Am luat act de explicațiile oferite de directorul general al ANP, Bogdan BURCU, în urma publicării articolului nostru despre „reforma” care se prefigurează în sistemul penitenciar. Salutăm faptul că s-a ieșit public cu o poziție, însă, dincolo de tonul aparent conciliant, rămân câteva probleme esențiale pe care nu le putem ignora: Reforma nu poate fi construită doar pentru a da bine într-un Excel al Ministerului Justiției (MJ), al ANP-ului sau al Guvernului, în care aceleași partide (PSD-PNL-UDMR-USR) care au contribuit la dezastrul bugetar de ieri, vin azi, cu seninătate, să ceară „optimizări financiare dureroase” exact de la cei care trag cel mai greu, printre care și polițiștii de penitenciare.
Nu vrem panică, dar vrem adevăr!
Domnule director general, Bogdan BURCU, vă asigurăm că nici FSANP și nici polițiștii de penitenciare nu își doresc panică, dezinformare sau isterie. Dar ceea ce generați în prezent nu este reformă, ci un haos anunțat în care se taie, se comasează și se reduce fără o analiză de impact clară, fără o strategie coerentă și fără consultarea reală a celor vizați. Ați venit la dialog cu convingeri, nu cu păreri. Ședința ANP – sindicate n-a fost o inițiativă, ci o obligație legală, așa că n-ați venit să ascultați, ci să anunțați. Ați dat impresia că v-ați poziționat în călcâie, chiar dacă ați strecurat pe final că ceea ce se discută “s-ar putea să nu se aplice”. Vom vedea… veți vedea… vor vedea. Spuneți că “nu sunt vizate disponibilizări”, dar știm deja că reorganizarea pe care o susțineți va împinge masiv polițiștii de penitenciare spre pensionare. Veți crea o noua specie: “pensionarul de pușcărie la 40 de ani”, pe care MASS-MEDIA o va fructifica. Penitenciarele vor “bate” Poliția, Armata la capitolul “pensionari tineri”. Spuneți că se reduc funcții de conducere, dar nu explicați de ce aceste funcții – până mai ieri esențiale pentru coordonare și control – au devenit brusc BALAST. Decapitați conducerile unităților penitenciare pentru un „câștig” de 1,8 milioane de lei, adică vreo 1,5% din bugetul ANP. Asta e “reformă”? Nu. Asta e o glumă proastă, vă rog să mă iertați!
Reforma nu se face sub presiune contabilă!
Reforma, domnule director general, Bogdan BURCU, nu este un plan de salvare contabilă, reforma nu se face pentru a „bifa” o solicitare venită de la Guvern, care și-a asumat eșecul bugetar, dar îl transferă în spatele polițiștilor de penitenciare. Reforma înseamnă viziune, etapizare, pilotare, protecția oamenilor dumneavoastră și predictibilitate. În forma în care este acum prezentată, ea seamănă mai mult cu o „detonare controlată” a sistemului, dar fără control real și fără un plan de reconstrucție. V-ați gândit cum vă percepe sistemul penitenciar, oamenii afectați? Ați luat în calcul că poate sunteți pionul de sacrificiu, iar după reformă veți fi debarcat?
Nu sacrificăm carierele polițiștilor de penitenciare pentru scorul de la FMI!
Este inacceptabil să cerem celor care fac muncă grea, cu risc, într-un sistem subfinanțat, să suporte singuri nota de plată a unor decizii politice și guvernamentale din trecut. Acești oameni nu pot fi transformați în „pierderi colaterale” pentru ca Guvernul României să dea bine la Bruxelles sau în relația cu FMI. Dacă această reformă nu vine de la MJ și ANP cu garanții ferme pentru carieră, pentru venituri, pentru siguranța locului de muncă, atunci nu e reformă, e austeritate cu fundiță. O să v-o puneți în piept? Acesta este apogeul carierei dumneavoastră?
Facem apel la echilibru și maturitate decizională.
