Ultrajul, realitate cotidiană în penitenciare
penitenciar

Ultrajul, realitate cotidiană în penitenciare

De multe ori se întâmplă că ultrajul nu este sesizat. De regulă atunci când agresiunea este una verbală. Ceea ce nu face decât să încurajeze astfel de fapte. Iată însă că sunt situații în care chiar și amenințările, cele cu care ne-am obișnuit deja cu toții, sunt sancționate.

E drept, nici organele de cercetare penală și nici instanțele nu înțeleg exact care sunt efetele expunerii prelungite la aceste agreiuni verbale, în contextul în care mecanismele de protecție fizică pentru angajații din penitenciare sunt mai mult pe hârtie. Dar, iată că mai apar și sancțiuni cu închisoarea pentru amenințări.

Mai jos, un articol despre o serie de amenințări sancționate cu o pedeapsă simbolică conform autorului articolului, dar o situație care demonstrează că este necesar ca toate aceste infracțiuni să fie sesizate și susținute cu probe în fața organelor judiciare pentru că acest fenomen să fie stopat.

Cum i-a terorizat un violator pe doi agenţi de penitenciar. „Mă eliberez şi o omor pe nevastă-ta. Îi scot ochii şi îmi dă 3 ani“

Un bărbat condamnat la 9 ani de închisoare pentru tâlhărirea şi violarea unei copile de 13 ani i-a ameninţat cu moartea de nenumărate ori pe doi agenţi de penitenciar, soţ şi soţie, în perioada încarcerării în penitenciar. Judecătorii i-au aplicat doar o pedeapsă simbolică.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe George Petru Tătaru, un tânăr de 28 de ani, la un 1 an şi 4 luni pentru două fapte de ultraj, la care s-a adăugat şi un rest neexecutat de 231 zile dintr-o pedeapsă de 9 ani pe care o primise pentru un viol şi o tâlhărie comise asupra unei copile de 13 ani.

Anchetatorii au stabilit că individul a dus-o pe fată într-o pădure din apropierea satului Moscu, judeţul Galaţi, pe  14.01.2011, unde, prin violenţă şi constrângere, a deposedat-o de suma de 5 lei pe care o avea în buzunarul de la pantaloni, după care a forţat-o să întreţină relaţii sexuale.

Faptele comise de George Petru Tătaru în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Galaţi şochează atât prin gravitatea lor, dar şi prin pedepsele extrem de mici aplicate de instanţă. Asta în condiţiile în care, pe durata detenţiei, individul a fost sancţionat disciplinar de 99 de ori.

Anchetatorii au stabilit că, pe 16.05.2018, cu ocazia prezentării la cabinetul medical din incinta penitenciarului, George Petru Tătaru a ameninţat-o pe asistenta medicală, agent principal de penitenciar, că îl va omorî pe soţul său, şi el agent la acelaşi penitenciar, acesta din urmă având funcţia de şef serviciu aplicare regim în cadrul Penitenciarului Galaţi.

De asemenea, pe 13.11.2018, deţinutul l-a ameninţat direct pe şeful serviciului aplicare regim că îl va omorî şi îi va ucide şi soţia.

”Să moară familia mea dacă nu o omor pe nevastă-ta, oricum o omor că mai am 30 de zile, stai să vezi ce îi fac lu nevastă-ta, eu o omor, să moară familia mea. 3 cuţite sau îi scot ochii şi îmi dă 3 ani. Nu are cum să scape ea niciodată de mine.

Bre, nu te gândeşti că ai familie, nu te gândeşti că mai am două luni şi mă eliberez, nu te gândeşti că ai copii. Eu nu mai am nimic de pierdut, băi eu o omor pe nevastă-ta, mi s-a pus pata … să vezi, te omor, 4-5 ani îmi dă, mai mult nu iau”, este seria de ameninţări pe care i le-a adresat individul agentului de penitenciar care îl încătuşa alături de alţi colegi pe 13.11.2018, când se plimba prin curtea penitenciarului şi a devenit brusc violent.

Individul şi-a continuat ameninţările, spunându-i agentului de penitenciar că regretă faptul că înainte cu o zi, când fusese la cabinetul medical, nu a folosit un bisturiu s-o omoare pe soţia sa.

”Nu mai am nimic de pierdut… nu auzi că o omor, să moară familia mea, stau în poartă şi o tai ( n.r. făcând referire la alt deţinut care după ce a fost eliberat, a venit la poarta penitenciarului şi a ameninţat un ofiţer de penitenciar)”.

