Revista de Practică Penitenciară - numărul 2, ceva mai vechi
penitenciar

Revista de Practică Penitenciară – numărul 2, ceva mai vechi

După ceva explorări, găsim atât Numărul 1  cât și Numărul 2, ambele editate sub egida Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Ne-am luat cu sindicalismele și-am uitat și de partea serioasă a practicii penitenciare.

Aproape că uitasem de dânsa. Mi-am amintit zilele trecute făcând o paralelă cu alte surse de informație despre penitenciare. Chiar așa, ce mai face Revista de Practică Penitenciară?! Păi, în primul rând că acolo unde ar trebui să fie publicația cu pricina sunt Elemente de interes privind Strategia Națională de Reintegrare Socială. Cu siguranță așa este cu interesul, doar că ne cam încurcă în căutări.

Mai jos, reluăm și noi conținutul, cu link-urile de rigoare către materialele originale pentru cei dintre dumneavoastră care au ratat-o la momentul apariției.

Editorial

Numărul 2/2019 al Revistei de Practică Penitenciară apare în contextul celebrării Zilei de 29 iunie – ziua personalului de penitenciare, o zi specială în care este sărbătorit lucrătorul din sistemul administrației penitenciare, care își dedică o mare parte din viață, asigurând, cu profesionalism, asistență celor custodiați.
Deși, uneori, contextele nu sunt cele mai favorabile, lucrătorul de penitenciar nu renunță, crezând în umanitate și în șanse.

În fiecare zi, indiferent de riscuri sau provocări își onorează cu mândrie și demnitate, jurământul depus. Cu atât mai mult, un astfel de mediu profesional stimulează motivația personalului de a se autodepăși, de a fi creativ, de a aprofunda înțelegerea problematicilor și fenomenelor din spațiul de viață carceral. […]

Citeste mai mult…

Gradul de satisfacție a personalului privind comunicarea la nivelul organizației

Autor: Loredana Iustina CORDUNEANU; Alina Cristiana MELINTE; Mihaela PETRE

În vederea îmbunătăţirii comunicării organizaţionale și identificării de direcții de acțiune pentru perioada următoare, la nivelul sistemului administrației penitenciare a fost evaluată satisfacția personalului privind comunicarea de la nivel instituțional.

Rezultatele studiului pun în lumină principalele surse de satisfacție și insatisfacție ale angajaților, din perspectiva comunicării organizaționale, studiul constituindu-se ca un punct de plecare pentru cercetări ulterioare, care să permită aprofundarea aspectelor de vulnerabilitate identificate în planul comunicării organizaționale, precum și generalizarea aspectelor pozitive ale comunicării instituționale. […]

Citeste mai mult…

Managementul resurselor umane – premise, stadiu și perspective pentru viitor

Autor: Claudiu ROMÂNU; Florian TUDOROIU

În dinamica unei organizații, resursa umană deține cel mai activ și important rol, aspect care, în mod firesc, a condus la concentrarea atenției asupra acesteia. Astfel, s-a conturat și dezvoltat conceptul de management al resurselor umane, care, pornind de la importanța oamenilor în organizație, caută să se axeze pe asigurarea cu personal a organizațiilor, a pregătirii, integrării și motivării acestuia, a implicării prin diverse modalități în realizarea obiectivelor organizațiilor. 

Oricât de exact ca știință ar părea managementul, el se confruntă în practică cu diferite situații, multe dintre ele izvorând din componenta umană a organizațiilor. Nu putem să aplicăm principiile, metodele și tehnicile de management schematic, ca reguli rigide, concepte abstracte și, ulterior, să avem drept unică așteptare succesul.

În ceea ce privește organizațiile și modul în care acestea evoluează, ajungem la concluzia că există un nucleu, care dă viață și o anumită culoare tuturor acțiunilor acestora, având scopuri bine precizate și orientate spre performanță. Acest nucleu este, așa cum am mai precizat, factorul uman. Entități care să funcționeze numai pe baza resurselor materiale, a tehnicii și a tehnologiei, fără intervenția omului, nu există și nu vor exista.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în special prin Direcția Management Resurse Umane, a manifestat preocupări constante în sensul dezvoltării managementului resurselor umane, a perfecționării personalului de resort și a îmbunătățirii proceselor de bază, astfel încât, asigurarea cu resursă umană să se facă cu personal de cea mai bună calitate. […]

Citeste mai mult…

A grația și a ierta. Provocări conceptuale și structurale privind natura măsurilor de clemență

Autor: Drd. Vladimir-Adrian COSTEA

Obiectivul pe care ni-l propunem prin intermediul acestui articol constă în analiza provocărilor conceptuale și structurale privind semnificațiile iertării și grațierii. Ne propunem să ilustrăm principalele interpretări care au marcat istoria conceptuală a iertării și grațierii, cadrul conceptual oferindu-ne o mai bună înțelegere a prerogativelor de care dispune puterea suverană pentru a reduce durata pedepsei privative de libertate sau de a o comuta într-una mai ușoară.

