VIDEO Antena3 In premiera

in-premiera-cu-carmen-avramLa Antena3 in aceasta seara la ora 21.00 povestea unui festival de teatru in penitenciare. In premiera, mai mult decat atat, povestea celor care l-au facut posibil. Una dintre initiativele, nu putine dealtfel dar care nu intra in definitia stirii sau a senzationalului mediatic, duse la capat. Da o sansa sistemului penitenciar si ideii de reintegrare sociala. Altfel, intr-o vreme becala.

UPDATE 09.12.2013

Mai jos inregistrarea emisiunii, care-atat de tare a inflacarat vreo trei comentatori, care-au inteles ca subiectul e altul decat “iata, cineva a facut o emisiune despre sistemul penitenciar care nu e negativa” avand dansii o problema, care nici macar n-a fost in discutie in articol, cu obiectul muncii si in special cu arta ca instrument in reeducare. Personal ma uimeste reactia, nu mai tare ca altele de acest gen. Dar, recunosc ca aveam alte asteptari.

66 Comments

  1. de ce vă cereţi scuze, suntem doar colegi cu toţii, cu bune, cu rele…
    dar dreptate aveţi.
    trebuie dat ceva

    • Probabil pentru ca e off topic. Posibil pentru ca nu stie ca si dansul e sindicatul si ca in Adunarea Generala se decide ce “atentii” se dau cu diverse prilejuri membrilor? Dumneavoastra ce-ati decis in Adunarea Generala domnule baba novac?

  2. Ma abat de la subiect,cu scuzele de rigoare:vin sarbatorile si sindicatele ne fenteaza iar!Nu tu un amarat de bon,nu tu niste atentii la copii!…Urat,foarte urat!

  3. The Shawshank Redemption – e un film în care un bancher ajuns în pușcărie (pentru o crimă pe care nu a comis-o) reușește să pună un disc cu operă la sistemul de sonorizare a pușcăriei. Un coleg al său (interpretat de Morgan Freeman, supranumit The Voice of God) aflat în curtea închisorii, comenta:

    „Nu am idee despre ce cântau italiencele alea. Adevărul este că nici nu vreau să ştiu. Unele lucruri sunt mai bune nespuse. Îmi place să cred că era ceva atât de frumos că nu poate fi exprimat în cuvinte şi care face inima să te doară din cauza asta. Vă spun, vocile alea erau înălţate mai sus şi mai departe decât oricine aflat într-un loc gri ar îndrăzni să viseze. Erau ca o pasăre frumoasă trântită în cuşca noastră mizeră şi făcea că zidurile acelea să se dizolve. Şi pentru puţin timp până şi ultimul om din Shawshank s-a simţit liber.”

    A crea atmosfera libertății și a te simți liber în pușcărie e ceva, nu? A reda asta pe peliculă, ține de miracolul artei. Asta înseamnă artă, Bejan & Cenușă. Se simte ceva plutind în aer și care nu poate fi descris în cuvinte. Și pentru a pune asta în scenă trebuie să fii un Morgan Freeman. Nu Butelie, nici Papan. Nici Bejan și nici Cenușă.

    Trebuie să fii unul din preoții care au murit pentru credința în Dumnezeu în închisorile comuniste și au ajuns în gropi comune și ale căror rămășite BOR le refuză canonizarea, deși după standardele lor ar întruni condițiile. Au avut libertatea înăuntrul lor, nu i-a mai plimbat nimeni cu dubele pentru a face o paradă ieftină de umanism. Ceea ce faceți voi, Bejan & Cenușă, se cheamă amatorism sau turism penitenciar cu pretenție de artă.

    Lăudabilă totuși intenția celor de la Antena3 de a ne prezenta într-o lumină favorabilă.

    Îmbucurător ar fi fost să se spună și cu ce costuri. Cum o fi să te trezești la 5 dimineața, să faci parte din escortă, să ajungi la București, să faci chetă pentru a plăti parcarea, să ajungi la orele 0 înapoi acasă? Să nu poți lua legătura cu copilul bolnav lăsat la sute de km pentru a face față unei misiuni? Și asta pentru că dacă un „actor” evadează nu îți vor plăti ratele la bancă Bejan & Cenușă? Dați dovadă de mai multă înțelegere față de problemele personalului. Ar merita efortul, nu credeți?

    • Da. N-ar strica mai multa aplecare catre problemele personalului. Asta cred si eu car trebui sa faca ANP. Din proprie experienta insa stiu ca nu face rating si ca greu o sa se intample. Personal am tot incercat, si nu pot spune ca-s multumit de rezultate.

      • La primele comisii Ellis Boyd Redding (Morgan Feeman) recită textul standard („consider că m-am reabilitat, etc., etc.) și este respins.

        La ultima comisie, se enervează și nu mai joacă teatrul ieftin al reabilitării:

        „- Ellis Boyd Redding… dosarul tău spune că ai ispăşit 40 de ani. Te simţi reabilitat?
        – Reabilitat? Ei bine, să vedem… Habar nu am ce înseamnă asta.
        – Înseamnă că poţi reintra în societate.
        – Ştiu ce crezi tu că înseamnă, băiete. Pentru mine este doar un cuvânt inventat. Un cuvânt al unui politician, inventat pentru ca tineri ca tine să poată purta un costum, o cravată şi să aibă o slujbă. Ce vrei să ştii de fapt? Dacă îmi pare rău pentru ce am făcut?
        – Îţi pare?
        – Nu e zi care trece în care să nu simt părere de rău. Nu pentru că sunt aici înăuntru sau pentru că tu crezi că ar trebui. Mă uit în urmă la felul cum eram atunci… un tânăr. Un copil prost care a comis acea crimă oribilă. Vreau să îi vorbesc. Vreau să încerc să-i bag minţile în cap. Să-i spun cum stau lucrurile. Dar nu pot. Puştiul ăla e de mult dus… şi bătrânul ăsta e tot ce a rămas. Trebuie să trăiesc cu asta. Reabilitat? E doar un cuvânt de rahat. Aşa că tu continuă să ştampilezi acolo băiete şi nu îmi mai irosi timpul.
        Pentru că, să-ţi spun adevărul… puţin îmi pasă.”

