Mandatul lui Dan HALCHIN e îmbâcsit de corupție, abuzuri, sinucideri, crime și evadări. Mandat de director general, caracterizat de-un ceaușism pursânge.
ANP, FSANP, penitenciar, sindicat

Mandatul lui Dan HALCHIN e îmbâcsit de corupție, abuzuri, sinucideri, crime și evadări. Mandat de director general, caracterizat de-un ceaușism pursânge.

Încă o sinucidere la Penitenciarul Miercurea Ciuc. Un deținut in varsta de 20 de ani, s-a spânzurat astazi. Directorul general, Dan HALCHIN, este supărat ca află ultimul despre faptul ca sistemul penitenciar se află în prăbușire accelerată. Astazi și-a certat directorii, in scris, pe whatsapp. Poliția penitenciară se afla intr-o situatie fara precedent si in criză de imagine. In atenția domnului Dan HALCHIN, cel cu bordurile proaspăt vopsite și cu un mandat caracterizat de un ceaușism pursânge.
: Ce valori vrem să promovăm?

Bordurile și cărămizile prind o nouă culoare

Când Nicolae Ceaușescu mergea pe teren, se vopseau frunzele copacilor astfel incat, domnia sa să nu vadă nimic care să nu fie „perfect”. Acum, cu un ecou ironic peste ani, bordurile (cărămizile) penitenciarelor, prind o nouă culoare, de fiecare dată când domnul Dan Halchin trece pragul unei unități penitenciare. Și trece atât de rar pragul unei pușcării!

Frunzele vopsite ascund putregaiul celor 3 ani și 7 luni de mandat eșuat

Doar că, asemenea frunzelor vopsite, aceste borduri (cărămizi) nu schimbă realitatea din jur. Ne întrebăm, domnule Dan HALCHIN, dacă strălucirea bordurilor (cărămizilor) e suficientă, încât să acopere problemele mai adânci ale sistemului penitenciar sau dacă doar zugrăvește o imagine pe care doar dvs. vreți să o vedeți?

Dan HALCHIN, supărat că e ultima persoană care află evenimentele negative

Așa cum la Nicolae Ceaușescu ajungeau doar veștile bune, nu cumva vă lăsați și dvs. învăluit într-o realitate iluzorie, în care vopseaua pare să fie soluția supremă? Fie că este vorba de borduri (cărămizi) sau de frunze, culoarea nu înseamnă schimbare, ci doar o spoială. Căci oricât ai vopsi, un sistem nu devine impecabil peste noapte, domnule Dan HALCHIN!

Realitatea ii tulbură tahionii halchinieni. Management și Leadership pe Whatsapp.

Marinică, sufleorul lui Dan HALCHIN, este cel care n-are capacitatea de a anticipa dincolo de poimâine și nu poate să-l consilieze eficient pe stăpânul său. Poliția penitenciară este in picaj accelerat, deoarece tandemul M-H (M de la Marinică, H de la Halchin) a executat toți ofițerii profesioniști din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), despre care vom vorbi in articolele care vor urma. Câți oameni trebuie să mai moară în numele unor cărămizi, domnule Halchin? Ceacrele și tahionii vă sunt tulburați, domnule Halchin? Acum 7 ani, fostul director al Penitenciarului Craiova, Adrian BECHEANU, avea dreptate când v-a zis direct, de-o față cu sindicatele: “Bă, Dane, bă, tu nu știi legea!”.

Disperat, Dan HALCHIN dă dispoziții prin Whatsapp.

Domnule Dan HALCHIN, nu așa se conduce sistemul penitenciar! Nu prin mesaje transmise pe Whatsapp. Ce face directorul general acum este doar din disperare pentru că a scăpat poliția penitenciară din mână. Marinică l-a îngropat de viu pe directorul general, iar acesta încă mai speră in salvarea providențială. Dumnezeu iti dă, dar nu iti bagă-n traistă, spune o vorbă românească.

Mesajul lui Dan HALCHIN către directori:

“Rog atentie

Trebuie sa va luați toate masurile, a.i daca se intampla evenimente grave pe linie de siguranță/decese/sinucideri etc, informarea prin tlf/mesaj a DG sa se realizeze in cel mult 30 de min. de la producerea incidentului.

Reamintesc pt. ultima oara, intrucat am mai specificat și în trecut importanta comunicării rapide în astfel de situații.

