ANP, achiziție publică în domeniul diagnozei organizaționale și evaluării riscurilor
ANP

ANP, achiziție publică în domeniul diagnozei organizaționale și evaluării riscurilor

Până când rezolvăm probleme ceva mai pământene ANP invită operatorii economici cu experiență în domeniul diagnozei organizaționale și evaluării riscurilor să participe la licitația publică lansată în aceste domenii. 

Informațiile privind anunțul și documentația de atribuire pot fi consultate pe site-ul SEAP, anunțul de participare CN1024373.

Anunțul licitației publice pentru Servicii de expertiză privind realizarea unei Diagnoze organizaționale și elaborarea unei Metodologii de cercetare și evaluare a riscurilor din sistemul penitenciar, precum și realizarea unui inventar al acestora, în 4 unități penitenciare din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în cadrul Proiectului Correctional a fost publicat în data de 10 septembrie 2020, iar termenul limită pentru depunerea documentației este 13.10.2020, ora 15.00.

Datele se regăsesc și pe site-ul TED (Tenders Electronic Daily), suplimentul la Jurnalul Oficial al UE (JO-S), dedicat achizițiilor publice europene.

Beneficii anticipate privind serviciile de realizare a diagnozei organizaționale:

Diagnoza organizațională va fi realizată cu scopul de a evalua modul actual de acțiune din sistemul penitenciar, vizând procesele, structura, resursele disponibile, cultura organizațională și reliefarea punctelor care trebuie îmbunătățite.

Această diagnoză reprezintă o condiție esențială în luarea unor decizii justificate și fundamentate pentru îmbunătățirea performanței profesionale a personalului din sistemul administrației penitenciare, cu accent pe rolul acestuia în reinserţia socială a persoanelor private de libertate.

Diagnoza organizațională va fi efectuată în patru penitenciare: Baia Mare, Botoșani, Vaslui și Târgu Mureș, iar scopul este de a oferi o imagine asupra situației din penitenciare, din următoarele perspective:

  • structura organizațională, funcții, roluri, distribuție și putere de decizie, leadership, resurse cheie, procese și proceduri privind evaluarea performanțelor profesionale anuale a personalului, recrutare, selecție personal, formare inițială și continuă, în raport cu obiectivele instituționale și cu alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională;
  • conflicte, comunicare internă, motivare, promovare, reprezentări instituționale (analizarea percepției personalului asupra managerilor și creionarea portretului managerului ideal) și cultură organizațională.

Studiul va compara diferite metode de lucru folosite în alte sisteme corecționale, evidențiind bunele practici și posibilitatea adaptării acestora la sistemul penitenciar din România.

Personalul sistemului va beneficia de cursuri de pregătire privind modul de aplicare a metodologiei de realizare a diagnozei organizaționale și va fi instruit în cinci domenii identificate de experți pe parcursul realizării diagnozelor organizaționale, ca fiind deficitare în raport cu obiectivele instituționale.

Beneficii anticipate privind serviciile de elaborare a unei metodologii de cercetare și evaluare a riscurilor din sistemul penitenciar, precum și realizarea unui inventar al acestora

Contractantul va elabora o metodologie de cercetare și evaluare, dar și un inventar al tipurilor de riscuri privind exercitarea profesiei din sistemul penitenciar, precum și măsurile de combatere și reducere a acestor riscuri.

Aceste demersuri vor fi realizate cu scopul de a identifica, evalua, remedia, reduce și combate eventualele riscuri care au o probabilitate ridicată și medie de apariție, precum și a celor care pot produce un impact negativ semnificativ în activitatea personalului sistemului penitenciar.

Informațiile obținute în urma cercetării vor constitui un element important în reanalizarea modului de lucru existent și, după caz, în restructurarea unor procese de resurse umane, precum recrutarea și selecția, motivarea și pregătirea profesională, repartizarea pe posturi și evaluarea performanțelor profesionale ale personalului de penitenciare. (sursa: anp.gov.ro)

În context

https://www.fsanp.com//2020/09/23/penitenciarul-de-la-berceni-in-etapa-de-traduceri-deocamdata/

https://www.fsanp.com//2019/07/12/pe-unde-s-au-ratacit-echipamentele-de-bruiaj-pentru-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/02/17/anp-pregateste-informatiile-solicitate-de-instanta-in-procesul-privind-recalcularea-salariilor/

40 thoughts on “ANP, achiziție publică în domeniul diagnozei organizaționale și evaluării riscurilor

  1. aveti idee daca proba psihologica de la testarea pentru perioda de 6 luni se echivaleaza cu cea pentru probele de agent pe perioada nedeterminata ?

