Chiria, norma de hrană și de echipament rămân plafonate. Mișcarea sindicală trebuie să se accentueze!
FSANP, sindicat

Chiria, norma de hrană și de echipament rămân plafonate. Mișcarea sindicală trebuie să se accentueze!

Începând cu luna iunie 2023, cuantumul compensațiilor bănești (norma de hrană, norma de echipament și alte drepturi care nu fac parte din salariul lunar brut) se mențin la nivelul lunii decembrie 2022. Primim majorări salariale cu pipeta în timp ce politicienii cresc veniturile sinecuriștilor și cheltuie haotic banul public.

Protestăm, blocăm penitenciarele sau ne plângem doar pe rețelele de socializare?!

Din 2010 până în prezent, conduita legislativă în materia plafonării cuantumului elenentelor sistemului salarizării polițiștilor de penitenciare a fost tolerată din cauza ”austerității” din bugetul statului. 2023 trebuie să reprezinte anul în care spunem STOP acestei ”reconstrucții” salariale (ordonanțe trenuleț) și să adoptăm o conduită sindicală mult mai activă. Nu trebuie să mai acceptăm să fim prostiți/mințiți că nu există bani la buget, în timp ce clasa politică sifonează banii publici prin firmele de partid sau angajând în sinecuri lipitorii de afișe, rudele sau amantele.

14 thoughts on “Chiria, norma de hrană și de echipament rămân plafonate. Mișcarea sindicală trebuie să se accentueze!

  1. D-le președinte.
    Poate consilierii d-voastră in domeniul salarial nu v-au informat, dar știți că de fapt trecerea pe grila din anexa VI este o mare ”fâsâială”….în condițiile în care grila ”Minunată” nu a fost majorată odată cu introducerea în sarcina angajatului a contribuțiilor majorate începând cu 01.01.2018. Astfel începând cu 01.06.2023, cele câteva sute de lei care vor fi primite de fiecare polițist de penitenciare, sunt nesemnificative în comparatie cu inflatia de la data de 01.07.2017 când a intrat în vigoare lg.153/2017 și a fost aprobată grila din anexa VI. Inflatia, IPC total din perioada 01.07.2017-31.05.2023 este 146,75%. Majorarea de la 01.01.2018, prevăzută de
    art 38 alin(3) din lege, respectiv: (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:
    a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;, ar fi trebuit să majoreze si salariile din anexe, deoarece au fost transferate partial contribuțiile angajatorului la angajat, respectiv cresterea CAS la 25% de la 10,5% și cresterea CASS la 10% de la 5,5%. Din păcate începând cu 01.06.2023 toată povara cresterii contribuțiilor începând cu 01.01.2018 va rămâne în sarcina angajatului, care , din nou pierde….

    1. Pai asta s-a dorit. Exact asta. Au avut nevoie de praf aruncat in ochi pentru a trece legea pensiilor. Visau sa rupa totul in 1 saptamana, 2 cel mult. Ce e mai rau, cu falsa marire salariala au cumparat CES-ul si cativa lideri sindicali, inclusiv pe unul din sistemul penitenciar, inalt, galben, pierdut undeva intre abstract si non-sens, util doar la smenuieli, si au incercat sa faca niste manevre in legea pensiilor (gen luna si anul nasterii). Pentru claritate, acum, pe tampenia asta de proiect de lege, ne scapa magistratii, in special determinarea lui Corbu, nu miscarea sindicala. Sistemul de aparare s-a miscat, ca de obicei o mana de oameni, nici unul cu veleitati, oameni simpli care au dorit sa evite, in tot dezastrul asta, noaptea mintii din partea unei femei care si-a dat cu presupusul pe proiectul de modificare a Legii 223 si culmea a si fost lasata de Solomon sa isi faca de cap, dahhhhhhh! O ascultam pe savanta de renume mondial si imi venea sa o dau cu capul de masa, pisa-m-as pe `continuitatea` ei, ca asta avea in cap, gasise si ea un cuvant in dictionar si incerca sa justifice tampenia de modificare a anexei din Legea 223 cu luna si anul nasterii. Pana cand s-a intervenit si s-a remediat au trecut zile. Sa vdm ce va iesi in final, dupa neconstitutionalitate. In discutiile informale toti cumparatii au fost asigurati ca inclusiv magistratii vor accepta rahatul, ca va fi `Partieeeeeeeeeee!` Ghinion nu a fost. Poate ca unii au trecere mai mare decat toti imberbii la un loc, ce mimeaza sindicalismul. Oare de ce magistratii au ales sa conteste intreaga lege, cand aveau optiunea logica de a isi urmari doar interesul propriu? Va asigur ca demersul lor nu are nimic de a face cu trista figura cabalina a sindicalismului penitenciar – caramidarul nostru de serviciu, ce se bate cu ea in piept.

  2. Singurii care nu au de pierdut cu privire la majorarea contribuțiilor sunt profesorii, prin majorarea grilei incepând cu 01.06.2023 cu 25%. Vă urez succes.

