Cine-a pus procedura-n drum…

Fatul legislativUbi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus = Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem 

Nu departe de cealaltă trăsnaie din luna martie a acestui an, conducerea Penitenciarului Codlea, în frunte cu nenea Chiș Legiuitorul, se chinuie din răsputeri să dețină monopolul pe proiecte de proceduri poznașe.

Dacă data trecută, Hammurabi, părintele primelor legi din istorie, a trecut cu vederea ”Fătul legislativ” al acestui Antonie Iorgovan al Procedurilor de decontare a cheltuielilor de transport ale fpss, acum vestitul rege, cocoțat pe carul lui alegoric va năvăli în Penitenciarul Codlea pentru a-i da câteva lecții de drept directorului și întregii Adunări Constituante a Procedurii buclucașe.

Toți prezumăm buna intenție a directorului unității de a stopa abuzurile privind decontarea cheltuielilor de transport ale angajaților, dar trebuie să-i amintim că de la sublim la ridicol nu este decât un singur pas. Eh, uite, că domnul Chiș l-a făcut. Nu i-a păsat că avea antecedente ”legislative”, s-a gândit că, acum, pe final de an să ne mai amuze cu câte o boroboață.

În drept, ca în drept… nu mai comentăm, vai și-amar de logica elementară și de principiile de drept!

În fapt, domnul director Chiș dispune:

  1. șefului nemijlocit al solicitantului să verifice și să confirme sub semnătură numărul serviciilor solicitantului. Ne rezervăm dreptul de a considera aceasta o aberație.
  2. solicitantului să completeze rubricile din registrul din post control nr. 1 înfiinţat în vederea ţinerii evidenţei zilnice a celor care se deplasează cu autoturismul. Ne rezervăm dreptul de a considera aceasta o aberație.
  3. şefului post control nr. 1 sau agentulului care îşi desfăşoară activitatea în post control nr. 1 să pună la dispoziţia  solicitanţilor registrul privind evidenţa autoturismelor . Ne rezervăm dreptul de a considera aceasta o aberație.
  4. şefului nemijlocit (de structură) al solicitantului să verifice, pe teren, ori de căte ori este cazul, dacă datele trecute în registru de evidenţă corespund realităţii, după ce a primit aprobarea directorului unităţii sau a directoului adjunct siguranţă şi regim penitenciar pentru a părăsi unitatea. Ne rezervăm dreptul de a considera aceasta o aberație.

Păi, o fi bine, domnule director?!

1. Procedură decontare cheltuieli de transport Penitenciarul Codlea

81 Comments

  1. @ nicușor de la Brăila

    De acord cu tine dpdv al ipocriziei daca ai dreptate, eu m-am referit strict la procedura in cauza si la unele comentarii.

    Totusi Chis din ce stiu este de pe undeva de la Aiud sau Gherla, trebuie sa deconteze chiria. Ca ar fi normal si parca si legal sa inchirieze o locuinta
    in Codlea si probabil a inchiriat in Brasov, sau ca aceasta chirie este cat jumatate din salariul sau, e altceva.

    Dar, repet, strict dpdv al procedurii lucrurile stau asa cum am spus. Acum discutam de un principiu sau de un om ce a dispus elaborarea unei proceduri, lucruri total distincte. Nu e normal sa critici ceva bun doar pentru ca cel ce sta in spatele acelui lucru este un ipocrit.

    Sunt destule posibilitati legale sa faci asta daca respectivul director chiar abuzeaza de functie in vederea decontarii chiriei. Uite un exemplu: http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/dna-ia-de-aici-procurorul-bogdan-gabor-din-csm-a-decontat-zeci-de-bilete-de-avion-pe-ruta-bucuresti-baia-mare-ducandu-se-acasa-in-timpul-saptamanilor-de-lucru-in-2012-2013-judecatorul-adrian-neacsu-este-acuzat-de-dna-ca-ar-fi-absentat-nemotivat-de-la-csm-

    • Eu sunt convins că un manual de proceduri e mai mult decât arhisuficient. Și o să explic și de ce.

      Din punctul meu de vedere, un act legislativ trebuie să fie complet, clar și concis, fără a lăsa loc vreunui dubiu. Nu sunt adeptul manierei legislative actuale, potrivit căreia în urma unei legi, apar HG-urile, normele metodologice și alte bălării ulterioare apariției actului de bază. Legislația stufoasă e semn de impotență sau incapacitate legislativă, iar dinamica excesivă a legii e semn de corupție.

      Înțeleg să existe proceduri (fie ele și operaționale) acolo unde nu sunt legal reglementate, dar trecute prin dezbatere legislativă și secretizate pe niveluri de acces dacă este cazul.

      Avem OMJ 2714/C/2008, dar avem și o decizie privind regimul cererilor ppl. Un ppl vrea și solicită un bun legal prevăzut, dar face o cerere pentru asta. Nu e cretinism total?

  2. Off topic: „încălcare gravă a drepturilor deținuților” – http://goo.gl/xICP4A

    Comentariu: “geo (22.12.2013, 18:32:17)
    Mi se pare ca se incalca grav drepturile detinutilor prin a fi lasati sa aiba doar un abonament la cablu. Bag seama ca se uita si la Hustler noaptea. Maxim TVR1 i-as lasa sa vada.”

    Ce-o să faci acum, d-le mananger Dincă, o să-i aprobi parabolică lui JIJI? Că fu supărat tare că RDS-ul, vai steaua lui, nu a transmis meciul cu Steaua.

  3. 1. La nivelul fiecarei unitati functioneaza Comisia pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial. Drept urmare este imposibil sa nu fie si la Codlea. Aceasta comisie are rolul de elaborare a procedurilor in cauza. Domnul Gherghina, pentru care am o mare stima, ar fi trebuit insa sa ceara nominalizarea unui membru de sindicat in aceasta comisie ca sa evite astfel de probleme ca cea prezenta.

    2. Procedura in “litigiu” este o procedura care, asa cum spunea Un cititor, reprezinta obligatia conducatorului de unitate de elaborare, procedura obligatorie atat din punctul de vedere al gestionarii banului public, cat si dpdv al Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

    3. O procedura nu reprezinta un act normativ in acceptiunea prevazuta de Legea 24/2000, drept urmare nu suporta procedura consultarii. Reprezinta o norma interna de reglementare a modalitatii de aplicare a unui act normativ.

