Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Bogdan BURCU, a încheiat recent seria postărilor dedicate bilanțurilor regionale ale sistemului penitenciar. Finalul a fost rezervat, previzibil, „celei mai importante dintre ele, în termeni de venituri proprii obținute din munca cu deținuții… (…) evident Timișoara de departe în fruntea clasamentului”.
Tot din perspectiva onor directorului general, emoționat să participe la „bilanțul celei mai complexe și grele dintre regiunile sistemului, Regiunea București-Ilfov”, această regiune s-a remarcat prin „cifre impresionante și rezultate foarte bune obținute în condiții dificile”.
Menținând trendul descrescător al laudelor și periuțelor pe sacourile eghiletate ale prea supușilor săi, directorul general observă că și în cazul Regiunii de Sud-Est „rezultatele sunt și rămân impresionante (…) iar problemele în continuă scădere”.
Traducerea acestor declarații este simplă: Știm deja cum va arăta ședința de Bilanț a activității sistemului penitenciar din 12 martie 2026.
Sala bilanțului: o coregrafie cunoscută (oaspeții, premianții și Cenușăresele)
Ca în fiecare an, sala se va umple de trei categorii de invitați, așezate discret în funcție de afinități și importanță: OASPEȚII, PREMIANȚII și CENUȘĂRESELE. Primele două categorii sunt ușor de reperat. La o privire rapidă îți dai seama cine sunt premianții, iar prin eliminare afli cine sunt Cenușăresele.
Premianții sunt cei care intră în sală cu pasul măsurat al celor convinși de propria importanță. Zâmbesc rar, salută selectiv și își aleg locurile strategic, astfel încât să fie lesne detectabili și, obligatoriu, în centrul atenției. Sunt perfect conștienți de statutul lor: abonați permanenți la panoul de onoare, invocați la fiecare ședință drept exemple de bune practici. Participă adesea ca far călăuzitor, niciodată pentru a lua lumină. Nu contestă nimeni realizările lor. Or fi, nu zice nimeni nu, dar apare o întrebare simplă: Chiar este necesar ca în fiecare an să ni se scoată ochii cu performanțele acestor beizadele de sistem?
Privilegiul stabilității de director-beizadea
De ce nu se spune și partea mai puțin spectaculoasă a poveștii? De ce nu se punctează oportunitățile, avantajele și beneficiile pe care aceste unități penitenciare conduse de beizadele le au? Câți directori, trecuți sau prezenți, au avut șansa să primească o unitate pusă la punct până la ultimul detaliu, așa cum a primit cu ani în urmă domnul Liviu Marica? Cât de dificil este să conduci o unitate stabilă, fără probleme financiare, fără lipsuri majore de personal și situată în buricul târgului și pusă pe tavă de predecesorii tăi?
Același tip de privilegiu apare și în cazul Penitenciarului Jilava și Penitenciarului Rahova.
Directorul general subliniază că Regiunea București-Ilfov este una dintre cele mai grele și complexe din sistem. Afirmația rămâne incompletă fără un detaliu esențial: oportunitățile sunt infinit mai mari ca în restul regiunilor din Oltenia și Moldova, chiar și unele din Ardeal. Oferta pentru scoaterea deținuților la muncă este practic nelimitată. Contractele și colaborările cu instituții, firme sau ONG-uri apar constant. Recrutarea de personal este incomparabil mai facilă decât în alte zone ale țării în care funcționează penitenciarele Cenusăreselor.
Unitățile penitenciare aflate în zona metropolitană București-Ilfov nu vor duce niciodată lipsă de candidați. Posturile scoase la concurs se ocupă rapid, iar mutările sau detașările nu rămân fără doritori. Să nu mai vorbim de sprijinul ANP oferit acestor unități sau de tolerarea abaterilor, neregulilor și ilegalităților cum a fost în cazul Penitenciarului Jilava!