Cu tot respectul, dacă se mai întâmplă, voi propune M.J. înlocuirea directorului de unitate, indiferent despre cine va fi vorba.”

Mesajul pentru adjuncți:

“Bună seara!
Va rog sa luați toate masurile, a.i daca se intampla evenimente grave pe linie de siguranță/decese/sinucideri etc, informarea mea sa se realizeze telefonic de îndată, in cel mult 10-15 min. de la producerea incidentului indiferent de ora din zi sau noapte.

De asemenea, reiterez rugămintea să fiu informat în același mod despre prezența în unitate a diferitelor persoane (controale din sistem sau din afara, unit. canina, dir./conducătorii altor unități/structuri din sistem sau din afara etc.) altele decât cadrele sau care uzual au acces (poliție, transfer, profesori etc.).”

 

30 thoughts on “Mandatul lui Dan HALCHIN e îmbâcsit de corupție, abuzuri, sinucideri, crime și evadări. Mandat de director general, caracterizat de-un ceaușism pursânge.

  1. Din multe puncte de vedere superagentul Halchin este depasit de ce se întâmplă in realitate în penitenciarele din țară . Încearcă sa prezinte într-o notă pozitivă activitățile derulate în penitenciare prin postari penibile care n-au nici o legătură cu activitățile și problemele reale ale sistemului . A privit sceptic către oamenii cu experiență din sistem pe care i-a determinat să plece la pensie prin diferite modalități ( psihologic, controale cu țintă ) promovând tineri cu capul plecat care încă nu au capacitatea să conducă . Disprețuiește eforturile personalului care lucrează direct cu deținuții acuzându-i de abuzuri împotriva deținuților, acuzații care au condus la scăderea autorității personalului in fața persoanelor condamnate .Este unicul director general care a scăpat controlul penitenciarelor unde deținuții fac ce doresc iar personalul a devenit batjocura deținutului . Se laudă cu activitățile de reeducare și reintegrare în care se investesc resurse imense ( financiare, umane ) .
    Ce spune domnul general Ioan Chis despre activitățile de reintegrare din penitenciare :
    “Am lucrat atâția ani la penitenciare, chiar am pus piatra de temelie la acest loc de deținere. În zilele noastre se fac foarte multe programe pentru refacerea conștiinței pozitive a infractorilor prin mijloacele oferite de normele de drept execuțional penal. Uneori se supralicitează cu programe ce risipesc resurse și timp. M-am întrebat adesea de ce trebuie să încercăm resocializarea când vedem în societate, ca fiind normale, conduite de la cele negative la destrăbălare fără a se considera necesară intervenția.
    Eșecul resocializării îl găsim în conduita cetățenilor liberi, nu în penitenciare. Totul despre distrugerea conștiinței cetățenești este în modul de dezorganizare sistematică a civilizației. Încercăm să facem deținuți cetățeni onești, când vedem războaie, crime de milioane de oameni făcute de conducători, pandemii aplaudate, arme și rachete nimicitoare plătite din banii oamenilor cinstiți, vânzarea viitorului nostru al tuturor pentru a fi omorâți legal.
    Ce eforturi minunate și totuși câtă ZĂDĂRNICIE ” .
    Asta e sitemul condus de fostul agent Halchin promovat director director de penitenciar fără să treacă prin alte funcții .

    1. Umblu prin ANP si prin unitățile penitenciare mai mult decât factorii de conducere din ANP. Nimeni, in afara de Marinică si Pechinezul lui “apt limitat” la rândul lui, nu-l agreează pe directorul general. Dar NIMENI. Toți îl vad ca pe un parvenit care nu a dat niciun EXAMEN in viața lui, decât câteva concursuri “pe baza de” Proiect de activitate. Mulți rad de el ca a sărit etape de coordonare si conducere, care se răsfrâng in modul de lucru al ANP.

      Sa revin la cunoașterea sistemului penitenciar! Directorul general Dan HALCHIN este prea comod sa viziteze vreo unitate peniteciara, daca acolo nu își anunță prezenta ministrul justiției sau secretarul de stat. Vedeți unitățile vizitate de domnul “Cărămidă”! Sunt cele unde a mers ministra Alina GORGHIU sau unde se construiesc noi spații de deținere (despre care voi scrie altădată despre legalitatea si siguranță lor). In rest, Dan HALCHIN nu a vizitat un alt penitenciar. Ah, a mai “vizitat” penitenciarele din vest, pentru ca avea nevoie sa meargă acasă la Arad sau să-și reînnoiască “aptul limitat”, trăgându-si câte o misiune. In rest, arătați-mi un penitenciar aflat in dificultate, care sa fie vizitat de directorul general pentru a-l “forma profesional” pe director si pentru a-i împărtăși din cunoștințele lui de management si leadership. Împăratul e gol! Imperiul e in declin.