        Este liberat. http://goo.gl/wwBkP

        Partea tristă e că prin pușcării se insinuează personaje care ajung să ne predea lecții despre ierarhia neoficială a deținuților, ori despre cum apare declicul artistic în mințile ce se pretind luminate, care, siderate, se miră că sunt necesare o așa deplasare de forțe, cu toate că nu și-au pus nicio semnătură la scoaterea ppl din pușcării. Pentru ce ar mai fi trebuit șefii de escortă, nu?

        La Pungești jandarmii ridică oameni și le fac dosare penale, pentru că nu acceptă jaful Chevron. Ce faceți cu ăștia, madam Cenușă, îi reabilitați prin teatru?

        • Apreciez insistenta, dar inca nu inteleg legatura cu postarea. Banuiesc ca nimeni nu-si inchipuie ca activitatile nu sunt organizate de personalul din penitenciare si ca asta nu presupune un efort.

          • Ba tocmai că se cunoște contribuția personalului, dar se ignoră resursele și așa reduse; iar participarea la riscuri e lăsată pe spatele „gardienilor care asigură paza”. Beneficiile sunt doar pentru organizatori.

            Romanul cu și despre greutățile personalului nu face rating. O zi din viața unui polițist de penitenciare nu interesează pe nimeni, dar cred că totuși nu toate eforturile din zona media trebuie să fie cu și pentru ppl. E deja mai mult decât suficient și dacă vor să fie unici în Europa, ar putea face asta la Rahova sau la Jilava, fără atâtea cheltuieli pentru a realiza un show semiprivat pentru ppl și familiile lor. Ar fi de bun simț.

            Pungeștiul e sub asediu, jandarmeria e bâta guvernamentală care n-ar trebui exersată pe proprii cetățeni.
            În acest context, un show cu ppl îmi amintește de zicala „țara arde-n foc și p..da se piaptănă”.

          • Care ar fi mai exact aceste presupuse beneficii pentru organizatori? Faptul ca o zi din viata angajatului nu intereseaza tine de mass – media si rating. In legatura cu zicala, au mai fost si alte spectacole. Ce facem suspendam? E suficient si necesar pentru a ne arata sustinerea? In continuare nu inteleg legatura cu articolul de fond.

  4. Butelie, Macbeth, Dana Cenușă, Ușa-din-Fier și un regizor blond efeminat, parcă frate cu cel de la X-factor mult hulit de Cheloo…

    Apropape blasfemic, gândindu-mă la tragedia colegului care a încercat să se sinucidă, care în scrisoarea lăsată scria că ”a dat mai mulți bani pe medicamente decât pe jucării” pentru copilul său.

    E bine totuși că nu ne-au mai numit gardieni.

    • Mie mi s-a parut foarte bun. Si, dati-mi voie sa nu fiu de acord, cu homofilia manifesta dintr-o presupunere bazata pe infatisare care inteleg ca ar fi in vederile duneavoastra vreo forma de toleranta sau ceva. Eu zic ca nu-i deloc corect.

      Dati-mi voie deasemenea sa mi se pare de foarte prost gust folosirea mortii unui coleg in acest context. N-are absolut nicio legatura comparatia, si asta este intr-adevar “aproape blasfemie”. Sunt milioane de copii in lume care n-au o jucarie. E de vina regizorul blond “efeminat” si incercarea unor amarati de a se schimba?

      Da, media ne spune gardieni. Nu stiu altfel si nu ne-au facut ei legea in care ne spune functionar public cu statut special. Cum schimbam asta? Urand din rarunchi obiectul muncii? N-as zice. Parca ar trebui sa avem alte tinte si sa nedirectionam altfel energia.

      Pentru mine, nimic mai dezamagitor decat reactia unor cativa comentatori de azi, cei care indiferent de obiectul postarii au ales sa faca parada de stereotipuri si prejudecati, mirandu-se ipocrit ca si altii ne trateaza astfel. Oare de ce?

      PS. Am inregistrat emisiunea. Maine o si postez pe site. Rog fanii stilului ghioaga in exercitarea functiei educative sa fie pe baricade si sa-mi explice cum ca e rau sa prezentam rezultatele unui efort pen’ c-au dansii o problema cu detinutul – obiect al muncii.

      • Nici Luchian Mihalea nu lăsa impresia, dar o legătură bolnăvicioasă l-a trimis în mormânt. Nu înfățișarea facială spune tot despre cineva. Mai e și mimica, gestica, limbajul corpului și un anume gen de tupeu. La câți am văzut, îi recunosc de la o poștă. Întâmplarea face să-l cunosc și pe cel care a procedat la fel cu Mihaela Runceanu, păcat că la vremea ceea fetișurile și avatarurile artistice cu ppl nu o bântuiau pe Dana Cenușă. I l-aș recomanda pe Sergiu Băhăian, dacă tot vorbim despre oameni.

        Dați-mi voie totuși să nu mă extaziez în fața ppl care vor „să scoată închisoarea din ei” și să fiu mai sensibil la cazul colegului căruia șeful i-a adus închisoarea în suflet, aducându-l în pragul disperării și deteminându-l să se sinucidă. Și nu e singurul, pe alții datoriile și greutățile familiale. N-au fost jmecheri, nu s-au combinat. Au schimbat doar o viață de rahat cu singura opțiune pe care au avut-o în mintea lor.

        Da, a fost realizat bine, la fel de bine ca precedentul material, cel cu dezintegrarea industriei metalurgice românești. Tot de către oameni. Că nu sunt și cei responsabili în pușcărie, e o altă chestiune. ORICUM, ȘI EI E OAMENI, NU? Din exportatori am devenit importatori, după ce am fost falimentați și furați la greu. Trebuie să-i urâm pentru asta? Că din exportatori am devenit sclavii Europei? Că au furat viitorul generațiilor viitoare? Sau trebuie să le dăm circumstanțe atenuante celor care au furat mai puțin? Sau care au comis crime?