    In concluzie procedura in cauza poate fi contestata doar daca incalca documentele de referinta in virtutea carora a fost elaborata, ceea ce, din pacate, nu este cazul. Este adevarat ca la prima vedere pare putin fortat, in realitate din ce am vazut, procedura introduce anumite chei de control al validitatii actiunilor sau actelor ce duc la cheluirea banilor publici, chei de control ce pot duce la constrangerea beneficiarilor de a evita inducerea in eroare.

    Stim cu totii ca sunt inclusiv situatii in care lucratori din sistem beneficiaza de decontare in conditiile in care ei nici macar nu au permis de conducere!

    Singurul lucru ce nu este respectat de procedura este forma clara ceruta de OMF 946/2005, procedura de la Codlea fiind dupa forma si tipicul procedurilor din anul 2008, din Manualul de proceduri aprobat prin Decizia 452.

    SARBATORI FERICITE!

    • Cred că mai degrabă un manager trebuie să fie un exemplu de corectitudine în mediu unde își desfășoară activitatea.

      Ori, în condițiile în care există suspiciunea că încasează un decont al chiriei necuvenit, a face paradă de corectitudine și de fior lăuntric în respectarea cheltuirii banului public de către beneficiarii decontului pentru transport, mie unul mi se pare o probă de tupeu inimaginabil.

  4. Mai oameni buni,

    Marele manager, uita ca are la dispozitie structura specializata care are ca obligatii descoperirea si prevenirea incalcarii legislatiei.
    Sunt 3 bucati de pierde vara la Protectie si anticoruptie care sunt platiti pentru asa ceva.
    Nu au decat sa verifice daca cele declarate la decont sunt adevarate.
    Bine, sa nu verifice chiar tot; nici chiar asa. Pe d-l Chis sa-l lase cu chiria in pace, sa ia un sac de bani in continuare…
    Deh! Sunt ocupati probalbil…cu altele….cafele, acte, chestii, trestii….

    • …ori să verifice cum se fac achizițiile, licitațiile sau contractele de sponsorizare. De ce nu, poate și angajările pe șpăgi sau acoperirea mizeriilor care put sub preș.

  5. Este normal sa nu se ia atitudine, sa nu para liderii nostrii ca fiind revendicativi.
    In plus atitudinea de a se evita achizitionarea de materiale necesare executarii serviciului si a indatoririlor ce ne revin, nu duce la altceva decat la “”realizarea sarcinilor impuse de ANP pentru a face economii” prevazute in planurile de management ale directorului Chis.
    Ei fac economii pe seama chinului nostru.
    Mai practic ar fii daca ar face economii revenind la programul de lucru uniform pentru toata lumea…de la 07 la 15.
    Una e sa trimiti masini pentru personal si pentru cei care incep la 07 si pentru cei (puturosi) care incep la 08, si sa cheltui combustibil pe o distanta de 40 Km Codlea – Brasov – Codlea, si alta e sa trimiti o singura masina pentru toata lumea.
    40 Km la un singur drum dus intors, Ganditi-va ca se fac 2 drumuri dimineata pentru ca unii nu se pot trezi dimineata sa fie la 07 la program.
    Asa management avem.
    Facem economii la dotarile agentilor.
    Nu cumparam lacate, acumulatori pentru statii, (detectoare), lanterne, materiale pentru perchezitii si uite asa ne indeplinim “planul” la economii.
    Ca pe vremea “impuscatului”. Ne luptam cu raportarile, emitem aberatii ca sa ne tinem scaunele bine lipite de dos. Nu mai conteaza legea. Ce-i aia lege?

    • Prin ceea ce face acest „manager”, adică emițând proceduri peste lege, îmi aduce aminte de atribuțiile voievozilor și ale cnejilor. La vremea lor, aceștia aveau atribuții legislative, executive și judecătorești.

      Împroprietăreau, expropriau, tăiau nasuri și organe genitale, ori îi executau pe boierii dovediți că se făceau vinovați de „hiclenie” (înaltă trădare).

      Vremurile s-au schimbat, mai nou slugile trădătoare au recurs la ortopedie pentru a-și băga picioarele în gips, ori în a-și băga picioarele în ea de lege sau stat de drept. HUOOOOO!

  6. Mergeti, ma, cu bicicleta, ca olandezii, e mai sanatos si nu genereaza atatea discutii.

  7. Dle Dorobantu, am citit postarile dvs si sincer … sunt total dezamagit de cele scrise. Pai daca sunt colegi in tara care doresc sa stopeze cheltuirea banului public intr-un mod cu totul aiurea, dvs ce faceti?…in loc sa incurajati stoparea furtului la nivel national, ptr ca asta este furt..ce faceti…. acuzati initiatorul….
    Dl Dorobantu, si eu vin la serviciu, chiar daca locuiesc in oras si nu primesc macar abonament pe un mijloc de transport in comun, … colegul de ce sa primeasca decont auto personal?… sa vina cu rata (mijloc de transport in comun- posibil sa nu cunoasteti termenul), iar daca vrea sa vina cu auto personal, sa plateasca diferenta…. Apropos, daca vine un coleg de la domiciliu la locul de munca cu taxi de undeva de la 60 km…. oare se va deconta?…dvs sigur veti lupta ptr asta, nu-i asa dl Dorobantu?
    De aceea ne ducem la fund, ptr ca avem destui ca dvs in jurul nostru….
    Momentan sunt membru FSANP, insa cu noul an, ma voi retrage ptr simplul fapt ca m-ati dezamagit.
    Stiu ca nu veti posta ceea ce am scris , dar macar trageti unele concluzii…
    succes

    • Fara sa iau in considerare rautatea comentariului dumneavoastra “cu rata (mijloc de transport in comun- posibil sa nu cunoasteti termenul)“, va raspund punctual:
      1. Imi pare nespus de rau ca nu sunt pe placul tuturor. Haideti sa lamurim o chestie! Nu incurajez stoparea niciunui furt, fie el la nivel de unitate, fie la nivel national.
      2. Interpretand afirmatia dvs., imi dau seama ca va supara faptul ca unui coleg i se deconteaza transportul de la domiciliu la unitate si dvs. nu. Imi pare rau din nou, nu eu sunt cel ce-a intocmit normele metodologice privind transportul fpss.
      3. Penitenciarul nu va va deconta transportul efectuat cu taxi-ul (in cazul in care nu cunoasteti, taxi-ul nu e mijloc de transport in comun) pentru ca Ordinul 511/2012 prevede clar modalitatea in care se deconteaza transportul fpss.
      4. Ne ducem la fund nu pentru ca avem oameni ca mine, ci pentru ca avem oameni care trec cu vederea abuzurile conducerilor. Aceia sunt oamenii ca dumneavoastra.
      5. Nu sunteti membru FSANP. Si sincer va spun ca nu mi-as dori sa fiti membru FSANP.
      In concluzie se vede ca sunteti un VASAL.
      Cand veti ridica privirea din pamant veti vedea cum stau lucrurile. Perspectiva e departe de dumneavoastra, cu parere de rau v-o spun.

