În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, a fost publicată Decizia nr. 65/2020 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 29 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 31.418/3/2018 (FSANP vs MJ), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

41. Din conținutul art. 8 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 rezultă că legiuitorul a stabilit, pentru categoriile enumerate de funcționari publici, două tipuri de majorări salariale:

a) o majorare pentru munca efectuată peste programul normal de lucru și care nu poate fi compensată prin timp liber corespunzător;

b) o majorare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

42. Ceea ce se dorește a fi dezlegat prin prezenta este dacă pentru aceeași muncă prestată pot fi cumulate cele două categorii de beneficii. Cu alte cuvinte, dacă activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal și sărbători legale poate fi remunerată cu majorarea specifică prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, dar în același timp poate fi considerată și muncă suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru și adăugată, în consecință, și majorarea de la art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018.

43. Așadar, în discuție se pune aspectul dublei compensări a unei singure prestații, dacă dispozițiile legale de mai sus permit o atare interpretare.

44. Din interpretarea literală a normelor care definesc termenii folosiți de legiuitor (art. 111, 112, 113, 114, 120, 121, 123 și 137 din Codul muncii) se observă că legislația muncii face o distincție clară între munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

45. Că este așa, o dovedesc pe deplin prevederile art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 121 din Codul muncii, potrivit cărora munca suplimentară nu poate fi efectuată decât în limita unui număr maxim de 48 de ore săptămânal.

46. Astfel, munca suplimentară este definită ca fiind acea activitate prestată peste durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, iar munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează este o noțiune distinctă și nu poate fi confundată cu munca suplimentară.

47. Dispozițiile legale incidente converg către concluzia de mai sus, și anume aceea că cele două noțiuni sunt distincte și nu pot avea în vedere aceeași prestație a angajatului.

48. Așadar, recurgând la interpretarea sistematică a textelor de lege, prin raportarea lor la principiile generale ale legislației muncii, este evident că cele două tipuri de activități ce nu se încadrează în durata normală a timpului de lucru, respectiv munca suplimentară și munca prestată în timpul repausului săptămânal, sunt reglementate distinct, astfel că nu se pot suprapune și nu pot fi cumulate cele două tipuri distincte de beneficii pe care le generează.

49. Concluzionând, este cert că activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal nu poate fi considerată în același timp și muncă suplimentară desfășurată în afara duratei normale de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, aceasta având un regim juridic și o reglementare distincte.

50. Totuși, o abordare diferită ar putea fi generată de situația în care munca desfășurată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale depășește durata normală a timpului de lucru, respectiv aceea de 8 ore, așa cum este reglementată de art. 112 din Codul muncii.

51. Pornind analiza de la succesiunea în timp a modificărilor legislative, se observă că, inițial, art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 statua că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

52. O primă derogare de la această dispoziție legală a fost introdusă prin art. 10 alin. (3) din același act normativ, în sensul că: „. . .pentru activitatea desfășurată de personalul militar. . . în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017 (o majorare de 75% din baza de calcul)”.

53. Așadar, în urma acestor reglementări, pentru munca suplimentară, personalului vizat i se acorda timp liber corespunzător, iar pentru activitatea din zilele de repaus, majorarea de 75%.

54. Ulterior, a intervenit o nouă derogare de la art. 8 redat mai sus, și anume cea prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, potrivit căreia: „munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special. . . care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.”

55. Se observă că textul legal al art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 nu distinge momentul când este prestată munca suplimentară ce constituie premisa aplicării sale, iar raportarea la art. 8 și la derogarea din art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 poate sublinia împrejurarea că funcționarul public respectiv păstrează dreptul de a beneficia de ambele majorări de 75%, așa cum au fost descrise mai sus.

56. Altfel spus, în discuție sunt două excepții de la art. 8 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, anume cea din art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și cea din art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, fiecare instituind un drept distinct, iar ambele susceptibile de cumulare atunci când funcționarul public vizat de texte a prestat concomitent activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, dar și muncă suplimentară peste programul normal de lucru.

57. Această abordare interpretativă nu vine în contradicție cu prevederile generale din legislația primară a muncii, în condițiile în care Codul muncii prevede o compensare suplimentară cuvenită pentru munca suplimentară și pentru cea prestată în zilele de repaus.

58. Concret, este vorba de art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii: „În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).”

59. Totodată, poate fi exemplificat și art. 142 din același act normativ: „Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.”

