BLOCAREA comunicaţiilor în închisori aprobată de Senat

Telefon in penitenciarPlenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în penitenciare.

Cerut insistent de organizațiile sindicale, proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor de blocare a comunicațiilor în penitenciarele românești a fost adoptat de plenul Senatului României.

Actul normativ iniţiat de Guvern prevede că blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor se realizează numai în scopul prevenirii utilizării neautorizate, de către persoane private de libertate, în interiorul penitenciarului, a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete sau informaţii, inclusiv telefoanele mobile.

Telefoanele mobile descoperite în sectoarele de deținere au fost principala cauză a deteriorării imaginii sistemului penitenciar românesc, având în vedere că deținutii le foloseau, în cea mai mare parte, în scopuri infracționale, atrăgând criticile întregii opinii publice.

Sperăm ca proiectul de lege va eradica femonemul introducerii de telefoane mobile în penitenciare, punând capăt unui lung șir de scenarii mediatice, iar pe termen scurt, rezolvarea problemelor orelor suplimentare efectuate de personal în urma perchezițiilor organizate în scopul descoperirii obiectelor interzise a fi deținute de persoanele private de libertate aflate în detenție.

 

Advertisements

26 Replies to “BLOCAREA comunicaţiilor în închisori aprobată de Senat”

  1. De ce nu solicita FSANP o situatie privind contractele cu forta speciala de munca a detinutilor si banii incasati. Va asigur ca e groasa pe langa banii neincasati si sa vedeti de ce sume vorbim sa adaugam salariile livrate de unitate si celelalte costuri de care vorbeau domnii Raileanu si Schipu in videoconferinta. De unde stim ca nu e vorba de procente NEGOCIATE???
    De ce nu cere FSANP o situatie privind stadiul financiar al unitatilor preluate de noii manageri. Bun dam concursuri, numim un nou manager sau tot pe acela dar face cineva un audit serios??/ DAPI lui ANI DUMITRACHE se joaca in opinia multora de-a auditul. Hai sa vedem cati au preluat o unitate in mod serios. De exemplu cine a predat unitatea lui BALA sau ILEA si care era situatia. Si aici vorbesc de tot ce inseamna management de la bani executie bugetar, datori, detinuti, stare cladiri si baza materiala. Povesti retrag ce spun am uitat vorbim mult in tara lui PASARI LATI LUNGILA

  2. Sunt mai multe nu este nevoie sa le enumar eu. Daca FSANP solicita o situatie de la DSDRP privind telefoanele sau mai precis obiectele descoperite in unitati o sa aveti o situatie clara. Daca v-as prezenta eu (si sigur stiu doar una) ar putea fi interpretata cu scepticism. DSARP are situatia raportata din unitati la nivel national. Dar asta nu inseamna ca unitatea pe care o stiu eu sigur nu are alte probleme din cele enumerate, ba dimpotriva le are si nu suntem in stare sa le rezolvam de aceea si am intervenit. Repet SI ATI PUNCTAT BINE CU CUTITELE nu telefoanele sunt problema reala in lumea penitenciara e doar o vrie in care ne atrag mai multe unitati care din cauza unor cadre corupte si a neputintei managerilor atrage tot sistemul. Am dorit sa ridic problema dincolo de acest fenomen in lumina a ceea ce inseamna pana la urma profesionalism. Avem multa curatenie de efectuat dar si lupta de dus pentru un statut european. Adica doresc epurarea de cei ce au penetrat sistemul in anii in care veneai fara concurs si selectie riguroasa dar corelativ cu o salarizare similara tarilor din comunitate. In prezent doar magistratii demnitarii si diplomatii pot vorbi de asa ceva.

  3. in sfarsit un lucru bun,au facut parlamentarii au aprobat cea ce au cerut multi oameni,poate o fi mai bine daca se introduc,oricum “pietile”tot se vor face.asteptam si finalizarea proiectul statutului,poate so gandi si la protectia noastra(domnilor sindicalisti -ca va platim o gramada de bani,sa ne aparati drepturili).in final …La multi ani tuturor ce isi serbeaza ziua de nume ! Multa sanatate si fericire !

