ANP, dispoziții privind încetarea unor măsuri de criză începând cu 1 iunie 2020
penitenciar

ANP, dispoziții privind încetarea unor măsuri de criză începând cu 1 iunie 2020

Începând cu 1 iunie 2020 Administrația Națională a Penitenciarelor decide relaxarea unor măsuri dispuse pentru perioada crizei. Se revine practic la programul normal de lucru și încetează unele măsuri cu păstrarea regulilor de distanțare socială.

Astfel, conform deciziei 458/28. 05.2020 “începând cu data de 1 iunie 2020, directorii unităților subordonate administrației naționale a penitenciarelor analizează posibilitatea revenirii personalului administrativ, inclusiv a celor din sectorul de reintegrare socială, și a personalului operativ (cu excepția celei menționat la alin. 1 din decizia ANP 444/ 2020), la programul de lucru anterior decretării stării de urgență, evident dacă pot fi asigurate măsurile de distanțare socială stabilite de autoritățile abilitate.”

Ne relaxăm, deci, dar nu devenim brusc iresponsabili.

În același context, prin adresa 31497/ANP/29.05.2020 “începând cu data prezentei încetează măsurile transmise prin adresele numărul 31497/ANP/03. 04.2020 și 31497/ANP/ 30.04.2020″ – adică acele adrese prin care s-a dispus ca în cazul în care avem colegi cu rude și aparținători care prin natura profesiei sunt mai expuși la îmbolnăvirea cu virusul COVID-19, aceștia să exercite temporar atribuții prin care evită contactul cu alți angajați și/sau cu deținuți.

În context

https://www.fsanp.com//2020/05/25/anp-dispozitii-privind-organizarea-activitatii-de-salarizare-in-sistemul-penitenciar/

https://www.fsanp.com//2020/05/21/anp-proiect-privind-admiterea-la-scoala-de-agenti-de-penitenciare-targu-ocna/

https://www.fsanp.com//2020/05/08/anp-masuri-pentru-a-stopa-planificarea-discretionara-in-serviciu-in-penitenciare/

16 thoughts on “ANP, dispoziții privind încetarea unor măsuri de criză începând cu 1 iunie 2020

  1. Dle presedinte va rog ca sindicatul sa ia poziție în ceea ce privește turismul deținuților intre penitenciare.implica o mare de resurse atât financiare cat si umane si ca finalitate nu e decat una: urmărirea intereselor deținuților în a se plimba “aiurea ” din unitate în unitate pt a si satisface te miri ce interese personale sau materiale, niciuna benefică în materie de justiție sau medicală. Starea de urgență ne a arătat că se poate și fără ,și, nu a murit nimeni,ba,mai mult s au redus sumele cheltuite. Sunt aceiasi deținuți care nu fac altceva decât să sicaneze ,își fac afaceri judiciare,si, fără motive reale se plimba efectiv sa le treaca timpul.nu e normal,nu e logic.sa fie audiați online .asta i soluția!!!

  2. Ma gandesc la faptul ca angajatul care primeste un ordin,este de obicei constient de pozitia de subordonare in care se afla, iar persoana care comanda este de cele mai multe pe deplin constienta de pozitia de putere sau de forta pe care o ocupa…in general, factorii de conducere ai penitenciarului sunt multumiti sa fie sefi si prefera –daca se poate- sa tot ramana sefi…sunt mai temperamentali, mai plini de sine, mai ,,ajunsi’’…acesta este modelul care primeste respectul oportunistilor si parvenitilor: cel care tipa mai tare,cel care stie sa puna la punct, cel care ,,l-a facut’’ pe altul, cel care ,,ti-o zice’’, cel care sicaneaza, care ia ,,la misto’’, care spune celor din jur ce vor sa auda fara sa implementeze masuri reale. Cumva…tindem sa acordam autoritate ofiterilor, chiar daca sunt incapabili si slab pregatiti, pentru ca asa am …,,mostenit”! In cazul Bacaului, pe sefi sfaturile ii irita, indiferent de la cine vin si oricat de argumentate sunt, au o nevoie avida de control si, indiferent daca o actiune e buna sau nu, gasasc mereu un motiv sa te critice. Totul incepe si se sfarseste cu ei, mereu lasa sa se inteleaga ca, fara ei, nu poate merge inainte penitenciarul, iar daca totul merge bine, lor li se datoreaza…Tin cont intr-o discutie de statutul profesional, ma inscriu in parametrii decentei,dar imi temperez cu greu emotiile negative atunci cand la o intrebare directa unii sefi raspund cu ,,asa a ordonat directorul”…e sintagma lor preferata, probabil s-au nascut cu ea pe gura…sfatul meu este sa se pregateasca profesional, sa se informeze, sa citeasca legislatia in vigoare, ca intra in blocaj cognitiv de cate ori gandesc! Starea de urgenta a fost ocazia perfecta pentru ei de a ,,plati polite’’…acum angajatii nu mai simt decat furie, frustrare,confuzie, au modificari la nivelul stimei de sine si al increderii in sine, si odata cu numirea noului director sistemul de valori a suferit modificari…ANP-ul este o institutie caracterizata de o acuta disfunctie structurala, intretine un fenomen al clientelismului si aservirii, bazat pe nepotism si format din incompetenti care intretin un aparat ineficient… am crezut in numirea unui director care nu se ascunde dupa sloganuri, capabil, matur si responsabil…dezamagirea este profunda…ex nihilo nihil!

    1. O radiografie foarte buna.SI aplicabila in 99.99 % din unitati.Ofiteri tineri de la care te astepti sa aiba o alta conceptie si mod de a trata si rezolva problemele dar care se dovedesc a fi mai slabi si mai obtuzi decat aia “vechi”. Asa au fost invatati, doar sa pandeasca, considera subordonatii sclavi personali, se bucura cand cineva se milogeste de el sau se “prostitueaza” pentru un drept – legal de altfel , sa te arda fara a-ti oferi sprijin si daca vii cu o alta solutie la o problema e grav tare.

  3. Buna ziua . Mai speram la concursurilor din sursa externă? Se mai aude ceva? Multumesc

  4. Eu speram să fie mai repede…pâna in toamnă mi se pare enorm…. :(( Chiar credeți că nu vor fi mai repede?

  5. Buna ziua. Dle presedinte , care este varsta maxima admisa pentru a participa la concursurile din sursa externa si pana la ce varsta se poate lucra in sistem , avand in vedere ca am inteles ca este nevoie de min. 15 ani lucrati ptr a beneficia de pensia militara . Va multumesc.

    1. Nu e o varsta maxima. Puteti intra mai tarziu dar nu puteti beneficia de pensie militara.

  6. Dar exista un plafon , o varsta maxima pana la care poti lucra in sistem ? Va multumesc.

Comments are closed.

Skip to content