  8. Pentru a se evita infiintarea unui registru in PC1,deplasarile ST cu camera foto prin parcare..cei de la Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-au atutosesizat si-i vor pune la dispozitie domnului director o camera radar de monitorizare a traficului la intrarea in parcare…indicatorul monitorizare trafic va fi inlocuit cu monitorizare decont….eventual atentie la centura,rovinieta,asigurare…ca poate le amendeaza si pe astea

    • Apropo… si rovigneta merge la decont.Daca vime unu’ contra,ca… sa demonstreze fpss ca de aia a cumparat-o,sa vina la serviciu,sa demonstreze unitatea ca de aia nu a cumparat-o,si solicita decontarea ei!
      cod civil ajuta… in caz de indoiala…

    • Directorul Florin Cristian CHIS ar trebui sa numeasca inca un lucrator in PC 1 prin DZU responsabil cu evidenta autoturismelor celor care-si deconteaza cheltuielile de transport, modificand in acest sens fisa postului.
      Intrebare: Lucratorii enumerati in Procedura CHIS, au trecut in fisa postului noile atributii?

      • De statuie ecvestră va avea parte domnul director Florin Cristian CHIS in eventualitatea in care Procedura domniei sale va produce efecte. 🙂
        Observati ca de fiecare data scriu Procedura cu “P” mare, deoarece acea Procedura va deveni Procedura Pioasa a lui Chis.

  9. Cineva mare de tot,spunea pe la 1821 cam asa: “patria se cheama norodul iara nu tagma jefuitorilor”. Ce-o fi statul? Sa-l intrebam pe Kant!

  10. @ Ioan

    Da, din păcate, aşa cum îmi era şi teamă, eşti lider de sindicat. Eu ştiam că vasluieni sunt oameni vrednici şi pricepuţi, dar iată că mai sunt şi excepţii.

    Domnule Ioan, ştii care este norocul oamenilor de la Vaslui ? Aveţi Director, şi încă unul adevărat.

    Pentru curiozitatea mea, la Vaslui aşa se decontează transportul la şi de la serviciu, cum susţii cu atâta elocinţă şi convingere, adică din “poartă-n poartă”, domnule lider de sindicat ?

    Aşa e bine, domnule Dumitraşcu ? Am eliminat aşa-zisul atac la persoană, care nu era decât un răspuns la fel de civilizat cu cel al conlocutorului.

    • Nu, nu l-ati eliminat. Am inteles c-aveti o problema cu persoana preopinent, n-am inteles inca unde-i argumentul care se refera la o situatie, si care-ar fi aceea.

      Dar, poate ca nu sunt foarte atent. Si, in cele din urma alegeti singur calea, cred insa c-ar fi mai util sa discutam situatia si mai putin persoanele.

    • Buna seara.DOMNULE CITITOR nu vad ce va casuneaza ata de mult liderul de sindicat de la vaslui?sau sa inteleg ca va doriti unul la fel de combativ si,din pacate,inca nu s-a nascut?am impresia ca sunteti un factor de decizie la codlea.Si mai am impresia ca neavand nici o rezistenta din partea sindicala de acolo,ati inceput sa discutati in contradictoriu cu nu importa cine de pe blogul asta…avem intradevar un director elegant.discret si aplecat CATRE OAMENI,nu impotriva lor.Si sa mai stiti ca,impreuna cu liderul de sindicat,kiar formeaza o echipa.PENTRU NOI si linistea noastra, a celor ce lucram acolo.Cum va explicati faptul ca un fpss nascut si crescut in codlea,a renuntat la radacinile sale si s-a transferat la vaslui?din ce am auzit,s-ar fi transferat si in cecenia numai sa scape de acolo…pana la a emite judecati de valoare despre alte persoane ,din alte unitati,puneti-va in ordine cancerul din unitatea voastra si lasati-ne pe noi,vasluienii,in pace.Suntem multumiti cu liderul nostru de sindicat,cu directorul nostru,cu greutatile noaste si cu va fi sa fie pe viitor.Bucurosi le-om duce toate,de e pace…spunea eminescu.

      • Despre colegul care s-a nascut si crescut in Codlea, numai de rusine ne-a facut, afla de la Focsani despre dosarul lui, cand isi filma colegii cu telefonul, si a fugit la Codlea cu coada intre picioare ca de nu, il nenoroceau baietii . Are 9 ani de puscarie si deja e la al 3-lea penitenciar, Va multumim din inima dragi colegi de la Vaslui ca ne-ati scapat de el. PS:. nu-l imprumutati cu bani ca va tepuieste, are ceva datorii pe la Codlea.

        • ptr gardianul..Noi stiam altceva E bine sa stim si noi.am putea sa ne ferim…daca e adevarat.Acum pe cine sa credem?Stim doar ca se saturase de incompetenti…

          • 1. este la al treilea penitenciar.
            2. un foarte bun meserias pe functia de la Codlea (instalator)
            3. personal nu cunosc sa fi dat vreo teapa financiara la Codlea
            4. a plecat pentru ca s-a suparat pe sefi (nu pentru prima oara), dar nu sunt in masura să mă pronunț asupra competenței sau incompetenței acestora.

