Ministerul Justiției constituie comisiile de concurs pentru directorii din aparatul propriu, cât și pentru cei de penitenciare
ANP, FSANP, justitie, penitenciar, sindicat

Modificare Statut – concursuri top management, chiria/rata în localități componente, Decizia ÎCCJ nr. 51/2019

Nr. 82/02.08.2021
Exemplar 1 din 2

Domnului ministru Stelian ION
Ministerul Justiției

  • În atenția domnului secretar de stat Paul DIMITRIU – președinte al Comisiei mixte de dialog social privind sistemul penitenciar
  • În atenția domnului comisar de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN – director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP)

Stimate domnule Ministru,
Stimate domnule Președinte,
Stimate domnule Director general,

Având în vedere că, în data de 05.08.2021, la ora 10:00, în Sala de Consiliul, et. 1, din Ministerul Justiției, are loc ședința Comisiei mixte de dialog privind sistemul penitenciar, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), vă adresează rugămintea de a introduce pe ordinea de zi a ședinței următoarele aspecte:

  1. Evaluarea stadiului implementării problemelor discutate în ședința anterioară. Solicităm ca în cadrul fiecărei ședințe a comisiei mixte de dialog social privind sistemul penitenciar să evaluăm stadiul implementării problemelor discutate în cadrul ședinței anterioare, în vederea identificării unor soluții eficace pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, cu termene concrete și personal responsabil.
  2. Modificarea Statutului polițiștilor de penitenciare. Solicităm modificarea Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare în sensul eliminarării blocajelor impuse de acest act normativ (Ex. nr. 1. eliminarea condiției vechimii în sistem și în funcție de conducere pentru ocuparea funcțiilor de top management. Aceste condiții restrictive au diminuat semnificativ baza de selecție pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile penitenciare. Această măsură nu este sustenabilă, întrucât sistemul penitenciar, spre deosebire de celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională are un număr foarte mic de angajați (aproximativ 13.000, dintre care 3000 de ofițeri). Avem instituția concursului care validează competențele unui polițist de penitenciare. Nu ne trebuie condiții limitative care fac aproape imposibilă ocuparea acestor posturi de o importanță deosebită pentru dezvoltarea sistemului penitenciar. Ex. nr. 2. Înlocuirea unor termeni care sunt interpretați de specialiștii ANP în sens strict (localitate) care fac în unele situații punctuale (Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Bistrița etc.) să fie imposibil de alocat un drept polițiștilor de penitenciare. Exemplul se regăsește mai detaliat la următorul punct. Este indicat ca DMRU din ANP să aibă în cadrul ședinței o statistică a funcțiilor de top management, middle management (pe domenii de activitate) și o eventuală bază de date cu ”rezerva de personal” pentru funcțiile de conducere.
  3. Chiria/rata în localitățile componente ale municipiilor. Avem situații punctuale unde nu se poate acorda dreptul la compensația lunară a chiriei și plata ratei aferente creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, întrucât Adminsitrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și unitățile penitenciare interpretează în sens strict termenul de ”localitate”, fără să țină seamă de particularitatea unor municipii care sunt formate din localități componente, fără administrație proprie. (ex. Penitenciarul Bistrița se află în localitatea componentă Bistrița, în municipiul Bistrița format din 7 (șapte) localități componente. Polițiștii de penitenciare din această unitate penitenciară nu au dreptul să închirieze o locuință în localitățile componente ale municipiului Bistrița. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, localitate este sinonim cu municipiu. Solicităm ca Ministerul Justiției (MJ) să dea o interpretare generală a termenului ”localitate”, așa cum este prevăzut în Statutul polițiștilor de penitenciare și actele normative subsecvente, astfel încât acest drept să se aplice în situația semnalată de organizația noastră sindicală, deoarece, la elaborarea proiectului de lege, atât MJ, cât și ANP nu au luat în calcul particularitatea acestei situații. Este indicat ca DMRU din ANP să aibă în cadrul ședinței situația unităților penitenciare în care sunt probleme în acordarea dreptului la chirie/rată cauzate de modul de interpretare a actelor normative care prevăd acest drept.
  4. Decizia ÎCCJ nr. 51/2019. Nici până la această dată, în grupul de lucru din Adminsitrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu s-a ajuns la un numitor comun (între angajator și sindicate) în privința punerii în aplicare a Deciziei ÎCCJ nr. 51/2019. Solicităm intervenția directă și asumată a Ministerului Justiției (MJ) în ceea ce privește modul corect și legal de punere în aplicare a acestei Decizii.

În speranța menținerii unui dialog social constant, menit să contribuie semnificativ la îmbunătățirea politicii sistemului penitenciar românesc, în cadrul ședinței din data de 05.08.2021, așteptăm opinia insituțională a factorilor de conducere ai Ministerului Justiției (MJ) și ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), susținută de termene de implementare a măsurilor luate pentru rezolvarea problemelor recurente și indicarea unor persoane responsabile cu implementarea acestor măsuri în termenele stabilite.

În vederea unei bune colaborări, vă oferim deschiderea noastră spre un dialog constructiv, bazat pe încredere și respect.

Cu deosebita considerație,

Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

11 thoughts on “Modificare Statut – concursuri top management, chiria/rata în localități componente, Decizia ÎCCJ nr. 51/2019

  1. Nu siu de unde ați mai scos-o și pe asta cu ”localitate este sinonim cu municipiu”!!!!. O sa ma duc la evidenta populatiei să-mi modifice cartea de identitate că au gresit adresa. În loc sa treaca municipiul Dîlga, mi-au trecut comuna Dîlga.

  2. Bună ziua, se pare ca domnul ministru Stelian ION este propus pentru remaniere, chiar de către președintele țării. Credeți ca solicitările sindicatului mai sunt viabile?

  3. Referitor la chirie /rata …sa modificam odată cu localitate….și echitate ptr cei ce am cumpărat anterior și aceiași lege pe care o modificam acum prevede și un ajutor ptr noi…stiu ca va va deranja ce am scris,nu ne bagă nimeni in seama ,suntem putini și de ignorat,

      1. De ce extrem de slabe sanse?! Nu avem, aceleasi grile de salarizare? Nu lucram in acelasi sistem? NU suntem colegi?! De ajutorul pentru achizitia de locuinte NU pomeniti nimic?! De ce NU cereti ANP normele de aplicare a legii pe acest articol?! NU intelegeti gresit mesajul. NU va reprosez nimic domnule Presedinte, insa vreau sa se termine cu neimplicarea asta in problema cruciala a locuintelor, sa se puna capat DISCRIMINARII, si e momentul ca macar dumneavoastra sa initiati demersuri in acest sens. Multumiri pentru intelegere.

  4. Nu e un moment oportun pentru modificarea statutului in sensul eliminarii interdictiei de a participa la concursurile din sursa externa pentru cei deja in activitate si interdictia de doi ani in sistem la concursurile pentru TCO?

      1. Era o intrebare a domnului , adica sa propunem eliminarea interdictiei de a participa din sursa externa, daca tot se incearca modificarea statutului.
        Cred ca asta a vrut sa ne transmita colegul de mai sus.
        FOARTE PERTINENT de altfe acest abuz.

Comments are closed.

Skip to content