Discuții la Ministerul Justiției despre înghețarea salariilor personalului din penitenciare
sindicat

Discuții la Ministerul Justiției despre înghețarea salariilor personalului din penitenciare

Ministrul Justiției, domnul Stelian Ion, a răspuns solicitărilor primite și a invitat marți 05 ianuarie 2021 organizațiile sindicale din penitenciare la discuții pe tema OUG privind înghețarea salariilor.

Cum pot totuși crește veniturile polițiștilor din penitenciare în 2021

Am văzut deja care au fost rezultatele pe care sindicatele polițiștilor le-au avut în întâlnirea cu ministrul de interne. După cum era de așteptat ministrul a luat act de opoziția sindicatelor la înghețarea salariilor și pensiilor după care au fost identificate alte posibilități de creștere a salariilor prin acordarea unor drepturi neînghețate.

Cam asta e miza. O majorare ar trebui să se acorde tuturor angajaților din sectorul bugetar, care nu reușesc să se unească și să creeze masa critică și presiunea necesară pentru a convinge Guvernul să renunțe la politica de austeritate în sectorul public. Ceea ce, istoria recentelor 4 înghețări ne demonstrează, e destul de greu.

Sunt însă drepturi rămase neaplicate și actualizări care sunt necesare și care în viitor ar trebui să se facă, iar asta ar însemna o creștere a salariilor. Și, foarte important, sunt decizii pe care un ministru și le poate asuma fără să tulbure echilibrul într-o echipă guvernamentală de coaliție nu tocmai confortabilă.

Salariile îngheață, drepturile restante trebuie acordate

Decizia ICCJ 51/2019 privind plata salariilor la coeficientul maxim încă nu a fost aplicată în penitenciare, după ce ANP a tot analizat și evaluat 1 an, iar Decizia 65/2020 privind plata corectă a orelor suplimentare așteaptă încă aprobarea unui proiect de OMJ transmis recent spre consultare.

Ar mai fi de discutat, drepturi legale neaplicate precum acordarea titlului de specialist de clasă (2,5 – 7,5%) și extinderea aplicării sentințelor privind plata integrală a indemnizației de concediu pentru toți angajații din sistemul penitenciar. Și aici se pot obține  ceva creșteri de venituri deloc neglijabile.

Sigur, văd deja comentarii care întreabă, cât vom câștiga în cazul în care ministrul va fi de acord în contrapartidă să urgenteze aplicarea unor drepturi existente dar pierdute în hățișul birocratic. Ei bine, încă nu știm, și nici nu știm care va fi poziția ministrului Stelian Ion. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece.

Varianta optimistă, varianta pesimistă

Polițiștii au comunicat că vor trece la acțiuni de protest în urma discuțiilor cu ministrul de interne având în vedere că acesta a reiterat faptul că OUG privind înghețarea salariilor nu va fi modificată. Cam așa negociază un Guvern care are perspectiva unui mandat de 4 ani și care știe cam care e reacția publică față de înghețări.

Evident însă, un Guvern care începe cu înghețări de salarii și pensii nu va sfârși bine și nu va avea viață lungă. Tot istoria o demonstrează. Au fost partide care au dispărut cu totul după ce-au aplicat o astfel de politică de austeritate. De aici vine și varianta optimistă. La un moment dat poziția Guvernului Câțu va trebui să fie una mai flexibilă.

Șanse sunt însă ca reprezentanții coaliției de guvernare să nu cedeze presiunii din sectorul public și să asistăm la o reeditare a conflictelor de acum câțiva ani pe un fond similar și să urmeze un alt război de uzură în care guvernanții să aplice iarăși cunoscuta tactică a dezbinării care a tot funcționat pe fondul lipsei unei reacții publice ferme din partea victimelor diverselor măsuri guvernamentale.

Cam asta e situația. Cam acestea par a fi opțiunile la acest moment. Cu asta intrăm în 2021.

PS. Am decis să sprijinim azi colegii polițiști prin țară pe unde anunță proteste în măsura în care am fost  contactați cu o invitație de participare de către inițiatori. Din păcate în destule locuri sprijinul a fost mai mare decât inițiativa.

Se pare că idea era să ne determine pe noi și pe alții să protestăm nu să protesteze și domniile lor inițiatorii care pentru prima dată după 4 ani descoperă că au înghețat salariile.