    • Domnule “cititor”
      De ce trebuie sa va temeti de un lider de sindicat ?, v-am expus baza legala pentru decontarea cheltuielilor de transport, de ce nu vreti sa intelegeti ca Legea este prioritara, apoi vin actele secundare pentru punerea ei in aplicare ? Chiar este asa de greu sa pricepeti?, daca sunteti si functie de comanda, sa nu zic director, nu ma mir ca pricepeti asa greu….Pentru curiozitatea ta, la Vaslui, se deconteaza din “poarta in poarta”, asa spune legea si nu o MTODOLOGIE de director de CODLEA. Faptul ca directorul penitenciarului este unul ADEVARAT, poate este si meritul sindicatului, inainte de-a lua o decizie consulta personalul.Vino o luna la Vaslui si ai sa vezi ce inseamna sa fii om…

    • Blandul Ben
      La Vaslui nu trebuie statui, aici avem oameni care vor ca totul sa fie bine, daca vroiai sa zici de statuie cred ca ai zis de liderul (editat admin), are 6 membri.La tine in unitate sunteti undeva peste 200 de statui, adica membri (editat admin) . E asa greu ca pentru cotizatia achitata sa faceti ceva pentru membru de sindicat ?

  11. @ Cosmin Dorobanţu

    Nu ştiu dacă au fost sau nu consultate organizaţiile sindicale. Normal, firesc, legal ar fi fost să fie consultate.

    Dar vă întreb, după toată această tevătură: să înţeleg că, dacă ar fi consultat sindicatele şi acestea şi-ar fi dat, să-i spunem acordul de principiu (pentru că e pur consultativ), procedura nu ar mai fi fost aberantă, bătaie de joc, inutilă, restrictivă, peste sau sub lege, aşa cum aţi catalogat-o între timp ?

    Răspunsul l-aţi, indirect, în postarea: “Vedeti, face economie pe spatele lucratorului! Asta e frustrant… Nu poti da exemplu, daca tu nu esti exemplu.
    Domnule director Florin Cristian CHIS, fiti dumneavoastra integru, transparent si apoi cereti subalternilor!”

    Nu cred că trebuie studiat niciun manual de logică pentru a întelege ce e de… subînţeles.

    În ceea ce vă priveşte, nu e nici supărare, nici atac la persoană, ci doar dezamăgire. Vă percepusem altfel. Ca un demn urmaş al domnului Dumitraşcu, cel puţin pentru ce însemna moderarea acestui blog şi modelarea conştiinţelor celor care, frecvent sau arar, trec pe aici.

    Mulţumesc pentru dialog. Şi atât.

    • Imi pare rau ca v-a schimbat parerea despre subsemnatul simpla mea pozitie fata de acel Proiect de decizie al domnului director Florin Cristian CHIS.
      Il acuz pe domnul director Florin Cristian CHIS de lipsa transparentei decizionale.
      Il acuz pe domnul director Florin Cristian CHIS de lipsa implicarii in asigurarea unor bune conditii de munca pentru angajati. Dar asa e cand te implici mai mult in Proiecte elucubrante, lasi siguranta angajatilor in voia hazadului.

  12. Pe final de an o institutie serioasa isi premia angajatii , macar verbal ..pe final de an , insa lehamite generala..

  13. Dl Ioan, citeşte, singur sau împreună cu dl Dorobanţu:

    “Art. 6
    (1) Funcţionarii publici au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors şi în situaţiile în care se deplasează:
    a) la şi de la locul de muncă, dacă distanţa dintre localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa şi locul de muncă este cuprinsă între 5 şi 70 km, în cazul în care locul de muncă se află într-o unitate izolată, astfel cum este stabilită prin ordin al ministrului justiţiei; distanţa se calculează în funcţie de traseul parcurs pe căile de transport rutier şi reprezintă spaţiul parcurs între limita de demarcaţie a localităţii de care aparţine administrativ-teritorial unitatea în cauză şi limita de demarcaţie a localităţii de domiciliu sau de reşedinţă;”

    Extras din Hotărârea nr. 1398/2007 > Art. 6. > (1) > a)

    Deci, “distanţa se calculează în funcţie de traseul parcurs pe căile de transport rutier şi reprezintă spaţiul parcurs între limita de demarcaţie a localităţii de care aparţine administrativ-teritorial unitatea în cauză şi limita de demarcaţie a localităţii de domiciliu sau de reşedinţă;”

    Mai repet ?

    Preiau o vorba a domnului Dumitraşcu, spusă recent şi care vi se potriveşte mănuşă: cum rataţi voi, unii, momentele în care puteaţi să păstraţi tăcerea şi, zic eu, aparenţa de pricepere şi, de ce nu, bună-credinţă !

    Sper că nu eşti şi dumneata lider de sindicat, că ne ducem naibii cu totul, cu sau fără consultare.

    • Pentru un cititor
      Poti sa citesti de zeci de ori tot nu ai sa pricepi ca o lege se aplica si nu se interpreteaza. Poate ca acum ai sa intelegi, Legea 293/2004 prin modificarile aduse in februarie 2010, iti da dreptul la decontarea cheltuielilor de transport 70 de km dus si 70 intors, de la locul de munca la domiciliu si invers.Dupa cum spui tu, printr-o HG, in speta 1398, art.6, lit a, alin 1 ar insemna ca se limiteaza dreptul la decontare intre 5-70 km si localitati izolate. Oare, acum ai sa intelegi ca o HG nu poate sa fie potrivnica unei legi ordinare, in cazul nostru L293/2004, modificata si completata,toate hotararile de guvern, ordonante de guvern, ordine ale ministrului, decizii ale directorului general trebuie sa fie in concordanta cu L293/2004, art.36 lit.k ? Daca judeci asa inseamna ca nu ai ajuns inca la OMJ 511/2013, care iti explica, ca la tantalai, cum se face decontarea.Greu la deal cu “inteligenti” ca tine, pune mana pe carte si citeste, asa ajung”juristi” ca tine ca sa negocieze drepturi legale .Da sunt lider de sindicat si daca ai fi citit Decizia 5699/2011 a ICCJ, sectia contencios administrativ si fiscal, ai fi observat ca timp de 2 ani m-am luptat, singur, ca sa conving un Guvern al Romaniei si un MJ ca art.6, lit a, alin.1 din HG 1398 este nelegal.Putina carte nu strica…cititorule.

      • Corect spus, mai ales că legea trebuie aplicată în sensul acordării dreptului legal prevăzut și nu în sensul restricționării acestuia.

