Am avut ocazia să vizitez acest penitenciar, pe îndelete, să discut cu personal, atât cu funcții de conducere cât și cu funcții de execuție și chiar cu deținuți români aflați acolo. Locația deosebită, în partea de vest, binișor în afara orașului, integrează perfect natura cu formele de relief în dispunerea interioară a așezământului, până și gardul împrejmuitor avănd linii curbe, fără niciun colț. Arhitectura clădirilor, amplasarea acestora, mijloacele de siguranță, dotările, mentenanța, aprovizionarea cu tot ceea ce este necesar și distribuirea materialelor până la nivelul fiecărei încăperi, totul la un nivel apropiat de perfecțiune. În aceiași perioadă se afla, într-o vizită de documentare, o delegație americană, care încerca, din spusele norvegienilor, să înțeleagă scopul, mijloacele prin care acesta este atins, raportul investiție – beneficiu, funcționarea, sustenabilitatea și percepția publică a acestei investiții. Am vizitat 4 din cele 5 pavilioane de detenție. În cel de-al cincilea nu ni s-a permis accesul, pavilionul fiind destinat cazării deținuților cu anumite probleme psihice, noi arătându-ne interesați, având și noi problema aceasta. La insitențele celor din delegația noastră cu privire la procedurile aplicate în situația celor care refuză, dincolo de limitele rezonabile, să se supună dispozițiilor personalului, într-un târziu și la modul neoficial ni s-a explicat că aceștia sunt conduși spre subsolul unuia dintre pavilioane unde se aplică și alte proceduri de convingere și determinare a acceptării deciziilor autorității. Nu am văzut nici această zonă. Am asistat la un curs (obligatoriu pentru întreg personalul) de învățare și aplicare a tehnicilor intervenție, imobilizare și conducere dirijată și pot să afirm cu toată tăria că nouă, celor din operativ (ofițeri și agenți) ni s-au părut cu mult sub ceea ce știu și fac cei din echipele operative din România. Un deținut român, condamnat pentru infracțiuni din sfera înșelăciunilor (cu o inteligență peste medie) ne spunea că de trei luni muncește 8 ore, la atelierul de tâmplărie (superutilat), la o machetă din niște stinghii a unei clădiri, de dimensiunea unui cuptor cu microunde (destul de simplă după părerea noastră), progresul fiindu-i evaluat periodic, prin măsurători cu aparate extrem de precise și în dese rânduri fiind obligat să refacă măsurătorile (îndelung și fără grabă) și dimensiunile unor componente prin șlefuiri sau ajustări meticuloase. De altfel șefa acelui atelier a fost în schimb de experiență la noi și în urma vizitării unui PL exterior, la o fabrică de mobilă, s-a întors în Norvegia extrem de impresionată, încercând să schimbe unele proceduri acolo, funcție de ceea ce a văzut în România (deținutul român ne-a întrebat ,,unde i-ați dus fraților și ce le-ați arătat de-au venit așa montați?” Un deținut polonez nu făcea nimic concret, se plimba de la un banc de lucru la altul, critica și făcea observații tuturor, dar era lăsat în pace pentru că așa au constatat ei că-și consumă energia și nimeni nu-și punea mintea cu el, scuzată-mi fie expresia. Am socializat cu un grup de colegi norvegieni, într-o locație superbă și ușor, ușor, după destinderea atmosferei am aflat și alte chestiuni, inclusiv părerea lor cu privire la acest experiment (așa era considerat la momentul vizitei noastre). În concluzie: americanii n-au înțeles sau n-au reușit să descifreze ceea ce se întâmplă acolo și ca urmare au considerat că nu pot face o recomandare de implementare a proiectului în America. În ultima zi, directorul penitenciarului a afirmat că, după părerea lui ,,ne-am cam bătut joc de bani”! Și pentru cei interesați, în Danemarca, la Horsens, există un penitenciar asemănător. Sper că nu am plictisit cu aceste obervații!

Cu toți cei 250 de milioane de dolari, mai există un subsol…. Prevăzut în proiect și care face diferența! Woooow!