  3. La SM se da restart. Din nou fără director… după trei luni pleacă si roman, cel fără nici o realizare , cu metehne de abuzator luate de la BM care a reușit in scurta perioada sa intre in conflict cu toate sectoarele din unitate. Un mare minus ANP ului ca doar specimene de genul acesta gaseste care nu au reușit nimic in intreaga cariera si vin doar sa otraveasca …

    1. Oare nu gasiti in tara, pe cineva bun in economic, in logistica, sa va puna unitatea la punct ? La ce haos si conditii mizere sunt, atat pe detentie cat si pe conditii de munca ?
      Daca se vrea, se poate ! Toate unitatile au buget, unde se organizeaza se vad si rezultatele !

    2. @vasi, ce pretentii sa ai de la Roman care la BM a dat norata raport directorului Chis ca el nu vrea sa faca dasdrp. Poi nu te simti capabil de adjunct si crezi ca sa fii director mare o fi usor?

    3. O scurta opinie din partea cuiva care a fost ‘ bagat’ in comisie de disciplina de catre acest Roman candva.. personal nu am cunoscut pe nimeni in sistemul penitenciar care sa aiba o coloana vertebrala mai verticala decat el. Din pacate marele neajuns al acestui sistem este carenta personalului. Prea putini oameni antrenati in buna folosinta a unei conduite drepte. Prea multi oameni care prefera un ‘sef’ bun caruia sa ii placa lingusala si vorbele frumoase si care sa inchida ochii in fata neregulilor. Orice sistem care se pretinde functional ar avea nevoie de lideri care sa isi asume o respectare intocmai a setului de reguli care coordoneaza functionarea respectivului sistem. Faptul ca un om ca domnul Roman a deranjat e bine, denota ca mai aveti multe de invatat despre cum ar trebui sa se faca munca de polist de penitenciare. Daca cineva care a fost responsabil de mai multe reglementari in Rsld in ultimii 15 ani, cineva care a coordonat desfasurarea fara incidente vreme de aproape 20 de ani a activitatii de paza si escortqre intr.o unitate, ca ulterior pe baza meritelor sa fie chemat la Anp pentru a incerca sa schimbe pe domeniul lui de activitate una alta la nivel national, poate fi numit fara realizari profesionale, inseamna ca opinia dumitale bunule coleg Vasi ar fi fondata pe baza unui set de realizari de exceptie deosebit de diferite de orice intelegem noi, oricare altii si ar fi interesant sa expui una doua aici 🙂 . Intr.o alta ordine de idei, va meritati soarta toti care va plangeti de munca voastra si nu faceti nimic pentru a aduce o schimbare, doar cautati mereu comfortul fie el al fugii de responsabilitate .. fie al pendularii pen langa ‘ sefuti’ care inchid ochii la orice 🙂 .

  4. Domnule președinte, ajutați-i si pe operativ la promovarea ofițerilor tineri capabili. SM e fără viitor. Șeful de pe regim inexistent, cel de pe exterior nepăsător si arogant, iar loctiitorul GIORGICA copie ieftină a celui de dinainte, mare CRAI prin unitate, prieten cu Bachus, o nulitate dpdv profesional. FSANP- ul are viitor și aduce speranță.

    1. Să știți că fiind dvs susținător al FSANP vă dau dreptate, indiferent ce indivios ați fi pe șeful de la regim și pe DASDRP, cu siguranța aveți dreptate, o știe toată lumea.
      Eu una sunt imparțială, dar din ce am observat și din ce se vede in unitate, regimul și dasdrp au ajutat membrii FSANP din pnt satu mare pe linie profesională foarte mult. Uităm să fim colegi, după cum a spus liderul nostru de sindicat din Satu Mare, FSANP va veghea mereu ca polițiștii de penitenciare atât din Satu mare cât din toată România, vor fi mereu protejați de FSANP atâta timp cât sunt niște oameni integrii și încearcă din puținul din fiecare unitate, să îți facă treabă cat pot de bine.
      Vă înșelați și sunteți subiectiv referitor la cei doi, îi cunosc personal.
      La regim este un singur om și ar trebui sa fie 5 , șeful de la regim și 4 ofițeri instructori, nu știți în ce constă treabă de șef serviciu regim, iar DASDRPul este săpat din toate direcțiile, își face treaba , dar trebuie sa fie atent și în 100 de direcții, invidia e mare. Cunosc foarte bine unitatea și oamenii dar vă înșelați, cei doi sunt prieteni cu FSANP chiar daca nu sunt in FSANP, deoarece au văzut că FSANP este corect și dorește binele oamenilor din toate punctele de vedere.
      Vă sugerez să vă îndreptați atenția spre siguranță și spre DEA in primul rând, ei sunt subiectivi cu FSANP, nu regimul și DASDRP, din ce știu au dat doar sfaturi bune și au fost corecti cu membrii FSANP din pnt Satu Mare!

      1. PS: să nu fiu înțeles greșit, am făcut referire că domnul Vasi are dreptate in ceea ce îl privește pe șeful siguranței, nu m-am exprimat eu corect mai sus 🤝!

Comments are closed.

Skip to content