George Petru Tătaru şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor, dar susţine că se afla sub influenţa tratamentului medical care i se administrase pentru problemele psihice de care suferă. (sursa: link)

În context

https://www.fsanp.com//2020/01/04/frecventa-ultrajelor-asupra-politistilor-de-pentenciare-alarmanta/

https://www.fsanp.com//2019/11/24/proiect-inasprirea-sanctiunilor-pentru-ultraj-impotriva-politistilor-de-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2019/05/26/anp-trebuie-sa-puna-in-aplicare-masuri-concrete-de-prevenire-si-combatere-a-ultrajelor-din-penitenciare/

9 thoughts on “Ultrajul, realitate cotidiană în penitenciare

  1. Justitie de c—at! De- asta este tara asta in aceasta situatie! Mai mult,cica cand te angajezi gardian,iti “asumi” ( ce vorba urata,des folosita si obositoare prin repetare si uz,cum era candva folosit cuvantul implementare!) toate jignirile ,amenintarile si umilinta pe toata durata serviciului,adica a pedepsei de a face serviciu in acest mediu salbatic si infect. Vine cedo,apador,avocatul poporului si te pune sa porti ecuson , sa privesti in jos cand treci pe langa detinut,eventual sa nu porti mijloacele ajutatoare/imobilizare ca viseaza urat violatorul si criminalul sadic.

  2. Eu as plusa un pic și zic ca avem și directori lipsiți de asumare și discernământ când au hotărât ca acest invidid este eligibil pentru a executa pedeapsa în regim semideschis. Da, cu 99 de rapoarte de incident, Tătaru a ajuns pe la Brăila la regim semideschis și nimeni nu știe cât de greu a fost sa îl strunesti pe individul asta dezaxat și psihopat. Fără grupa de intervenție de sine stătătoare, principalele arme au fost comunicarea și tactul. Cum poți tu, CIR de la Giurgiu, penitenciar de maxima siguranță, sa dai cu pixul pe hârtie și sa stabilești regim semideschis pentru un asemenea specimen. Gândiți-vă ca nu își lua tratamentul și era Conan Barbarul, a fost imobilizat, pus la pământ de personal redus, hârtii peste hârtii ca reprezintă pericol pentru siguranța Penitenciarului. Lumea din Anp ar trebui sa îsi mai arunce un ochi și pe la penitenciarele profilate pe semideschis pentru ca mai devreme sau mai târziu, un astfel de deținut iresponsabil va crea o tragedie in rândul polițistilor de penitenciare. El nu are nimic de pierdut, dar noi…

  3. In ierarhia penitenciara, am constatat cu dezamagire ca fiecare angajat este promovat pana la nivelul lui maxim de incompetenta. Penitenciarul Bacau nu face exceptie! Functia de director, in toata istoria institutiei, nu a putut fi refuzata de incompetentii care au compensat handicapul, prin dezvoltarea unui adevarat complex de superioritate. Pogorat din inaltul cerului, noul uns al ANP –ului pe pamant nu se bucura de un intelect deosebit, supaestimandu-si geniul propriu si nerealizand ca finalul este aproape… In curand oamenii vor fi obligati sa aleaga, pentru ca incompetenta la varful piramidei naste două tipuri de reactii: unii angajati, în special cei mai capabili si mai implicati, devin demotivati, pierzandu-si entuziasmul, îsi vor reduce efortul la minimum si în cele din urma vor trada; alti angajati se îmbolnavesc subit de incompetenta, luand drept model de succes comportamentul directorului lor. Cu viziune nerealista si abilitati limitate, a deschis portile Bacaului ca un adevarat Mesia, rotind barda deasupra capului cu potenta iepurasului Duracell! Tocmai ce a plecat unul care vantura sabia de colo-colo, aidoma unui copil obraznic! Toata admiratia pentru Miercurea Ciuc…cat despre Bacau, avem conducatorii pe care ii meritam!
    Acest comentariu este un pamflet, iar orice asemanare cu realitatea este intamplatoare!

  4. Faceți publice presei și guvernul să vadă și ei și opinia publică că așa problemele rămân în curtea penitenciarului.

  5. Dacă d-na asistentă i-ar fi acordat medicamentele pe care le-a solicitat deținutul poate nu s-ar fi ajuns în situația asta…Ce era așa greu??
    Cam așa ar pune problema mulți colegi……. din păcate!!!
    Toți vrem liniște, de la ultimul supraveghetor și până la director, chiar si alții mai sus-puși (nu zic cine, vă las să vă imaginați 😜!!)
    PS:Pe unul ca ăsta l-aș aștepta eu la poartă, astfel ca niciodată să nu mai poată face rău nimănui!! Pentru că, din păcate în timpul detenției noi polițiștii de penitenciare suntem cei legați de mâini și de picioare!!!
    PPS. Câte cazuri similare au fost mediatizate? În schimb, când un deținut este”abuzat”, toata presa este informată-mai mult sau mai puțin oficial- și sare să-l compătimeasca….
    Am înțeles corect, agent SSAR???
    S-au “terminat” ofițerii la P. Galați??

  6. Am avut ocazia să îl cunosc pe Tataru. Un individ cu adevărat periculos, imprevizibil, cu dispreț și indiferență afectivă fata de orice autoritate si norma. Foarte greu de gestionat ca si deținut, mai ales la semideschis, avea aceste rapoarte din alt mandat, dar apoi a tot adăugat altele si i s-a schimbat regimul. Doar cu tact s-au rezolvat multe…

    1. Si cand se termina “tactul” vostru ,ce mai faci? La omul periculos,imprevizubil,cu dispret fata de orice e uman,el face ceva pe “tact’ si il vede ca pe o slabiciune.

Comments are closed.

Skip to content