        Nu vreau să fiu înțeles greșit. Nu mă trezesc dimineața, merg la lucru, mă întâlnesc cu colegii și toate astea doar pentru că mă animă o ură de moarte pentru ppl. Am o poziție echidistantă, chiar. Dar nici nu-i urc pe piedestal.

        • Am intels. Deci l-ati dibuit si in consecinta si recomandarea. Firesc era sa comentati situatia nu persoana – regizor sau eficienta gay – radarului dumneavoastra. Mie mi se pare nerelevant, chiar dac-ar fi asa. Comparatia, repet, mi se pare in continuare nepotrivita, incorecta si fara sens. Daca-i ziceti echidistanta etichetei puse nu inseamna ca asa si e.

          • Nu sunt sigur că m-am exprimat adecvat. Recomandarea era pentru schimbarea registrului. Că oameni de genul trăiesc printre noi (sau ne-au părăsit, asemeni lui Papan) și trebuie să-i acceptăm, e o chestiune diferită de a le accepta și stilul de viață. Ține de uman, până la urmă, deși deocamdată BOR și societatea încă nu le acceptă invaziunea în instituția căsătoriei. Deși suntem în secolul XXI, consider că ar trebui să fie un demers mai degrabă privat. Căsătoria e un tren cu o altă destinație și cu vagoane pentru hetero.

            Recomandarea era de a-l privi în ochi pe Băhăian și să-mi zică ce vede. Dacă ar recunoaște în el ceea ce un ziar gen Can-Can ar denumi Hannibal Lecter de România, sau profesionistul asasinatelor la comandă. Măcar să-i citească rechizitoriul, ca să se lămurească cam cum ar sta treaba cu această veritabilă mașină de ucis, și să cate umanul din non-uman, apoi.

            Grijă față de ppl sau față de angajați? Aici ar trebui căutată o eventuală echidistanță.

        • Nenea Nicusor, pe Mihalea nu legatura bolnavicioasa l-a trimis in mormant, ci homofobia noastra simplista care l-a transformat in victima perfecta pentru acei criminali. Nici eu nu stiu cum e sa doresti un barbat, barbat fiind, nu stiu cum functioneaza, dar asa cum noi, astia care ne consideram normali, dorim o femeie, asa un homosexual doreste un barbat, oricate greturi ne-ar provoca asta. Putem spune ca e boala, anormalitate, perversiune, o putem defini cum vrei tu, dar pentru ei e un chin contra naturii LOR sa doreasca o femeie. Putem sa intelegem asta, sau nu, asa cum putem intelege sau nu un diabet, o schizofrenie sau o hipertensiune. Un articol invechit din codul penal comunist a facut ca zeci, sute de astfel de oameni sa devina victime, pentru ca le era, la randul lor, frica sa se `autodenunte`, daca denuntau potentiali infractori ce erau in legatura cu viata lor intima. Erau de doua ori victime, ale propriei sexualitati si ale prejudecatilor vremii.

      • Sunt fan ghioaga , pacat ca nu o mai pot folosi , avea eficienta maxima . In mai toate tarile detinutii sunt detinuti numai in Romania sunt rasfatati . In unele state din America la a treia fapta primesti pe viata , in Romania un vietas poate ajunge la deschis foarte usor . Dupa ce a violat un copil credeti ca se schimba dupa 10 ani de detentie ? Eu nu cred . Teatrul e pt oameni nu pt scarbele alea . Beji nu stie decat reeeducare , oamenii in uniforma nu conteaza . Omul de rand nu vrea sa vada peste gardul puscariei , vrea doar sa stie ca javrele stau inchise si atat .

      • Ati fost foarte rautacios prin comentariile adresate colegilor. Cotizam la fsanp pentru ca sindicatul sa ne protejeze de abuzurile, nu sa fie protejati detinutii. Se vorbeste prin unitati ca ati pierdut mult din imagine, atat prin asocierea la emisiunile despre Gigi Becali, cat si prin comentariile rautacioase de ieri. Sper sa nu se mai repete. Multumim

          • Noi cotizantii avem opinii, dumneavoastra trebuie sa promovati opinia comuna a membrilor fsanp. Are dreptate colegul. Nu ne jigniti. Cotizam la fsanp pentru a ne proteja si a ne sustine nu sa faceti reclama detinutilor.

          • In primul rand ca e jenant sa va dati singur dreptate, schimbandu-va doar pseudonimul. In al doilea rand dumneavoastra sunteti un anonim care nu reprezenta pe nimeni. In al treilea rand doar am informat despre o emisiune care, lucru rar, nu ne vorbeste de rau.

            Si, in ultimul rand, daca n-a fost clar am dreptul fiind ales sa prezint o opinie in numele membrilor. Daca n-o fac bine imi va fi retras mandatul. Pana atunci, n-aveti decat sa va simtiti dictator pe propria opinie. Subsemnatul se exprima liber.

            PS. Dumneavoatra fiind de la Galati spuneti-mi va rog in care sindicat de la Galati, membru FSANP sunteti inscris. Gresesc deci daca presupun ca e doar o incercare nereusita de a face scandal sub vreo 5 pseudonime?

        • Deci vorbesc cu mine si ma completez reciproc? Multumesc. O sa ma retrag din fsanp eu si cei 5 colegi din birou care comentam azi comentariile dv. rautacioase de ieri. O zi buna. Bafta la promovarea drepturilor detinutilor.

          • Sitmate domn retrageti-va si din univers daca asta va e voia. Nu va opreste nimeni. Va intreb insa, pentru ca vad ca persistati in jenanta minciuna, cum se face ca acum va dati singur dreptate schimbandu-va doar pseudonimul?

            Nu vi se pare murdar? Care e totusi diferenta dintre comportamentul dumneavoastra si cel al detinutului implicat in actiuni de genul “metoda accidentul”? Cu ce sunteti mai bun, ca nu prea inteleg.

            In alta ordine de idei va intrebasem in care sindicat din Penitenciarul Galati sunteti membru, ca sa ma spariu c-o sa va retrageti? Inca astept un raspuns de la un anonnim care pretinde ca reprezinta fara sa aiba vreun mandat. Credeti ca tupeul e suficient?

