Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și Ministerului Justiției (MJ) identificarea urgentă a unei soluții legale, prin care psihologii de personal să poată desfășura, în mod obligatoriu și organizat, sesiuni de debriefing cu polițiștii de penitenciare implicați în evenimente negative.
Trauma din penitenciar nu rămâne în penitenciar
Astăzi, în multe unități penitenciare, după o agresiune, o tentativă de suicid, o sinucidere, o autoagresiune gravă sau alte incidente traumatizante, polițistul de penitenciare (bărbat sau femeie) este trimis mai departe în serviciu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi, își termină tura, își ia geanta și pleacă acasă, doar că nu pleacă gol.
Pleacă cu imaginea deținutului găsit spânzurat, cu sângele de pe hol, cu urletele, cu jignirile și amenințările deținuților, cu adrenalina incidentului și poate chiar cu vinovăția că poate ar fi putut face mai mult. Dar cel mai grav este că pleacă cu întrebările pe care nu le spune nimănui, cu acele gânduri rele, apăsătoare. Iar acasă îl așteaptă familia, care poate deconta gândurile și frustrarile din tură.
Frica de etichetă îi ține pe oameni departe de psiholog
În sistemul penitenciar există încă o realitate pe care prea mulți evită să o discute: polițistul de penitenciare evită psihologul. Nu pentru că nu ar avea nevoie, ci pentru că există eticheta. Teama de a nu fi privit ca „slab”, „instabil” sau „problematic”.
În multe colective, simplul fapt că ai intrat în cabinetul psihologului generează șoapte, ironii și suspiciuni. Din acest motiv, accesarea voluntară a psihologului nu funcționează suficient într-un sistem construit ani de zile pe ideea că trebuie să reziști, să suporți și să taci.
Debriefingul trebuie să devină procedură obligatorie
FSANP consideră că discuțiile post-eveniment trebuie să devină proceduri obligatorii, nu opțiuni personale care depind de curajul fiecărui polițist de penitenciare de a cere ajutor. Pentru că realitatea ne-a demonstrat că angajatul nu cere, trebuie să devină regulă. În momentul în care participarea devine parte obligatorie a procedurii după un eveniment negativ, dispare stigmatul. Nu mai este „s-a dus la psiholog”. Această măsură poate salva polițiștii de penitenciare înainte ca problemele să explodeze în familiile lor.
Penitenciarul intră în familie, ANP și MJ întorc capul
În penitenciare se acumulează frustrări, tensiuni și traumă psihică în fiecare zi. Mulți angajați nu explodează la serviciu, duc totul acasă, în relații, în copii. Apar nopți nedormite, apare problema cu alcool, poate cu drogurile. Se vorbește prea puțin despre una dintre cele mai ridicate rate ale divorțurilor din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională. Da, în penitenciare, dragi colegi. Nu toate divorțurile apar din cauza banilor sau a programului de lucru ori a altor cauze externe serviciului. Multe apar din uzura psihică acumulată ani întregi între zidurile penitenciarelor, pe secțiile cu sute de infractori dovediți care “vă fac cu capul”.
Solicitările FSANP
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită:
- crearea unui cadru legal clar pentru intervenția psihologilor de personal după evenimente negative;
- introducerea obligatorie a sesiunilor de debriefing pentru polițiștii de penitenciare implicat direct sau indirect;
- proceduri unitare la nivelul tuturor penitenciarelor;
- garantarea confidențialității personalului participant;
- eliminarea oricărei forme de stigmatizare asociată consilierii psihologice.
O problemă ignorată prea mult timp
Polițistul de penitenciare nu este robot care să vadă ani la rând violență, sinucideri, mutilări, amenințări și să nu existe consecințe psihice. Dacă sistemul continuă să ignore această realitate, vor apărea și mai multe familii distruse, dependențe, burnout, agresivitate și oameni care se golesc încet pe interior, în timp ce factorii de conducere din ANP și MJ se prefac că sunt „bine” și se acoperă de hârtii.
Aveți mare dreptate,din păcate. Sunt multe probleme dar ,nu interesează pe nimeni situația angajaților . Când vin controale din ANP ,de cele mai multe ori nici nu îi bagă în seamă pe cei de la firul ierbii . Se verifică hârtiile , și dacă astea dau bine totul e ok .
