mana ?
        Deh…. au trecut timpurile alea….:)))

  5. Păi, peste câţiva ani, vom uita şi noi că am avut un Cazanciuc. Apa trece,pietrele rămân!

    • Dar,piatra ,cit e ea de piatra…se macina in timp si crapa;iar cea care ramine …este tot apa curgind.Ce spui eternitate?

      • “Caci piatra, orisicat, se macina si trece stand, iar peste trista-i macinare doar apele raman curgand” 🙂

  6. domnule cosmin darobantu, si eu sunt un adept al schimbarii denumirii in politie penitenciara, cand urmeaza sa fie intalnirea cu ministrul justitiei?

    • Dupa cum observati din articol, domnul Cazanciuc a uitat ce ne-a promis. FSANP depune toate diligentele ca aceasta intalnire sa se intample cat mai curand posibil. Pe langa solicitarea schimbarii denumirii in politie penitenciara, FSANP a informat MJ in legatura cu problemele vitale cu care se confrunta sistemul penitenciar, solicitand in acest sens solutii.

    • Danielle, daca nu-ti dai numele intreg si adresa,n-o sa stie dl. ministru unde sa-ti trimita invitatia la intalnire :):)

      • Imi place conceptul lui Danut-“adept al schimbarii denumirii”…O fi ceva doctrina….cine stie?!

  7. ..pai cum sa numesti Directori pe asemenea mizerii de examene..E rusinos si asta se vede nu numai la Mures ci si la ANP si-n toata tara…Auzi 1 singur candidat pe loc….pai era…politic…si stop !

  8. domn’le faceti demersurile necesare sa puneti la punct ordinea,disciplina si caracterul de altadata…, la Penitenciarul Tg-Mures aprox.80 % din angajati s-au saturat de abuzurile facute de ,Directorul Penitenciarului , Domnul Mihai HABALAU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! este o mizerie ce se intampla !! Respectele mele !

    • (editat admin) esti tu pt ca spui asemenea minciuni…..auzi acolo mai 80% s-au saturat ….de ce s-au saturat?Iti spun eu …DE BINE s-au saturat …..CARE disciplina si ordine de altadata……eventual CAPRARIA de altadata…….iar daca te-ai saturat PLEACA ….iar daca nu pleci macar scrie lucruri adevarate…. nu FANTEZIII.

  9. …Waw ..ce taraboi..pai la Boc nu maraiati ardeleni mei…
    Rezultatele la examene vrem…ca sa ne distram !!

  10. maine poimaine parca iara auzim : “sunt 100 de oameni la poarta ce vor sa lucreze”

  11. Am urmarit cu interes comentariile. Sunt de acord cu ideea de a insista pe langa ministrul justitiei in a gasi solutii la problemele de sistem indiferent daca vorbim de finantare, proiecte sau legiferare. Nu sunt in asentimentul cielor ce invoca ideea unor proteste sa nu le spun urlete in strada. ,,IESI AFARA JAVRA ORDINARA,, a condus la cel mult amenzi aplicate unor lideri, care este adevarat ca le-au anulat in instanta dar stressul nu este compensat de nimic. Suntem si trebuie sa ramanem in zona sistemului de aparare, ordine publica si siguranta, consider ca nu se cade sa protestam ca muncitorii de rand. Vedeti in curtea (editat admin), care tace si culege de asemenea roade. FSANP lupta si consuma de multe ori energii in mod ineficient si nu culege roade. Macar daca am reusi unificarea luptei sindicale, dar si aici sunt probleme. Apropo d-l (editat admin) a fost amendat in 2010? Consider ca noul presedinte al federatiei cunoaste care sunt pasii de urmat si programa dansului are in vedere un alt tip de abordare a luptei sindicale care sa scoata in evidenta inteligenta si nu doar curaj care poate fi si prostesc. Suntem capabili si avem forta, inteligenta si cunostiintele de a gasi demnitari care sa asculte si sa ia decizii care sa aduca sistemului beneficii si dezvoltarea pe care o merita. Pana la urma suntem cei de care depinde in prezent reeducarea condamnatilor si purtam povara reintoarcerii acestora in societate, in lipsa unui sistem adevarat de probatiune. Dupa accea nu trebuie decat sa culegem roadele si in sensul de a nu mai permite (editat admin)-ului de a culege alaturi de noi.