Demersul nostru urmărește să explice că, la nivel conceptual, grațierea colectivă nu este o măsură de clemență, deoarece temeiurile avute în vedere de către titularul dreptului sunt eminamente de natură politică, în absența unui mecanism de evaluare a comportamentului și personalității beneficiarilor, precum și a evaluării caracteristicilor mediului social de suport. […]

Citeste mai mult…

Aspecte teoretice și practice privind permisiunea de ieșire din penitenciar și participarea persoanelor condamnate la înhumarea unui membru al familiei

Autor: Nicoleta CĂLIN; Marian SEVASTRE

Odată cu Hotărârea din 5 decembrie 2016 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Kanalas împotriva României și a unor soluții date de instanțele naționale cu ocazia soluționării unor plângeri având ca obiect încălcarea dreptului de a beneficia de permisiunea de a ieși din penitenciar pentru a participa la înmormântarea membrilor de familie, a apărut nevoia de a clarifica regimul juridic al noțiunii de permisiune de ieșire din penitenciar în vederea participării persoanelor condamnate la înhumarea unui membru al familiei, în condițiile în care, conform legislației în vigoare, aceasta este catalogată ca făcând parte din categoria recompenselor, conform dispozițiilor art. 99, alin. (1), art. 98, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 254/2013, iar evoluția juridică a acestei noțiuni generează includerea sa în categoria drepturilor.

În plus, practica în domeniu a demonstrat necesitatea instituirii unei proceduri, care să fie avută în vedere la punerea efectivă în aplicare a dispozițiilor privind permisiunea de ieșire din penitenciar în vederea participării persoanelor condamnate la înhumarea unui membru al familiei. […]

Citeste mai mult…

Particularitățile tehnicilor de neutralizare utilizate de către deținuții de naționalitate română și rromă, condamnați pentru diferite forme de infracționalitate

Autor: Diana G. ROȘCA

Prezentul demers de cercetare vizează una dintre teoriile moderne care acordă o importanță deosebită factorilor sociali ai fenomenului criminal, respectiv teoria angajamentului. La nivel general, am urmărit gradul de angajament al subiecților supuși testării, avându-se în vedere starea civilă, existența copiilor sau a unui loc de muncă înaintea comiterii infracțiunii.

La nivel specific, scopul cercetării a fost reprezentat de identificarea particularităților tehnicilor de neutralizare utilizate de către persoanele private de libertate, în funcție de patru variabile independente, anume: sexul participanților, nivelul de educație, naționalitatea și tipul de infracțiune comisă. Studiul actual completează cercetările în domeniu, vizând compararea unui eșantion de persoane private de libertate de etnie română cu un eșantion de etnie rromă, din punct de vedere al justificărilor faptelor comise, respectiv a diferențelor existente între tehnicile de neutralizare folosite, în funcție de tipurile de infracțiuni comise, nivelul de educație sau sexul participanților. […]

Citeste mai mult…

Program de optimizare personală în lucrul cu agresorii sexuali

Autor: Mioara Lăcrămioara PARASCHIV

Realizarea unui model formativ, care să integreze cele două teorii cognitiv-comportamentală şi experienţială, va aduce un plus de valoare şi noutate, ajutând, astfel, la crearea unui program integrat de optimizare psiho-comportamentală destinat agresorilor sexuali, prin îmbinarea tehnicilor cognitiv-comportamentale cu efecte limitate în timp cu cele de restructurare profund emoţională, cu efecte pe termen lung.

Combinarea celor două teorii vine în sprijinul beneficiarilor programului formativ de grup ce îmbină tehnici cognitiv–comportamentale şi experienţiale, raportându-se la gradul fiecăruia de înţelegere, de conştientizare, integrare emoţională şi schimbare comportamentală, prin accesarea afectelor reprimate în istoria lor de viaţă traumatizantă într-o manieră ludică şi prin posibilitatea exprimării sentimentelor și emoţiilor beneficiarilor grupului de optimizare psiho-comportamentală.

Având în vedere că programul de față va fi dezvoltat prin combinarea creativă a teoriilor cognitiv-comportamentale şi experienţiale, putem aprecia că, acesta va contribui semnificativ la cunoaștere. Până în prezent programele aplicate infractorilor sexuali au fost realizate doar pe baza teoriilor cognitiv-comportamentale.

Inovația va consta în a lucra cognitiv-comportamental în vederea înțelegerii comportamentului infracţional adoptat, a gândurilor, a controlului asupra acestora, dar şi experienţial, prin realizarea unei genograme, a unei istorii a comportamentului infracţional transgeneraţional, a trăirii emoţiei ,,aici şi acum”, a identificării evenimentelor şi trăirilor ce au stat la baza devenirii lor, a identificării nevoilor și resurselor personale, în vederea scăderii riscului de recidivă.