            Si, in final, pentru ca se pare ca aveti dificultati in a citi in limba romana repetatele reveniri in care am precizat, ceva clar inca din articolul de fond, ca n-am facut decat sa informez despre un reportaj care de data asta ne prezinta intr-o lumina buna, care-i de fapt problema?

            ***

            PS. Pentru conformitate, lista celor mai recente postari sub diverse pseudonime (mai am o lista de cateva zeci ceva mai vechi). Observati va rog ca minciuna e cu atat mai penibila cu cat o intariti pretinzand c-ati fi de fapt un birou intreg… comentand dupa orele de program, cred ca banuiesc corect ca de acasa:

            Aveti sute de comentarii in care v-ati razboit cu diversi colegi din Penitenciarul Galati, nu odata v-ati razspuns singur, nu odata ati fost agresiv. Chiar nu va e rusine?

            VIDEO Antena3 In premiera
            Ok
            geanina_panaite@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 7:14 pm | In reply to Un cotizant.
            Deci vorbesc cu mine si ma completez reciproc? Multumesc. O sa ma retrag din fsanp eu si cei 5 colegi din birou care comentam azi comentariile dv. rautacioase de ieri. O zi buna. Bafta la promovarea drepturilor detinutilor.

            VIDEO Antena3 In premiera
            G
            geanina_panaite@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 6:35 pm | In reply to CIUPACABRA.
            Va bateti (editat admin)

            VIDEO Antena3 In premiera
            61 View Post
            Dezamagit
            doriandorian10@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 6:32 pm | In reply to Sorin Dumitrascu.
            Noi cotizantii avem opinii, dumneavoastra trebuie sa promovati opinia comuna a membrilor fsanp. Are dreptate colegul. Nu ne jigniti. Cotizam la fsanp pentru a ne proteja si a ne sustine nu sa faceti reclama detinutilor.

            VIDEO Antena3 In premiera
            Ben
            mrn_don@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 6:22 pm
            Comisarul șef de penitenciare Claudiu Catalin Bejan, prin asocierea cu directorul Cristian Alexandru, este un director general corupt. Pentru cateva betii cu juristul Cristian Alexandru in barurile din Galati, il sustine pe functia de director, chiar daca toate unitatea cere demisia directorului. O SA AJUNGEM SA FACEM GREVA FOAMEI si poate presa mediatizeaza cazul. IMI FACE SCARBA ACEST SISTEM.

            Director General – examen promovat
            Un cotizant
            donleonluc@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 6:03 pm | In reply to Sorin Dumitrascu.
            Ati fost foarte rautacios prin comentariile adresate colegilor. Cotizam la fsanp pentru ca sindicatul sa ne protejeze de abuzurile, nu sa fie protejati detinutii. Se vorbeste prin unitati ca ati pierdut mult din imagine, atat prin asocierea la emisiunile despre Gigi Becali, cat si prin comentariile rautacioase de ieri. Sper sa nu se mai repete. Multumim

            VIDEO Antena3 In premiera
            Ben
            mrn_don@yahoo.com
            109.166.135.192
            Submitted on 2013/12/09 at 5:51 pm | In reply to nicușor de la Brăila.
            Felicitari pentru comentariu. Ben

  5. Stimati lideri de sindicat, Gianina are drepate. Luptati pentru drepturile fpps, pentru ca in fiecare zi asistam la abuzuri ale directorilor asupra salariatilor, de parca ar fi mosieri pe propriile mosii, la incalcari ale drepturilor salariatilor. Stiu, o sa-mi cereti sa va prezint cazuri punctuale. Nu consider ca este cazul sa o fac, deoarece parte din ele le cunoasteti, dar nu faceti nimic in sensul mentionat mai sus , pentru ca exista o ” intelegere tacita ” sa nu va deranjati unii pe ceilalti. Se pare ca ea functioneaza perfect. Felicitari “stimabililor”!

    • Ar avea dreptate dac-ar intelege macar subiectul. Din punctul asta de vedere va potriviti. Artagosi si pe langa subiect. Din pacate nici unul nu stiti ce comentati. Poate ca n-ati fost nici dumneavoastra in tara, dar exact de ce va doare ne ocupam.

      Daca aveti cazuri punctuale de discutat va stau la dispozitie. Care sunt cele in care nu facem nimic “in sensul mentionat”? Nu sunteti la ancheta, puteti spune singur daca chiar va deranjeaza ceva. Daca nu, nu-mi irositi timpul. Inteleg ca aveti undeva o durere, gasiti deci cuvinte si exprimati-o.

      Nici macar doctorul nu va poate ajuta daca nu-i spuneti un’va doare. Eventual, daca-i mai si comunicati apriori ca e-nteles cu D-zeu sa va faca zile negre, nu va mirati ca va trimite sa va plimati superioritatea pe campiile peste care sunteti familiar.

      PS. Daca nu va exprimati concret istetimea dumneavoastra generala, neimplicata si anonima e inutila. Singura intelegere tacita fiind intre mintile tulburi si prostie. Stiti ceva despre asta?