  14. Mai, fratilor, mai lasati-ne cu deContlea si hai sa ne gandim la Craciun. Manati, mai, hai, haaaai!…

  15. Pentru Gigi( contra), Mihai si alti atotstiutori…
    -Decontarea transportului se face din fata locutintei pana la poarta penitenciarului. Domiciliul nu il au toti la limita de demarcatie a localitatii de domiciliu si sediul penitenciarului nu este la limita de demarcatie a localitatii.Corect ?
    – In OMJ 511/c/2013, art.7 scrie destul de clar dupa ce documente se face decontarea :

    – a) copia cărţii sau a buletinului de identitate;
    – b) abonamente, legitimaţii de călătorie, bilete de tren, tichete de transport, dovada achitării taxelor prevăzute la art. 3 alin. (5) lit. c)-f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.398/2007, cu modificările şi completările ulterioare, valabile pentru perioada pentru care se solicită decontarea;
    – c) copia certificatului de înmatriculare al autoturismului utilizat, certificată ca fiind conformă cu originalul;
    – d) bonul fiscal de carburant.
    De unde au scos “desteptii” de la Codlea acea procedura ?
    Cititi si:
    -ICCJ. Decizia nr. 5699/2011. secţia de contencios administrativ şi fiscal
    -ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. sectia de contencios administrativ si fiscal

  16. Domnule Dorobanţu, vă e mai simplu, atunci când argumentele vă lipsesc, să taxaţi o opnie neconvenabilă ca fiind una ofuscată.

    Rostul registrului e simplu de înţeles, doar că nu e îndeajuns ca cineva să citească cărţi “de logică” pentru a o şi căpăta. e valabil şi în cazul legislaţiei. Mulţi citesc… Şi apoi păreresc. Să arunci cu principii de drept (în latină) e una, la aplicare devine problemă.

    Unde e îngrădirea dreptului în toată povestea asta, domnule specialist ? Invocaţi consultarea sindicatelor. Ok. V-am cerut soluţii (mai) legale, ca reprezentat al sindicatului ce sunteţi. Aţi dat-o de gard.

    Legea distinge, domnule specialist. Obligă ordonatorul de credite să i-a măsurile căre se impun în tot ce înseamnă gestionarea banului public. Citiţi, vă rog, înainte de a rupe din context şi a părerii precum erteviştii, măcar prevederile art. 4 şi 5 din HG 1860/2006. Şi asta este doar una din dispoziţiile legale ce incumbă unui director vizavi de fonduri.

    Se vede din avion că, în acest caz, sunteţi subiect. De aici şi lipsa oricărui argument logic sau legal în tot ceea ce intreprindeţi sau susţineţi. Nu cred că vă deranjează un registru, cum nu vă deranjează nici anumite verificări legitime efectuate, niciuna de natură a îngrădi dreptul. Altceva stă în spatele peroraţiilor domniilor voastre emise cu o înflăcărare demnă de o cauză mai bună.

    Am văzut pe aici pe unii, posibil colegi de ai noştri, care bagatelizau înşelăciunea (şi nu numai) comisă de angajaţi ai sistemului în ceea ce priveşte decontarea transportului. V-am cerut soluţii, care în accepţiunea dumneavoastră, s-ar preta în acest caz. Vă rog, nu mă faceţi să cred că încurajaţi infracţionalismul îmbrăcat şi plătit de stat (şi cînd spun stat, în accepţiunea cea mai generală, mă refer la noi toţi) să asigure aplicarea corectă a legii.

    Nu de mult, pe aici, pe blog, era o întreagă cavalcadă de motto-uri ce s-ar preta “armei penitenciare”, gen “Protect and serve” etc… Vrem să ne numim poliţişti de penitenciare…

    Să înţeleg că suntem buni doar la fanfaronadă, demagogie şi ipocrizie ? 🙁

    În speranţa că, totuşi, nu suntem aşa, vă salut !

    • Vad ca treceti discutia in plan personal. Mi-ar placea sa stiu si de ce. Dar va spun din start ca nimeni nu ia in serios o norma juridica, atata timp cat ea devine bataie de joc.
      Domnul director Chis, in sfortarea lui de a instaura ordinea si dreptatea pe aceasta planeta nu a luat in calcul varianta ca ar fi fost mult mai simplu sa identifice rau-intentionatii si sa sesizeze organele abilitate, iar dumneavoastra nu-mi mai scriati cu atata fervoare acum.
      Domnul Chis a considerat ca e mai bine sa se erijeze in legiutorul penticostal, facand pe salvamarul economiilor la buget si sa adopte proceduri fara a consulta in prealabil organizatiile sindicale.
      E adevarat ca domnul director Chis a omis sa consulte organizatiile sindicale cand a initiat proiectul acela de act normativ?

  17. Gicule, omu inventeaza proceduri cum scot astia de la blizz patchurile , adica omu lucreaza intens, mult si aiurea. Cum i se sufla din tribuna asa face. PS Nu el este bossu. 🙂

  18. E destept tare… e bine ce face, e fenomenal …dar din câte ştiu e doar un director… nu un parlamentar care propune si modifică legi…Ar fi mai bine să i-şi vadă lungul nasului pentru că au mai fost şi alti care făceau pe dictatori ca pe urma sa dea cu subsemnatul pe la parchet…Cred ca e cel mai corect om, bineînţeles fara a privi la el in curte…Auzi ….interpretează legi şi mai si adaugă…Bravo dar fa cumva sa-ţi revi d-nule director, ori d-nule Gherghina fă dumneata…

  19. @ Adkins

    Fie că furi o găină, fie că devalizezi o bancă, tot hoţ te numeşti. Diferă doar mărime mandatului. Să înţeleg că pepeleii au ajuns în puşcărie doar pentru că au avut neşansa sau neinspiraţia de a nu fi lucrat în sistem ? Un fleac, două fleacuri, trei fleacuri… şi ne vor ciurui !

    @ Cosmin Dorobanţu

    Şi eu sunt de acord că, în multe privinţe, statul este, pentru proprii cetăţeni, un tâlhar la drumul mare. Dar, dacă îmi fac singur “dreptate”, aşa, “haiduceşte”, nu sunt cu nimic mai bun.

    Cât despre decontarea transportului prin “metoda” pe acre o numiţi “până la intrare în oraş”, fără supărare, mai puneţi mâna pe o carte. De drept. Eventual pe o culegere a actelor normative aplicabile în sistem. Şi asta, înainte de a face valuri pe blog.