  2. De la începutul mandatului de DG a avut un comportament de DICTATOR, a eliminat toți profesioniști din sistem pt a rămâne el nr 1.
    Intrebarea e? Dacă nu era HASOTI oare cine era dan halchin-azi?
    Cred că era un agent pensionat (apt limitat) de la TULCEA s au ARAD!

      1. Cred ca “ cel ce nu uita “ se referă la cum a ajuns din agent direct director la Arad, cand știe toată lumea ca cineva “ l-a împins de la spate “ in acea funcție . Atâta ipocrizie pe acest fost agent încât după ce a ajuns director din agent a spus ca nu este normal ca un agent să ajungă direct director .
        În plus superagentul nu suportă sub nici o formă o poziție contrară principiilor lui, aparent da impresia unei persoane deschise dar stilul dictatorial îl observi când este contrazis, atunci nu se poate abține .

          1. Mi-a povestit Sorin Dumitrascu si chiar Dan Halchin in persoana cum a ajuns director la Penitenciarul Arad. La fel cum a ajuns DG al ANP, CONJUNCTURAL. N-a ajuns director sau DG pentru ca era nevoie de experiența si expertiza lui, ci ca director că nu a avut cine (repartizare, după ce l-a detronat Ioan FEODOROF la concursul de director pentru Penitenciarul Tulcea), iar ca DG al ANP a ajuns pentru ca nu s-a vrut a se ajunge in aceasta funcție Georgică ALEXEEV. Deci, H a fost o ALTERNATIVĂ, nu o SOLUȚIEȚIE. Nu are pile și relații cum se zvonește, e doar un simplu ofiter (plutonier ajuns general) care se plimba singur prin parcuri si pe străzi, cu căștile in ureche unde asculta cărți audio despre management și Leadership.
            Nu vă fie frică! N-are pe nimeni, decat pe Marinică.

    1. Ar fi fost bine să fi fost așa! DH nu e în stare nici măcar să fie dictator, pentru ca nu știe ce să dicteze! Ca să fie dictator, ar trebui să își dorească să schimbe sau să facă ceva, ori nu e cazul! Personajul are o singură preocupare: să nu fie deranjat de la activitatea sa intensă și permanentă de a nu face nimic.

  3. Am aflat și aflăm în continuare despre așa-zisa domnie, o sumedenie de lucruri , fotoliul de director general e tot la locul lui . Funcțiile sunt vremelnice domnule H, ce rămâne după noi este doar praful așternut pe obiectele învechite și amintirea. Se vede limpede din acest articol domnule Dorobanțu cum sistemul a ajuns să fie trasat pe whatsapp …
    Dacă nu mă înșel odinioară acest sistem era condus și coordonat prin Lege și prin acte subsecvente se trasau sarcini , acum aflăm ca whatsapp este forma de bază probabil actualizată prin care se emit un nush ce soi de dispoziții…
    Am ajuns într-un moment în care neputința, ambiția unora și orgoliul sunt mai presus de decizii , ordine și regulamente.

  4. Rugăm pe domnii H și M să privească prin podeaua “sparta” a mașinilor învechite , sau prin cărămizile învechite ale unităților penitenciare , rugăm de asemenea să privească prin insuficienta personalului sau prin îmbunătățirile condițiilor de muncă care nu au fost făcute .
    Tot așa îi rugăm să privească prin DOTĂRILE sistemulului penitenciar, dotări care lasă de dorit sau prin siguranța personală a oamenilor. Am spus doar să privească ca de făcut este egal cu un mare zero. Odinioară se auzea ca ANP UL se conduce cu un soi de “dictatură” …. As zice ca e soi de umplutură …
    Mergeți liniștiți către acasă domnilor, dictatura a fost întreruptă de mult timp , undeva prin decembrie 1989

  5. Si uite asa ajunge sa ni se faca dor de Marian Dobrica, net superior agentului H.
    PS macar in vremea lui transferurile erau cat de cat pe bune…

    1. Marian DOBRICĂ a fost domn. In afara de răzbunările personale nedrepte pe care le-a făcut cu subsemnatul (ca nu mi-a aprobat cererile de mutare), Marian DOBRICĂ nu a fost un corupt, nu a mușamalizat neregulile sistemului penitenciar. Pe Marian DOBRICĂ l-a stricat ORGOLIUL. Atat! Diferența dintre Dobrică si Halchin e de la cer la pământ, dpdv profesional si al cunoașterii legislației.

