Category Archives: FSANP

Un demers inceput acum o luna si care parea iluzoriu in mintea multora din colegii nostri e la un pas de a fi incheiat favorabil. Maine ultimul pas

Cu un minister inexistent in sustinerea demersurilor noastre, cu un ANP care a tinut aproape, dar timorat de un ministru care nu-si asuma dar nu lasa nici pe altii s-o faca, am inceput in 19 martie un demers, fata de care multi nu ne acordau nicio sansa.

Scriam atunci printre altele:

CE AU REUSIT SINDICATELE DIN POLITIE, CE URMEAZA SA FACA SI CE VOM FACE NOI?

………………………………………………………………………………………………………………………….

Unde sunt politistii acum? A avut loc un miting al politistilor din SNAP care nu au obtinut mai mult fata de ce obtinusera, in data de 10 martie, in intregul lor toate organizatiile sindicale. Probabil va urma un miting al celor din SNPPC, motivat de faptul ca a facut si SNAP-ul dar care nu va aduce alte beneficii. Ce au rezolvat? Nimic altceva din ce obtinusera in data de 10 martie.

Unde suntem noi? Avem promisiuni ca tot ce va fi acordat in sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala va fi aplicat si personalului din penitenciare si amendamentele promovate de noi vor fi luate in considerare, nu datorita politistilor, ci repet, datorita exclusiv demersurilor facute de organizatiile sindicale din penitenciare. Asta a si fost motivul pentru care am inteles sa reevaluam posibilitatea desfasurari mitingului la o data ulterioara. Am depus  amendamentul cu privire la introducerea sporului de pericol ANP in categoria sporurilor ce se aplica la salariul  de functie(care mai cuprinde niste sume) si care nu poate fi mai mic decat salariul minim brut pe tara si am solicitat ca diferenta la merit sa fie acvordata unitar in sistemul de aparare, fapt de care am fost asigurati. Cert este ca daca vor fi aprobate aceste amendamente, salariile personalului din sistemul penitenciar vor fi la fel cu cel al colegilor lor din sistemul de aparare.                             …………………………………………………………………………………………………………………………

Ce trebuie sa stiti este faptul ca ne pasa si tot ce depinde de noi va fi facut posibil.

Florin Schiopu

Presedinte FSANP

De atunci a trecut o luna in care speranta unora ne-a dat incredere, neincrederea altora ne-a motivat, cert este ca suntem la un mic pas de o tinta care ne-am propus sa o atingem. Maine in plenul Camerei Deputatilor legea va fi votata, iar amendamentele sunt cele promovate de noi. A fost un efort exclusiv al organizatiilor sindicale reprezentative din sistemul penitenciar, cu o implicare a ANP atat cat au considerat ca nu intra in coliziune cu un ministru, care asa cum spuneam, traieste in lumea lui si care reuseste sa inhibe si implicarea celor din minister care altadata ne era de folos.

Amendamentele sutinute de noi:

  1. (2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat – pe baza pontajelor,si care nu fac, potrivit legii, parte din salariul de baza, salariul functiei de baza/solda functiei de baza precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sau dupa caz pentru risc/pericol deosebit, se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
  2. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor beneficiază de prevederile art. 31 alin. (6) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare.
  3. A trecut si amendamentul politistilor, cel cu privire la sporul de 40% pentru permanenta la domiciliu, spor pe care eu nu  incurajez a fi acordat in sistemul penitenciar in conditiile in care si acum administratia are posibilitatea de a ma chema la servici si daca vin sa ma plateasca conform legii.

Intalnire cu ministrul muncii

atentie semnAzi am participat la o intalnire planificata inca de saptamana trecuta cu ministrul muncii Lia Olguta Vasilescu pentru a lamuri anumite aspecte legate legea salarizarii si sa aflam ce se va intampla cu amendamentele promovate si de noi la proiectul de lege ce aproba OUG 9/2017.

La intalnire au participat ministrul muncii, Lia Olguta Vasilescu,  secretarul de stat Adrian-Marius Dobre si  dl. Gibescu Ion din ministerul muncii, Catalin Nita, Claudia Zmeu si Claudiu Romanu din partea ANP, subsemnatul din partea FSANP si  Florin Stoica din partea SNLP.

In cadrul discutiilor am transmis observatiile noastre cu privire la legea salarizarii, observatii ce le vom transmite Ministerului Muncii si Ministerului Justitiei si in format scris, in cursul zilei de maine. Am adus in discutie si stadiul promovarii proiectului de lege privind aprobarea OUG 9/2017. Promovarea acestui proiect cu amendamentele propuse ar genera o crestere salariala de aproximativ 350-400 ron.Doamna ministru ne-a transmis ca amendamentele propuse de noi vor fi luate in calcul in momentul promovarii legii. Din ce am inteles, proiectul de lege va fi promovat saptamana viitoare. Oricum, vom fi atenti si asa cum am mai spus, vom fi prezenti la sedintele din Parlament, dupa care ne vom indrepta toata atentia la legea salarizarii.