  4. Domnule Dorobantu, nu aveti dreptate. Sunt unitati care nu au probleme in exitenta unui fenome al telefoniei mobile. Cum va explicati. Degeaba se consuma importante fonduri pe dotarea cu detectoare de tot felul:porti, portabile, scannere etc. ca atat timp cat factorul uman nu prezinta seriozitate (a se citi corupt) fenomenul va persista. Planul de masuri nu trebuie sa contina doar metode noi de control al personalului (apropo am ajuns sa ne controlam intre noi mai rau ca pe hoti) si sosiri inopinate de sefi sau alti ofiteri in miez de noapte in unitate daca avem un procent mare de mica coruptie in randul cadrelor. Trebuie gasite cai moderne de identificare, probare si deferire justitiei a celor ce din nevoie (fiind datori, cartofori, cheltuitori sau altele) sau din avaritie sunt cei ce intretin coruptia si prin introducerea de telefoane. Personal consider ca sunt nivele de coruptie in unitati iar fenomenul telefoanelor introduse este doar unul care de nu ar fi mediatizat nu ar avea oaresce prioritate. Sunt fenomene mult mai grave de coruptie dar care sunt nevazute cadrului larg si acoperite deseori pana erup (folosirea de fonduri, investitii, munca cu detinutii fara incasarea fondurilor, GAZ, liberarile conditionate, schimbari de regim, invoirile sa). Bruierea va genera noi costuri cu efect pe termen scurt. Perchezitiile tot trebuie efectuate sper ca nu este cineva asa naiv sa isi inchipuie ca gata nu mai se vor face perchezitii??? Deci se impune curatenie dar cu cine si cu ce? Toti batem din gura si putinii care au curaj sa ia atitudine uneori sunt priviti ca paria asa ca se resemneaza si in viitor se fac ca nu vad. Prevenirea e la pamant si se bazeaza doar pe informatii de la ppl-ei care in viziunea multora nu pot fi credibili asa ca ramane unori cand e grosa ca DNA sau DGA sa mai faca curat. Ar fi multe de vorbit poate ca in lucrarea sa noul DG are un plan real daca nu atunci cainii latra caravana trece.

    1. Exista posibilitatea sa ma insel si eu, nu neg. Imi puteti numi cateva unitati care nu se confrunta cu acest fenomen? Telefoanele mobile, ca obiecte interzise, ne-au determinat sa ignoram existenta celorlalte obiecte interzise care ne-ar pune viata in pericol. Si aici stiti la ce ma refer. Dar asta e, a devenit un brand sa descoperi telefonul mobil si sa ignori cutitul.

  5. pt CRED SI EU CA TI- RUSINE….lasa-ne…..asa sunt toti de la administrativ si reeducare….se dau “baieti” prin curte ca ei ar face si ar drege, dar toti si au cerut mutarea din paza la reeducare sau adm…”dupa razboi, multi viteji se arata”…..
    la un eveniment care l au facut minorii , ei ne reprosau noua (paza), ca de ce nu intram sa dam cu gaze si sa i “potolim”……dar sunt atat de “ursi”, ca habar n au ca n ai voie sa folosesti gaze impotriva minorilor…. desi au stat o perioada in paza(pana s au milogit ca nu mai suporta si acum sunt “baieti” si se dau verticali”
    Daca ii pui in post nu poate sa stea mult fara schimbator, pe sectie isi bat detinutii joc de ei(si isi cer mutarea in adm sau reeducare si acolo sunt si ei “smecheri”,dand credite ppl aiurea, doar sa nu se supere pe ei)…..mie rusine….

  6. Dezastru in penitnciarul Bacau,dupa un an de munca nstere Domnului si Mos Nicolae nu ne-a duce bucurie in suletele functionarilor de sub ordine,ura,dusmanie,stres,persecutie si abuzuri in serviciu a unor functionari publici din conducrea unitatii care nu doresc sa respecte legile si statutul functionarilor publici si bunul meres al unitatii.
    Un singur functionar a avut curjul sa angajeze un avocat si sprijinit de colegii de serviciu pentru a demonstra conducerii si comisia de disciplina,strategia aparatelor alcoolteste si abuzului in serviciu facute de unii functionari de conducere.
    Cu speranta ca Dumnezeu le v-a lumina mintea,pentru bunul mers al colectivului,noi un grup de 63 de functionari ne vom pregati in noul an sa dam conducerea unitatii in judecata pentru a opri abuzurile si moudul de conportare a unor functionari ce au functie de conducere.

