Skip to content
  • Facebook
  • Twiter
  • Instagram
  • Youtube
  • Facebook
  • Twiter
  • Instagram
  • Youtube

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

  • Oferte speciale
  • Contact
  • Sindicate
  • Mail
  • Toggle search form
Avansarea polițiștilor de penitenciare ”excepționali” este ”pe vine”.

Profilul polițistului de penitenciare

Posted on February 28, 2022February 27, 2022 By Cosmin Dorobantu

Ca să devii polițist de penitenciare trebuie să îndeplinești anumite condiții și să ai un anumit profil psihologic general. 

Condiții de a deveni polițist de penitenciare

Legea nr. 145/ 2019 privind Statutul poliţiştilor de penitenciare, prevede la articolul 11 următoarele:

Art. 11
Pot dobândi calitatea de poliţist de penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) au cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunosc limba română;
c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege;
d) au 18 ani împliniţi, capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au antecedente penale sau nu sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
f) îndeplinesc condiţiile specifice postului
g) nu le-au încetat raporturile de serviciu dintr-o funcţie publică, din motive disciplinare, în ultimii 5 ani;
h) au un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist de penitenciare;
i) nu au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate şi nici ai vreunui serviciu de informaţii;
j) obţin autorizaţie, pentru funcţiile care implică lucrul cu informaţii clasificate, după promovarea concursului.

Cerinţele psihologice generale pentru accesul în sistemul poliției penitenciare:

  • încredere în sine, siguranţă în relaţionare, fermitate, maturitate emoțională, autocunoaştere și autocontrol;
  • rezistență crescută la frustrare și la lucrul în condiţii de stres prelungit;
  • adaptabilitate la situații noi, flexibilitate, responsabilitate/capacitate de asumare a răspunderii;
  • stabilitate emoţională (abilitatea de a-şi menţine echilibrul emoţional în situaţii de stres crescut, fără a prezenta manifestări extreme şi neconcordante cu situaţia);
  • motivaţie intrinsecă pentru performanţă, iniţiativă, perseverenţă/consecvenţă în atingerea obiectivelor;
  • eficiența intelectuală, atenția concentrată și distributivă cel puțin de nivel mediu, capacitate de analiză şi sinteză, capacitate rezolutivă şi decizională, capacitate de organizare, planificare, bun management al timpului;
  • asertivitate, abilităţi de comunicare și relaționare (capacitate şi disponibilitate de a lucra în echipă/capacitate de a conduce o echipă);
  • interiorizarea normelor şi regulilor impuse/pe care le impune, acceptarea autorităţii;
  • integritate morală.

În cadrul evaluării psihologice pentru accesul în sistemul poliției penitenciare sunt avute în vedere:

Potenţialul aptitudinal general – vizează eficienţa intelectuală generală (calitate, mobilitate, rapiditate), claritatea gândirii, spiritul de observaţie, capacitatea de înțelegere, capacitatea de memorare, raţionamentul, atenţia, coordonarea motorie, dexteritatea etc.

Analiza structurii personalităţii – lipsa accentuărilor, echilibrul şi stabilitatea emoţională, adaptabilitatea, toleranţa la frustrare, maturizarea psihosocială, motivaţia, cooperarea, responsabilitatea și eficienţa interpersonală.

În cadrul examenului psihologic se folosesc probe colective (teste, chestionare) şi, după caz, probe individuale (interviul psihologic).

penitenciar

Post navigation

Previous Post: Majorarea de 50% pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, în transparență decizională
Next Post: (ANP) Echipament în analiză! Juridicul fură pâinea de la gura Economicului.

Comentarii

  1. 50% la biroiași on Majorarea salarială de 50% – banii mai puțini, criteriile mai grele. Avertismentul directorului general Bogdan BURCU…September 14, 2025
  2. Un oarecare on Polițiștii de penitenciare, campioni ai României la rugby. Mihai DICO și Andrei IUREA în echipa CSM Știința Baia Mare.September 11, 2025
  3. DIP este prezent? on Domnule ministru Radu Marinescu, deținuții au televizor, șefii au televizor, doar oamenii din prima linie ai pușcăriilor n-au. E dreptate asta?September 11, 2025
  4. Cristi on Polițiștii de penitenciare, campioni ai României la rugby. Mihai DICO și Andrei IUREA în echipa CSM Știința Baia Mare.September 11, 2025
  5. Sorin on Domnule ministru Radu Marinescu, deținuții au televizor, șefii au televizor, doar oamenii din prima linie ai pușcăriilor n-au. E dreptate asta?September 10, 2025

Contact

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

str. Maria Ghiculeasa, nr. 47, sect. 2, Bucuresti,

Tel. 023761 | fsanp@fsanp.ro | www.fsanp.ro

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Termeni de utilizare
  • Contact

Copyright © 2025 .

Powered by PressBook WordPress theme