Maturitate politică post factum

Presedintele Romaniei Traian BasescuChemat în emisiunea ”După 20 de ani”, la PRO TV, Președintele României Traian Băsescu, dă dovadă de o maturitate politică post factum, exemplară pentru guvernanții noștri de azi. Cu un of în suflet de fată mare aruncată într-o căsătorie cu regrete, actualul președinte al României are remușcări pentru tăierile salariale din anul 2010, care l-au costat mult în plan politic, ducând la căderea aservitului Guvern Boc.

Avem datoria să-i aducem elegant la cunoștință domnului Prim-ministru Victor Ponta că repetarea greșelilor altora costă, iar noi nu suntem dispuși să iertăm.

Traian Băsescu:

SINTEZA DECLARAȚIILOR

”- Anul 2014 va fi unul complicat.

– N-ar trebui ca Romania sa mai ajunga in situatia de a mai taia salariile. Masura a fost una disperata.

– Nu-mi reprosez pe fond pentru ca a fost solutia ca anul urmator sa revenim pe crestere. Imi reprosez felul in care am facut-o, brutal, dar impins de o situatie, pe care trebuia s-o negociez.

– Daca ar fi sa o mai fac o data, as spune delegatiei sa mai astepte cateva zile si m-as duce la cateva emisiuni. Am vrut sa rezolv problema cu Fondul sa inteleaga ca e de nenegociat.

– Am avut 2007-2008 ani de teribila eroare in politica economica, in stimularea excesiva a consumului, daca va aduceti aminte conflictele mele cu Calin popescu Tariceanu de aici erau, stiam ca vom plati costul acelui mod artificial de a avea crestere economica.

8 thoughts on “Maturitate politică post factum”

  1. Pe la Poarta Alba ce se mai aude cu d-na Flintoc Marinela,s-a implicat d-nul director Dinca in acea situatie de ,,matrapazlacuri”,care se perinda in acel penitenciar ?sau,domnia sa fiind prieten cu Ailincai Viorel ii tine ,,isonul”….poate imi raspunde doamna care,sunt problemele ,daca se mentin….

    1. Ptr.cineva care se ascunde
      Nici un gest din partea conducerii…maine ma prezint la Poarta Alba pentru,,schimb de expierenta”.Sper sa..fac fata.

    1. Cine crede-ti ca,se implica in doleantele angajatilor ? Ppl-eii sunt in ,,voga”.Doamna nu are decat sa fie pedepsita daca,asa vrea directorul,arunca ,,pisica”in gradina ,,slujbasilor”,care isi fac treaba.Din cate o cunosc pe colega noastra nu cred ca,v-a lasa sa fie ,,bataia de joc”,a celor care o neandreptatesc…Vom vedea ce urmeaza….

  2. Oare Pontilica fara put…..ica, nu ar fi facut aceiasi treaba cu salariile noastre? Ma intreb si eu, asa de sanki! pentru ca de 2 ani de cand guverneaza, inca mai am drepturile si nu numai cele salariale, la nivelul anilor 2010-2011! si inca mai functioneaza legea pensiei unitare si pt cei din sistemul de aparare! si nu mai am prima de vacanta! si inca ne pleaca doctorii din tara! si tot se aude ca bugetul e pe butuci, ca nu mai sunt bani de salarii pe sfarsit de an! ca daca am debit catre stat, mi-l “trage in 3-4 rate dar daca statul are catre mine, il recuperez in 5 ani! ce s-a schimbat Nicule, tata? oricum, poate si “Ponta asteapta prima ploaie, sa ii creasca si lui …oo…..! Ca dimpreuna cu Baselu sa si-o linga “ca catzelu”! scuzati cacofonia!

    1. Corect, nu s-a schimbat nimic. E adevărat că „După 20 de ani” priratul coabitează cu o struțocămilă politică. Cineva postase cu ceva vreme în urmă pe acest blog o poveste cu iz de anecdotă.

      „Corabia pluteşte-n derivă, trosnind din toate încheieturile. Amanetată pe trei generaţii la un armator cu găuri în încălţări, nu mai e ce-a fost odată. La timonă e doar un pirat, beţiv şi colportor, stăpân pe corabie şi peste lighioanele din echipaj. Să le-arate cine e el, le folosește pe post de cârpe de şters puntea. Umilite, şopârla şi maimuţa se-mperechează contra naturii, chiar în coşul cu rufe murdare, şi dau să iasă iar pe punte. Piratul vede afrontul, dar are un plan cu maimuţa. O urcă pe gabier, şi aşteaptă prima furtună. Va cădea sigur şi-şi va rupe gâtul pe punte. Exerciţiu democratic, va zice lumea. Jocuri de culise, şantaje, presiuni şi aranjamente, vor zice alţii.” Un mare rahat, zic eu.

      Avea totuși dreptate.

  3. Ăsta n-are niciun fel de remușcări. A ciordit suficient, și-a aranjat familia, lăcrămează câteodată televizat cu o acuratețe actoricească de invidiat. „…sorry, dragă Stolo! Te-am sacrificat dar așa-i veața …”

    Poate un soi de nostalgie flască post-coitum. Că se termină și ar mai fi vrut să dureze …
    C-ar mai fi vrut dar nu are ce-avea Carol al II-lea … în afară de apucăturile lui.

Comments are closed.