    1. sa dea BUNUL D-ZEU sa fim mai multi de 63 de colegi…ca numai UNITI putem da jos peacest dir.adj. PAVEL si LINGUSITORII lui.DRAGI COLEGI E TIMPUL SA PUNEM PICIORUL IN PRAG sa ”VADA” si ANP ca ne-a ajuns CUTITUL la OSSSS

  7. Asta-i scuza bicisnicilor. Daca ai fi sigur pe tine, pe ce ar trebui sa cunosti (profesional vorbind), n-ai sta ghiocel. Daca ar fi asa cum povestesti (ca de povesti vorbim), cam asa e, nu prea esti bun nici de zama oului. Cat iti ei peste ochi de la detinut, iti meriti soarta.

  8. are dreptate colegul de la Bacau…..e f greu sa poti sa ti faci treaba acolo, daca nu esti prieten bun cu toti sefii aia de carton…..cei mai napastuiti sunt ceia care isi fac treaba conf regulamentului, iar aia care ii doare in 14 is f bine vazuti de sefi ca isi fac combinatii impreuna pe afara si daca se intampla sa fie evenimente le baga tot in spatele alora care isi fac treaba, pt ca o sa faca presiuni mari asupra lor si o sa cedeze….. D-lor sindicalisti…..vi se pare corect ca toti sefii (inclusiv medical, SIPA,reeducare paza) ,sa intre prin PC 1 si PC 2,fara control????……..daca ai curajul sa ii controlezi te ameninta, iar daca nu ii controlezi totul o sa fie bn pana la un eveniment major (aviz cazul preotului) si dupa asta iti reproseaza ca nu esti bun de nimic……ASTIA SUNT SEFII CU ASTIA DEFILAM( dar sa nu se mai planga la Bucuresti ca n au cu cine face treaba, ca ei ne indoctrineaza asa)
    AS VREA SA VEDETI CUM AMENINTA EI SUBOFITERII SI II INJURA IAR IN FATA DETINUTOLR SUNT PRECUM NISTE MIELUSEI, SI JOACA DUPA CUM CANTA DETINUTUL