  2. Deci operatori privati pentru diagnoza organizationala! Sa innebunesc! P-asta n-am mai auzit-o!
    Pai concluzia va fi ca jumate din angajati taie frunza la caini, si, bineinteles, la fel de jumate din hartii,nu folosesc la nimic. Asta daca operatorii aia privati nu sunt cumva “foști”, caz in care sună cam “a tun”.
    Nu-i asa domnu’ Dumitrascu?😉

  3. Off topic, modificarea legislativa card scade vârstă de pensionare cu 2 ani pt locuitorii din orașele poluate de pe acea lista, se aplica și politistilor de penitenciare? Multumesc

      1. Pai sa ia la cunostiinta si “forurile de specialitate” si specialistii in R.U. din unitati sa se stie ca se pot trezi cu niste oameni care vor sa se pensioneze.

          1. Eu zic totusi sa nu ne imbatam cu apa rece pentru ca vor fi destui care vor vrea sa plece de prin toate structurile iar “ei” no vor fi de acord, vor spune ca e alta lege si nu o vor armoniza pe a noastra cu aia desi nu spune nicaieri daca ai fost politist, lucrator agricol, lacatus sau cantaret la opera nu poti beneficia, e doar termenul de locuitor.Si conditia sa fi locuit cel putin 30 de ani in zona respectiva.

  4. Rezultatul analizei ar trebui să conducă la actualizarea statelor de organizare. Realitatea este diferită față de situația de pe hârtie!

  5. D-le Presedinte,
    Se pare ca pana la urma ANP va merge in continuare cu interdictia agentilor de a candida din sursa externa, CHIAR DACA POSTURILE IN CAUZA nu au fost niciodata scoase pt sesiunea agentilor.
    Se mai poate face ceva?
    Nu ne ajuta procese in instanta de lungs durata ,stiti bine circuitul….

    1. Da. Se pot depune dosare si se poare merge in instanta daca acestea vor fi refuzate. Nu au un temei legal pentru asta. Stiu circuitul, dar legal alte cai nu exista.

      1. Speram poate reusiti dvs ceva la ANP ca de multe alte dati,cred ca nu a opus nimeni rezistenta si se cred stapani…….
        Daca au facut asta acum,asa va fi mereu cu sursa externa si asta e tragic

        1. Daca n-a fost pana acum la concursul pentru functii de conducere n-o sa fie nici de acum. Noutatea vine din faptul ca pana acum n-am avut agenti care sa-si doreasca sa dea concurs pe alte functii de agent desi aveau schimbarea ori mutarea la dispozitie.

          1. Noi ne referim la posibilitatea agentilor de a concura pe functiile de ofiter din sursa externa,nu la cele de agent din sursa externa.
            Aici este problema grava!

          2. la faptul ca agentii sa concureze tot pe agenti suntem toti de acord.
            INSA,ca agentii sa nu poata concura pe posturi de ofiteri din sursa externa, ESTE INADMISIBIL.
            Contam pe suportul dvs!

          3. In cazul asta legea e clara. Agentii pot concura pana la sef serviciu si nu exista nicio interdictie in acest sens. Ce anume e inadmisibil?

          4. este inadmisibil ca agentii sa nu poata concura din sursa externa pe posturi de ofiteri.
            Repet,pozitia oficiala ANP si snpp este aceasta, imi e greu sa cred ca este minciuna sau de gluma.
            puteti verifica sau face ceva in acest sens?

          5. Daca repetati acelasi mesaj de mai multe ori nu inseamna nici ca problema e reala si nici ca o sa reactionez mai cu elan. Aceasta interdictie despre care spuneti nu exista. Legea e clara. Agentii pot concura pana la nivelul de sef serviciu inclusiv.

            PS. Nu ma intereseaza ce spun altii. Nu imi mai citati, va rog, din toti pareritorii. Avem o lege.

            Legea 145/2019 – Articolul 97
            (1) Funcțiile de conducere vacante din poliția penitenciară se pot ocupa prin concurs/examen, dintre ofițerii și agenții de poliție penitenciară în activitate. Agenții de poliție penitenciară pot ocupa prin concurs funcții de conducere vacante până la nivelul de șef serviciu sau echivalent.

          6. Noi suntem in asentiment cu dvs total.
            Insa ei sustin altceva cu ANP-ul.
            Poate se leaga de faptul ca posturile de ofiter din sursa externa sunt de executie,si nu de conducere.
            Cert e ca,daca sustin asta asa de tare e clar ca e cu girul ANP.
            Cum sa fie posibil sa poti concura pe functii de ofiter executie doar in sesiunea unica si sa nu poti concura pe ele din sursa externa daca unitatea nu a scos niciodata postul ala la concurs.
            Practic ti se ingradeste dreptul de a concura cu sanse egale….

          7. Legea 145/2019 – Articolul 97
            (1) Funcțiile de conducere vacante din poliția penitenciară se pot ocupa prin concurs/examen, dintre ofițerii și agenții de poliție penitenciară în activitate. Agenții de poliție penitenciară pot ocupa prin concurs funcții de conducere vacante până la nivelul de șef serviciu sau echivalent.

