Aplicarea Deciziei nr. 51/2019 a ÎCCJ
sindicat

Cod de conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare

Codul de conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare a fost aprobat prin Decizia 321/14.01.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021.

Capitolul I Considerente generale

Articolul 1 Rolul și obiectivul Codului de conduită etică al personalului  din sistemului administrației penitenciare

(1) Codul de conduită etică, denumit în continuare Codul de etică, stabilește ansamblul normelor de conduită, valorile și principiile morale pe care personalul din sistemul administrației penitenciare are obligația să le respecte în viața socioprofesională pe întreaga durată a activității.

(2) Rolul Codului de etică este să ghideze comportamentul moral și profesional al personalului sistemului administrației penitenciare, atât în timpul activității profesionale, cât și în afara acesteia, în măsura în care comportamentul personalului afectează imaginea instituției.

(3) Obiectivul Codului de etică este să contribuie la crearea unei culturi organizaționale a integrității la nivelul sistemului administrației penitenciare, precum și a unui climat etic care să determine personalul să acționeze cu încredere și profesionalism.

(4) Principiile și valorile detaliate în cadrul prezentului cod formează o orientare morală pentru orice angajat care trebuie să îndeplinească o atribuție de serviciu sau să ia o decizie în beneficiul serviciului public.

(5) Codul de etică pune accent pe formarea și dezvoltarea discernământului moral al personalului, în concordanță cu valorile și principiile organizaționale, și nu pe respectarea mecanică a normelor de conduită conținute de acesta.

(6) Normele de conduită profesională, prevăzute de prezentul cod, sunt obligatorii pentru personalul sistemului administrației penitenciare.

(7) Personalul cu funcții de conducere și coordonare trebuie să reprezinte un reper de conduită pentru subordonați, în plan socioprofesional.

Citește actul normativ în întregime AICI.

În context

https://www.fsanp.com//2020/12/26/anp-proiect-privind-codul-de-conduita-etica-pentru-personalul-din-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/09/13/codul-de-conduita-etica-al-personalului-din-sistemul-administratiei-penitenciare-in-consultare/

https://www.fsanp.com//2021/01/12/proiecte-multe-solutii-putine-pentru-penitenciare/

3 thoughts on “Cod de conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare

  1. 2 comentarii la acest articol si 39 de comentarii la articolul cu privire la salarizari si deconturi… Asta spune foarte multe despre calitatea profesionala a angajaților sistemului.. Vrem sa fim politisti de penitenciar dar avem aceleasi metehne de gardian… Trist..

Comments are closed.

Skip to content