Precizări ANP în legătură cu sesiunea de mutare a polițiștilor de penitenciare
sindicat

Precizări ANP în legătură cu sesiunea de mutare a polițiștilor de penitenciare

ANP transmite prin adresa 50824/29.09.2020 o serie de precizări referitoare la sesiunea de de mutare a polițiștilor de penitenciare. Mai jos detalii, cu precizarea că prin decizia 616/29.09.20120 se aprobă calendarul derulării acestei proceduri.

Vă informăm că, începând cu data de 30.09.2020,se va demara sesiunea de mutare, la cerere, a polițiștilor de penitenciare definitivi din sistemul poliției penitenciare, conform perioadelor menționate în calendarul privind desfășurarea acestei activități, aprobat prin Decizia Directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 616 din 29.09.2020.

În acest sens, veți lua măsurile necesare ca, în perioada 30.09 – 05.10.2020, să analizați în cadrul consiliului de conducere de la nivelul unității dumneavoastră, funcțiile disponibile pentru a fi ocupate prin mutarea polițiștilor de penitenciare, urmând ca, în data de 08.10.2020, să asigurați publicarea tuturor funcțiilor vacante de la nivelul unităților poliției penitenciare, care pot fi ocupate prin mutare, prin orice mijloc de informare avut la dispoziție. 

De asemenea, facem precizarea că, sesiunea de mutare se va desfășura cu ajutorul aplicației informatice, prin accesarea link-ului http://mutaripersonal.anp.ro și cu respectarea precizărilor cuprinse în adresa nr. 49140/16.09.2020. Vă adresăm rugămintea de a respecta termenele stabilite pentru fiecare etapă în parte.

 Întrucât aplicația de mutări a fost configurată astfel încât să preia denumirile și pozițiile posturilor vacante din aplicația personal PHR, facem precizarea că denumirea postului scos la procedura de ocupare prin mutare , va fi afișat (în aplicație), la nivelul maxim prevăzut în statutul de organizare, însă numirea personalului în funcție se va realiza pe același coeficient de ierarhizare identic cu cel deținut. Numirea într-o funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare inferior celei deținute se va face numai în cazul în care persoana în cauză își exprimă acordul în acest sens.

În ceea ce privește posturile de medici, la introducerea acestora în aplicația de mutări, la rubrica privind condițiile de ocupare a posturilor, veți menționa, de asemenea, gradul profesional cu care veți scoate postul la procedură de mutare (medic specialist sau medic primar). De asemenea, și în cazul posturilor de asistent medical principal, veți menționa faptul că acesta poate fi încadrat și cu asistent medical (care nu deține gradul profesional de principal), aceștia având posibilitatea, ulterior, de a fi avansați în funcție la gradul principal, în cazul în care susțin și promovează examenul de grad principal și îndeplinesc toate condițiile impuse de acte normative în vigoare.

Vă reamintim că pentru solicitările de mutare care au cel puțin un aviz negativ, din cele două avize de principiu prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și de d) din Ordinul ministrului justiției nr. 1551/C/2020, este necesară obținerea avizului Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În cazul în care apar anumite probleme de ordin tehnic pe parcursul desfășurării sesiunii de mutări, acestea vor fi comunicate de îndată Direcției Managementul Resurselor Umane, telefonic sau pe adresa de email simona.enciu@anp,ro, urmând să fie soluționate în cel mai scurt timp. (Sursa: ANP 50824/29.09.2020)

În context

https://www.fsanp.com//2020/09/29/anp-sesiune-de-mutare-a-politistilor-de-penitenciare-in-perioada-septembrie-noiembrie-2020/

https://www.fsanp.com//2020/07/25/decizia-privind-interviul-profesional-sustinut-cu-ocazia-mutarii-sau-schimbarii-din-functie-a-politistilor-de-penitenciare-publicata/

https://www.fsanp.com//2020/07/16/anp-detalii-privind-calendarul-procedurilor-de-resurse-umane-schimbari-mutari-angajari-avansari-in-2020/

 

5 thoughts on “Precizări ANP în legătură cu sesiunea de mutare a polițiștilor de penitenciare

  1. Bună ziua, ne puteți pune la dispoziție o lista cu posturile scoase pentru sesiunea de mutări?

    1. Sunt 156 dar nu putem pune la dispozitie pe site o lista avand in vedere ca ANP a marcat documentul ca fiind de uz intern. Se vor afisa in curand din cate inteleg (azi – maine).

Comments are closed.

Skip to content