  6. Colegul se refera la faptul ca cei de la snpp au afirmat ca anp a interpretat din statut ca cei care au deja calitatea de polițist de penitenciare nu mai pot candida pe funcțiile scoase la concurs din sursa externa, fie ele de agent fie de ofițer de execuție. De aici neliniștea noastră, având în vedere ca știm de la dvs ca urmează în viitorul apropiat sa se scoata funcții de ofițer educator, economist etc din sursa externa. Oare este interdicția asta doar pt agenți ca să crească nr de angajați din extern, sau o vor aplica și la cele de ofițer de execuție din externa? Ca atunci chiar e bai

    1. Legea 145/2019 – Articolul 97
      (1) Funcțiile de conducere vacante din poliția penitenciară se pot ocupa prin concurs/examen, dintre ofițerii și agenții de poliție penitenciară în activitate. Agenții de poliție penitenciară pot ocupa prin concurs funcții de conducere vacante până la nivelul de șef serviciu sau echivalent.

      1. Funcțiile care se vor scoate în curând nu sunt de conducere. Sunt de ofițer de execuție, nu sa o sa poți candida ca agent?

          1. Domnule presedinte,
            Noi nu ne referim nici la functiile de conducere de ofiteri,nici la cele din sesiunea unica a agentilor de trecere in corpul ofiterilor.
            Ne referim strica la functiile de ofiter DE EXECUTIE ca vor fi scoase din SURSA EXTERNA, unde ANP zice ca nu mai putem concura ca aveam sesiunea unica a agentilor,INSA IN SESIUNEA UNICA A AGENTILOR nu vor fi scoase toate posturile de ofiter de executie,ci unele dintre ele se vor scoate DOAR DIN SURSA EXTERNA, si noi nu putem concura pe ele pt ca anp zice ca ai deja calitatea de politist si ai avut si sesiune unica a agentilor,insa asta se aplica doar daca ar fi fost scoase toate posturile la concurs din sursa interna si daca ramaneau ocupate le scoteau in sursa externa,atunci era plauzibil ce zic ei.
            In situatia de fata e abuz ce vor sa faca si speram cu sprijinul dvs sa impiedicam asta inainte de scoaterea la concurs deoarece dupa e prea tarziu.
            Nu mai zic ca,din varii motive poate nu pot concura in sesiunea unica si vrea sa candidez din sursa externa pe pozitiile de ofiter ,DE CE sa interzica ANP asta?

          2. Eu nu am vazut o astfel de interdictie si nu vad cum ar putea aparea. E o discutie veche si transata de ceva timp, de pe vremea cand ANP avea pretentia ca agentii nu pot participa deloc la concursuri din sursa externa. Atunci s-a concluzionat ca participa si ca nu li se poate ingradi acest drept.

          3. Exact,acum au revenit cu aceeasi ideea ca nu pot concura din sursa externa,(vorbit strict de ofiter executie) ci doar in sesiunea unica.
            Asta se intampla cu sprijinul snpp,au confirmar deja ca la posturile ve vor fi scoase in curand vom avea interdictie pt sursa externa conform cele agreate cu ANP saptamana trecuta.
            Au mai motivat ca e nevoie de asta si pt a ocupa cat mai multe posturi din extern,insa nu sta in picioare pt ca nu o sa fie atat de multe posturi de ofiter executie din extern incat sa ocupam noi atat de multe si sa nu creasca efectivul de personal total.
            Poate puteti verifica dvs la DMRU la ANP luni,sa putem sta si noi linistiti??
            Multimim mult.
            Weekend frumos!

          4. Da. Am verificat. ANP insista cu interdictia pentru angajati de a participa la conursurile din sursa externa, din motive de legislatie sustin acestia. Personal am o alta interpretare si am incercat vreo ora sa-i conving. Mai ales ca am mai vazut asta acum vreo 10 ani cand la fel se punea problema. N-am reusit.

            ANP in schimb promite ca toate posturile vacante care presupun avansare vor fi scoase cu priotitate la intern, indiferent ca sunt de agent sau ofiter sau sunt de executie de conducere. Motiv pentru care in perioada urmatoare, pe langa sesiunea de trecere in categoria ofiterilor vor scoate la concurs si functiile de conducere pentru agentii si ofiterii care indeplinesc conditiile.

          5. Pai asta nu e deloc bine,stim cazuri concrete cu posturi care nu s-au raportat la sesiunea unica insa vor fi raportate la sursa externa.
            Ce mai putem face???
            nu e deloc legal ce zic ei,nu exista asemenea interdictie,nici nu trebuie sa fii jurist ca sa iti dai seama de asta…..

          6. Sigur ca nu e bine. Din pacate asta doar instanta o va rezolva. Asa am ajuns nu demult cu Statutul de vreo 2 ori neconstitutional. Daca fac sesiunile interne inainte (schimb, mutari,executie, conducere), teoretic, n-ar mai trebui sa fie probleme. Practic insa se intampla ca unii directori sa mai ascunda din functii din diverse motive, plus ca, asa este, nu exista o interdictie.

Comments are closed.

Skip to content