  9. Paranoicul de langa noi ( de la BACAU )

    Paranoicul ,,DE LA BACAU ,, este seful care crede ca subalternii il sapa si il saboteaza, ca gresesc intentionat ca sa-i ruineze munca si reputatia sau chiar ca sa-i ia locul.Oricum ZORROOOO la asta viseaza si spera ,sa-i ia locul ,,SEFULUI DE LA BACAU ,,
    Este ,,SEFUL DE LA BACAU ,, zelosul , care iti asculta convorbirile telefonice, iti citeste e-mail-urile si SMS-urile, te asteapta fara sa te anunte la iesirea de la serviciu, care din orice, te baga in COMISIA DE DISCIPLINA, ca nu esti INCHEIAT LA COPCA, CA NU AI BOCANCII DATI CU CREMA DESTUL DE MULT, CA DUNGA LA PANTALONI E PUTIN STRAMBA,
    Paranoicul ,, DE LA BACAU ,, are o logica stralucita dar inflexibila. Orice ii spui poate fi folosit impotriva ta si in sprijinul teoriei lui. Cuvintele tale sunt pentru el munitie confiscata. Nu s-ar intoarce pentru nimic in lume din convingerile lui
    Este seful ,,DE LA BACAU ,, care pune cap la cap alte discutii, alte imprejurai, alte gesturi si construieste schema complotului. Daca incerci sa-i dovedesti ca s-a inselat, este convins ca il mai si iei drept fraier si ca incerci, o data in plus, sa-l pacalesti. Sau ca ai un interes sa-i adormi vigilenta.
    Paranoicul ,,DE LA BACAU ,,este seful care, daca te oferi sa lucrezi peste program fara sa fii platit, isi inchipuie ca ai facut undeva o greseala pe care te straduiesti s-o acoperi cumva sau ca ai sa ceri o favoare in schimb. Sau ca preferi sa lucrezi nesupravegheat la cine stie ce proiect clandestin sau prin metode neagreate de el.
    Paranoia creeaza disconfort celor din jur dar mai ales subiectului insusi. Nu are liniste, nu are incredere in nimeni, deci nu simte pe nimeni apropiat. Este singur. Este mereu in alerta si sufera din pricinile lui inchipuite.De aceia se si inconjoara numai de nulitati si de nonvalori care sunt 100% fideli ,, REGIMULUI DE LA BACAU ,,
    Convins de ostilitatea celor din jur, cauta in permanenta argumente si le gaseste, in cele din urma, ceea ce, in loc sa-i aduca liniste, il va face inca si mai nefericit.
    Atunci cand contextul este favorabil, apare la paranoic megalomania. Paranoicul de la Bacau se vede pe sine ca un geniu, ca pe un erou care are de luptat cu toti cei din jur, cu lumea intreaga. Vrea sa fie puternic, cat mai puternic, atat de puternic incat nimeni sa nu aiba nicio putere asupra sa. Cazurile citate cel mai des in literatura de specialitate sunt Stalin si Hitler. La noi, Ceausescu si Partu . Asadar, daca imprejurarile permit, paranoicul poate sa produca si produce dezastre in UNITATE.
    Comportamentul lui de respingere si acuzare ii va indeparta treptat pe cei din jur si unele dintre banuielile lui se vor transforma in realitate.
    La serviciu, subalternii vor inceta brusc discutia la intrarea lui in birou. Poate se vor privi, intr-adevar, cu complicitate, intrebandu-se ce a auzit si ce-o fi inteles.
    Subalternii paranoicului se vor alia ca sa se apere. Sefii lor ai vor pune sa lucreze mai mult singuri si vor respira usurati in cazul in care se va hotari sa demisioneze.
    Partenera lui va cauta consolare in alta parte si il va parasi pe paranoic cand nu va mai suporta tensiunea.
    Ar trebui ca PARANOICUL DE LA BACAU sa fie convins ca ceva nu este in regula cu el, atunci poate fi convins sa mearga la specialist. Poate incepe cu un psiholog, psihoterapeut sau se poate adresa unui psihiatru, in cazul in care paranoia a atins pragul delirului paranoid si disconfortul resimtit este serios.
    Remediul poate consta in sedinte de psihoterapie si, la nevoie, in medicatie. Se administreaza neuroleptice – medicamente care elimina delirul – si / sau antidepresive care ajuta subiectul sa fie cava mai optimist si sa se simta mai putin vulnerabil.
    Tratamentul medicamentos trebuie administrat numai sub strict control medical, date fiind riscurile acestor tipuri de medicamente.
    Cu paranoiciul ar trebui sa ne comportam corect si nimic mai mult. Particularitatea este ca, in relatiile cu un paranoic chiar trebuie sa respectam consecvent anumite reguli pentru ca orice scapare poate avea consecinte neplacute.
    Trebuie sa ne exprimam limpede motivele si intentiile. Orice exprimare echivoca, generala va lasa loc de interpretare si de suspiuciune.
    Iar SEFULUI PARANOIC DE LA BACAU este timpul sa-i spunem ca: “Astazi n-o sa mai pot lucra peste program pentru ca am acumulat ceva oboseala, iar acasa am ramas in urma cu treburile.” Sau : “Am niste drepturi si mi le cunosc foarte bine; sunt si eu om, nu-s masina!”.
    Atacam faptele si nu persoana. Paranoicul are o mare stima si admiratie pentru sine. Este orgolios, este sensibil. Daca trebuie sa gestionam un conflict, vom face referire la ceea ce ne deranjeaza in mod concret si nu in general, la felul sau de a fi.Si ar fi cazul ca in sedinte sa mai inceteze sa se dea drept aparatorul si prietenul angajatilor de la PMT BACAU. NE-AM CAM SATURAT !
    Nici intr-un caz nu trebuie sa-i facem jocul! Trebuie sa avem grija sa ne comportam corect, cinstit, sa vorbim limpede si deschis, asa incat sa nu avem ce ne reprosa. Astfel, nu este nevoie sa ne dezvinovatim, sa ne justificam, sa luptam cu suspiciunile lui. Avem si noi dreptul la viata !

    1. Specific! Ai pus-o de un ghiveci BUCATARE ! Esti Varza!!!

      1. de ce vb. PROSTII!!!! NU iti este RUSINE colegul sau colegii au MARE DREPTATE cu acest dir.adj PAVEL alias ZORROOOOO.RUSINE RUSINE PAVELE AI CURAJUL si DEMNITATEA si da-ti DEMISIA NE-AM SATURAT DE TINE