    • Si eu sunt adeptul ca protestul in strada sa fie ultima actiune intreprinsa pentru a atinge scopul FSANP si implicit al membrilor pe care aceasta organizatie ii protejeaza. Trebuie sa apelam la celelalte mijloace de actiune democratice si, in final, sa recurgem la iesiri in strada. Va asigur ca actuala conducere a FSANP a demarat actiuni in vederea promovarii si aparari drepturilor membrilor FSANP.

    • Nene Pop,faci multa filozofie si literatura beletristica…si ma incurci! Ori esti taicule prea profund ptr mine ,ori nu esti,ce spui?

      • Dom Presedinte,eu zic ca nu ne-a uitat nimeni!Uitarea poporului face parte din istorie!Eu spun sa nu ne mai vaicarim atita!Ce rost are sa schimbam fara fond,numai de forma? De ex art 1 sa devina art 1bis, iar art1 sa fie ca inainte?Matale nu vezi ca fiecare putere a schimbat statutul dupa cum au vrut unii,inclusiv de la sindicate?Nu te supara frate,dar asa vad eu!

  12. pentru dominii lideri de sindicat, nu este suficienta o solicitare la 3 saptamani, solicitati in fiecare zi ca un pic de agresivitate cu siguranta nu strica, de altfel nimeni nu ne baga in traista, succes

  13. proiectul uzului de arma al politistului de penitenciare initiat de ANP ca anexa la legea 293, a fost definitivat si transmis la MJ in vederea anexarii la proiectul de modificare a statutului?multumesc, va salut

  14. mai bine aplicati politica unei greve generale cu iesit in strada cu tot altfel…….uitarea va paste!

        • Trebuie sa mai acceptati ca unele lucruri se intampla si fara voia sindicatelor, domnule Raileanu! Asemenea lucruri apar cand oamenii imaturi voteaza clase politice imature. Stiti ce a raspuns Alexandru Lapusneanul boierului Motoc? ”Prosti, dar multi…” Prostii sunt usor de manipulat pentru ca nu argumente proprii. Ignorantii care nu ies la vot sunt de vina pentru tot ce se intampla in tara asta, inclusiv in sistemul penitenciar. Pasivii care stau pe margine si tolereaza. Ba mai mult, te si acuza daca incerci sa te afirmi.

          • “Ignorantii care nu ies la vot” si prostii care voteaza prosteste,pentru 50 lei,cativa mici si o bere,o galeata, etc.Sau poate o pozitie in consiliu judetean, senat,parlament,pentru o crea o mica afacere… 🙂

  15. poate ar fi momentul sa solicitati o noua intalnire oficiala cu domnul ministru Robert Cazanciuc in care sa prezentati inca o data problemele cu care se confrunta sistemul si stadiul proiectelor demarate

  16. Cred ca a sosit momentul domnilor sefi de la sindicat sa luati atitudine publica prin toate mijloacele mass media si sa incercati sa faceti auzita vocea si doleantele lucratorilor de penitenciare inclusiv aceea de a avea o identitate adica POLITIA PENITENCIARA.Atunci cand interveniti pe posturile de televiziune spuneti cu glas tare ceea ce ne doare si pe noi cei care lucram cu ,,pleava societatii”,nu vorbiti numai despre ceea ce va convine.Nu am vazut de ani de zile sa luati atitudine publica in presa cu problemele reale cu care ne confruntam si ne automultumim doar cu faptul ca mai facem o adresa,asteptam un raspuns,noi ne facem ca cerem ,ei se fac ca ne promit rezolvarea si pana la urma de atatia ani nimic concret.Membrii de sindicat asteapta actiuni concrete si hotarate domnilor sefi de la sindicatul lucratorilor din penitenciare,asa mi se pare ca ne numim(asa stim noi), presa stie de paznici,gardieni etc.Noi nu ne pierdem speranta dar asteptam sa fiti mai concreti,air daca este necesar sprijinul membrilor cereti-l hotarat..Nu inteleg de ce la toti sau dat banii de echipament(armata,politie,jandarmerie,pompieri)si la noi desi expira termenul legal luna aceasta pe 30 iunie ,noi trebuie sa ne multumim ca an de an sa astepatam sa expire inotdeauna termenul legal ca sa ne primim drepturile pe cand la alti se dau intr-un termen rezonabil de timp ,si sa acceptam un reaspuns de genul ca o sa ii primiti cel mai devreme in iulie adica dupa expirarea termenului legal ,asta in cazul fericit si in cel mai pessimist anul acesta.Oare cei care ii reprezinta celelalte institutii sunt mai incisivi si mai concreti decat liderii nostrii?

