Codul de conduită etică al personalului din sistemul administraţiei penitenciare, în consultare
sindicat

Codul de conduită etică al personalului din sistemul administraţiei penitenciare, în consultare

ANP a transmis recent spre consultare, codul de conduită etică al personalului din sistemul administraţiei penitenciare. 

Potrivit inițiatorilor ariile prioritare ale codului etic cuprind aspecte de responsabilitate socială care se răsfrâng asupra tuturor domeniilor de interes și influență ale instituției, precum: managementul, resursele umane, relaționarea, comunicarea ș.a.

Totodată, codul etic ajută la incertitudinile comportamentale și de înțelegere a dilemelor privind etica în practici și proceduri întâlnite în fiecare zi.

Următoarele principii și valori etice sunt considerate ca fiind obligatorii pentru dezvoltarea și promovarea unei culturi organizaționale proprii, după cum urmează:

  • supunerea deplină faţă de lege; respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor private de libertate;
  • imparţialitatea, egalitatea şi nediscriminarea; eficienţa şi eficacitatea în utilizarea resurselor instituţiei; integritatea morală; confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal; obiectivitatea în evaluare;
  • transparenţa; responsabilitatea profesională;
  • respectul și loialitatea.

Toate acestea dau consistență și un context valoric misiunii și valorilor organizaționale.

În context

https://www.fsanp.com//2020/07/01/anp-despre-anonimizarea-veniturilor-politistilor-de-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/01/05/prioritatile-anului-2020-pentru-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2019/12/02/proiect-omj-privind-prevenirea-coruptiei-si-promovarea-integritatii-in-penitenciare/

 

2 thoughts on “Codul de conduită etică al personalului din sistemul administraţiei penitenciare, în consultare

  1. Domnule Dumitrascu ,cum a ramas cu achizitionarea unei locuinte cu teren? Trebuie 2 contracte separate , unul pe teren si unul pe casa? multumesc

Comments are closed.

Skip to content