FSANP avertizează Guvernul României asupra unui grav derapaj de la statul de drept: printr-un proiect de Ordonanță de Urgență, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) condus de Cătălin Predoiu, se deschide poarta ingerinței directe în activitatea organizațiilor sindicale și a represiunii mascate asupra liderilor sindicali.
Suspendarea pentru activitate sindicală, anulată prin simplă „luare la cunoștință”
Concret, în proiectul postat de MAI în 24.06.2025, la Art. III, punctul 2, alin. (3), se prevede că angajatorul poate înceta unilateral suspendarea unui polițist de penitenciare din calitatea de lider sindical SUSPENDAT legal pentru activitate sindicală, fără decizie judecătorească, fără probatoriu. E suficient ca „persoana desemnată” să „ia cunoștință” de o presupusă încălcare a interdicțiilor prevăzute la art. 120 din Statutului polițiștilor de penitenciare.
Această formulare deschide drumul către abuz, control politic și reducerea la tăcere a sindicalismului combativ. Într-o democrație funcțională, nu poți trata liderul sindical ca pe un funcționar supus unei bănuieli, fără nicio garanție legală.
Prevederea încalcă flagrant Legea dialogului social și Convenția OIM nr. 87/1948
Conform art. 52 alin. (3) din Legea nr. 367/2022, este interzisă orice ingerință a angajatorului în exercitarea drepturilor sindicale. De asemenea, Convenția OIM nr. 87/1948, ratificată de România, obligă autoritățile să se abțină de la orice intervenție care limitează dreptul sindical.
Ordonanța Predoiu – Ziua, ca dictatorul în stat pro-european!
Ceea ce propune Predoiu nu este reformă, ci o formă de intimidare legalizată, prin care se creează un precedent extrem de periculos: SUSPENDAREA din activitatea profesională a liderului sindical devine REVOCABILĂ la semnătura unei șef deranjat de respectivul lider vocal, incisiv, curajos.
Ce spune art. 120 din Legea nr. 145/2019? Și ce nu spune.
Pretextul? Invocarea unor posibile încălcări ale art. 120 din Statut – interdicții legitime precum: tortura, corupția, folosirea forței ilegale, propaganda politică etc.
Dar:
Nicio prevedere din acest articol nu poate justifica întreruperea unui drept sindical fără probatoriu și fără decizie oficială a unei instanțe de judecată. Suspendarea legală pentru activitate sindicală nu poate fi tratată ca un favor anulat discreționar, ci este un drept fundamental protejat prin legislație națională și internațională.
Sindicatul nu este inamicul, este un garant al echilibrului democratic.
Prin această ordonanță, statul român, prin brațul “pro-european” al lui Predoiu Perpetuu, riscă să alunece spre un model în care sindicatele nu mai sunt parteneri, ci ținte ale unor oameni care au mentalitate de dictator. Cum a gândit-o Predoiu Perpetuu?! În amiaza mare, ca Dictatorul… Este un semnal clar că statul nu mai tolerează opoziția sindicală activă, ci vrea să o neutralizeze.
FSANP solicită Guvernului și Prim-ministrului Ilie Bolojan să intervină imediat. Ministrul justiției Radu Marinescu trebuie să-l reinstruiască pe ministrul de interne Cătălin Predoiu cu privire la prevederile Constituției României.
Ce solicităm?
- Eliminarea prevederii de la Art. III, punctul 2, alin. (3) din proiectul OUG.
- Convocarea de urgență a unei ședințe de consultare cu federațiile sindicale reprezentative.
- Respectarea transparenței decizionale și a dialogului social, nu simularea lor.
În lipsa unui răspuns oficial și a unei corecții legislative urgente, FSANP își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională prin Avocatul Poporului, Organizația Internațională a Muncii și Comisia Europeană.
Nu vom accepta ca democrația să fie amputată în tăcere, la articolul trei, punctul doi din Ordonanța Dictatorului în statul pro-european România.
Sesizarea FSANP către Ilie BOLOJAN, Radu MARINESCU și Cătălin PREDOIU…
Nr. 68/25.06.2025
Exemplar 1 din 2
Domnului Prim-Ministru Ilie BOLOJAN
Guvernul României
- În atenția:
- Domnului Ministru Radu MARINESCU, Ministerul Justiției,
- Domnului Ministru Cătălin PREDOIU, Ministerul Afacerilor Interne
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Stimate Domnule Ministru,
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), organizație sindicală reprezentativă la nivelul sistemului administrației penitenciare, cu sediul în Municipiul București, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, et. 3, cam. 306, sector 2, având Cod de Identificare Fiscală 17257999, e-mail: fsanp@fsanp.ro, reprezentată legal de către domnul Cosmin – Marian DOROBANȚU, în calitate de Președinte, membră a Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, în temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, VĂ SOLICITĂ:
- convocarea unei ședințe de consultare;
- modificarea urgentă a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) privind modificarea Statutului polițiștilor de penitenciare, postat, în data de 24.06.2025, în procedura de transparență decizională în administrația publică, pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)(https://webapp.mai.gov.ro/frontend/documente_transparenta/741_1750780333_Proiect%20OUG.pdf).
