Proiect | OUG privind măsuri fiscal bugetare în 2020
sindicat

Proiect | OUG privind măsuri fiscal bugetare în 2020

Pe circuitul de avizare a apărut proiectul de OUG privind unele măsuri fiscal – bugetare pentru anul 2020. Așa cum a anunțat, Guvernul îngheață indemnizațiile demnitarilor, indemnizația de hrană, nu norma de hrană care era deja înghețată prin OUG 114/2018 până în 2021, și indemnizația de merit. 

OG masuri 2020 6 ianuarie ora 13,50

Îngheață indeminzațiile demnitarilor și cele de merit

Pentru cei interesați, aici nota de fundamentare și la acest link proiectul de ordonanță de urgență integral. Mai jos, prevederile care privesc salarizarea în sectorul public, care iată infirmă zvonurile referitoare la tăieri de salarii și pensii.

Art. I. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După alineatul (6) al articolului 34 se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins: „(7) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2020, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2019.”

2. După alineatul (5) al articolului 36 se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: „(6) Prin derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2019.”

3. După alineatul (3) al articolului 40 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins: „(4) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.

OUG 114/2018 încă e în vigoare parțial

Altfel, pentru că au tot fost întrebări, OUG 114/2018 încă e în vigoare, inclusiv Capitolul II – Măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene care, printre altele, prevede că:

Articolul 34 

(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(…)

Articolul 35 

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2019, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislație aferente lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

(4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă.(5) În cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (3) se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Articolul 37

(1) În perioada 2019-2021, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2018.

(2) În perioada 2019-2021, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Articolul 38

În perioada 2019-2021, numărul maxim de posturi care se finanțează din fonduri publice, pentru instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, se stabilește de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condițiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

În context

https://www.fsanp.com//2019/12/18/decizie-in-parlament-pensiile-militare-nu-sunt-pensii-speciale/

https://www.fsanp.com//2019/12/15/legislatia-penitenciarelor-in-consiliul-de-conducere-al-anp/

https://www.fsanp.com//2019/12/13/lege-privind-respingerea-oug-privind-plafonarea-pensiilor-militare/

20 thoughts on “Proiect | OUG privind măsuri fiscal bugetare în 2020

  1. Având în vedere că salariul de funcție reprezintă cnf. Legii salarizării coeficientul de grad× salariul minim pe economie, în condițiile în care salariul minim a fost majorat de la 1.1.2020,1/3 din salariu ar trebui calculat din noul cuantum astfel rezultat.

  2. Cine lucrează la 8 ore va câștiga mai mult decât unul care lucrează în ture.La acesta din urmă va creste doar la sdsl( se va calcula sporul de 75% din noua valoare a sal.de funcție)Creșterea va fi de max.100/150 lei la net,în funcție de cate sdsl lucrează .

    1. Daca se modifica articolul de mai jos.
      Oug 114/2018 Articolul 37 (2) În perioada 2019-2021, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

      1. Pai daca NH se mareste cf acestui articol,nu ar fi logic ca si cea de echipament sa fie actualizata,este aceeasi baza……. nu?

          1. colegii din MAI au fost asigurati ca vor primi NH marita,inclusiv de catre ministu,in sensul ca s-au facut modificarile necesare,noi suntem pe langa? Parca eram mereu la pachet cu politia.
            Care e varianta finala si reala?

          2. Din cate stiu e un proiect si il cred pe ministul Vela. Intre ce-ar fi fost asigurati colegii de la MAI si ce scrie in lege cred ca clar care e varianta finala si reala. Pana nu se modifica legea, avem OUG 114/2018 care spune ca NH si NE se platesc la nivelul din decembroie 2018 pana in 2021.

            Demersurile de modificare a OUG 114/2018 sunt in curs din cate stiu in legatura cu aceste actualizari.Aici e proiectul care ar ajuta (pct. 16)… https://fsanp.ro/wp-content/uploads/2020/01/pl669-final-fara-c-2_compressed.pdf

  3. Pai nivelul normei de hrana aferent lunii decembrie 2018 era deja cel marit (ca nu s a plătit marit, este partea a 2-a), asta ati uitat sa precizați… Pt ca si anul trecut pe timpul asta erau aceleasi diacutii… Deci norma de hrana pt luna decembrie 2018=norma de hrana platita+2 lei/zi

    1. Asa am zis si noi c-ar fi interpretarea. N-au fost de acord juristii ANP si MAI printre altii.

      1. In fapt ar trebuie să solicitați celor din MApN să vă comunice care este valoarea NH și de când se acordă la militari, deoarece conform legii domniile lor asigură majorarea.
        Apoi dacă și când au comunicat ANP noua valoare zilnică
        Ținem legătura și vă consiliem
        Toate bune

        1. Problema nu e aici. Problema e ca MAI si ANP nu sunt de acord cu interpretarea MApN, valoarea fiind cunoscuta la fel de bine ca si procedura de actualizare a normei de hrana si, dupa caz, echipare.

          1. Eu nu doresc să polemizez sau să mă contrazic cu nimeni, dar dacă doriți să faceți ceva pentru toți colegii acesta este primul pas.
            Că le convine sau nu cuiva nu are importanță, rezultatele finale contează așa că hai să vedem ce iese dacă faceți adresă conform celor anterior menționate și răspunsul primit, cu observația să vă comunice și copii conform cu originalul astfel încât să fim credibili
            Pe scurt, instanțele judeca pe documente, iar dacă nu producem hârtii doveditoare atunci cum câștigăm lupta
            Zic și eu, hai să apucăm alte cărări

          2. Am fost deja pe calea asta. Cred ca v-a scapat. N-am descoperit problema neactualizarii normei de hrana ieri. Am incercat deja in instanta.

  4. Un inceput de an similar 2019 “idem”
    Cum o fi sa se lupte sindicatele pentru aceiasi treaba aceleasi lucruri , si pe final de an iar vine o decizie si iar se perde ca vor fi dati in judecata . Urat , din 2018 primesc aceleasi sporuri , vor fi cumulati 50% din salariu suma celor doua mariri iar rezultatul e devastator marire NETA 400 LEI “””50% DE ABUREALA DINTR-UN INTREG . cand o sa taie guvernul sa vedem sindicatele ce vor face ca e destul sa taie 25 % din netul actual ca ne sare din 700 800 lei 😉 .

    VORBE SMECHERE SI CU CONOTATIE DE MAFIOTI : DACA SCHIMBAM CEVA PRIN VOT NU MAI ERAI LASATI SA VOTAM , DACA SINDICATUL TE AJUTA SA CASTIGI CEVA , NU SE MAI nasteau .
    Un an 2020 plin de surprize

    1. Cu toate astea istoria demonstreaza ca initiativa conteaza mai mult decat constatarea cinica. Nimic nu s-a castigat fara sa insistam. Uneori a durat ani, dar alta solutie n-avem. Vezi, ore suplimentare, sambete si duminici, deconturi de transport, chirie, etc.

Comments are closed.

Skip to content