In urma protocolului de colaborare incheiat intre Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP)  Federatiei Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual (FSNPPC), cele doua organizatii sindicale au trecut la actiuni comune, unele realizate (intalnirea de la MAI) altele in curs de realizare: intalnirea de la MJ si de la Guvern.

Mai jos aveti un comunicat al SNPPC, publicat pe propria pagina de Facebook:

“DIALOG SOCIAL
FSNPPC a solicitat MAI
sa respecte drepturile angajatilor si pensionarilor
Urmare a scrisorii comune FSNPPC-FSANP, de la inceputul saptamanii trecute, conducerea MAI ne-a invitat, ieri, 19 februarie 2018, la discutii pe marginea problemelor stringente care-i intereseaza, de mai multa vreme, pe angajatii si pensionarii din sistemul nostru: subfinantarea Ministerului Afacerilor Interne, salarizarea necorespunzatoare a personalului, insuficienta resurselor logistice si a masurilor de protectie fizica/juridica a politistilor – toate acestea avand un impact negativ asupra capacitatii de indeplinire a misiunilor si, implicit, asupra climatului de siguranta sociala -, precum si modificarile aduse Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, in luna septembrie 2017.
Cu acest prilej, FSNPPC a solicitat ca sporul pentru vechime sa fie scos din salariul de baza al personalului contractual.
Reprezentantul MAI la discutii, cms.sef Mihai Valeriu, subsecretar de stat, a precizat ca revendicarile noastre vor fi analizate, urmand a fi informati despre deciziile in cauza.
Reamintim ca, in scrisoarea comuna amintita, adresata de FSNPPC si Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) atat Guvernului, cat si Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justitiei, Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Muncii, am propus si un set de amendamente la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, care vizeaza: majorari salariale, incepand cu 1 martie 2018, prin aplicarea legii in cauza (atat pentru politisti, cat si pentru personalul contractual); majorarea pentru SDSL, de la 75% la 100%, in mod similar cu lucratorii din ,,Sanatate”; plata pentru interventia de la domiciliu, similar anului trecut.

Asa cum am mai precizat, in functie de rezultatul negocierilor din perioada urmatoare, Federatiile nostre vor declansa conflictul de munca si vor stabili un calendar comun de actiuni sindicale, pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor categoriilor de personal pe care le reprezentam in cadrul familiei ocupationale ,,aparare, ordine publica si securitate nationala”, dar si ale pensionarilor din cadrul MAI si ANP.

(in atasament foto – scrisoarea trimisa ministrului Afacerilor Interne)
BIROUL EXECUTIV CENTRAL”

Advertisements