  6. Se pare ca nu intelegem REINTEGRAREA. Reintegrare prin TEATRU ??? D-zeule unde am ajuns. Suntem PENIBILI. Detinutii nu au nevoie de dezvoltarea culturii generale sau de a participa la activitati de teatru, film, pictura etc. Un caz mediatizat de esec este detinutul Papan Chilibar care a jucat in filmul Eu cand vreau sa fluier, fluier. Desi s-a bucurat de succesul meseriei de actor detinut, dupa eliberare si-a continuat activitatea infractionala, a spart sute de apartamente imediat dupa liberare si a prezentat un real pericol social fiind arestat imediat. Suntem cea mai penibila REINTEGRARE din Europa. Detinutii au nevoie de a constientiza efectele infractiunii lor, de a-si dezvolta sentimentul de vinovatie, de a identifica modalitati de evitare a anturajului cu influente infractionale, de a evita consumul de alcool si drog, de a evita contextul infractional …. NU DE A COCHETA cu arta. Avem in detentie persoane cu mari carente a valorilor sociale nu cu carente culturale. Prevenirea şi tratamentul criminalitaţii urmareşte, pe de o parte, eliminarea şi diminuarea cauzelor şi condiţiilor generatoare de delincvenţa, iar pe de alta parte resocializarea şi recuperarea morala şi sociala a detinurilor. Prima funcţie tradiţionala, ataşata pedepsei, este funcţia de intimidare colectivă (sau de descurajare) care se referă la efectul inhibitor a sancţiunilor penale asupra persoanelor, altele decât infractorii condamnaţi. A doua funcţie tradiţionala a pedepsei este cea a prevenirii sociale prin intimidarea individuala ipoteza, în acest caz, este ca delincventul va fi deturnat de la recidiva datorita dezavantajelor primei pedepse. AM AJUNS IN SITUATIA PENIBILA CA MEDIATIZAM STATUTUL DE DETINUT, exact cum a fost mediatizat si modelul de adolescent de succes prin Monica Columbeanu. A devenit o moda in a fi detinut, a crescut nivelul violentei in randul tinerilor, mediatizam palatele detinute de lumea interlopa, mediatizam pseudo-valorile dar apoi ne plangem ca infractiunea a atins cote alarmante. Cum atingem a doua funcţie a pedepsei, intimidarea colectiva, cand mediatizam activitati gen teatru, film, dezbateri, festival de poezie, vizite la Mol, pescuit, terapie prin arta, arterapie, colinde, vizite la muzee etc. ??? Am ajuns in situatia penibila ca nici copii nostri nu beneficiaza de o asemnea oferta educationala. Ben

    • Inteleg ca dumneavoastra considerati ca arta nu e utila pentru educatia detinutilor. Sunt unii care cred ca nici scoala. Mai multi considera ca munca e suficienta si… vor fi liberi. Citisem deja undeva la o intrare de temnita prin anii ’40 ideea asta.

      Dar, nu asta e subiectul. Nu va suparati. Subiectul este ca iata cineva ne prezinta munca la o emisiune de prestigiu. Lucru care se intampla foarte, foarte rar.

      Recunosc ca ma nedumeresc reactiile celor cativa comentatori. Nu inteleg de ce dezbatem teoria reintegarii sociale, angoase, temeri si alte asemenea in acest context.

      Majoritatea comentariilor au o problema cu arta ca forma de reintegrare sociala. Inca n-am inteles de ce?! Doar pentru ca un fost actor facuse puscarie si-a murit de leucemie?

      In toate sistemele penitenciare se pune accentul pe educatie, nici pe intimidare sociala nici pe altceva. Oare sa redescoperim noi ca, dimpotriva, functioneaza mai bine statul in camera sau exclusiv munca?

      Da, aveti dreptate. Nu intelegem reintegrarea sociala. Vorbim despre dansa, dar fiecare o vede altfel. Cam ca-n povestea cu elefantul descris de orbi.

      • Eu vorbeam de prioritizarea tipurilor de activitati de reintegrare. Nu sunt impotriva activitatilor culturare adresate detinutilor, dar consider ca ar trebui ca Serviciul de Educatie si Asistenta Psihosociala sa puna accentul pe eliminarea sau macar diminuarea cauzelor generatoare de infractiune (prin activitati de constientizare a efectelor negative a infractiunii, dezvoltarea sentimentului de vinovatie, identificarea de modalitati concrete de evitare a contextul infractional a anturajului infractional, a consumului de alcool si drog) SI ULTERIOR sa deruleze activitati artistice gen teatru, film, dezbateri, festival de poezie, arterapie etc. P.S. Apropo .. oamenii nu comit infractiuni din lipsa de cultura. Sunt Ben si nu am postat niciodata cu pseudonimul blandul Ben. Ben

        • O idee foarte buna. Sunt sigur c-o veti promova si ca va fi gasit echilibrul perfect. Insa nu asta era subiectul. Iar reactia mi se pare disproportionat de lamuritoare din cel putin un punct de vedere.

          Nici macar nu trebuie sa inteleg care dintre Beni sunteti. Am informat doar ca cineva o sa ne prezinte activitatea. Reactia… oameni suparati ca detinutii nenorociti nu zac pe camere, nu se bat, nu fac trafic. Se ocupa, cu frivolitati gen teatru.

          PS. la PS. Discutia era despre arta ca instrument in reeducare. Si, cred ca sunteti in eroare, o cultura inadecvata poate fi un factor favorizant pentru comiterea de infractiuni.

        • Asa e d-le Ben,mai ales ca domnia voastra ati inventat cuvintul BEN,iar eu am comis un furt intelectual.D-le manager Ben,e ca si cum ai cauta piramida lui Maslow in Valea Regilor! Maestre Ben,respect scrierile dvs iar unicitatea dvs ma lasa rece!

      • Scuze,am vrut sa postez la comentariul lui Ben de la ora 06.16.pm. Multumesc pentru intelegere.

    • Stimabile,criticati,criticati cat doriti,dar va rog sa dati o alta solutie. Era/a fost “senational” acum 15 ani cand s-a facut pentru prima data “terapia prin teatru”,acum este ceva obisnuit,cel putin pentru lucratorii din penitenciare.Apropo,dv-stra unde lucrati?Sunteti cumva critic de teatru si nu va place cum au fost regizate piesele,cum au jucat actorii,sau doar vreti sa fiti “Gica Contra”? Eu am intrat in sistem in anul 1976 si pe atunci daca gaseai la perchezitie un “petec de hartie” sau un “capat de creion”,imediat respectivul detinut era pedepsit. Acolo vreti sa ne intoarcem?Cu ce va deranjeaza ca unii detinuti fac si altceva decat sa stea in pat si sa se gandeasca numai la rele? Vreti sa-i tineti iarasi la”bancuta”,ca pe timpuri si sa se uite unii la altii ore in sir? Ati auzit/citit/vazut cum fac altii prin statele mai dezvoltate decat noi? Si eu am fost surprins sa aflu acum multi ani ca in Brazilia,de exemplu,daca un detinut citea patru carti i se considera o zi in plus executata. Este drept ca nu puteau castiga,astfel, mai mult de 48 de zile pe intreaga durata a executarii pedepsei.Ce spuneti,este rau sau bine?? Am fost “pazist” taota activitatea mea,dar spre sfarsitul carierei am inteles ca nu “paza este coloana vertebrala a sistemului ci reintegrarea”. Cam tarziu pentru mine,dar cu suficienti timp inainte de pensionare,incat sa-mi “spal” pacatul.Inchei cu ce am inceput…care este solutia dv,stimabile??

