Proiecte de interes pentru polițiștii de penitenciare (locuințe și salarizare) în procedura de aprobare
sindicat

Proiecte de interes pentru polițiștii de penitenciare (locuințe și salarizare) în procedura de aprobare

Săptămâna trecută am participat la dezbaterile publice pe tema unor proiecte de interes pentru polițiștii de penitenciare în legătură cu acordarea compensației pentru chirie, plata ratelor pentru credite imobiliare și salarizare. Mai jos, observațiile formulate.

Sigur, nu știm exact când anume vor fi aprobate aceste proiecte în contextul schimbărilor de la ministerul Justiției și asta nici nu acoperă restanța privind sprijinul pentru achiziția sau construcția de locuințe, un proiect care de ani buni așteaptă la ministerul Justiției existența disponibilității bugetare și politice pentru aplicare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Justiției a organizat în data de 14 ianuarie 2021, începând cu ora 10.00, prin sistem videoconferinţă, dezbaterea publică a proiectului de ordin pentru modificarea și completarea

Ordinului ministrului justiţiei nr. 482/C/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei.

La dezbaterea publică au participat: reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ai Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, ai Federaţiei Poliţiştilor de Penitenciare.

În cadrul dezbaterii au fost făcute unele observații la proiectul de ordin. Acestea privesc următoarele chestiuni:

  • Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au ridicat problema temeiului legal al art. I, pct. 1 din proiectul de ordin, referitor la alin. (41) al art. 1, dispoziţie care se referă la existenţa unei locuinţe situate la o distanţă mai mare de unitate decât cea în care se află locuinţa care face obiectul închirierii. Reprezentanţii MJ au specificat faptul că a fost o propunere de clarificare a ipotezei deja reglementate de lege, solicitată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în urma situaţiilor practice întâlnite.
  • Reprezentaţii FSANP au propus ca articolul 2 să nu fie abrogat, ci menţinut, dar modificat în privinţa condiţiei referitoare la suprafaţă.

Reprezentaţii ANP au menţionat faptul că articolul 2 a fost abrogat, întrucât între locuinţele de serviciu şi alte tipuri de locuinţe nu poate fi o abordare diferenţiată, cerinţele minimale fiind ample ceea ce ar face foarte dificilă găsirea unei locuinţe care să îndeplinească aceste condiţii. De asemenea, reprezentanţii MJ au menţionat că dacă s-ar face referire la toate condiţiile cuprinse în Legea locuinţei, sfera beneficiarilor ar fi restrânsă foarte mult, deoarece multe locuinţe pentru care se decontează deja chiria poate nu ar mai îndeplini aceste condiţii.

  • Referitor la punctul 4 (art.5 alin.10) şi punctul pct. 10 (art.20 alin.11) reprezentanţii FSANP au propus modificarea expresiei „consultarea site-urilor” pentru a se clarifica sintagma. Reprezentaţii MJ au menţionat că vor analiza propunerea.

Totodată, la aceleaşi articole, a fost propusă eliminarea prevederilor referitoare la verificarea efectuată de o comisie, întrucât aceasta se poate afla în imposibilitatea de a realiza efectiv acest lucru.  Reprezentanţii FSSP au propus introducerea unei noi teze care să reglementeze că, în subsidiar, se va  completa o declaraţie pe propria răspundere în cazul în care comisia ar fi în imposibilitatea de a efectua verificarea sau nu poate stabili în mod obiectiv  existenţa unui fond locativ corespunzător. Reprezentaţii MJ şi ANP au menţionat că vor analiza propunerea.

  • În ceea ce priveşte punctul 6 care prevede că „încetarea plăţii compensaţiei lunare pentru chirie operează de drept”, reprezentaţii FSANPpropun ca de fiecare dată să fie emis un act administrativ, iar încetarea să nu opereze de drept.
  • La punctul 7, (art. 15 alin.(22) şi punctul 8 (art 161 7 lit.a) ) reprezentaţii FSANP şi FSSP îşi menţin obiecţia referitoare la scăderea avansului din valoarea contractului, considerând că avansul este tot o rată şi nu au văzut argumente în sens contrar. Propunerea este de eliminare. Reprezentaţii MJ şi ANP au menţionat că vor analiza propunerea.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Justiției a organizat în data de 14 ianuarie 2021, începând cu ora 12.00, prin sistem videoconferinţă, dezbaterea publică a proiectului de de ordin al ministrului justiției privind

modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2415/C/2018.

La dezbaterea publică au participat: reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ai Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, ai Federaţiei Poliţiştilor de Penitenciare.

