Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și Ministerului Justiției (MJ) identificarea urgentă a unei soluții legale, prin care psihologii de personal să poată desfășura, în mod obligatoriu și organizat, sesiuni de debriefing cu polițiștii de penitenciare implicați în evenimente negative.
Trauma din penitenciar nu rămâne în penitenciar
Astăzi, în multe unități penitenciare, după o agresiune, o tentativă de suicid, o sinucidere, o autoagresiune gravă sau alte incidente traumatizante, polițistul de penitenciare (bărbat sau femeie) este trimis mai departe în serviciu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi, își termină tura, își ia geanta și pleacă acasă, doar că nu pleacă gol.
Pleacă cu imaginea deținutului găsit spânzurat, cu sângele de pe hol, cu urletele, cu jignirile și amenințările deținuților, cu adrenalina incidentului și poate chiar cu vinovăția că poate ar fi putut face mai mult. Dar cel mai grav este că pleacă cu întrebările pe care nu le spune nimănui, cu acele gânduri rele, apăsătoare. Iar acasă îl așteaptă familia, care poate deconta gândurile și frustrarile din tură.
Frica de etichetă îi ține pe oameni departe de psiholog
În sistemul penitenciar există încă o realitate pe care prea mulți evită să o discute: polițistul de penitenciare evită psihologul. Nu pentru că nu ar avea nevoie, ci pentru că există eticheta. Teama de a nu fi privit ca „slab”, „instabil” sau „problematic”.
În multe colective, simplul fapt că ai intrat în cabinetul psihologului generează șoapte, ironii și suspiciuni. Din acest motiv, accesarea voluntară a psihologului nu funcționează suficient într-un sistem construit ani de zile pe ideea că trebuie să reziști, să suporți și să taci.
Debriefingul trebuie să devină procedură obligatorie
FSANP consideră că discuțiile post-eveniment trebuie să devină proceduri obligatorii, nu opțiuni personale care depind de curajul fiecărui polițist de penitenciare de a cere ajutor. Pentru că realitatea ne-a demonstrat că angajatul nu cere, trebuie să devină regulă. În momentul în care participarea devine parte obligatorie a procedurii după un eveniment negativ, dispare stigmatul. Nu mai este „s-a dus la psiholog”. Această măsură poate salva polițiștii de penitenciare înainte ca problemele să explodeze în familiile lor.
Penitenciarul intră în familie, ANP și MJ întorc capul
În penitenciare se acumulează frustrări, tensiuni și traumă psihică în fiecare zi. Mulți angajați nu explodează la serviciu, duc totul acasă, în relații, în copii. Apar nopți nedormite, apare problema cu alcool, poate cu drogurile. Se vorbește prea puțin despre una dintre cele mai ridicate rate ale divorțurilor din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională. Da, în penitenciare, dragi colegi. Nu toate divorțurile apar din cauza banilor sau a programului de lucru ori a altor cauze externe serviciului. Multe apar din uzura psihică acumulată ani întregi între zidurile penitenciarelor, pe secțiile cu sute de infractori dovediți care “vă fac cu capul”.
Solicitările FSANP
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită:
- crearea unui cadru legal clar pentru intervenția psihologilor de personal după evenimente negative;
- introducerea obligatorie a sesiunilor de debriefing pentru polițiștii de penitenciare implicat direct sau indirect;
- proceduri unitare la nivelul tuturor penitenciarelor;
- garantarea confidențialității personalului participant;
- eliminarea oricărei forme de stigmatizare asociată consilierii psihologice.
O problemă ignorată prea mult timp
Polițistul de penitenciare nu este robot care să vadă ani la rând violență, sinucideri, mutilări, amenințări și să nu existe consecințe psihice. Dacă sistemul continuă să ignore această realitate, vor apărea și mai multe familii distruse, dependențe, burnout, agresivitate și oameni care se golesc încet pe interior, în timp ce factorii de conducere din ANP și MJ se prefac că sunt „bine” și se acoperă de hârtii.