      • Imi pare rau domnule Marcos dar nu ai inteles esenta celor doua mesaje pe care le-am postat. Sunt ca si tine – pazist (pe o functie manageriala), dar asta nu ma determina sa ignor reintegrarea detinutilor. Am vorbit de prioritizarea activitatilor de reintegrare, adica de piramida lui Maslow a nevoilor de reintegrare in societate a detinutilor. Ben

    • O expunere extraordinara, in cateva cuvinte despre ce inseamna prevenirea savarsirii de infractiuni (preventia generala) si prevenirea savarsirii de noi infractiuni (preventia speciala), Trebuia sa ne miram ca este singurul festival din Europa. Pai de ce ceilalti nu au astfele=l de programe. Eu as merge mai departe spunand ca intreg sistemul penal trebuie reconfigurat. Renuntarea la cumulul juridic spre exemplu ar conduce la o mai buna preventie. Pai la noi cel ce comite un omor de pilda invoca prev Legii 202 primeste 10 max 15 ani din care executa efectiv cel mult 11 asta daca nu munceste altfel ajunge in deschis si face 9 dupa care are pretentia la liberare conditionata. In cel mai democrat stat USA un astfel de personaj zice merci daca nu este executat. Bravo inca odata Ben

  7. Nu mă pot pronunța încă asupra plusului de imagine pe care ni-l oferă Antena3, pentru că emisiunea va fi peste câteva ore. Filmul despre care vorbeam are premiera în 2014 și are ca temă exterminarea deținuților politici prin muncă forțată la canalul Dunărea-Marea Neagră. O fi prost realizat, nu știu, dar măcar are un mesaj.

    Mi-ar fi plăcut ceva de genul „Polițist, adjectiv”. Acolo e munca polițistului și obtuzitatea șefilor. Ar trebui să se vadă mai mult munca ingrată și eforturile pe care le facem într-n sistem corupt și subfinanțat.

    Ar trebui să se vadă o creștere valorică; de la gardianul din „Cel mai iubit dintre pământeni” la viitorul polițist de penitenciare.

    • Pai cum sa se vada o schimbare de mentalitate daca ne supara ideea ca cineva ne-ar putea vorbi de bine? Plusul de imagine se obtine in timp si pleaca de la rezultate prezentate corect in public.

      • Nu ideea de a avea o bună imagine mă deranjează, ci modul în care se acreditează ideea că această imagine e realizabilă. Ideal ar fi ca imaginea să fie una care să cuprindă eforturile tuturor participanților. Imaginea de ansamblu, nu doar „eforturile de reintegrare prin artă”. În comentariul de mai jos ar fi ceva exemple.

        N-ar fi mai interesant sau mai nimerit un subiect privitor la neajunsurile cu care ne confruntăm? Să am eu un rol într-o piesă în care toate lucrurile pot fi spuse pe șleau? Ori un subiect despre greutățile și presiunile la care sunt supuși membrii unui sindicat, sau a experienței prin care trec unii care vor să înființeze un sindicat? Cu ceva măgării, cu niscaiva mobbing? Cu pasarea responsabilității către subordonați? Cred că de fapt acolo e bubița.

        • Ceea ce nu exclude ca trebuie sa facem ceva sa ajungem la acest ideal. N-o sa avem idealul dintr-o emisiune, nici macar nu e un pas, nici macar nu e un semn. E doar o floare, care n-o sa faca primavara.

          Sigur ca ar fi mai interesante subiectele propuse de dumneavoastra. Din pacate nu fac rating, romanul nu e interesat. Deci televiziunile n-o sa faca din astea stiri. Facem noi atat cat putem si strecuram informatia, dar nu va asteptati la minuni.

          Mai ales ca suntem la momentul cand e rau ca cineva ne vorbeste de bine. Si, da. Se poate face mult mai mult la capitolul imagine chiar si avand in vedere specificul. Nu credeti, nu va condamn. Personal cred ca efrotul sustinut in directia asta va schimba lucrurile.

          Nu despre o imagine buna e vorba, ci despre una mai buna. Una corecta.

    • era militian ,nu gardian in acel film-mai studiaza istoria penitenciarelor din Romania si gradele acelei perioade!

      • Nici măcar milițian nu pot spune că era, după cum stătea uniforma pe el, și după ce apucături avea. Un țăran de la coada sapei, încartiruit politic cu o uniformă de milițian, asta era. Dar jucat magistral de Dorel Vișan.

        Nu-mi da, te rog lecție de istorie într-ale pușcăriilor patriei. Primul a lucrat bunicul meu și semăna în proporție de 100% cu personajul „Dumnezeu”. La gazeta de perete a sistemului ar fi la „așa nu” cu coroniță, cred că și Ficioru lăcrămează-n batistă, la ceas de taină, de ciudă.

        Lucrurile îns-au evoluat în timp, acum cei care au cel mai mult de suferit în meseria asta sunt chiar lucrătorii de penitenciare.