Obiectul notificării îl constituie prevederea de la Art. III, punctul 2, alin. (3) din proiectul de OUG, care stipulează:
„Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoana desemnată potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane dispune încetarea suspendării raporturilor de serviciu acordate în condițiile art. 130 alin. (3), (5), (6), (7) și (8), atunci când ia cunoștință de săvârșirea de către polițistul de penitenciare în cauză a uneia sau mai multor fapte care pot constitui încălcări ale interdicțiilor prevăzute la art. 120.”
Această prevedere permite angajatorului să dispună unilateral, fără hotărâre judecătorească, încetarea unei suspendări legale acordate în condițiile legii, inclusiv pentru desfășurarea de activități sindicale.
I. Încălcarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social
Conform art. 52 alin. (3) din Legea nr. 367/2022:
„Este interzis orice act de ingerinţă al angajatorilor, patronilor sau al organizaţiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentanţii sau membrii lor, în constituirea organizaţiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor.”
Prin urmare, orice dispoziție care permite întreruperea activității unui lider sindical pe baza unei presupuse încălcări, înainte de a fi constatată legal, reprezintă o ingerință directă în desfășurarea activității sindicale, interzisă expres de legea dialogului social.
II. Încălcarea Convenției OIM nr. 87/1948
Potrivit Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală, ratificată de România:
Art. 2: „Lucrătorii și angajatorii, fără nicio deosebire, au dreptul, fără autorizație prealabilă, să constituie organizații proprii, precum și să se afilieze acestor organizații, cu singura condiție de a se conforma statutelor acestora.”
Art. 3 alin. (1): „Organizațiile de lucrători și angajatori au dreptul să-și elaboreze statutele și regulamentele administrative, să-și aleagă în mod liber reprezentanții, să-și organizeze administrarea și activitățile și să-și formuleze programul de acțiune.”
Art. 3 alin. (2): „Autoritățile publice trebuie să se abțină de la orice intervenție de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală.”
Prevederea ordonanței contravine acestor principii fundamentale, în măsura în care permite întreruperea discreționară a activității unui lider sindical suspendat, fără o decizie legală prealabilă.
III. Articolul 120 din Legea nr. 145/2019 – folosit abuziv ca pretext
Proiectul de OUG invocă posibilitatea încetării suspendării raporturilor de serviciu atunci când angajatorul „ia cunoștință” de fapte care pot constitui încălcări ale interdicțiilor prevăzute la art. 120 din Legea nr. 145/2019. Iată ce prevede integral acest articol:
Articolul 120 Ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis:
- a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere;
- b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru ei ori pentru alte persoane, în considerarea calității lor oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;
- c) să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți;
- d) să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege;
- e) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;
- f) să adere la asociații, organizații religioase sau de altă natură, nerecunoscute potrivit legii sau interzise prin lege.
OBSERVAȚIE CRITICĂ: Niciuna dintre aceste interdicții nu justifică în mod automat, fără probatoriu și fără decizie oficială pronunțată de o instanță de judecată, întreruperea unui drept legal acordat pentru desfășurarea de activitate sindicală. Mai mult, folosirea unei simple „luări la cunoștință” ca temei legal pentru încetarea suspendării este neconstituțională și deschide larg poarta abuzurilor instituționale și represaliilor față de liderii sindicali activi.
Liderul de sindicat, aflat în suspendare legală pentru desfășurarea activității sindicale, nu poate fi asimilat, din punct de vedere funcțional sau disciplinar, unui polițist de penitenciare activ. În acest sens, angajatorul nu are competența legală de a aprecia unilateral dacă acțiunile desfășurate în calitate de reprezentant sindical ar constitui încălcări ale interdicțiilor aplicabile funcției publice de polițist de penitenciare. Orice altă abordare reprezintă o ingerință directă în autonomia sindicală și o încălcare a protecției oferite liderilor sindicali prin legislația națională și convențiile internaționale.
Într-o democrație funcțională, sindicatele reprezintă o formă de control social legitim asupra puterii instituționale. Dacă liderii sindicali pot fi scoși din joc prin decizie administrativă, fără protecție efectivă, nu mai vorbim de parteneriat social, ci de subordonare forțată. Acest mecanism descurajează activismul, blochează opoziția sindicală și degradează rolul sindicatelor ca piloni ai echilibrului social.
IV. Solicitări FSANP
- Eliminarea prevederii de la Art. III, punctul 2, alin. (3)din proiectul de Ordonanță de Urgență, întrucât este ilegală, neconstituțională și contrară tratatelor internaționale la care România este parte.
- Convocarea de urgență a unei ședințe de consultare cu federațiile sindicale reprezentativedin sistemul administrației penitenciare, în scopul modificării proiectului în conformitate cu principiile constituționale, ale statului de drept și ale democrației participative.
- Asigurarea că viitoarele modificări legislative care afectează direct statutul polițiștilor de penitenciarese realizează numai prin consultarea partenerilor sociali, conform Legii dialogului social și standardelor OIM.
În lipsa unei acțiuni imediate de retragere sau modificare a prevederii contestate, FSANP își rezervă dreptul de a:
- sesiza Curtea Constituțională a României – prin Avocatul Poporului
- sesizaOrganizația Internațională a Muncii,
- înainta oplângere oficială către Comisia Europeană,
- declanșa acțiuni sindicale la nivel national.
Domnule Prim-ministru, vă rugăm să primiţi omagiul celui mai profund respect.
Cu deosebită considerație,
Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
E clar,ori noi,ori Coreea de Nord, nicio diferența…
Vai zilele noastre!