Să vezi și să nu crezi…

puscaria-din-palatul-parlamentului-86554-1Ministerul Justiţiei (MJ) cere suplimentarea bugetului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) cu suma de 2,8 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern (HG) aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

Potrivit proiectului, suplimentarea se va face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013.

Bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pe 2013 este de 912,5 milioane de lei, din care alocaţiile bugetare reprezintă aproximativ 832 de milioane de lei, iar aproximativ 80,5 milioane sunt venituri proprii.

Costul lunar al unui deţinut într-un penitenciar românesc este de 2.397 de lei, cea mai mare parte – 1.619 de lei – reprezentând-o cheltuielile de personal, arăta Ministerul Justiţiei, într-un răspuns la o întrebare adresată de un parlamentar, în primăvara acestui an.

Suntem curioși de câteva aspecte:

1. Respectivul domn parlamentar (în afara de cei ce-au vizitat temnița în urma unei condamnări definitive) a făcut cunoștință cu actualele condiții de muncă ale personalului sistemului penitenciar? Eu zic că nu, altfel bunul simț l-ar fi împiedicat să se adreseze Ministerului Justiției.

2. Daca respectivul parlamentar cunoaște câteva noțiuni elementare de aritmetică, încât să compare numărul 360 cu 9000.  Eu zic că nu, altfel logica elementară l-ar fi împiedicat să se adreseze Ministerului Justiției. Știați că statul român cheltuiește lunar cu un parlamentar 9000 de euro, iar cu un lucrător de penitenciar statul român cheltuiețte  360 de euro. În ce parte se înclină, domnule parlamentar, balanța?

3. Domnule parlamentar, vă numărați printre cei 288 de parlamentari în plus ai României, sau printre cei 300 care ar fi fost fost voința poporului la referendumul respins? Nu vi se pare că sunteți prea mulți raportați la o populație de 21.4 milioane de locuitori? Se zvonește că in realitate populația ar fi sub 18 milioane de locuitori. NOI am votat să fiți doar 300, voi ați hotărât să fiți mai mulți.

28 thoughts on “Să vezi și să nu crezi…”

  1. Faceti rost ca sa postati aici Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr.471/2013 şi adresa ANP nr.40868/31.05.2013 ?

    Multumim anticipat. Doar am auzit de ele dar nu le-am vazut niciodata.

    1. Stai linistit ca sunt secrete! :) Asta e comunicarea in ANP… INEXISTENTA! Inclusiv in aparatul central sunt oameni care se informeaza din teritoriu despre ceea ce se intampla. Nu se va rezolva niciodata problema pentru ca nu vor.

        1. Atunci… incepe sa ma lase memoria. :) Oricum faptul ca ne adresam sindicatului pentru a ne informa despre decizii interne spune destule.

  2. Pe vremuri aveam un respect pentru ceea ce reprezenta pentru sistem, fostul DGP!
    Astazi, pentru ANP am o mare…sila!

  3. suntem slabi….pun in taler angajatii cu infractori…cui sa dam….fonduri???? oare exista in europa asa ceva s-au se pune problema??? recunoasteti ca suntem sub orice critica!!!

  4. Sa nu uite parlamentarii USL ca pe spatele nostru au ajuns la putere.
    Inca imi rasuna in minte sloganul cantat in fata la Cotroceni “Basescu la brutarie….Basescu la brutarie….!!!”

          1. Domnule MB,da’matale care te-ai nascut ca sa existi,de ce esti suparat asa de rau pe mine?Ti-am luat ceva ce-ti apartine,nu-ti dau vreo sansa in asta viata?De ce ma jignesti,asa,din bunatatea lu’matale?De ce scrii despre disparitia mea,ca nu te opresc din a face lucruri bune?

      1. Chiar îmi place cum gândești! Comentarile tale reflectă de fiecare data o inteligenta sclipitoare, născute parca din rumegarea unei cepe verzi și transformate într-o retorica de birt.
        Asta cu “datoratul“ îmi suna ca o frustrare din partea ta. Ești cumva un mic nepot și te necăjesc colegii?Nu ți-s recunoscute meritele doar de cei pe care ai pupi toată ziua in(editat admin)?
        Spune tot ce ai pe suflet blinduleBen.

      2. cred ca ar fi bine sa-ti schimbi numele de postac, in loc de “blindul Ben” – “gigi contra”

  5. Slugi nemernice, ce aţi făcut cu ţara mea?
    V-am lăsat fără datorii, cu industrie,agricultură,turism,comerţ,a 5-a flotă comercială a lumii şi a 3-a de pescadoare şi voi… Dintr-o ţară în curs de dezvoltare aţi dus-o dincolo de lumea a-3-a, măcar ăia progresează,nu ca voi,racilor!