  6. Așa o decădere și o degradare a tot ceea ce a fost realizat cu munca și sacrificiile colegilor dinainte, nu credeam ca e posibilă! Personajul ăsta nu se lasă până nu mai rămâne nimic de distrus! El însuși este un distrus!

  7. Daca ajungi sa asculti audiobook-uri de leadership….In SUA cele mai cautate CURSURI pe bune de leadership in domeniul militar sunt la Army Ragner si 101 Airborne. Noi in tara nu avem asa ceva indiferent de domeniu, nici macar in cel privat. Peste tot sunt cursuri de 2 zile facute sa fie.

  8. Dacă cineva se îndoiește ca acest sabotor al sistemului penitenciar este cel mai slab director general al tuturor timpurilor, îl invit să arunce o privire pe pagina web a instituției care l-a făcut general.
    Superficialitatea și sărăcia informatiilor, dar mai ales lipsa de conținut oglindește cat se poate de grăitor cam care este standardul de calitate în instituția Anp, sub conducerea individului. Și va vine să credeți sau nu, o altă individă la fel de oportunistă și de incompetentă a fost premiată în prezența ministrei tocmai pentru activitatea sa extraordinară de purtător de cuvânt și responsabil cu imaginea si informațiile de interes public. Premiată pentru cea mai proasta pagina web?!? Suntem de râsul curcilor! Ne merităm soarta dacă nu luăm atitudine!

    1. Faptul ca avem la conducerea mai multor unitati ofiteri de executie cu examene psihologice cazute si pt cea mai mica functie de conducere cred ca spune totul despre calitatea sistemului. Se promovează pupincurismul si nu ocuparea funcțiilor prin concursuri si cale ierarhica.

        1. Exemp. Buziaș
          – luăm o doamnă ofițer cu funcție de execuție care nu a avut niciodată o funcție de conducere și o punem director de unitate că are experiența de condus sindicate;
          sau
          Satu-Mare
          -director psiholog inapt psihologic pentru postul de director cu ani in urmă.
          -dasdrp inapt psihologic anul trecut pentru mai multe funcții de conducere.
          Oare ce îi recomandă pe toti ofițerii de execuție (fără concursuri promovate) numiti în funcții de management? “Vocea si talentul?”

          1. ar fi interesanta o analiza a functiilor ocupate prin concurs de catre directorii imputerniciti. Multi dintre ei n-au promovat niciodata un examen pentru o functie de conducere. Altii, abia au promovat un concurs de ofiter, iar altii sunt imputerniciti de o viata si nu sunt supusi niciunei evaluari la prelungirea imputernicirilor fara numar. Directorul general afirma fara nicio jena ca nu are pe cine numi in aceste functii, ca nu mai exista ofiteri capabili, asa ca numeste pe cine se nimereste sa ii fie la indemana. Sa faci o asemenea afirmatie si sa nu te intereseze de ce ai ajuns in situatia in care nu ai de unde alege un director competent, sa fii nevoit sa inchizi ochii la tot felul de magarii pe care le fac directorii, doar pt ca nu ai o rezerva de profesionisti, asta spune totul despre managementul acestui incapabil infumurat!

  9. Și dacă nu v-am convins încă, deschideți pagina programe și strategii ANP și veți observa ca singura strategie ANP este una în domeniul reintegrării deținuților și se încheie anul acesta. Nu există niciun alt program sau strategie în derulare. Cu proiectele europene lucrurile stau identic. Mai există un singur proiect cu finanțare externă care tocmai s-a încheiat. În rest…., nimic! Zero!! ZERO! Oameni buni, treziți-va! Asta ne îngroapă! Sistemul penitenciar este ca un angrenaj de mare tonaj care odată pus în mișcare, în funcție de forța cu care a fost împins se deplasează din inerție. La ora aceasta angrenajul nu mai poate înainta decât cel mult milimetric. Sindicatele mai suflă în pânze, dar și dintre acestea unele sunt vândute așa ca….ce rămâne de făcut? Vă spun eu: DEMISIA Dan Halchin!