    “Metoda” cu pricina e bine bătută în cuie. Altfel, ar putea beneficia de decontare inclusiv localnicii, care. în unele cazuri, parcurg mai mulţi kilometrii în “interior”, de acasă la serviciu şi înapoi, decât unii din cei din “exterior”.

    Până una-alta, după încă un an lăsat în urmă, cu bune, cu rele:

    Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani !

    • Mai pun din cand in cand mana pe o carte,sa fiti sigur, chiar de drept. Ofuscarea v-o inteleg la adresa subsemnatului, totusi, nu va inteleg pozitia vizavi de modalitatea stalinista a decontarii cheltuielilor de transport (amatoarea procedura) de la Penitenciarul Codlea. Si acum pe drepte vorbind, daca tot mi se deconteaza cheltuielile de transport pana la intrarea in oras, de ce ar mai fi nevoie de un registru in post control nr. 1?
      Daca ma sfatuiti sa citesc carti de drept, eu va sfatuiesc sa cititi carti de logica. Asa la sanchi… 😉

      • Pentru ca cei cinstiti nu au de ce sa isi faca probleme cu registrul din PC1, nu stiu de ce ii deranjaza pe smechei si pe d-voastra.
        Au ceva de ascuns cei carora li se verifica declaratiile, privind decontarea transportului atat timp cat vin si pleaca cu masina personala de la serviciu, eu cred ca nu, problema se pune la colegi care au invatat ceva de la cei pe care ii custodiaza si asta ar trebui sa va dea de gandit d-nule Dorobantu cand le tineti partea.
        Nu cred ca un coleg care deconteaza transportul isi lasa masina la intrare in oras si vine cu ocazie la serviciu, iar daca vine nu este nici o problema daca se face o verificare prin sondaj, cand esti cinstit nu ai de ce sa te ascunzi.

        • Andrei ..tata, ciocu’ mic si joc de glezne…de cand te-ai incadrat doar secretar si dispecer ai facut. Pe gardut iti curgea sange din nas. Vezi ca prin PC1 este un registru cu prezenta la serv. Mai da pe acolo si mai trece-te in registrul ala , asa la sanchi ca doar oricum nu il verifica nimeni. La rubrica Aprob Director bate vantul. Ala saracu din PC 1 nu mai are timp sa isi faca treaba ca are de completat alt registru mai important, cu cei ce parasesc unitatea in timpul programului de lucru, asa de multi sunt. Nu mai vb de bilete de iesire din unitate.
          Nea Chis , mai pune-ti ofiterii aia de la control la treaba si pe la ora cand vin cei de la biroaie la munca si cand pleaca. Ia sa vezi dumneata cate orisoare nu le mai platesti si cata economie la buget se face. Mai da cate o tura la 10 min pe la cafea sa vezi ce sedinte se tin pe acolo. Nici nu ai loc sa deschizi usa:) Daca e usa inchisa, da-ti o tura pe la popota sa vedeti cum aceeasi colegi, de ani de zile, papa micul dejun cate o ora.Nii ca se facu ora 12. Pauza meritata de masa inca o ora . Apoi un ceas iar pe la cafea si de la ora 14.30 incep sa rupa poarta ca doar ala din PC 1 nu se poate lupta cu morile de vant. Seara faina!

        • Stiti ce ma deranjeaza cel mai mult? Ma deranjeaza ca oamenii au devenit suspiciosi, prezumand doar reaua credinta a colegului.
          Tin partea tuturor pana la proba contrarie. Asa ar trebui a faceti si dumneavoastra.
          Daca exista profitori, identificati-i si apoi stam de vorba!

    • @ Un cititor
      E bine sa te spovedesti si acum prietene.Confesiunile au rolul lor.Faceam referire la acei agenti pe care nu vrei sa-i vezi.Asta cu decontul transportului… 🙂

  20. eu nu inteleg o chestie, masina personala trebuie adusa in parcarea penitenciarului pt a fi verificata de ST sau PC1, dar daca nu ma insel decontarea se face pana la intrarea in oras nu pana la penitenciar…

    • Pentru cel mai corect raspuns ar trebui sa-l sunam pe domnul director Chis, sa ne spuna dumnealui cum se procedeaza.
      Poate-l convingem, tot in spiritul econimiilor la buget, sa ne-aduca si sa ne duca cu autoturismul personal.
      Ar fi indicata si o asemenea abordare a chestiunii.
      Ce ziceti?

    • Metoda “pana la intrarea in oras” este nedreapta. Propun celor ce adopta aceasta metoda sa o revizuiasca caci legiuitorul a avut in vedere buna credinta a ordonatorilor de credite de a deconta transportul de la domiciliu pana la unitate, nu pana la intrarea in oras. Domnilor directori care ati ales aceasta metoda imorala, am rugamintea ca atunci cand acordati un drept personalului, faceti-o cu buna credinta, in asa fel incat acordarea acelui drept sa fie utila in totalitate!
      E ca si cum ai lucra la Penitenciarul Timisoara si ar trebui sa te duci personal la Bucuresti – ANP sa-ti ridici salariul.
      Nu in aceasta maniera se face economie. Aceasta metoda “pana la intrarea in oras” nu face altceva decat sa va decredibilizeze si sa va puna la indoiala capacitatile de bun manager.

      • Nu pana la intrarea in oras pentru smecheri cu deconatarea, ci pana in birou sau pe sectie sa li se deconteze ca fraieri vin cu troleul sau tramvaiul pe bani lor. Daca tot este gratis transportul pentru unii sa fie si ce daca masina nu este in parcare, la lasat sotia si a plecat la serviciu si ea ca de decontul il face Penitenciarul si pentru familie nu patronul.
        D-le Cosmin lasati-o mai moale cu decontul ca stim toti cum se face, iar cand suntem verificati si nu suntem in regula incepem si ne agitam.
        Sarbatori fericite tuturor si navetistilor din orase!

        • Domnule Gigi, eu reclam doar ingradirea unui drept. Nu intra in atributia mea sindicala sa fac verificari asupra celor care se prezuma ca-l folosesc pe nedrept.
          Eu nu invinuiesc intocmirea unei proceduri referitoare la decontarea transportului, ci invinuiesc mediocritatea proiectului de la Codlea, invinuiesc conducerea Penitenciarului Codlea de lipsa transparentei decizionale, de lipsa consultarii organizatiilor sindicale atunci cand au de intocmit o asemenea procedura care vizeaza personalul.