FSANP cere maturitate, asumare și echilibru. Suntem gata să discutăm, să negociem și să construim un plan care să protejeze sistemul penitenciar pe termen lung, însă refuzăm să acceptăm experimente scumpe, făcute în grabă, cu riscuri majore, fără consultare sinceră și fără protecție pentru cei care sunt deja la limita suportabilului. Nu cereți sacrificii de la cei pe care îi neglijați sistematic! Nu cereți încredere, când nu oferiți garanții solide! Nu vorbiți despre echipă, dacă deciziile se iau unilateral! Sau… v-au fost impuse “de sus”.
Vreți să salvăm sistemul? Foarte bine! Dar nu-l sacrificați ca să vă iasă bugetul stricat tot de ANP! Începeți cu recunoașterea greșelilor făcute „la centru” și construiți alături de cei care încă mai cred că merită să lupte pentru această profesie! FSANP e pregătit pentru dialog real, dar nu oricum. Nu acceptăm tăieri de funcții de conducere și/sau comasări de structuri doar pentru a plăti polițe sau pentru a satisface EGO-uri.
Orice schimbare este privită cu neincredere. Sunt sigur că sefii disperați că pierd îndemnizația de conducere vor comenta mult ca să scoată în evidență amploarea dezastrului în caz de schimbare. Cine este profesionist își va găsi locul și în noua organizare, cine a tras sfori pentru examene sau este vesnic împuternicit … știe că nu este în stare să aibă notă de trecere la un nou concurs și se luptă pentru a stopa revoluția. Până acuma comentau mulți că totul merge prost, acum când se propune ceva și se acceptă propuneri și idei pentru ajustarea proiectului … este tot un dezastru. Unde este adevarul ? Sper să nu comentăm doar de dragul de a comenta. Proiectul nu pare lipsit de eficiență, iar cu propuneri și ajustări sigur vom ajunge la o reorganizare a sistemului mai eficientă decăt acum.
Parerea mea. S-a plecat de la o cifra, adica s-a incercat sa se evidentieze niste masuri posibile de luat pentru a aduce o economie la buget. De, macar, 1,5 milioane lei. Cu ocazia asta, poate mai scapam si de cei care nu ne plac noua sau afinilor nostri din sistem. Nu ne plac copiii care ar dori sa beneficieze la un nivel corespunzator de invatamantul obligatoriu? Ii reprofilam. Cu tot cu centrele lor de detentie. Nu ne plac securicii lui Romanu? Ii restructuram, cu Romanu, cu tot. Nu ne plac oltenii ? Ii dispersam printre munteni si banateni. dupa care mai bagam regionalizarea, dupa care dezastrul este gata. Domnule Burcu si neamuri, va dau eu o solutie gratis. Cu impact de 10 milioane de lei si care nu va produce haos. Sa desfiintam ANP, sa facem un departament suplu in cadrul Ministerului Justitiei si….gata. Mai coafam putin structurile din teritoriu si ne vom inscrie in istorie ca mari reformatori. Si, pentru conformitate, sa stiti ca ne-am documentat. Sistemul austriac functioneaza foarte bine. Zile bune, alaturi de familia dvs., domnule Burcu! Macar pana va face, inainte de plecare, structura renegata socotelile pe baza dvs. de calcul. Dar repede, pentru ca structura sta si ea sa plece in rezerva. In acea rezerva care, in caz de nevoie, nu va mai fi in stare de nimic. Din cauza reprofilarii fizice si psihice impuse de exaltati ai vremurilor, pusi pe taieri de cheltuieli fara focus pe cum va arata ziua de maine. A noastra si a copiiilor nostri.Si a neamurilor noastre, evident. Poate ca am fost prea direct, dar traim vremuri complicate, domnule Burcu. Si stim ca cunoasteti si dvs. chestiunea.