    • “Cred ca a sosit momentul domnilor sefi de la sindicat sa luati atitudine publica…” si ce era mai important dom’le Nelu,impreuna cu noi membri de sindicat nu doar sefi de sindicat.
      “Oare cei care ii reprezinta celelalte institutii sunt mai incisivi si mai concreti decat liderii nostrii?” nici pe departe,doar ca membri ceilalti stiu ce vor si cand vor,nu asteapta doar mura in gura,si umbla prin puscarie cu capul plecat in fata sefilor,cu gandul la loc’sor cald si bun.Si doar dupa primul colt devine sindicalist,si injura seful printre dinti. Asta este diferenta fata de ceilalti din alte institutii.
      Dar este bine dom’le Nelu,ca luati si aici atitudine,poate,poate intr-o zi cu soare veti confunda site-ul cu realitatea. 🙂

    • Nea’Nelu ai ajuns sa cersesti citiva banuti care de fapt ar trebui sa fie uniforma? Pai daca-ti dadea uniforma,ce faceai,o vindeai si luai lovele?Ma doare sa vad ca cereti banii de uniforma si sint unii care ori n-o poarta ,ori vin tot carpiti!Taica,ma lasi cu vaietele astea?

  17. Dati-mi voie sa fiu mai permisiv si sa spun ca atata timp cat am colaborat cu Dl. Cazanciuc in 2005, cand era dri. gen. adj. a fost o perioada de ruptura intre vechia si noua mentalitate.
    Chiar si atunci, rezultatele se aratau foarte greu, fapt ce denota ca dumnealui asa are stilul. Adica incet si sigur.
    Sper sa ramana ancorat in realitate si sa caute daca mai are domnia sa o viteza in plus pe care sa o utilizeze cat mai repede.
    Cam din aceiasi perioada am o amintire zguduitoare de la M.J. – Un domn consilier, in cadrul discutiilor pe problematica de atunci, ne-a cerut in plen, sa-i dam si dumnealui un exemplar din legea 293, desi era consilier al doamnei ministru-secretar de stat Barbara Kibedi pe probleme de penitenciare.
    Sper de asemenea ca domnul cazanciuc sa-si aleaga mai bine oamenii.
    Giovani STERE

    • Nea Giovani,Cazanciuc isi alege oamenii ce-i primeste la oferta.Politic a ajuns ministru,politic va ajunge de unde a venit pe jiltul de ministru.Noi ne ducem crucea pana in ziua cand totul se termina si vom fi pensionari.Daca ar fi existat un blog din 1990 si pana in prezent,am fi citit in fiecare zi din saptamana,di luna,din an,aceleasi nemultumiri.In afara ca am imbatranit,ni se permite sa luam parte la sedinte importante,MJ-ANP cu titlu consultativ,pe un cod al muncii in limita penalului,toate astea ne-au deschis orizontul luptei sindicale,dar tot in acelasi timp ni s-a sters punctul de vedere.La ce bun?
      Si da,este adevarat ca pentru noi FSANP cu toate sindicatele afiliate,lupta este vitalitatea care sustine viata.

