Un control recent al Casei de Pensii a vizat dosarele de pensionare pe baza anilor de vechime cumpărați. Rezultatul? Blocaj total. Toate dosarele care includeau astfel de perioade au fost stopate, iar semnalele venite din sistem sunt îngrijorătoare.
ANP a fost informat neoficial, unitățile fiind notificate.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a solicitat în mod oficial un punct de vedere din partea Casei de Pensii. Până la emiterea unui document scris, ANP a transmis deja către unități o informare privind intenția instituției de a nu mai accepta ani cumpărați pentru deschiderea dreptului la pensie.
Este vorba, potrivit surselor sindicale, despre o reinterpretare bruscă a legislației, care ar putea afecta zeci sau sute de angajați care au investit sume importante pentru a completa stagiul minim de cotizare.
Ce urmează: haos, blocaj și nedreptate?
FSANP solicită clarificări oficiale urgente și măsuri legislative de corectare, dacă este nevoie. Cine a plătit pentru ani de vechime are dreptul să beneficieze de aceștia. Orice altceva este o formă de abuz și vom acționa în consecință.
Pilosul puianu Bogdan și-a cumpărat vechime și intenționează să se pensioneze
S-o ce urmează sa facem,cerem banii înapoi de la Casa de Pensii?
Eu unul,mi am cumpărat 3 luni.
Nici aici nu mai avem dreptul la predictibilitate?
Haideți sa facem ceva,domnule Dorobanțu…
Se aplică doar sistemului penitenciar sau întregii familii ocupaționale?
Țara europeană în care fiecare face ce vrea. Legea este negociabilă doar în România. Se suspendă drepturi fără că cineva să își asume o poziție oficială. Sper să se revină asupra “deciziei” și cine se face vinovat pentru stresul cauzat oamenilor, să răspundă.
https://partidulaur.ro/ramona-bruynseels-lege-pentru-modificarea-legii-nr-223-2015-privind-pensiile-militare-de-stat-si-a-legii-nr-282-2023-pentru-modificarea-si-completarea-unor-acte-normative-din-domeniul-pensiil/
A fost depus în parlament o modificare la legea pensiilor militare. Sper ca legea să nu se modifice, fiindcă într-un context de austeritate, se va dori creșterea vârstei de pensionare și scăderea cuantumului (așa cum se intenționeză la magistrați).
O prostie marca guvernul nostru și a echipelor de specialiști ce vin în control, dacă legea îți permite, vine un dobitoc dintr-o echipă de control și își dă el cu părerea ca nu merge …. Exact ca la noi în sistem … nu ne mai facem bine… este de imigrat, ascultați ce v-a spun
După ce au umplut toate ministerele cu astfel de căpușe e din ce în ce mai greu să se efectueze un control cu rezultate reale. Ăștia sunt convinși că ei au descoperit apa caldă, deși cel mai probabil sunt niște șoareci de bibliotecă pe care îi duce mami la job. Atât de imbecili încât nu observă că încearcă să aplice pe o lege articole din altă lege. Și ANP stopează tot, dar bineînțeles fără să apară cineva care să își asume o astfel de decizie. Sunt oameni rechemați în activitate după ce au făcut lichidarea. E noaptea minții!
Domnule președinte, trebuie să cereți imperativ respectarea legilor în vigoare și să nu tolerați această tergiversare, făcută doar pentru a da timp pentru modificarea legii. Atât timp cât încă este în vigoare legea 223/2015 aceasta rămâne singura lege care trebuie aplicată în chestiunea pensionării. Este în legea 360/2023 art.58 care face referire la pensionarea anticipată, dar legea respectivă nu reglementează pensiile militare. Chiar dacă ar fi să extrapolăm și să zicem că am putea aplica un articol de la o lege, pe o altă lege (ceea ce ar fi pur și simplu absurd) în cazul art.58 se vorbește de pensia anticipată și nu de pensia anticipată parțială care deși sunt sintactic asemănătoare, semantic sunt destul de mult diferite. Pensia militară anticipată parțială nu cere condiții de stagiu de cotizare, ci doar de vechime.
