Polițiștii, polițiștii de penitenciare și militarii nu primesc majorări salariale în anul 2022
ANP, penitenciar

FSANP se pregătește de PROTESTE. ”Specialistul de clasă” este motivul.

Odată ce Guvernul României a fost demis prin moțiune de cenzură, acesta nu mai poate adopta ordonanțe de urgență, deci ”specialistul de clasă” a rămas în aer. După învestirea noului Guvern, atenția clasei politice nu va fi îndreptată spre angajații din penitenciare. Prin urmare, FSANP se pregătește de PROTESTE.

Doar treburi administrative…

„Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, spune Constituția României la articolul 110.

Adică, la momentul actual, guvernul Cîțu nu poate decât să ”dea cu var” și să ”tundă gazonul”. Oricum, chiar dacă ar fi avut puteri depline, tot ar fi fost puțin probabil să-și îndrepte atenția spre polițiștii de penitenciare, în lipsa unui ministru al Justiției.

Nici după învestirea noului guvern nu avem pretenții că politicienii își vor îndrepta atenția spre polițiștii de penitenciare. Prin urmare, ar trebui să facem tot posibilul să le arătăm că polițiști de penitenciare reacționează la ignoranța clasei politice.

”Specialistul de clasă„ a rămas în pom.

”Specialistul de clasă„ a rămas în pom și pomul în aer, odată cu domnul Cîțu. Singura noastră șansă să avem adoptată o ordonanță de urgență după învestirea noului Guvern este să ne apucă de proteste în stradă.

Protestele pot salva situația.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) s-a decis ca, în situația în care, imediat după învestirea Guvernului, nu se ia în serios de către Ministerul Justiției emiterea unei ordonanțe de urgență care să facă posibilă acordarea ”specialistului de clasă”, vom recurge la PROTESTE. Prima dată în fața Ministerului Justiției (MJ), apoi în fața Guvernului.

16 thoughts on “FSANP se pregătește de PROTESTE. ”Specialistul de clasă” este motivul.

  1. În condițiile actuale, un protest pe motiv de “specialist de clasă” ar putea genera reacții negative în rândul opiniei publice și cu siguranță o parte a “presei libere” ne-ar lua la tocat marunt!
    Ar fi un fel de… țara arde, si ăștia se vor specialiști (iar dacă mai spunem că noi vrem defapt doar banii/sporul pe care îl presupune acordarea titlului de “specialist de clasă”….)!

  2. Buna ziua domnule presedinte,
    Spuneati saptamana trecuta ca vineri(ce a trecut) sau cel tarziu luni(adica azi) vor fi postate anunturile cu sesiunea de trecere in corpul ofiterilor, aveti ceva noutati in acest sens?

  3. Va salut! Putem solicita zilele libere pt supravegherea copiilor in cazul suspendarii cursurilor cu prezenta fizica? Noul oug prevede ca si cei din sist de parare au dr la zile libere, iar daca amgajatorul respinge cererea de zile libere, se poate beneficia de majorarea de 75%. Multumesc

      1. Dle presedinte, aici e o mare problemă, la familiile monoparentale. Liber nu ne putem lua ca nu avem ordin,iar cand vom avea ordin va fi tardiv.E a treia oară când se pierde acest drept.Trebuie mers la ministru cu hartia în mână și s o semneze. Suntem singura instituție care nu beneficiază .Nu trebuie elaborat vreun act ci doar copy /paste din cel din primăvara, ci data schimbată. Multumesc!

          1. Ptr Bucur
            Solicita acordarea învoire plătită în baza OUG 111/2021 și ai sa primești învoire plătită.
            Dar scz voi așteptați omj ptr ca nu vreți sa stați lângă copii…..vreți doar banii……tipic polițiștilor de penitenciare.

  4. ITstii tot salarii de nimic au? cursuri pt ei tot 0? atentie ca unii ies la pensie, iar altii pleaca la mai bine

Comments are closed.

Skip to content