Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), prin președintele Cosmin DOROBANȚU, face un gest de onestitate publică: ne retragem acuzațiile adresate ministrului Afacerilor Interne, Cătălin PREDOIU, și instituției MAI, formulate în contextul proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) privind modificarea Statutul polițiștilor de penitenciare, pe care am catalogat-o Ordonanța Dictatorului.
ANP a greșit, nu MAI!
Acuzațiile FSANP au vizat inițial „Ordonanța Dictatorului”, considerând că se dorește o limitare abuzivă a drepturilor sindicale prin modificări neconstituționale ale statutului polițiștilor de penitenciare. Ulterior, în cadrul dezbaterii publice organizate vineri, 27 iunie 2025, la sediul MAI, directorul general adjunct Claudiu ROMÂNU a recunoscut public faptul că eroarea aparține Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), instituție pe care a reprezentat-o la ședință. Nu MAI, nu Cătălin Predoiu, ci redactarea defectuoasă și insuficient consultată a proiectului de către ANP a generat o reacție de revoltă din partea sindicatelor.
ANP corectează textul Ordonanței Dictatorului
Ca urmare a semnalelor transmise de FSANP și a clarificărilor din dezbaterea publică, ANP a decis să modifice forma ordonanței, eliminând prevederea privind posibilitatea anulării unilaterale a suspendării unui lider sindical. Mai mult, textul privind posibilitatea prelungirii activității polițiștilor de penitenciare până la 65 de ani a fost corectat, introducându-se sintagma “la cerere”, ceea ce oferă caracter voluntar, nu impus, acestei măsuri.
Deschiderea MAI a permis clarificarea situației conflictuale
Este de datoria noastră să recunoaștem că ministrul Cătălin Predoiu a fost deschis dialogului, iar reacția promptă a MAI a permis clarificarea unei situații care putea degenera. FSANP apreciază această deschidere și învață o lecție esențială: precizia informației este la fel de importantă ca forța mesajului sindical. MEA CULPA!
Asumare FSANP cu responsabilitate
Ne asumăm eroarea, dar nu renunțăm la vigilență. FSANP va continua să apere drepturile polițiștilor de penitenciare, fără compromisuri, dar o va face onest, chiar și atunci când adevărul ne cere să spunem “Ne pare rău!”. FSANP rămâne vocea care critică atunci când trebuie, dar care și recunoaște atunci când greșește.
Frumos!
Bravo!
Felicitări lui Cosmin Dorobanțu! Puțini lideri au curajul de a recunoaște când greșesc. De mult nu am mai văzut o asemenea asumare. Felicitări ANP! La fel, pentru că a avut curajul să recunoască că a greșit.
Bravo, Cosmin Dorobanțu, bravo ANP!
Greșeala aparține celor care nu recunosc când greșesc. De data aceasta, atât ANP, cât și FSANP, au dat un exemplu de maturitate sindicală și instituțională. Așa ar trebui să arate dialogul social.
Respect, Cosmin Dorobanțu, pentru verticalitate! Nu oricine are puterea să spună public “am greșit” într-un sistem în care prea mulți tac și se ascund. FSANP dovedește din nou că e un sindicat care acționează, nu doar reacționează. Felicitări, Claudiu Românu, pentru asumare și corectitudine! Se observă că Bogdan Burcu a început să schimbe mentalități în ANP. Prezența lui Bogdan Burcu la conducerea ANP începe deja să producă efecte: transparență, asumare și dialog real cu sindicatele.
Respect Cosmin Dorobantu!
Cu toate ca și-a asumat o greșeală care nu-i aparține!
Respect, Cosmin Dorobanțu! Rareori vezi un lider sindical care să vorbească clar, să nu se teamă și să nu se vândă. Ești vocea care ne mai reprezintă cu demnitate! Vei face echipă bună cu Bogdan Burcu. Amândoi sunteți tineri și aveți energie și vă veți completa reciproc. Cosmine, tu ești un lider de sindicat imprevizibil, greu controlabil, iar Bogdan un director general echilibrat, care nu se aruncă cu capul in față fără să gândească. Personal, vă cunosc pe amândoi și pot spun cu o precizie de chirurg că dacă Bogdan Burcu nu te minte și este cinstit cu tine, FSANP ii va fi un partener loial. Cunosc primii ani din mandatul lui Dan Halchin. Știu unde s-a creat ruptura dintre tine si fostul director general. Nu vreau să o comentez pentru că trecutul e trecut. ANP depinde de cat de corecți veți fi voi doi, tu și Bogdan.
Respect pentru dl. Dorobantu! Așa da lider.