Domnule Burcu, vă adresez anumite întrebări, în calitate de cetățean, fiu, tată, soț și om cu frica de Dunezeu:
Vă rog respesctuos să îmi spuneți cum să fac să nu o iau razna, literlamente, să nu intru în depresie, să nu mă apuc de furat sau de dat în cap, să nu mă duc înaintea trenului, din cauză că nu NU VOI AVEA CU CE PLĂTI RATELE LA AMĂRÂTUL DE APARTAMENT (nu am chirie, legea nu ne ajută pe toti), NU VOI AVEA CU CE SUSȚINE COPIII LA ȘCOALĂ, NU VOI AVEA CU CE LUA MEDICAMENTE/TERAPIE LA CEL MIC CARE E BOLNAV – AUTIST, NU VOI AVEA CU CE SĂ ÎMI AJUT PĂRINȚII, fiind singurul întreținător.
SUNTEȚI TATĂ, NU VI S-AR RUPE SUFLETUL DACĂ AR VENI ACASĂ FIICA DVS SI AR FI DISPERATĂ CĂ UNII ÎI DISTRUG VIAȚA PE NEDREPT, DESI EA A MUNCIT SI S-A SACRIFICAT PENTRU UN NIVEL DE TRAI DECENT si A SUSTINUT UN CONCURS luptându-se cu mai multi candiadați, A RESPECTAT NISTE CONDITII IMPUSE DE LEGE, A CREZUT CĂ A FI CINSITITĂ ESTE CALEA SIGURĂ ÎN VIAȚĂ???????
NU am nevoie de ”specialiștii dvs” să îmi decidă viața profesională (și automat pe cea de familie) pe care cu multe sacrificii am obținut-o, cine sunt ei, Dumnezeu, concursul câștigat este cel care îmi dă dreptul să îmi strig disperare….
CE I-AȚI SPUNE FIICEI DVS dacă ar veni disperata acasă șiv-ar intreba: TATĂ, DE CE MĂ SACRIFICĂ, CU CE AM GRESIT, AM INVATAT carte că așa ai spus că trebuie să fac, M-AM SACRIFICAT, AM CHELTUIT BANI PT A MERGE LA SCOALĂ, LA CONCURS, AM RENUNTAT LA MULTE ȘI ACUM??????!!!! CU CE ÎMI ACHIT DATORIILE, CU CE TRĂIESC EU ȘI FAMILIA MEA, TATĂ???
Domnule Burcu, NU uitați, priviți și în SUS, acolo este Dumnezeu care vă va cere socoteală într-o zi….. nu uitați, că din nefericire pt dvs, care sunteti si tată, greșelile părinților se răsfrâng asupra copiilor. Toată suferința pe care cu bună știință vă înverșunați să o creați oamenilor vă va ajunge din urmă ca un bumerang……Cum veți pune capul pe pernă dacă UNII VOR RĂMÂNE PE DRUMURI/VOR RECURGE LA GESTURI NECUGETATE, CĂ NU VOR MAI AVEA CU CE PLĂTI DATORIILE, CUM VĂ VEȚI LINIȘTI CONȘTIINȚA?
V-ați dorit să fiți directorul general care omoară oamenii? Ceea ce vreți să faceți este GENOCID. Care este vina mea pentru că altii au furat si au conturile pline? Ce imi reproști mie: că am fost cinstit? Că am învățat? Că am ales calea legală să obțin un trai decent prin muncă proprie? Că am crezut că odată de câștig un concurs în ministerul JUSTIȚIEI ?! voi putea trăi decent cu familia mea? Că am crezut când mi s-a pus că ceea ce am câștigat legal, prin concurs, mi se garantează? VĂ ROG SĂ FACEȚI UN EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE, DOMNULE BURCU: CUM AȚI REZISTA LA SENTIMENTUL DE NEPUTINȚĂ ÎN FAȚA CĂRUIA V-AȚI AFLA DACĂ CINEVA AR VENI SI V-AR LUA CEVA DOAR PT CĂ POATE , VREA SI ÎI PLACE/ARE NEVOIE??!!!!! ASTA VREȚI DVS SĂ FACEȚI CU NOI…….