  18. pentru domnul ministru Robert Cazanciuc, domnul ministru respectul unei categorii profesionale, importante in ordinea de drept, pe care o aveti in subordine se obtine prin respectarea cuvantului dat si nu prin politica strutului, asta daca doriti sa ramaneti in amintirea si istoria acestui sistem ca un ministru demn si responsabil

  19. specific clasei politice, vorbim mult si nu facem nimic, pacat, a fost un moment cand chiar se putea face ceva constructiv pentru sistemul penitenciar si am fi putut avea in sfarsit o identitate demna de o institutie de aparare, politia penitenciara

      • @Cosmin Dorobantu; ” poporul roman este ingaduitor”! .Ce gust amar iti lasa ingaduinta asta, dupa ce de fapt nu ingaduinta ci indiferenta noastra , a permis sa vedem nenumarate deviatii de la normalitate in societatea romaneasca, la locul tau de munca, pe strada, etc. Eu imi permit sa traduc exact aceasta ingaduinta a poporului: lasitate! Ingaduim Rosia Montana, ingaduim exploatarea CHEVRRON a gazelor de sist, ingaduim introducerea in noua Constitutie a homosexualitatii, ingaduim desfiintarea Institutului ” CANTACUZINO” care ar fi trebuit introdus in strategia de aparare a tarii( apropo ,din ce tara mai urmeaza sa ni se livreze vaccinuri?).Macar sa apucati sa transmiteti copiilor vostri ca in aceasta tara ingaduinta dauneaza grav sanatatii mentale si spirituale, si ca ingaduinta asta/ indiferenta/lasitate va aduce tara asta la stadiul de enclava( asta cu privire la ingaduinta arborarii drapelului maghiar la institutiile publice din Ardeal).Ia uitati-va domniile -voastre la turci , cat de ingaduitori sunt cu ideea de a li se desfiinta un parc din centrul orasului ANKARA!!A, si sa nu uit, fiti mai ingaduitori cu domnul ministru ca atat poate..!

      • Absolut toate instrumentele sunt la voi! Aveti lideri de sindicat alesi chiar de voi! Discutati cu ei organizarea protestelor fiindca doar asa o sa va rezolvati problemele! Respectati normele legale de lucru in asa fel incat toti sefii pe care ii aveti sa le respecte si sa va respecte drepturile! Nu inteleg de ce va e teama sa-i actionati in instanta! Pana la urma respectarea legii este singura solutie! E adevarat ca vedeti tot felul de sefuleti si sefuti dispusi sa va ignore ori sa va ameninte! Munca la puscarie nu e doar pe sectie ori in locuri caldute!de aceea singura lor amenintare,arma e aceea ca va vor schimba din functii si cea mai buna metoda sa va dezbine! Exista organigrame care trebuiesc respectate, aveti drepturi prin lege! Cereti-le! Nu??? Foarte bine, protestati! Asteptati degeaba sa va dea cineva pe tava! Cei mai multi dintre sefii vostri sunt acolo tocmai sa va tina sub bocanc! Se poate! Insa daca asteptatii sa va rezolve problemele liderul sindical din capitala atunci va inselati! Nu el trebuie sa faca asta, voi trebuie sa aveti initiativa, voce! Iar liderii sindicali din penitenciare trebuie sa ia atitudine la initiativa voastra! Daca VA RADETI>>>>pe la colturi de cei care isi cer drepturile ati pierdut toti!

        Responsabili pentru situatia actuala sunteti fiecare dintre voi!

        NU UITATI………VOUA vi se datoreaza sintagma Iesi afara javra ordinara!

        cred ca ar trebui sa renuntati la anonimat inca o data! pacat ca faceti una din cele mai periculoase meserii dintre toate dar va lasati calcati in picioare atat de usor astfel incat v-a devenit o stare de fapt naturala! atunci cand stabuletii de meserie vor refuza functii in penitenciare de teama conflictelor de munca atunci sa stiti ca indiferent ca va numiti politie penitenciara ori altfel v-ati castigat respectul societatii pe care o protejati de gunoaie!

        Cu stima pentru fostii colegi,
        George Cazan

Comments are closed.