Domnule ministru Radu Marinescu, e momentul adevărului: CUI AȚI PREDAT COMANDA POLIȚIEI PENITENCIARE? Conform documentelor oficiale, conducerea e la Bogdan Burcu. Conform realității de la sol, influențele oculte ale „rețelei Românu” își fac de cap nestingherite. La Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna, regulile au fost aruncate la coș pentru a satisface interese ”MAFIEI” din poliția penitenciară: Un subordonat a fost urcat peste directorii adjuncți printr-o decizie făcută „cu dedicație”, sub influența rețelei Românu. Nu mai vorbim despre respectarea ierarhiei, ci despre capturarea sistemului penitenciar. Oare conduce Burcu sau este condus? Ministrul Marinescu trebuie să aleagă între a satisface MAFIA din penitenciare sau de a încuraja TRANSPARENȚA și PROFESIONALISMUL. Rămâne de văzut. Va fi o vară fierbinte!
Decizie cu dedicație: Rusinoiu sare peste toți, direct la vârf
La Școala Națională de Poliție Penitenciară Târgu Ocna, a fost emisă o decizie halucinantă: în lipsa directorului Vasile Scutaru (aflat în concediu, urmează pensionarea cu 01 august 2025), nu unul dintre directorii adjuncți preia comanda, ci comisarul de poliție penitenciară Mihai Rusinoiu, șef de catedră Teorie și Practică Penitenciară (TPP). Adică un subordonat devine brusc „împuternicit suprem”, peste doi directori adjuncți cu atribuții clare stabilite prin regulament. Unde este legalitatea, domnule Marinescu? Unde este respectarea regulamentului intern, domnule Burcu? Răspunsul e simplu: în bătaie de joc.
Regulamentul intern călcat în picioare – Scenariul: „telefonul de la centru”
În imaginile pe care le publicăm, se vede clar: Articolul 2 a fost modificat cu dedicație. Mihai Rusinoiu apare introdus într-un context care sfidează logica și ierarhia instituțională. Ca la pușcărie… Nu se respectă nimic. Nu există vreo explicație rațională pentru care directorul adjunct pentru învățământ sau cel economico-administrativ – amândoi prevăzuți în organigramă – sunt săriți ca niște repetenți. Dar se șoptește deja prin școală: „A venit ordin de sus, de la Românu”. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu mai e o instituție din structura de apărare, ordine publică și securitate națională. E o moșie mafiotizată, unde funcțiile se dau pe filieră de influență. Cerem Direcției Naționale Anticorupție (DNA) să intervină și să facă ordine. Dacă nu se autosesizează DNA, o să sesizeze FSANP.
Pile, relații și ordine ilegale. Românu trage sforile, ANP execută
Este Mihai Rusinoiu susținut de Claudiu Românu? Are „binecuvântarea” mafiei din jurul lui Silvian? Oare s-a întrebat directorul general Burcu dacă o fi vreo incompatibilitate ”ungerea” lui Rușinoiu ca director al Școlii? Ministrul Marinescu știe că în e pus acolo nu pentru competență, ci pentru că „are spate”? Și dacă da, atunci ce mai înseamnă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)? Un decor pentru decizii luate „în spate”, prin WhatsApp și telefonul scurt? Dacă ministrul nu intervine ACUM, va trebui să-și asume că a livrat întregul sistem penitenciar pe mâna unor oameni care n-au ce căuta la conducere, dar care se învârt pe lângă putere ca fluturii în jurul lămpii și care ard tot ce ating.
Admiterea, afacere de clan: Școala din Târgu Ocna capturată de mafia concursurilor. Ce implicare are Silvian?
Se pregătește, cu pași grăbiți și în dispreț total față de lege, instalarea unui „director de sacrificiu” la comanda Școlii Naționale de Poliție Penitenciară, un personaj comod, obedient și perfect compatibil cu vechea practică a aranjării examenelor de admitere. Este vorba de menținerea unui instrument de control și îmbogățire pentru mafia din jurul lui Silvian – rețea care a făcut din recrutarea în Poliția Penitenciară o loterie a pilelor, telefoanelor și banilor. Sub pretextul continuității, se vrea perpetuarea unei scheme toxice, în care admiterea nu e concurs, ci licitație cu rezultate pentru clanul care încă încearcă să numească directori de instituții penitenciare.