Domnule Burcu, gândiți-vă, vă rog, la noi și familiile noastre, nu vă dați sufletul diavolului pe tavă ……….
CE SĂ ÎI SPUN COPILULUI DE LÂNGĂ MINE CARE MĂ ÎNTREABĂ DE CE PLÂNG CÂND SCRIU???????
Cati politisti de penitenciare sunt detasati la MJ ? MJ funcționează cu ajutorul ANP si tot eu vor sa reducem tot noi costurile?
Pai cand comentam despre onestitatea lui burcu imi blocati mesajele….e doar un lup deghizat in oaie…..acum ca e si psd la conducere distruge tot….
Buna ziua,
Domnului Dorobantu,
Va rog sa prezentati domnului ministru si DG ANP,
Sa ne explice ei cum procedeaza un responsabil SSM la o eventuala regionala, sa isi faca prezenta in 3-4 subunitati/puncte de lucru sau ce o fi ele.
Obligația prezenței fizice a responsabilului SSM la punctele de lucru/subunități*
(conform Legii 319/2006 și HG 1425/2006)
Pentru a asigura respectarea cerinței legale privind securitatea și sănătatea în muncă, este *obligatorie prezența fizică* a responsabilului SSM în cadrul fiecărei subunități sau punct de lucru, în următoarele situații reglementate:
1. *Instruirea introductiv-generală a personalului nou angajat*
(Art. 20 și Art. 82 HG 1425/2006)
→ Această instruire se face obligatoriu *la sediul angajatorului sau punctului de lucru*, sub coordonarea responsabilului SSM.
2. *Participarea la cercetarea evenimentelor de muncă* (accidente, incidente)
(Art. 12 și 13 HG 1425/2006)
→ Responsabilul SSM trebuie să fie prezent *la locul producerii evenimentului* pentru prelevare probe, declarații, schițe etc. Inclusiv în cazul evenimentelor ce implică cadre sau persoane private de libertate.
3. Evaluarea riscurilor profesionale
(Art. 15 și 16 din Legea 319/2006)
→ Necesită identificarea directă a riscurilor la locul de muncă, în teren, prin recunoaștere fizică și contact cu angajații.
4. *Negocierea contractelor de prestări servicii/colaborare cu beneficiari externi*
→ Stabilirea clară a riscurilor presupune *prezența responsabilului SSM* în vederea completării fișei de identificare a riscurilor și măsurilor de protecție.
5. *Recunoaștere în teren puncte de lucru, pentru identificarea riscurilor asupra persoanelor private de libertatea pentru acordarea echipamentului individual de protecție (EIP), atunci cand se deschid puncte de lucru in mai multe subunitati.
→ Art. 13 lit. e) Legea 319/2006
→ Necesită prezența responsabilului pentru evaluarea locului de muncă și atribuirea echipamentului specific în funcție de risc.
*Concluzie:*
Având în vedere distanțele dintre subunități (50–200 km), activitatea responsabilului SSM nu poate fi asigurată centralizat. Legea impune intervenție promptă, adaptată specificului fiecărui punct de lucru, ceea ce face necesară menținerea funcției SSM distincte în fiecare subunitate.
Conform art. 13 din Legea 319/2006, angajatorul trebuie să *supravegheze permanent condițiile de muncă*.
Dacă punctul de lucru este situat la *distanțe de 50–200 km* de sediul regional, *nu poate fi asigurată intervenția promptă*, supravegherea riscurilor sau instruirea specifică, în timp real, conform cerințelor legale.
Jurisprudență relevantă
Instanțele au decis în mai multe spețe că desființarea funcției SSM nu este legală dacă nu se asigură înlocuirea activității prin personal competent, prezent fizic sau prin servicii externe autorizate (ex: Decizia nr. 1902/2017, Curtea de Apel București – Litigii muncă).