  6. Romania cheltuie 3 milioane de euro lunar pentru deputati si senatoi
    Institutul pentru Politici Publice (IPP) a dat publicităţii cel de al 13-lea bilanţ al primei sesiuni parlamentare din mandatul 2012-2016.
    La finalul sesiunii parlamentare februarie – iunie 2013, 220 proiecte de lege aflate în dezbatere în Parlamentul României au devenit legi.
    Dintre acestea peste 130 sunt numai modificări şi/sau completări ale Ordonanţelor de Urgenţă sau ale Ordonanţelor simple.
    Mai mult, 11% din totalul proiectelor ce au devenit Lege aparţin parlamentarilor restul de 89% (195 de proiecte de lege) sunt iniţiative ale Guvernului României.
    Chiar dacă numărul de iniţiative depuse de parlamentari este în medie cu 50% mai mare decât cele depuse de către Guvern, este îngrijorător faptul că, de exemplu, la nivelul anului 2013, doar 11% dintre toate proiectele dezbătute şi devenite Legi au ca şi iniţiatori parlamentarii.
    Totodată, IPP a constatat că numărul proiectelor de lege depuse în Parlamentul României este mai mic cu 44% faţă de perioada similară a mandatului 2009 – 2012.
    În sesiunea încheiată (februarie – iunie 2013), s-au ţinut 38 de şedinţe de plen la Cameră şi 37 la Senat şi 12 şedinţe de plen reunit (ca zile efective calendaristice cele două Camere au lucrat puţin peste 1 lună din 5!!!), fiind una dintre sesiunile cu cea mai scăzută activitate în plen din Parlament.
    Cea mai lungă şedinţă de plen reunit din această sesiune este cea din 6 februarie 2013 care a durat peste 15 ore şi 30 de minute, fiind şedinţa în care s-a votat bugetul pe 2013.
    Din punct de vedere al migraţiei politice, fenomen în continuare încurajat, din păcate, de partidele politice (funcţie de avantajele care decurg) în pofida declaraţiilor publice, cei mai mulţi parlamentari au plecat de la PP-DD – 17 deputaţi şi 2 senatori către partidele din arcul guvernamental (mai ales spre PSD), urmat fiind de PDL cu 7 deputaţi şi 2 senatori migraţi la alte partide, aşa cum IPP anticipa la începutul acestui mandat.
    29 de deputaţi au migrat cel puţin o dată în această sesiune parlamentară, din medie ieşind deputatul din Suceava, Cezar Cioată (iniţial PP-DD, actual PC), care a reuşit performanţa de a-şi schimba apartenenţa politică de 5 ori doar în prima sesiune legislativă recent încheiat.
    Aproximativ 9.000.000 lei sunt costurile totale cu deputaţii într-o lună, respectiv peste 3.000.000 lei la senatori, împreună peste 2,8 milioane de euro.
    Raportate la numărul de zile de lucru în plen, se poate constata, cumulând costurile plătite pentru a aduce parlamentarii la Bucureşti, că fiecare zi de plen, care a durat în medie 2 ore, a costat peste 25.000 euro la Camera Deputaţilor şi 12.000 euro la Senat sau, de exemplu, fiecare proiect de lege din cele 220 care a devenit Lege în această sesiune parlamentară a costat peste 12.500 euro…

    Cat cheltuie, lunar, un parlamentar, din banii poporului?

    Cat cheltuie, lunar, un parlamentar, din banii poporului?
    Un parlamentar primeste o indemnizatie lunara cuprinsa intre 4.570 lei si 6.000 de lei. Modul de calcul este destul de complicat, suma finala depinzand de numarul de mandate anterioare si de functiile pe care le ocupa in grupul parlamentar sau in conducerea Parlamentului.

    Senatorii si deputatii primesc si o diurna de deplasare – 2 la suta/zi, din indemnizatia lunara. Diurna de deplasare inseamna bani pentru ca vin la lucrarile Legislativului si se intorc in colegiile in care au fost alesi. Nu exista informatii detaliate cat au costat aceste calatorii pentru fiecare senator si deputat in parte, dar in luna august, cand a fost vacanta teoretic, diurna deputatilor a fost de peste 400.000 de lei, relateaza Digi 24.

    Alesii care nu stau in Bucuresti au si cazare gratuita – fie la hotel, fie intr-un apartament inchiriat. In august, cazarea deputatilor a costat peste 1,3 milioane de lei.

    Si transportul este gratuit pe perioada mandatului, fie ca este vorba despre zboruri interne sau calatorii cu trenul ori masina. Daca folosesc masina proprie, paramentarii primesc contravaloarea a 9,5 litri de combustibil la 100 kilometri parcursi. In luna de mijloc a verii, transportul deputatilor a costat aproape 200.000 de lei.

    Membrii conducerii Parlamentului, liderii grupurilor parlamentare si presedintii de comisii vorbesc gratis la telefon. Ceilalti parlamentari au un plafon la abonament – 400 de minute pe luna. Daca depasesc limita, isi platesc singuri convorbirile.

    In august, cheltuielile pentru convorbirile telefonice ale deputatilor au fost de aproape 33.000 de lei.

    Parlamentarii primesc si o asa-numita suma forfetara pentru cheltuielile de personal si intretinerea cabinetelor parlamentare. Astfel, cererea pentru cheltuielile de personal poate varia intre 1.500 lei, cat a cerut democrat-liberalul Cornel Ghita, si aproape 9.500 lei, cat a solicitat fostul ministru al Apararii, Gabriel Oprea.

    Variatii mari sunt si in ceea ce priveste intretinerea cabinetelor – intre 424, cat a decontat deputatul PDL Valerian Vreme, si aproape 8.000 de lei, cat a solicitat independentul Dan Ilie Morega.

    1. Subscriu.

      Și eu să le-o . . . celor care au decis să ne conducă cu japca, adică celor 288 de lipitori.

      Traseiști ce păreriți, aruncând numai venin,
      La al țării viitor nici prin gând să v-amintiți,
      Mult e dulce și duioasă limba ce-o vorbim,
      288 de lepre, voi vorbiți fă`r să gândiți!

Comments are closed.