În context

https://www.fsanp.com//2020/12/30/inghetarea-salariilor-scurta-istorie-recenta-si-cateva-optiuni-de-reactie-pentru-angajatii-din-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2019/05/19/contratimpul-protestelor-in-conflict-cu-dialog/

https://www.fsanp.com//2019/05/13/negocieri-la-ministerul-justitiei-actiuni-de-protest-in-penitenciare/

8 thoughts on “Discuții la Ministerul Justiției despre înghețarea salariilor personalului din penitenciare

  1. Cu respect, insa sa nu ne bazam pe venituri din specialisti de clasa , sau altele unde impactul nu este pt toti colegii.
    Miza cea mare este jumatate din diferenta ce ar trebui acordata la 01.10.2021(diferenta pe care alti bugetari o au inca din 2017).
    Bineinteles ca ar trebui actualizata norma de echipare , avea cea mai mica norma din tot sistemul,aici tine de ministru si se poate obtine ceva cu argumentul acesta .
    la fel cum ati zis si dvs plata sporurilor in CO si decizia 51.

  2. Poate ar ajuta multi colegi si si aplicarea dreptului pt plata ratelor celor ce au luat credite inainte de 2019. Daca tot mergeti la intalnire ar fi bine sa-i pomeniti de aceasta discriminare la nivel de sistem.

  3. Aseară,pe posturile tv,Stolojan critica bugetarii precum că ar fi singurii supărați pe ordonanța austerității pe motiv că, comparativ cu mediul privat care a fost cel mai afectat de pandemie,noi am stat bine mersi cu banii!Pai atunci sa privatizeze și bugetarii și împăcăm toată lumea!Mai provaduia fostul premier că în 2021 după o analiză serioasă privind legea salarizării se va lua o decizie privind mărirea salariilor(mă îndoiesc că așa va fi),în care nu trebuie sa se mai regăsească sporuri aberante:antena,calculator,confidențialitate,doctorat,etc.
    Cine știe ce ne mai pregătesc domnii guvernanți!
    Un An Nou cu sănătate tuturor!

  4. @Gina, ba pe mine nu ma intereseaza chirie, nu ma intereseaza vouchere, nici Oscar 50%, ma intereseaza titlul de specialist de clasa. Intr-o intalnire cu ministrul de interne, sindicatul S…C din MAI a obtinut aparitia sumelor necesare in bugetul pe 2021. Vom ramane, astfel, singuriii din sistemul de aparare fara acest titlu. Eu chiar vreau sa dau examen si sa il obtin. Tu, stimata Gina, daca nu vrei acest titlu, poti sa militezi pentru vouchere de vacanta si in 2022. Succes! De aia nu are ursul coadă.

  5. Dacă stau să mă gândesc bine principiul creșterii salariale este egal cu cel al nevoii celor 50% diferență salariala, creșterea NE sau calcularea salariului la valoarea din 2018 (nici măcar la cea de astăzi), nu la cea din 2006.
    Adică nemulțumirea nu este legata de blocajul salarial impus de PNL ci de principiul tratării inegale comparativ cu alți bugetari. Bugetarii nu pot fi impartiti în doua clase (una buna iar alta mai puțin bună) exact cum nu există termen de comparație pentru frumos (ori ești ori nu mai ești).
    Principiul ” ultimul va fi cel dintâi”, nu s-a aplicat niciodată la Penitenciare. Adică, nici nu am murit de foame dar nici nu am dus o viață de huzur. Este exact copilul acela pedepsit pentru ceva ce n-a făcut, ținut la colt pentru nevinovat pentru că aspectul său fizic nu corespunde cu cel din șablon. Este exact cazul testărilor psihologice, când noi suntem altceva decât restul sistemului de apărare, un moț moțat dar la fel de urat mirositor comparativ cu alte moțuri (adică suntem la del ca ceilalți din sistem dar ne place să credem că valoarea noastră este alta).
    Concluzia : principiul este totul! De ce nu și noi, de ce întotdeauna tratamentul nu este egal, legea nu se aplică unitar corect? Altfel…
    Vorba: ” capul plecat sabia nu-l taie”, nu a corespuns niciodată cu realitatea penitenciară! Acesta este motivul pentru care trebuie sa ieșim în strada, să ne cerem drepturile!

Comments are closed.

Skip to content