Se va demonstra utilitatea realizării unui program bazat pe îmbinarea a două teorii cognitiv-comportamentală şi experienţială şi eficienţa acestui nou model în lucrul cu agresorii sexuali, fiind un plus în lucru cu persoanele ce au comis infracţiuni. Consider că acest program este un prim modul, fiind nevoie de participarea și la un al doilea modul, care să fie centrat pe lucrul cu fapta comisă și pe sentimentele față de victimă. […]

Citeste mai mult…

Eseu – Penitenciarul din perspectiva unui masterand

Autor: Ionuț Mihai ȚUCĂȘ

Reprezentarea penitenciarului, de către un individ, poate fi conturată pe baza unor experiențe sau trăiri. Aceste elemente sunt rafinate prin propriul filtru al gândirii, ajungându-se la o percepție proprie. Penitenciarul poate fi definit prin diverse teorii, dar, în mentalul colectiv, poate căpăta o cu totul altă perspectivă sau abordare. La fel cum Foucault spunea în cartea sa, că părerile oamenilor pot fi împărțite, deoarece ,,închisoarea când nu e periculoasă, ea este inutilă” , în manieră similară, ne putem exprima că unii indivizi percep penitenciarul ca un spațiu sumbru, ostil, lipsit de orice fel de speranță, unde domnește imoralitatea. […]

Citeste mai mult…

Inițiative inedite – Programul „BUSOLA” – pentru că la răscruce de viață nu există panouri indicatoare…

Autor: DEMAILLE Bruno

Programul „BUSOLA” se bazează pe o serie de activități care implică funcții legate de cunoaștere, cu scopul de a oferi beneficiarilor mijloacele de a stăpâni aceste funcții, pentru a acționa, în mod responsabil și în cunoștință de cauză, în viitor. Programul include, deocamdată, șapte module: un modul inițial și șase module de „perfecționare”, fiecare modul având șase sesiuni cu durata de o oră și jumătate. Modulele de „perfecționare” au o orientare etiologică și susțin funcțiile cognitive superioare (e.g. raționamentul logic, judecata morală). […]

Citeste mai mult…

Bune practici

Autor: Centrul Educativ Buziaș; Penitenciarul Timișoara; Penitenciarul Iași

În context

https://www.fsanp.com//2019/11/10/chiar-asa-prevenire-in-5-minute/

https://www.fsanp.com//2019/10/27/video-problemele-din-penitenciare-discutate-cu-reprezentantii-administratiei-penitenciarelor-si-ministerului-justitiei/

https://www.fsanp.com//2019/11/10/chiar-asa-prevenire-in-5-minute/

https://www.fsanp.com//2019/10/27/video-problemele-din-penitenciare-discutate-cu-reprezentantii-administratiei-penitenciarelor-si-ministerului-justitiei/

https://www.fsanp.com//2019/10/09/cu-cine-defilam/

https://www.fsanp.com//2019/05/15/de-ce-se-inmultesc-agresiunile-la-adresa-personalului-in-penitenciare/

16 thoughts on “Revista de Practică Penitenciară – numărul 2, ceva mai vechi

  1. Niciodata nu a fost mai adevarat faptul ca nu conteaza ce stii ci pe cine stii.Nu conteaza cat ai ajutat si ti-ai neglijat familia pentru a ajuta unitatea sau alti colegi pantru ca daca nu esti in gasca cuiva sau nu esti lingau nu ai de castigat.Vei fi luat de prost iar aia de i-ai ajutat vor considera ca e treaba si chiar obligatia ta sa-i ajuti .

    1. In sfârșit ai devenit mai înțelept
      Mă între îți folosește sau mergi pe ideea mai bine mai târziu decât niciodată

  2. Nimic despre fenomenul suicidar în rândul angajaților. Acești „specialiști” repurtează succes după succes, rata recidivei fiind una dintre ele.

    Cad gardurile și secțiile pe noi, ultraje zilnioc, și vouă, „specialiștilor” vă arde de tot felul de studii insipide și de festivaluri pentru deținuți.

    Un exemplu aici:

    http://bit.ly/2KQD9FB

    1. Nu intereseaza pe nimeni decat atunci cand se intampla, da cate 50 sau 100 de lei si gata interesul.Lumea e ocupata cu 50%, chirii si bmw-uri cu motor n47 la care se inchina cu 7 maini.

    1. Să (editat admin) de trol. Și dacă iei 50%, să-i folosești pentru (editat admin).

  3. In sfârșit ai devenit mai înțelept
    Mă între îți folosește sau mergi pe ideea mai bine mai târziu decât niciodată

Comments are closed.

Skip to content