          • D-ule Cosmin nu sunt din Codlea dar am citit postarile si cred ca imi dau seama ca aceasta procedura a suparat pe un lider sau membru de sindicat mai marcant care beneficiaza de decont, altfel nu vad indarjirea cu care sustineti aceasta cauza.
            Nu stiu cati dintre lideri de sindicat din tara au intocmit o procedura sau au lucarat la una de cand lucreaza in sistem, dar cea de la Codlea nu are nimic in afara legii cum afirmati.
            Problema este ca daca incercam sa identificam colegi care incearca sa castige niste foloase necuvenite in mod abuziv, noi in loc sa combatem acest lucru le sarim in ajutor, iar acest lucru la da tarie sa persevereze in abuzuri.
            Orice coleg de buna credinta nu cred ca are o problema prin faptul ca se fac verificari cu privire la declaratiile sale.
            Cum puteti d-voastra demasca un coleg care isi deconteaza transportul fraudulos atat timp cat dupa orele de program acesta este liber sa faca ce doreste si sa se deplaseze unde vrea.
            Puneti-va d-voatra in situatia in care ar trebui sa certificati documentele de decont pentru transport unei persoane despre care aveti informatii ca, abuzeaza de acest drept. Daca avizati favorabil acea cerere si in urma unor controale se dovedeste ca ati acordat eronat acei bani sunteti pasibil de sanctiune si de imputarea a sumei necuvenite, sau in caz contrar veti fi dat in judecata de cel caruia nu i-se decontraza acei bani pentru abuz in serviciu.
            Veniti d-voatra sindicatul cu o procedura care ar trebui aplicata la nivelul tuturor unitatilor pentru a stavilii acest fenomen care a luat amploare la fel ca si cel al chiriilor si care ne va aduce in curand pe prima pagina a ziarelor.

          • Domnule Mihai, indarjirea cu care imi sustin punctul de vedere nu are niciunui interes ascuns. Nu cunosc niciun lider sau membru de sindicat “marcant” cum afirmati dvs, care sa beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport.
            Datoria liderilor de sindicat este de a apara membrii de eventuale abuzuri. Liderii de sindicat trebuie consultati cand se iau decizii majore care afecteaza majoritatea lucratorilor.
            N-am nicio problema in a se face verificari, dar aceste verificari trebuiesc facute conform prevederilor legale in vigoare.
            Eu nu am calitatea de a demasca colegii care-si deconteaza fraudulor transportul, dar consider ca exista organe ale statului care pot demasca.
            Referitor la avizarea cererilor… daca intrunesc conditiile din lege nu vad cu ce ar raspunde ordonatorul de credite.

          • @Mihai Toti liderii Sindicatului Magura Codlea au domiciliul la 5 – 10 minute de mers pe jos pana la penitenciar. Nu avem membrii “marcanti” si nu prioritizam in niciun fel rezolvarea problemelor pe care ni le semnaleaza membrii de sindicat. Preluam chiar si problemele celor neafiliati. Poate acesta este motivul pentru care rezistam in pofida atacurilor la care suntem supusi. Colegii mei au vazut zilele acestea pana unde poate merge tupeul celor care incearca sa ne destructureze.
            NU, sindicatul nu trebuie sa vina cu vreo procedura. Sindicatul trebuie consultat. Si trebuie consultat conform legislatiei in vigoare si conform acordurilor asumate. Conducerea Penitenciarului Codlea trebuia sa faca propuneri pe proiectul OMJ 511/C/2013. Nu a facut-o dupa cum nici nu ni l-a transmis spre consultare. Asadar orice inventeaza acum este adaugare la lege. Si cunoscatorii spun ca asta nu este in regula.
            Despre chirii sigur ca este mult de discutat. Si am putea pleca de la aspectul discriminatoriu. Ar putea d-l Chis sa “fabrice” un proiect de procedura care sa elimine acordarea procentuala a decontului. N-o va face pentru ca nu-l avantajeaza. Te asigur ca ne-am opune unei asemenea proceduri. Pentru ca ar fi ilegala.
            Repet, nu ne intereseaza nici beneficiarii si nici potentialii beneficiari.

    • Ce tare ar fi sa o vezi pe “paracioasa mica ” cu aparatu’ foto de gat plimbandu-se prin parcare si facand poze la masinile cadrelor:) La aia care intarzie tot timpul la program, sa nu le faceti poze la masini ca va vor trage de urechi…dupa ce ca nu aveti:))

    • daca ST si PC1 verifica masina in parcare……eventual…. din lipsa de alte activitati,sa-i verifice si uleiul,poate o si spala

  21. Domnule Cosmin, să admitem, sub rezervă, că aspectele sesizate sunt nişte aberaţii.

    Să presupunem, tot sub rerervă, că aţi fi factor de decizie într-una din unităţile patriei şi că aţi avea informaţii că unii sau alţii din beneficiarii decontării transportului la si de la locul de muncă ar face mici-mari golănii, în sensul că nu ar efectua transportul aşa cum declară, cu autoturismul propriu, ci s-ar deplasa “ajutatŢ de alţii, însuşindu-şi, în mod fraudulos, banul public.

    Cum aţi proceda, cunoscându-vă în mod clar obligaţiile de ordonator de credite, obligaţii subliniate, încă o dată, dacă mai era nevoie, şi în H.G. nr. 1398/2007 ? Care ar fi soluţiile şi metodele prin care aţi verifica cum se cheltuieşte bănuţul statului ?

    Ştiţi bine că în sistem se practică astfel de golănii (şi e o expresie elegantă) şi nu aş putea crede că apăraţi, nici măcar de principiu, pe cei care dedau la astfel de practici, doar pentru că vorbim de un drept în sine.

    Din păcate, unii dintre “colegii” noştri (îmi rezerv dreptul de a folosi ghilimele şi de a-mi fi ruşine cu astfel de elemente) transformă uzul unui astfel de drept, şi nu e singurul, într-un abuz. Şi, din cauza unor astfel de nesătui, există riscul ca aceste drepturi să fie la un moment dat mult restrânse sau chiar eliminate, având de suferit beneficiarii de bună credinţă, reprezentând majoritatea solicitanţilor, din cauza unei mâne de infractori.

    Nu cred că e penitenciar care să nu “beneficieze” de câţiva astfel de “şmecheri”.