Așa este, foarte multe cadre sunt revoltate de această decizie pe care o pun pe seama prieteniei dintre Rușinoiu – (editat admin) – (editat admin) (consilier DG). Pe acest Rușinoiu cu un nume predestinat nu-l recomandă decât faptul că știe cum să îi întrețină pe (editat admin). RUȘINE RUȘINOIU!
Să îl întrebe cineva pe Vasile dacă tot așa se aranjează examenele de admitere. . .Tot se “numără greșit” răspunsurile corecte, de către cei din comisie? Vasile, du-te. . .
La noi la SPMioveni l-a găsit cu măsuri neîndeplinite, cu chestiuni dovedite, s-a lăsat cu prejudicii pecuniare, cu sesizări pe la organe de urmărire penală și tot nu s-a făcut nimic.
Nu mai zic cum l-au pus director pe ofițer psiholog, cum au sfidat și legea gravitației cu el.
Eu începusem să vad o luminiță în bezna de aici, dar s-a dovedit a fi un licurici ce pâlpâia.
A fost și ăla strivit de un perete să nu mai dea speranțe.
Stai colegul ca nu s-a finalizat nimic.
Se mișcă mai greu sistemul, dar se mișcă; ai puțină răbdare.
Noi suntem mineri și nu săpăm de suprafață, mergem în adâncime să rezolvăm problema.
Apropo, nu se mai vede licuriciul ăla că a aprins DIPul proiectorul în încăpere și acum se încarcă de la lumină.
Nu-ți pierde încrederea ca nu ne grăbește nimeni. Nici n-ar fi interesant dacă s-ar lua măsuri direct, fără puțină tăvăleală.
Aveți încredere, toate au un început și un sfârșit.
Și asta de la Spitalul Penitenciar Mioveni, la fel ca tipul din articol, e doar pionul lui Romanu și sunt exclusiv susținuți în mașinațiunea șmecherească de extindere a influenței, dar nu prea îi văd bine pe niciunul.
Cel mai trist e ca îndeplinesc condițiile de pensionare și, probabil, o să-și găsească rapid locul în lada istoriei.
Asta dupa ce mai stau putin sa ne spună cat de corecți, de integri și de onești sunt, au fost și o sa fie. Pe deviza ca sistemul e putred si sunt “scârbiți”, dar curg solicitările de la organele de urmărire penală în urma lor.
În concluzie, unul o sa fuga pe caz de boală, iar altul de drept, după ce au păcălit împreună pușcăria fără să simtă prea mult miros de “hoț”, dar plini de “managerială” iscusință.
Domnule Dorobantu! Acum ati aflat de ceea ce se intampla la scoala de agenti?
Intrebati despre asociatia Alumni sau cum s-o mai numi acum si cum se sifoneaza banii elevilor care sunt obligati sa cotizeze acolo luna de luna! Intrebati putin cu ce bani s a realizat capela !? Nu ca ar fi un lucru rau ca s -a facut, insa modul cum a foat realizata pune semne de intrebare mari.
Verificati mutarile din ultimii doi ani de zile, verificati declaratiile de avere ale dl Scutaru dar si ale “sotiei”.
As spune mai multe si despre examenele anuale, cum se trec, cine trece, cine decide ….
Domnul Rusinoiu este un om ok, nu incurca acolo cu nimic. De fapt cred ca nimeni nu are curajul sa ridice un deget fata de ceea ce dicteaza Scutaru.
Ma voi apleca asupra a ceea ce mi-ați zis! Sper sa o faca si amorțitul de DPCT, a cărui supraviețuire depinde acum de menținerea în funcție a lui Bogdan BURCU. Noul DG este salvarea unei structuri care ar trebui reformată din temelie.