  10. Domnule Director general Bejan, tragem un semnal de alarma de la penitenciarul Bacau! Va rugam sa temperati Directorul adjunct Pavel C, care are comportamentul unui vataf de curte boiereasca! Vocabularul, si mai ales tonul acestui ofiter constituie cea mai elocventa dovada de abuz si proasta crestere. Istericalele domniei sale din cursul diminetii de astazi a intrecut orice limita! Daca a considerat ca tipetele de femeie aflata in durerile facerii sunt gesturi de ofiter, il punem in vedere faptul ca a pornit pe un drum gresit! Cu respect ii reamintim ca noi eram dupa un serviciu de noapte, asta daca i s-a parut cumva ca facem “totul de-a p..lea pe sectie”…halal exprimare are imputernicitul dumneavoastra domnule Director general! Daca ramanea supraveghetor cu noi pe sectie poate altfel gandea acum! Oricum, increderea ce i se acorda acestui micut needucat a ajuns ca seria filmelor Die Hard cu Bruce Willis… nu o sa se sfarseasca niciodata, chiar daca a picat examenul pentru functie cu brio!

    1. De ce era Zorro de la Bacau asa de nervos? Poate nu-I daduse Raluca portia de calmare!!!

      1. da cu SIGURANTA il ROADE pe micutul ZORRO!!!!! RUSINE sa iti fie PAVELE ca faci de RUSINE haina militara DOMNULE DIRECTOR DIRTU VA RUGAM RESPECTOS LUATI MASURI CU acest dir.adj. INCALIFICABIL!!!!!!!!!!! VA MULTUMIM ANTICIPAT

    2. Pai nu ti-e clar ca Dir Dartu da drumul la ,,CAINI ,, cand vrea el ca sa stea linistit in TURNUL DE FILDES de unde conduce unitatea de la BACAU cu mare drag si afectiune

  11. poate gresesc! dar cati bani s-au cheltuit pe detectoarele de metale, pe detectoarele de la acces POSTURI CONTROL, perchezitii si alarme si personal pe buna dreptate nemultumit, ppl vedete nemultumiti ca sunt pozati…eu nu cred ca ideea ar fi fost implementata candva daca nu eram in U.E. si nu ne dictau de acolo cum sa coboram din pom!

    1. Aparatele de bruiaj sunt folosite de putine tari din lume. Nu cunosc o recomandare UE cu privire la conditiile de folosire a aparatelor de bruiaj. Din aceasta cauza, Guvernul Romaniei nu a emis o simpla OUG ci a dorit sa existe o lege in acest sens (lege ca sa poata fi contestata mai greu de catre detinuti). Ne asteptam la procese deschise de detinuti cu privire la efectele negative ale bruiajului asupra sanatatii dar si modalitati diverse de a stopa functionarea aparatelor de bruiaj (prin scurtcircuit sau alte metode inventive). Sa nu uitam totusi ca romanul este foarte inventiv !!! Legat de detectoarele de acces … ele sunt benefice. Sa recunostem: se va reduce fenomenul introducerii de telefoane mobile în penitenciare si asta ESTE FOARTE BINE. Ben

      1. Dar sanatatea oamenilor prejudiciati de acesti detinuti cu ajutorul telefoanelor mobile, nu mai conteaza? Sanatatea cetateanului cinstit nu conteaza pentru statul roman? E inadmisibil cat putem tolera comportamentele unor asemenea oameni!

    2. Nu e directiva UE. E o necesitate. Situatia telefoanelor din penitenciare a scapat de sub control. Nu avem tehnica sa descoperim. Perchezitiile sunt ineficiente in conditiile actuale. Prevenirea introducerii obiectelor interzise in penitenciare e la pamant. Cei ce-ar trebui sa-si faca datoria (unii dintre ei) se gandesc la cai verzi pe pereti.

      1. Aveti perfecta dreptate. Sunt multumit de introducerea aparatelor de bruiaj. Am comentat aseara primul informatia, imediat dupa votul din Senat. Astept votul final si intrarea in vigoare a legii. Ben

  12. In sfarsit, se misca ceva si in legislatia pentru sistemul penitenciar. Se va reduce fenomenul introducerii de telefoane mobile în penitenciare (implicit coruptia) dar va avea efecte pozitive si asupra personalului prin reducerea orelor suplimentare. Subliniez meritul televiziunilor in mediatizarea actelor imorale, antisociale si infractionale realizate de detinuti prin intermediul telefoanelor mobile. Totusi ANP ar trebui sa achizitioneze si generatoare electrice, altfel la un simplu scurtcircuit aparatele de bruianj devin inutile (din cauze accidentale si numai noaptea !!! ). Asteptam cu nerabdare si finalizarea proiectelor in lucru: Ghidul Carierei si Statutul f.p.s.s.(implicit denumirea noastra). Ben

Comments are closed.