În cadrul dezbaterii au fost făcute unele observații la proiectul de ordin. Acestea privesc următoarele chestiuni:

  • La punctul 1(lit. b) poziţia 7 şi lit. c) poziţia 6), respectiv pentru şef formaţiune,  reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au propus mărirea cuantumului salariului de comandă de la 10% la 15%.
  • La punctul 2 – art. 36 1 (5), reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au propus reglementarea atât a acordării, cât a retragerii sporului, prin act administrativ.

Reprezentaţii MJ şi ANP au menţionat că vor analiza propunerile.

În context

https://www.fsanp.com//2020/12/09/proiectul-privind-acordarea-majorarii-pentru-supravegherea-copiilor-in-pandemie-pentru-politistii-de-penitenciare-in-dezbatere/

https://www.fsanp.com//2020/07/26/mj-dezbatere-privind-pregatirea-profesionala-a-politistilor-de-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/07/21/mj-dezbatere-publica-privind-proiectul-referitor-la-revocarea-din-functia-de-conducere-a-politistilor-de-penitenciare/

39 thoughts on “Proiecte de interes pentru polițiștii de penitenciare (locuințe și salarizare) în procedura de aprobare

  1. Cea mai mare discriminare fata de cei ce plătesc credite imobiliare de ani buni.Va invit la Poarta Albă să vedeți parcarea cadrelor și să vă minunați de achizițiile auto ale celor carora le plătește statul chirie.Multi din cei angajați în ultima vreme stau pe chirii plătite de stat dar au rate la BMW,AUDI….
    UNDE ESTE DREPTATEA DOMNILOR?
    Aceste plăți de chirii au fost gândite ca ajutor nu pomana.
    RUSINE,pt ca aceste lucruri la cunosc și cei din afara sistemului și de aceea ne înjura cand protestăm.
    Cum sa fim sprijiniți de societate cand facem astfel de arogante și ca să fim pro..i până la capăt mai lipim și insemne pe parbriz ca dee suntem politisti și poate nu primim amenzi.

    1. Arată și polițiștii plecați la proteste: seria 5, seria 7 ,A5…. rătăcit un Kadjar… mașini de săraci în general.

      1. Nu cred ca toti care dețin astfel de bunuri ar primi și chirii dar ideea e ca acest ajutor ar trebui acordat după unele criterii asemănătoare ajutorului social.Ai în posesie bunuri care pot duce la câștigarea unui venit -nu mai beneficiezi. La noi ar trebui ceva de genul-in momentul acordării chiriei daca nu detii bunuri să spunem mobile mai mari de o anumită sumă să beneficiezi,dar dacă ulterior faci rate la ce am spus mai sus de multe ori aceste rate fiind mai mari decât chiria-sa nu mai beneficiezi.In conditiile in care avansul la un credit pleaca de la 5% nu exista să nu poți da avans (exemplu la 50000€ ai avans 2500€ pretul mediu pe tara la un apartament ďe 2 camere).
        Si pt cei ce bineinteles vor blama acest comentariu sa stiti ca nu am scris din invidie ci doar pt. ca este incorect față de cei cu vechime.
        O zi bună.

      2. Cei cu astfel de mașini în general locuiesc cu chirie,și se știe din ce zonă a țării provin…😉

        1. Nu mai există de mult timp o zona specifica.Cam peste tot e la fel că lumea vrea mult și instant daca se poate.Dorinta de a parveni prin orice mijloace și în cat mai scurt timp e caracteristica acestor timpuri.

    2. Se tot bat cu pumnul in piept ca vor face ceva si pt cei cu credite imobiliare contractate inainte de 2019, dar mi-e greu sa cred. Legea a fost data tot pt jupanii de sus. Eu nu mai astept nimic de la ei, am vorbit cu un avocat care mi-a spus ca voi castiga daca ii voi da in judecata pt acest drept. Toti avem aceleasi obligatii si interdictii dar nu si drepturi.

      1. Unii chiar fac ceva mai mult decat fac ‘vitejii’ anonimi din online, doar ca decizia apartine MJ si acesta din ratiuni de buget blocheaza proiectul. Nu aproba sindicatul HG-uri.

        Daca ati uitat, va reamintesc. Am repus pe ordinea de zi acest proiect la finele lui 2016, mult inainte sa apara chestiunea cu ratele in noul statut in 2019. Si am revenit periodic.

        Nu putem, e adevarat, sa fortam mana Guvernului, sa respecte legea pana la urma, pentru ca de cele mai multe ori ‘vitejii’ anonimi din online nu-i vezi in strada si nici la alte actiuni care ar pune presiune.

        Nu se bate nimeni cu pumnul in piept. Realitatea e ca noi am miscat proiectul nu ‘vitejii’ anonimi din online si ca MJ il blocheaza cu sprijinul complice al ‘vitejiilor’ anonimi din online care, la o adica, sunt absenti.