    Deci, cum aţi elimina din rândurile angajaţilor sistemului această categorie de infractori, domnule Cosmin ? Sau, măcar, cum aţi stopa sau limita fenomenul ?

    • Sunteti convins de afirmatiile facute?Penitenciarul nu deconteaza pe distanta pe care este asigurat transportul de catre unitate.Daca omul vine cu autoturismul personal pana la servici,de ce trebuie ca cei din PC1 sa verifice masinile din parcare?
      Dar draga cititorule,cand se pleaca la curs,proprietarul autoturismului de ce este obligat sa mai ia inca 2-3-4 colegi in masina?Este proprietatea lui,nu-i poate impune ANP-ul ce sa faca !!!
      Deci,toata tara trebuie sa se civilizeze,sa-l mustre constiinta,precum pe mai marii nostrii parlamentari,senatori deputati,primari,consilieri.
      Asa ca,puteti exemplifica dumneavoastra,cat mai mioritic,cum ati elimina,acest act terorist.
      Sa nu incepeti cu vechea introducere,cum ca si eu as fi un astfel de smecher.
      Treaba cea mai importanta este sa-i prindem-eliminam pe cei ce fac magarii cu ppl-ei. nu sa na tinem de fleacuri.

    • O solutie as avea, dar mi-e ca nu e in vantajul oamenilor pe care-i reprezint. Solutia ar fi putin inconfortabila si prin urmare nu am niciun interes sa-mi dau cu parerea devenind restrictiv cu colegii mei in favoarea statului, care, sa-mi fie cu iertat, ne fura de ne-ndoaie.
      De ce-as ajuta eu statul care de abia il mai pot numi stat de drept, ci mai degraba stat corporatist?
      Spuneti-mi, dragule coleg!

      • daca nu aveti solutii…sau ma rog, solutii populare, confortabile pentru oamenii pe care ii reprezentati atunci este cel putin deplasat sa pareriti ca procedura de la Codlea este aberanta. O vorba din popor spunea… daca ai darul vorbirii, fa-te orator, daca ai voce, fa-te cantaret, daca ai slova mestesugita, fa-te scriitor…iar daca nu ai nici un talent…fa-te critic si cearta-i pe toti cei de mai sus!
        Cat despre ajutorul statului corporatist, imi permit sa va reamintesc ca acest stat este totusi suma cetatenilor de buna credinta, platitori de taxe si impozite, inclusiv domnia voastra iar toleranta fata de furturile din banii statului, reprezinta de fapt toleranta fata de furturile din banii nostri.

        • Daca n-ai ce face, fa-te creator de proceduri! Iar daca tot ai ce face si faci prost, pune-i pe altii sa-ti sustina prostia!
          Referitor la suma cetatenilor, uite ca au mai votat si aia de rea credinta si-au mai existat si alti smecheri care-au mai furat si cateva voturi si-asa a ajuns statul corporatist.
          Imi vine cu greu sa cred ca nu sunteti unul din cei ce-au colaborat la intocmirea vestitei Proceduri. Prea sunteti vehement in sustinerea Procedurii lui Chis!

          • Procedura creata, chiar daca este perfectibila, nu face altceva decat sa initieze un mecanism de verificare a legalitatii decontului, ea nicidecum nu distinge peste lege, asa cum in mod gresit ati opinat in articol. Este totusi vorba de bani publici,
            de a caror cheltuire legala raspunde ordonatorul de credite, pe persoana fizica la un moment dat. Cu siguranta, angajatii de buna credinta care-si deconteaza pe bune transportul nu sunt deranjati de un registru sau de verificarile intempestive ale sefilor. Tot colegii nostri care fraudeaza banul public sunt nemultumiti, iar dumneavoastra pareti vehement in sustinerea abuzului de drept.

          • Haideti sa fim toti hoti in mod activ, prin frauda, sau pasiv, prin neimplicarea demascarii fraudelor, ca doar au mai fost si altii si ce bine o duc!
            Procedura, chiar daca este perfectibila, nu distinge peste lege asa cum in mod gresit ati opinat in articol. Ea doar creaza un mecanism de verificare legalitatii si realitatii decontului. Totusi este vorba de bani publici, de a caror cheltuire judicioasa raspunde ordonatorul de credite, pe persoana fizica la un moment dat.Colegii care-si deconteaza transportul pe bune, nu sunt deranjati nici de completarea zilnica a unui registru, nici de controalele intempestive ale sefilor din parcare. Tot cei ce vor bani care nu li se cuvin sunt deranjati, si mie, de asemenea mi se pare ca sunteti vehement in sustinerea abuzului de drept!

  22. omu a ajuns la Codlea din intamplare mulge si el cat poate cum poate de pe unde poate , un habarnist in ale pazei si tot ceea ce inseamna lucrul cu detinutu , cu oamenii din paza daca schimba 3-4 cuv. pe luna si astea daca vrea sa-ti raspunda la salut ca de multe ori se faca ca nu te vede parca nu existi. Cum sa alarmeze toata unitatea pt efectuarea perchezitiilor cand cocoana lui nu se poate trezi , are probleme cu somnu chiar si la munca , a inventat un post la contabilitate pentru a o transfera si pe dansa ,asta e alta treaba .Omu e pe langa , nu are nici o treaba nu s-a remarcat cu nimic pe unde a fost decat cu prostie ceea ce se si confirma.Cel mai bine ar fi sa i-l aducem un pic cu picioarele pe pamant acum in a 12 luna , sa nu creada ca e zeu in Olimp.

    • Asta e politica de resurse umane ANP. Sunt promovati directori oameni care habar n-au de puscarie si care nici nu au vazut detinuti prea des. Plus pile si relatii. Pana la urma controlul masinilor in parcare nu ar fi atat de deranjant. Am putea accepta si asta. Dar domnul director cum poate accepta contractul de inchiriere a magazinului untitatii Codlea cu doar 4/E mp, cum se spune, caci are si antecedente pe aceasta linie de unde a venit? Si atunci unde e economia sau cine trebuie sa stranga cureaua?

      • Vedeti, face economie pe spatele lucratorului! Asta e frustrant… Nu poti da exemplu, daca tu nu esti exemplu.
        Domnule director Florin Cristian CHIS, fiti dumneavoastra integru, transparent si apoi cereti subalternilor!

Comments are closed.