La momentul actual polițiștii de penitenciare care îți desfășoară activitatea pe secțiile unde sunt cazați deținuți infectați cu COVID-19 nu beneficiază de niciun spor în acest sens, deși riscul infectării este ridicat.
Munca suplimentară a unor directori de penitenciare
Unii directori de penitenciare se pontează cu muncă suplimentară, deși, fie nu au efectuat-o, fie nu există documente justificative care să ateste efectuarea ei.
Read More “Munca suplimentară a unor directori de penitenciare” »
Majorarea de 50% a ”cercului relațional” al șefilor de penitenciare – dezbatere publică
Pe site-ul Ministerului Justiției (MJ), la secțiunea Proiecte în dezbatere a fost postat, în scopul prelungirii aplicării, în anul 2021, a OMJ privind acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale polițiștilor de penitenciare.
Avansarea polițiștilor de penitenciare la aceeași poziție în statul de organizare
Avansarea polițiștilor de penitenciare într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din statul de organizare se realizează în baza evaluării profesionale anuale, o singură dată în fiecare an calendaristic. Prima excepție, se mai poate realiza în cursul aceluiași an calendaristic încă o avansare, cu ocazia zilei de 29 iunie Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare sau Zilei de 1 decembrie Ziua Națională a României.
Read More “Avansarea polițiștilor de penitenciare la aceeași poziție în statul de organizare” »
Plan de măsuri împotriva COVID-19
În data de 22.03.2021, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a emis o noua Decizie (nr. 490/22.03.2021) care completează Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, pentru perioada stării de alertă.