    1. Proiectele europene le folosește pentru excursii degeaba, adică fără plus valoare pentru sistem. S-a plimbat pe banii norvegienilor și sistemul nu a beneficiat de nimic. O să îi cer notele făcute după fiecare vizită în străinătate. Să inventeze ceva, mai ales ca se zvonește ca nu prea se ducea la seminariile acelea.

  10. I-auzi, să fie anunțat în maxim 30 de minute de sinucidere. Zici că e sinucidere asistată: stau toți lângă deținut, iar când nu mai are puls, anunță D.G.

    1. Măsură nerealistă, care denota că directorul general citește sau ascultă, după caz, degeaba cărțile alea de management și leadership. Ne-am tâmpit cu toții. Directorii sunt disperați de masurile dispuse de Dan Halchin. Sunt directori care ma sună să-mi spună că, de abia mai rezistă 5 luni cu Împăratul Gol. Goliciunea sistemului se reflectă în numărul mare de evenimente negative. Marinică, copilul de casă al lui Halchin e depășit de situație. Nu degeaba a fost sărit din ciolanul de director general. Pălăria era prea mare pentru capul lui. Dar astea sunt deciziile momentului! Sperăm că vor fi de moment. Dumnezeul care ține cu pușcăriile, nu le poate abandona definitiv. Amin!

  11. Domnule Dorobantu, ce parere aveti de directivele date( tot pe whastapp) de catre H cu privire la postarile in mediul online? Cat de in regula considerati ca este ca la diferite unitati sa apara poze cu armament, personal imbracat in tinuta militara care manevreaza armament? De cand am devenit atat de transparenti incat mai avem putin si facem poze in bratele detinutilor?
    De cand suntem atat de transparenti incat ne pozam prin birouri cu Biblia, cu Codul Penal langa si asa mai departe?
    Oare nu se gandeste nimeni ca la aceste retele de socializare au acces si detinutii? Nu se gandeste nimeni ca poate ne arata fostii ppl cu degetul pe strada ca ne au vazut ei in poza pe pagina de facebook?
    Unde este protectia personalului si a imaginii acestuia?
    Inteleg personal si faptul ca poate prin acest demers s-a vrut mai mult o constientizare a oamenilor din mediul civil cu privire la munca pe care o depundem, dar consider ca ne am dus intr o directir gresita.
    Acum orice ppl stie ca X s a transferat la nu stiu ce unitate, ca Y a luat concursul pt sef tura si vine sa ii frece si asa mai departe…

    Ce parere aveti? Puteti lua atitudine putin in cadrul unei sedinte?

  12. Domnule Dorobantu, de ce nu spune nimeni nimic de toate deciziile eronate si evenimentele negative aflate sub tutela directorului Pop de la Penitenciarul Miercurea Ciuc?
    Legaturi dubioase cu beneficiarii in care directorul da dispozitii clare ca
    La anumite puncte de lucru trebuie mentinut sau crescut cu orice pret nr detinutilor detasati (nu conteaza fapte, istoric, aptitudini, varsta de peste 70 ani), tot dansul face n+1 vizite la reprezentantii anumitor puncte de lucru, incidente cu grupa de mascati de la aiud care au facut n abuzuri recent culminate cu sinuciderea unui detinut, amantlacuri cu secretare sau presiuni enorme pe anumite angajate maritate cu persoane din unitate cand doamnele il refuza. Incompetenta domnului pop este dovedita constant cu fiecare decizie pe care o dispune. De ce doreste sa musamalizeze abaterile si ilegalitatile facute de teodora gherghel, sotia fostului 02 care a ajuns din functia de ofiter executie, dasdrp. Va spun eu, deoarece este un protejat al lui Dan Halchin. Va sugerez sa va indreptati atentia si in aceasta directie

    1. Ce spuneți aici mă cutremură. Voi semnala aceste aspecte Mj si ANP. V-am zis: Poliția Penitenciară este in declin. Noul ministru care va veni va trebui să facă o analiză curată a sistemului penitenciar, nu spoiala frumos prezentată de Dan HALCHIN și acoliții lui. Sistemul este praf. Nu trebuie decât sa debarce în ANP inspectorii Corpului de control al ministrului. ATÂT.

Comments are closed.

Skip to content