  8. Frumos, dar ar trebui sa se spuna si povestile celor din teritoriu, despre cum au plecat dimineata la ora 06.00 si s-au intors in aceeasi zi la ora 24.00 si a doua zi au fost la munca, despre cum au facut cheta ca sa plateasca parcarea dubei iar directorul economic le-a spus senin ca nu are bani in buget si ca nu le poate returna banii, despre cum in ziua respectiva ofiterul de la siguranta detinerii se certa cu toata lumea pentru ca nu mai avea masini pentru a face instantele si policlinicile etc, etc.
    Insa din pacate nimic din toate astea nu vor fi spuse la televizor, se vor impauna onor conducatorii nostri din ANP cu ce festival de teatru au realizat si cum vor face altul mult mai frumos la anul…
    Suntem mereu aceeasi: mirosim a sudoare si avem unghiile murdare dar ne dam cu parfum si ne luam haina de gala, putin rupta la spate si pe la incheieturi.
    P.S.
    Excelent mod de reeducare a detinutilor prin arta, doar ca se aplica la 0,1% din numarul lor ( 8 detinuti participanti la un efectiv mediu de 800).

    • Evident ca nu-a usor. Dar de ce-i rau ca cineva ne prezinta eforturile? Cineva a muncit? E mai buna eticheta generala de corupti? Sigur ca unii se vor impauna mai mult decat altii. Dar, de ce-i rau ca cineva ne vorbeste de bine? Tocmai pentru ca ce e bine in penitenciare nu e nici stire nici senzational.

    • Ce nu inteleg eu,este cind se termina reeducarea ppl-ului.Stiu ca incepe imediat ce intra in inchisoare…dar finalul cind este?Ei ,saracutii sint asistati.Nu le ajunge scena vietii ,vror sa faca teatru,ca au talent.Cine o sa-i mai duca la teatru cind vor fi liberi?Vor pune in practica toata arta si educatia primita si vor munci ptr a-si duce traiul?

      • Se termina cand s-a reintegrat si nu ne mai da-n cap, nu ne mai fura galosii si nu mai face scandal. Nu-i chiar atat de complicat. In ceea ce priveste arta si logica continuitatii incercarii de a educa, la fel de simplu. In scoala deprindem abilitati, inmagazinam cunostinte pe care le folosim in viata.

        Valabil si pentru toti, nici noi n-am ramas vesnic in Scoala Militara si nici n-am adormit la serbarea de la sfarsitul de an scolar – cam atat fiind capabil subsemnatul in materie de arta teatrala, altii mai mult. Am folosit abilitatile si cunostintele dobandite in viata, execitand o profesie si traind intre oameni.

        Cam asta-i logica domnule Ben. Noi astia liberii invatam ca sa putem sa avem o viata. Altfel, stiti bine ca nu prea avem. Cei care n-au facut-o trebuie s-o faca acum, sanse fiind mai mici avand in vedere ca ar mai avea un cuvant de spus si o tulburare de personalitate si un mediu infractional din care greu scapi.

        Dar, ce va spunh eu?! Sunt sigur ca deja stiti toate astea. Doar ne ocupam cu totii cu realizarea scopului pedepsei privative de libertate: reintegrarea sociala. Iar dumneavoastra, faceti asta mai aplicat decat subsemnatul care se ocupa exclusiv de interesele profesionale ale angajatilor.

        • Asta nu stiu eu si nu poate sa-mi spuna nimeni,cind s-a reintegrat,ca rata recidivei e prea mare sa consideram ca reeducarea a luat sfirsit. Eu nu ma ocup cu reeducarea ppl-ului,nu vreau sa mint pe nimeni. Ppl-ul nu sta la mine acasa sa vada ca nu-mi bat nevasta,ca nu-i fur gainile vecinului sau nu ma dau in vint dupa vecina ori sa-mi numere paharele cu bere si sa nu bea mai mult ca mine.Asta cu participarea intregii suflari gardienesti la reeducare ..e tare!

          • Ah, ma iertati atunci. Eu chiar traiam cu impresia ca facem ce scrie in codul ala penal si in legea de executare a pedepsei: reintegrare sociala. N-o fi scazand dansa rata recidivei ca-s vremuri grele si creste criminalitatea si nici post-executoriu nu mai face nimeni nimic dar nici nu pot sa inteleg de ce-i bai ca cineva ne vorbeste de bine.

            Poate ma lamuriti ca nu va inteleg supararea?! Inteleg ca detinutul nu e la dumneavoastra acasa, nici n-ar trebui. Dar, poate-ati observat asa in unitate, chit ca nu va ocupati cu reintegrarea, niste oameni mai dubiosi olecuta, si de care va tot ingrijiti sa faca diverse. Eh, aia sunt detinuti si stau in penitenciar.

            Iertati va rog ironia. Realizez deja de multisor ca o parte dintre noi cred ca penitenciarul si detentia sunt un scop in sine. Nu discut alegerea, dar nici nu inteleg supararea pe cei care inteleg sa-si faca treaba atat cat pot.

  9. Parca aveam sindicat pentru personalul din penitenciar nu pentru detinuti. La televizor se abordeaza doar discutii legate de dreptul detinutilor. Cred FSANP ar trebui sa promoveze drepturile f.p.s.s. si sa intervina in acest sens nu sa participe la dezbateri legate de dezvoltarea drepturilor detinutilor

    • FSANP asta face. Poate ati fost neatenta si v-a scapat. Sunt totusi cucurios ce v-a facut sa intelegeti altceva? Din sute de prezente televizate ati inteles altceva decat ca aparam interesele profesionale ale personalului sistemului penitenciar?

      Ce vi se pare ne-la-locul-lui in faptul ca ne prezentam si activitatea de reintegrare sociala? Si, unde vedeti o dezbatere legata de drepturile detinutilor? In faptul ca avem prilejul de a ne prezenta si pozitiv in mass media? Va rog, sunt curios. Poate e logic ce spuneti si eu nu inteleg?!

  10. Dar de ce e festival de teatru ptr detinuti,ii exclude pe ceilalti? Scuze,n-am inteles ideea de reintegrare,unde si cum se face? O fi in absolut?

    • Formularea potrivita ar fi poate teatru cu detinuti – corecta observatia, iar reintegrarea se intampla in societate (asa cum dealtfel am scris negru pe alb). Si, poate, si in absolut pentru cei cu preocupari.

      Ma iertati daca gresesc, dar sa inteleg ca vi se pare nepotrivita ideea? Mai bine sa stea pe camere, sa plimbe calutii, sa se bata, sa faca trafic sau sa-ntinda nervii supraveghetorului, escortei ori educatorului?