Cenușăresele sistemului
În cealaltă parte a sălii se află Cenușăresele. Unități penitenciare plasate în zone în care demografia scade, economia stagnează, iar oportunitățile sunt rare. Cu titlu de exemplu: Penitenciarele Brăila, Galați, Tulcea, Poarta Albă, Miercurea Ciuc etc. Cum ar putea aceste unități să spere la comparații directe cu premianții? Cum ar putea visa la un loc pe podium?
De aceea apare o întrebare adresată juriului format din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și Ministerul Justiției (MJ): Nu ar fi mai corect ca aceste premiere să fie organizate pe categorii, asemenea competițiilor sportive?
La categoria grea să participe beizadelele sistemului.
La categoria muscă, Cenușăresele.
Doar așa comparațiile devin reale. Cenușăresele pot deveni fruntașe în liga lor, iar beizadelele pot descoperi cum arată coada clasamentului.
Corul anual de osanale…
În lipsa unei astfel de abordări, scena se repetă anual. Un cor de osanale pentru privilegiați, în timp ce rudele lor mai sărace din sistem (Cenușăresele) își caută locuri discrete în sală. De regulă spre margine ca nu cumva să respire același aer cu pseudo-fruntașii sistemului penitenciar. Cenușăresele caută locuri potrivite pentru o ieșire rapidă din sală, în cazul în care cineva are ideea incomodă de a formula critici nominale.
Adevărații premianți ai Poliției Penitenciare
În realitate, Cenușăresele sunt adevărații premianți ai sistemului penitenciar. Ele țin pe linia de plutire – uneori chiar deasupra ei – penitenciare grele, cu deținuți problemă, deficit cronic de personal și, nu de puține ori, două-trei sindicate în curte, fiecare cu propriile tensiuni și revendicări. Acolo conducerea înseamnă muncă reală, decizie și responsabilitate. În contrast, există și categoria beizadelelor, directori care au primit unități pe tavă, curate, stabile și protejate. Iar când apare o problemă minoră în ogradă, începe strigătul beizadelei către Înalta Poartă: se detașează rapid un angajat, se mută un deținut incomod, apare aprobarea pentru aproape orice. Un mecanism de protecție perfect funcțional care să-i mențină titlul de beizadea. De aceea, mulți dintre acești directori-beizadea seamănă izbitor cu Domnul Goe, iar în jurul lor roiesc grijulii Mamița, Tanti Mița și Mam’ Mare – adică Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Ministerul Justiției (MJ) și câteva sindicate care, de ani de zile, le-au fost preș și plasă de siguranță. În aceste condiții, mai putem vorbi de lecții de performanță sau ne rezumăm la povestea falsă, dar frumos ambalată, spusă la serbarea fiecărui bilanț anual? Anul acesta ne-am dori ca premiul să-l câștige o Cenușăreasă dintr-o unitate în care lucrurile se țin în picioare cu greu, zi de zi.
Un mesaj pentru directorul general
Domnule director general, Bogdan BURCU, acordați aceeași atenție și navelor (n.r. penitenciarelor grele) care se chinuie să plutească fără sprijin, nu doar submarinelor blindate (n.r. penitenciarelor ușoare) care vă oferă inspirația pentru materialele de bilanț! Și realizările modeste fac parte din realitatea sistemului, la fel și nerealizările. Să știți că eșecurile nu aparțin doar unor unități izolate, aparțin conducerii sistemului penitenciar, adică… dumneavoastră.
Ar fi bine să evite MJ și ANP reflexul bine cunoscut: când merge bine este meritul meu, când merge prost este vina ta, iar la masa bilanțului ar fi de bun-simț să fie rezervat un loc și Cenușăreselor. Modeste și tăcute, ele duc pe umeri un greu pe care puțini îl văd, dar fără de care sistemul penitenciar nu ar mai funcționa.
Nu uitați, domnule director general, Bogdan BURCU, că, odinioară, ați fost o Cenușăreasă hăituită a Poliției Penitenciare!