60. Așadar, în situația în care interpretarea coroborată a textelor de lege ce fac obiectul prezentei cauze ar conduce către concluzia că cele două beneficii nu se pot cumula pentru munca suplimentară efectuată în zilele de repaus, ar însemna că funcționarii publici vizați de legislația specifică încasează drepturi salariale inferioare celor din Codul muncii, ce constituie un reper minim garantat al drepturilor aplicabile tuturor salariaților.

61. În plus, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 folosește în exprimare noțiunea de „activitatea desfășurată”, iar nu de muncă prestată, ceea ce ar putea conduce la concluzia că în această noțiune legiuitorul a inclus atât munca în schimb normal de lucru, cât și munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru.

62. Această abordare ar nesocoti principiul de bază al normării muncii, fiind inadmisibil a se aprecia că durata timpului de muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este nelimitată și nu beneficiază de nicio normare legală.

63. De altfel, Directiva 2003/88 privind armonizarea la nivelul Uniunii Europene în domeniul organizării timpului de lucru urmărește să garanteze o mai bună protecție a securității și a sănătății lucrătorilor, punând la dispoziția acestora perioade minime de repaus – în special zilnic și săptămânal -, precum și pauze adecvate și prevăzând o limită maximă a timpului de lucru săptămânal (a se vedea în special Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții, C-397/01-C-403/01, EU:C:2004:584, punctul 76, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Fuβ, C-429/09, EU:C:2010:717, punctul 43, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Federacion de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 23).

64. Trebuie reținut că, în Cauza C-55/18 Federacion de Servicios de Comisiones Obreras (C.C.O.O.) împotriva Deutsche Bank SAE, C.J.U.E. a statuat: „. . . Deși este adevărat că răspunderea angajatorului cu privire la respectarea drepturilor conferite de Directiva 2003/88 nu poate fi nelimitată, nu este mai puțin adevărat că o reglementare națională a unui stat membru care, potrivit interpretării acesteia de către jurisprudența națională, nu impune angajatorului să măsoare durata timpului de lucru efectuat poate goli de substanța lor drepturile consacrate la articolele 3 și 5, precum și la articolul 6 litera (b) din această directivă, neasigurând lucrătorilor respectarea efectivă a dreptului la o limitare a timpului maxim de lucru și la perioade minime de repaus, și nu este, așadar, conformă obiectivului urmărit de respectiva directivă, care consideră aceste prescripții minime indispensabile protecției securității și sănătății lucrătorilor (a se vedea prin analogie, Hotărârea din 7 septembrie 2006, Comisia/Regatul Unit, C-484/04, EU:C:2006:526, punctele 43 și 44).”

65. Pe cale de consecință, interpretarea potrivit căreia în timpul zilelor de repaus angajatul desfășoară o activitate nenormată și este remunerat pentru această activitate în ansamblul ei, fără a fi evidențiate orele suplimentare, nu poate fi primită, întrucât încalcă legislația și jurisprudența europeană.

66. Un argument în plus în sensul teoriei de mai sus este și interpretarea teleologică a prevederilor art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 potrivit cărora s-a statuat că dreptul acordat la art. IV alin. (1) nu aduce atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, acest din urmă text legal aplicându-se corespunzător.

67. Or, rațiunea pentru care legiuitorul a simțit nevoia să facă o astfel de precizare nu poate fi decât în sprijinul teoriei cumulului celor două beneficii, evident dacă cerințele legale, așa cum au fost expuse mai sus, sunt îndeplinite.

68. Ca atare, este cert că cele două categorii de majorări vizează situații și finalități diferite astfel, în măsura în care un funcționar este chemat să presteze muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează și depășește durata normată a timpului de lucru, atunci va avea dreptul la ambele categorii de beneficii.

69. Cum legiuitorul nu face nicio distincție referitoare la momentul în care este prestată munca suplimentară, abordarea firească este cea potrivit căreia și cea prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează să beneficieze de majorarea salarială de 75% proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, concomitent cu majorarea de 75% prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 31.418/3/2018, și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020.” (Sursa: juridice.ro)

În context

https://www.fsanp.com//2020/11/06/aplicarea-deciziei-iccj-65-2020-privind-plata-corecta-a-orelor-suplimentare-pentru-angajatii-din-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/11/29/ministerul-justitiei-proiect-pentru-aplicarea-deciziei-iccj-65-2020-privind-plata-corecta-a-orelor-suplimentare-pentru-politistii-de-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/10/27/ministerul-justitiei-bun-de-plata-pentru-furtul-din-orele-suplimentare-ale-angajatilor-din-penitenciare/