      Mai bine batem toaca toata ziua cu ciobanu’ si cu cat de rai si tortionari suntem c-asa vrea presa? Cam ce-ar trebui mai util de facut in loc de actiuni de reeducare, resocializare, reintegrare? Daca nu intelegeti in continuare ideea va stau desigur la dispozitie pentru lamuriri. Pe ce ar trebui sa punem accentul?

      Cu ce ar trebui sa fim vazuti in presa? O emisiune prestigioasa care, culmea si atat de rar, ne lauda nu mai e buna. E buna balacareala? E bine ca suntem facuti cu ou si cu otet de fosti si actuali detinuti in public? E bine ca ne facem ‘publicitate’ cu telefoane si arestati?

      E rau ca sunt mii de oameni care vad de fapt cum tratam detinutii? E rau ca putem avea o reactie? E rau ca putem promova ceea ce facem si ca nu acceptam sa fim victimele prejudecatilor sau stereotipurilor? Si asta e imagine. Asta e chiar imaginea. Lucram cu detinuti, n-avem de ce sa ne fie rusine.

      Altfel, sunt sigur ca toate sistemele penitenciare din lume asteapta sfaturi si idei novatoare. Va rog deci. E duminica, timp berechet sa dezbatem si sa stabilim daca mai bine punem gratii mai multe si-i rupem cu bataia “ca-n vremurile bune” sau ne mai gasim energie si pentru ce-ar trebui sa facem.

    • Îmi pare rău, dar formularea este cea corectă: „…teatru pentru deținuți”. Adică, entertainment for prisoners. Mă gândeam că fac oricum uz de talentul lor înnăscut actoricesc pe care și-l exersează pe la instanțele de judecată, pe la comisiile de disciplină, pe la comisiile de selecție la muncă, și că experimental l-ar putea extinde și exersa pe scară largă.
      În curând, munca în folosul comunității, ori acțiunile de voluntariat vor cădea în desuetudine? O să spuneți că sunt adeptul muncii fizice și că și actoria presupune o muncă susținută. Ca de altfel, arta în general. Da așa este, presupune multă muncă și mult talent. Dar și pregătire în domeniu. Expertiză, cum i-ar place unui kestor.
      Dar gândindu-mă cât de prost făcute șoselele, la cât de multe păduri defrișate care trebuiesc reîmpădurite, la cât de multe râuri sau baraje pe care plutesc tone de deșeuri, încât avem clișeul complet al filmului „Chelul și tichia de mărgăritar” – în relație cu răscolitorul talent actoricesc al ppl.

      • Sunt de acord ca trebuie si munca, si munca in folosul comunitatii si constructia de sosele si curatarea raurilor, dar cred ca si arta si cultura sunt la fel de importante.

        Macar pana cand se-nghesuie guvernantii sa ne dea de lucru la marile proiecte de infrastructura, cred ca-i cel putin util sa-i tratam ca pe oameni care trebuie sa se intoarca in societate.

        Ce ziceti? Cine vreti sa va fie vecin? Liberatul de la tarnacop, sau ala care-a mai pus mana pe-o carte, a mai intalnit un psiholog, un educator? Ideea fiind sa faca si una si alta. Si nunca, si educatie.

        Stiu, o sa ziceti ca sunt dintre cei care cred ca educatia e cheia reabilitarii. Si, ati avea dreptate. Asta cred.

        • Educația e cheia reabilitării, dar să ne uităm câți bani de la buget se alocă pentru educație, sănătate, cercetare, cultură. Cam cât interes prezintă domeniile respective pentru guvernanți, cred că este clar pentru oricine.

          Cred că sunteți de acord cu faptul că actualmente se promovează subcultura și non-valorile. Să ne uităm la ce gen de personaje tot apar pe ecran, la știri sau la emisiunile de tot felul. Puține sunt branduri românești și de calitate. A regorja pe ecrane talentele actoricești de după gratii nu mi se pare a fi soluția cea mai fericită, nici garanția reabilitării.

          Nu cred că m-ar deranja dacă reabilitarea unui vecin ar proveni de la munca fizică sau de pe scena Teatrului Național. Dar n-aș vrea să-l văz însă pe scenă cu stiletu-n mână pe unul care a ucis copilul unui coleg, sau care i-a pus cuțitul la gât unui coleg, jucând rolul reabilitării.

          Jean Constantin și Puiu Călinescu sunt printre puținii mari actori români care nu au studii în domeniu (absolvenți ATF), dar și cariera lor a fost una liniară și marcată de o anumită tipologie a personajelor. Ori singura producție recentă pe care o găsesc admirabilă pentru mesaj e cea a regizorului Nicolae Mărgineanu http://goo.gl/kfkNdN . Și asta tot cu ppl s-a făcut. Un efort pentru o cauză nobilă, anume ruperea de un trecut dezonorant pentru profesia noastră.

          • N-am spus decat ca trebuie si munca si educatie si ca nu strica sa neprezentam activitatea, mai ales intr-o emisiune prestigioasa (nu dintre cele de tot felul). E rau ca facem educatie, mai ales ca n-avem unde sa-i punem la munca?

            N-as confunda acel film, foarte prost in opinia subsemnatului, cu principiul in sine ale reintegrariisociale. Unde-i baiul deci? E rau ca cineva ne vorbeste de bine? Chiar nu inteleg unde-i problema?

            Trebuie sa facem si activitati de educatie, si nu vad justificata perceptia ca asta ar fi un afront la adresa sitemului penitenciar. Nu de alta, dar tocmai raspunsei unui comentariu care-mi da senzatia ca inca nu stim cu ce ne ocupam.

            Si, daca nu prezinta interes pentru guvernanti, cat de util e sa nu -prezinte interes si nici macar pentru noi? Noi, care ne pretindem altfel? Noi, care avem pretentii? Noi, care-i vedem pe altii ignoranti si nepasatori? Intreb.

            In fine, ma bucur sa constat ca si dumneavoastra sunteti de acord ca educatia este cheia reabilitarii.

Comments are closed.