ANP, măsuri pentru a stopa planificarea discreționară în serviciu în penitenciare
penitenciar

ANP, măsuri pentru a stopa planificarea discreționară în serviciu în penitenciare

ANP constată în unele penitenciare ceea ce aparent ar fi planificarea discreționară în serviciu și abuzul de ore suplimentare în anumite cazuri și dispune măsuri corective prin Adresa nr. 33042/07.05.2020.

Adresa ANP probleme planifi… by FS ANP on Scribd

Cu ocazia verificărilor efectuate la nivelul unităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au fost constatate anumite cazuri în care numărul de ore suplimentare acumulate de poliţişti de peniteneiare era unul foarte mare, raportat la numărul de misiuni şi al personalului avut la dispoziţie.

Mai mult, au fost constatate situaţii în care angajaţii solicitau să lucreze aproape zilnic, tocmai pentru a acumula un număr cât mai mare de ore suplimentare, cunoscând că acestea nu pot fi recuperate în timp util.

Acest fapt poate ridica suspiciunea unei planificări discreţionare, bazată pe criterii subiective raportat la volumul de activităţi existent, ori a favorizării unor poliţişti de penitenciare, în sensul acordării compensaţiei financiare pentru mai multe ore suplimentare decât media celor efectuate de către lucrătorii din cadrul aceluiaşi sector de activitate,

creându-se astfel premisele acordării unor „stimulente” financiare celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare sau urmează să le îndeplinească, pentru creşterea venitului în mod artificial, în vederea obţinerii unui beneficiu viitor şi anume creşterea nejustificată a cuantumului pensiei lunare.

În sensul celor prezentate, ANP dispune  ca, planificarea în serviciu a poliţiştilor de penitenciare care, prin natura muncii prestate, acumulează ore suplimentare, să fie concepută astfel:

  • întocmirea la sfârşitul fiecărei luni calendaristice a unei planificări judicioase, predictibile, transparente, echitabile şi obiective ce va fi pusă la dispoziţia personalului până la începutul luni următoare. Modificarea planificării va putea fi efectuată doar cu aprobarea directorului adjunct sau a directorului unităţii;
  • uniformizarea planificării în serviciu astfel încât munca suplimentară să nu înregistreze discrepanţe nejustificate între componenţii aceluiaşi sector de activitate;
  • evitarea acordării zilelor de CO (restant sau pe anul în curs) în zilele în care angajatul nu este planificat în serviciu/ în zilele weekend (această practică generând ore suplimentare);
  • alternarea acordării concediului de odihnă cu acordarea recuperărilor;
  • planificarea activităţii de control a unităţii în afara orelor de program şi în zilele nelucrătoare va cuprinde întreg personalul cu atribuţii în acest sens, respectându-se principiului rotaţiei;
  • analizarea cu atenţie a solicitărilor de schimbare a serviciilor (atât în cadrul aceluiaşi schimb cât şi cele între schimburi), în special cele de la sfârşitul lunii sau din zilele nelucrătoare;
  • planificarea în serviciu trebuie să respecte prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, privind timpul săptămânal de odihnă, cât şi celelalte norme de reglementare aplicabile domeniului de activitate. (Sursa: Adresa ANP 33042/07.05.2020)

În context

https://www.fsanp.com//2020/04/02/ministerul-justitiei-confirma-plata-orelor-suplimentare-nerecuperate-pentru-personalul-din-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/02/24/anp-recuperarea-orelor-suplimentare-fara-a-vulnerabiliza-penitenciarele/

https://www.fsanp.com//2019/09/24/angajatorii-amendati-pentru-fiecare-angajat-pentru-care-incalca-legea-in-ceea-ce-priveste-orele-suplimentare/

14 thoughts on “ANP, măsuri pentru a stopa planificarea discreționară în serviciu în penitenciare

  1. Precum planificarea discretionara a ANP-ului care a trimis in unitati o planificare pe luna mai, prin care fiecare politist de penitenciare de la doua din cele patru schimburi face mai bine de 40 de ore suplimentare, iar conducerea unitatilor nu a adaptat-o in niciun fel pentru evitarea acestor ore. La un calcul rapid, rezulta un numar de mai mult de 1000 de ore suplimentare, la un schimb de 25 de oameni. Nu ma vorbesc de un caz din Moldova, unde un asistent medical a depasit pragul de 300 de ore, iar in ultimele luni a fost permanent la serviciu, inclusiv sambata, duminica si sarbatorile legale.

    1. Asistentii medicali ai cabinetelor medicale din penitenciare, fac parte din grupa directorului. El raspunde direct de planificarea lor. Asa este si la mine in unitate, un asistent medical, in ultimele 6 luni, nu a ratat nici o sambata, duminica sau alta sarbatoare legala, fara sa fie la serviciu. Se poate vedea pontajul. A facut chiar si 24 de ore consecutive, discretionar fata de ceilalti colegi asistenti, cu toate ca in cursul altor zile, erau prezenti cate 4, iar in RSL, erau liberi fortat, doar ca sa-si umfle omul veniturile. Nu era nicio problema cu asta, dar din cauza lui suferim toti.

  2. Bună ziua dragi colegi.
    Domnule Dumitrașcu sunteti RĂU, nu glumă să publicați această adresă ANP pe site să vadă și polițistul muritor de rând că există astfel de practici în sistemul penitenciar. Așa ceva nu cred că se poate întâmpla, exclus.
    În realitate, asta este o practică și polițiștii prieteni ai șefului o știu foarte bine, dar dece să nu mănânce și gurița lui ceva.
    Uite așa pe baza unei ,,planificări judicioase” unii polițiști deștepți de penitenciare, muncind la relanti, primesc câte 1.000 – 1.500 lei în plus la salariu față de polițiștii mai puțin deștepți.
    Realitatea este că dacă ANP ar face o analiză atentă ar fi lesne de observat că ,,suspiciunea unei planificări discreţionare” este realitatea din teren, dar unde nu este interes …
    Toate bune și weekend plăcut, ANP veghează.

    1. Minune!!!!!
      S-a deșteptat și ANP-ul!!!!
      Și din cauza unor astfel de abuzuri(mă refer la cum știu uni polițiști de penitenciare să-și pregătească terenul in vederea pensionării – cu acordul șefilor bineînțeles!) suntem așa de bine văzuți de societate, așa că nu e de mirare că ne poartă grija cei care ne vor cu anumite drepturi tăiate sau cel puțin diminuate…

  3. Buna ziua,prin aceasta adresa reiese ca CO este pontat si in weekend. CO luat in perioada de weekend si sarbatori legale genereaza ore?

  4. Tzutulica??Când scoti la plimbare 180 ppl .dintr un E.C. de 250 in doi agenți.. numai condiții de siguranță se pot numi:)))))sa fim seriosi!!!Toți medicii/asistenții fug ..ca na..spaga nu exista…hotii te scuipa..samd!!!

    1. Partea proasta e ca anp a desoperit prea tarziu “planificarea discretionara”….oricum ma mir ca a descoperit-o! Oau… descoperire macabra! Un premiu,ceva?

  5. Buna ziua,
    Aș vrea să revin asupra unui paragraf peste care s-a trecut foarte ușor :
    “evitarea acordării zilelor de CO (restant sau pe anul în curs) în zilele în care angajatul nu este planificat în serviciu/ în zilele weekend (această practică generând ore suplimentare);”
    Întrebarea este : zilele de CO acordate în zile de sâmbătă/duminică/sărbători legale generează ore în planificare ?

Comments are closed.

Skip to content