Debriefingul ăsta riscă să ajungă exact ca și reintegrarea socială a infractorilor: vorbe frumoase, bune pentru articole și conferințe, dar în practică aproape inexistente sau făcute doar ca să fie bifate. Diferența e că aici problema vine și din lipsa de pregătire profesională a psihologului de personal din multe unități — acolo unde există, că în unele nici măcar nu există — sau uneori dintr-o probitate morală destul de îndoielnică.
Și pentru cei care au uitat, să își amintească cazul de la Baia Mare din 2022, cu angajata care a mers la psihologul unității pentru debriefing și sprijin. Continuarea o știe toată lumea din reportajul Recorder din iulie 2022. Acolo s-a văzut perfect cât valorează uneori „sprijinul psihologic” din sistem.
În același timp, să pui eșecurile din căsnicie sau lipsa de bun simț în familie pe seama serviciului mi se pare o mizerie. Adică trebuie să fii chiar rupt de orice simț etic și de orice minimă asumare ca să îți justifici comportamentul prin faptul că lucrezi cu deținuți. Lucrez de vreo 12 ani cu infractorul pe secție și niciodată nu m-am gândit să-mi bat nevasta sau să-mi descarc frustrările acasă pentru că m-a enervat vreun lingurar.
Genul ăsta de explicații nu face altceva decât să întărească una dintre bolile noastre naționale: lipsa de asumare. Mereu trebuie să găsim o scuză, un context, un vinovat extern pentru propriile acțiuni. Și sincer, discursul ăsta e destul de populist. Ceea ce se leagă destul de bine și de articolul anterior, unde vă întâlniți cu reprezentanții unui partid care merge tot pe populism ieftin. Dar probabil e doar o coincidență.
Per total, salut ideea de debriefing, pentru că este necesară. Dar nu cred deloc într-o implementare serioasă până când filtrarea resursei umane nu o să fie făcută cu mai multă rigoare și mai puțină flexibilitate.
Salutări din Baia Mare.
Dl Dorobanțu, este vreo șansă să se facă vreodată ceva cu sporul de noapte? Aproximativ 1 leu pe oră nu prea merită sănătatea noastră.
Având în vedere articolul dumneavoastră, vă rugăm respectuos să analizați împreună cu conducerea ANP posibilitatea deblocării posturilor de psiholog de personal și scoaterea acestora la concurs, fie prin TCO, fie din sursă externă.
Mai trebuie adăugat ceva:lipsa concediului de odihnă ,perioada tot mai mare care trebuie sa o petreci alături de detinuti, turele de noapte ,stereotipurile cu datul situației din ora in ora ne face sa ne trezim si noaptea acasă la ora fixă datorita intiparirii pe creier!E foarte greu fără concediul de odihnă. Am ajuns sa ne bucuram la 2 transe de câte 10 zile pe an!
Acest cartof este fierbinte. Bravo!!!!! La nivelul resurselor umane cineva a incercat candva o analiza, iar concluzia sugera ca majoritatea celor care cedau psihic, se refugiau in alcool, fumat, disonanta familiala de cele mai multe ori angajatii avand perceptia unei imposibilitati de a comunica cu membrii familiei. Urmau violenta, autocenzura, izolarea. Sentimentele contradictorii salturile de la euforie la tristete sau depresie, deveneau obisnuite. Sanatatea era invariabil afectata – hipertensiune in cele mai multe cazuri. Trauma, incarcatura nejustificata a muncii si munca in ture generau episoade de insomnie, iar de aici involutia sanatatii era previzibila. In situatii extreme, dar din ce in ce mai dese, divortul devenea normalitatea. Ne-am chinuit, luptandu-ne cu un minister infect si inept sa facem un nomenclator de boli profesionale, nici macar nu vroiau sa auda de asta. Incercati sa deschideti acum subiectul, sa vedeti reactii de genul “nu aveti destule sporuri?” De la inaltimea ministeriala nu se vede suferinta de jos, din prima linie. Si nici nu se vrea. Probabil de asta avem o ierarhie atat de stufoasa, in 90% din situatii imputerniciti, ca sa filtreze ce tulbura linistea ministeriala. Daca nu e liniste e grav, se taie macaroana imputernicirii.