Trebuie să se stopeze pensionările pe baza vechimei cumpărate și pe apt limitat . Angajatii din sistem fiind oamenii legii ar trebui sa fie primii care respecta legea, sa fie un exemplu pentru cetățeni și pentru societate, numai asa putem sa cream o imagine pozitivă a instituției ( ANP și unitățile subordonate ) . Din păcate în proporție destul de mare în sistem exista un trend “ cum să fentăm legea “. Majoritatea nu știu cum să fugă de muncă, cum să păcălească sistemul cu niște bani ( transport și chirii fictive ) cum să obțină un post mai călduț, o împuternicire, nu știu pe cine să mai pupe în ruk să obțină un 50%, șefi care se pretează la primirea unor foloase necuvenite ( o sticlă de băutură, un cadou de la beneficiarul forței de muncă ) . Este josnic cum gândesc angajații din sistem, n-au respect pentru haina militară și pentru instituția în care lucrează . Angajații trebuie educați în spiritul legii, trebuie educați să respecte constituția și legile țării așa cum menționează statutul .
Angajații trebuie respectați mai întâi. Trebuie că angajatorul să își respecte și el obligațiile față de angajați și garantat nimeni nu mai caută să “fenteze” nici un fel de regulă. Dar angajatorul oferă momentan condiții de muncă de nivelul anilor 70, oferă purici și gândaci și ploșnițe, oferă sute de zile de concediu neefectuate, oferă mii de ore suplimentare pe care el, angajatorul, prin OUG sau OMJ caută să “fenteze” legea că sa nu le plătească, mai oferă stres ,suprasolicitare , șefi de unități cu apucături de patroni de unitate; nu ratează nicio o ocazie să umilească angajații în fața deținuților. Mai oferă o mână de bănuți pentru o uniformă pe care să o achiziționăm de pe dracu știe ce site-uri. Și toate astea vin la pachet cu un salariu pe care îl ciunțește ori de câte ori are ocazia, acesta rămânând până acum singurul drept de care suntem cât de cât siguri. Cred că îmi permit să întreb:” cine pe cine fentează?”
Se pare ca nu prea ai lucrat la operativ in ultimul timp.
Dar statul respecta legile date chiar de către ei? Este normal sa nu ți se aplice o lege a salarizării veche de 8 ani? Este normal că o singura persoana sa lucreze cat pentru 3? Este normal sa și zeci de ore suplimentare și zeci de zile de CO restant din anii trecuți?
Probabil ești doar un frustrat care sta ascuns prin vreun birou,fără posibilitatea de a aduce un plus valoare în unitatea ta.
Ce-i spui unui coleg care are aproape 25 ani vechime, vreo 53 vârstă și toți anii ăștia și i-a petrecut în frig și ploaie,soare, pe ka escorta?
Poate chiar i-a ajuns omului…
Corectul pământului,îți vine rândul și ție, neîndoielnic!
Voi nu faceți diferența între ilegalitate și drepturi prevăzute de Lege. Băgați la grămadă pe toată lumea fără să vă dați seama că-i apărați pe cei care încalcă cu adevărat legea. De exemplu, colegul cu 25 ani vechime și 53 vârsta, cu siguranță va avea de pierdut din cauza colegului care după 10-15 ani pensionar cu probleme medicale “grave” se pozeaza pe Facebook la sala de sport. Posibil și pensia sa-i fie direct proporțională cu greutatea de pe bara.Poate faceți și voi niște calcule să vedem cum poate rezulta o pensie mai mare decât salariul și de aici să pornim discuțiile despre corectitudine, onestitate, respect, integritate.
Dar ție ți se pare normal sa se mărească vârstă de pensionare cu inca 5 ani ,când tu la încadrare știai că poți pleca la 48 și 25 vechime?nu e normal sa vrei sa pleci mai repede din sistem?e normal sa te rogi la fiecare început de an pentru salariul tau?să aștepți să se semneze iar ordonanța trenuleț la fiecare început de an,și apoi să vezi cu ce ramai?banii pe weekend urî din ianuarie și februarie anul asta au fost trecuți în contul patriei.ceri sa se respecte legea din partea angajaților? Dar ei care își bat joc de noi din 2009 încoace ?ne au dat cate ,300 lei pe an pe când altor categorii le au dat toți banii din 2017?vor sa respectăm legea sa fim exemple…😂fugiți care puteți la pensie și spuneți le altora să nu mai vina in sistem la bătaia asta de joc…