        In alta ordince de idei, daca fac demersuri si tot se gasesc destui sa ma critice pentru asta, concluzia ar fi ca nu mai trebuie sa fac si sa-i las pe ‘vitejii’ anonimi din online s-o rezolve.

        Cum facem, deci?! Mai insist, sau va las pe dumneavoastra?!

        PS. Gasiti pe acest site informari referitoare la demersurile facute de-a lungul timpului.

        1. Tot respectul pt dv.Nu contesta sub nici o forma implicarea dv.dar ne-am cam saturat de acești colegi care s-au angajat doar pt chirii deconturi vouchere și alte beneficii și uita ca avem și obligații și că trebuie să fim alături unii de alții să muncim la fel și să luptăm la fel.Nu am auzit pe vreun coleg să se plângă că nu mai vrea în foișor și că vrea pe sectie.Toti caută posturi călduțe sub aripa rudelor care i-au “indrumat”catre această meserie .Va rog sa înțelegeți că este foarte frustrant.Va rugam sa insistati în continuare și să înțelegeți că suntem pe aceeasi lungime de undă. O zi buna

        2. Va ‘aprindeti’ cam repede, dle președinte! Nu m-am referit strict la d-voastră, am generalizat la nivel de sindicate, am scris aici ca pe pagina celorlalti cenzura e in floare si nu poti comenta nimic. Va urmaresc de mult si stiu ca tot incercati sa miscati un pic lucrurile fata de altii care doar incaseaza luna de luna si nu fac nimic. Pt asta va apreciez!

          1. Ok. Pe viitor fiti va rog mai explicit. Altfel, o sa ma aprind cam repede ori de cate ori lasati mesaje la noi cu post restant pentru altii care va cenzureaza. 🙂

  2. Spunea cineva asa:’cand e de luat toata lumea sta cu mana intinsa,cand e de dat toata lumea sta cu mainile la spate”. Asta e cultura multora, manipularea prosteasca in care se lasa scufundati gen- nu te uita in curtea vecinului… si acu’ ce vrei,sa moara si capra vecinului?…etc
    Solutia care ar fi ? Sa nu dea la niciunii?

    1. Nu spune nimeni să nu dea dar să se acorde corect.Eu să mă plimb cu ultimul BMW și cu chirie plătită de stat și colegul meu de sectie mai în vârstă cu 3 copii la scoala cu ani de muncă grei în spate să plătească rate și datorii și după pensie.NU ESTE NICI CORECT SI NICI MORAL.DAR NIMIC NU SE MAI RAPORTEAZA LA MORAL SI BUN SIMȚ.

      1. Nu e vorba de murit capra sau alpaca sau alte animale dar daca se tot trage cu drepturile egale atunci de ce nu ar fi și în cazul chiriilor/ratelor la fel?

      2. Cred că nu ai inteles nimic ori faci mișto de noi ori esti și tu chiriaș cu BMW sau o fi prazul de vină. 😉

        1. Ba am înțeles vericule și sunt în totalitate de acord cu ce spui în legătură cu discriminarea…
          Cât despre partea cu alpacaua… o fi într-adevăr de la praz! 😁
          P. S. Nu sunt nici chiriaș, nici mândru proprietar de cazan pe roți cu sigla BMW, așa ca unii dintre colegi…

        2. Cred că cei care au gândit legea așa cum este ea în prezent, au vrut să-i “lege de glie” pe colegii chiriași și pe cei cărora li se plătește rata,sau măcar să-i responsabilizeze, pentru că în situația în care ar fi “ejectati” din sistem(din diferite motive) nu le-ar tocmai ușor să se întrețină, nu toți, majoritatea.

          1. Eram destul de serios: tot se vrea egalitate să fie egalitate indiferent că vrea chirie sau sa fie ajutat- parte din rata- să dobândească o locuință în timpul serviciului.Si să fie suma fixa indiferent de grade.Si termini cu discriminările.

  3. Domnule presedinte, ati pus in discutie de marirea salariului de comanda pentru sefii de formatiune. În momentul de fata, se plateste macar cel de 10% ? Îl regasim in fluturasi ?

  4. Buna ziua! Imi puteți spune dacă cineva din sistem primeste decontarea pt rata la achizitie casa cu teren? Iar cei care au primit aviz negativ, cu raspunsul precum nu stiu cum sa calculeze suma exacta de decontare deoarece avem si teren,ce ar trebuie sa faca?Mulțumesc anticipat.

    1. Am postat acum cateva zile proiectul care raspunde exact la intrebarile dumneavoastra. Il gasiti pe site. Aveti link in articolul de azi catre textul propus ca sa vedeti exact.

  5. sa va fie rusine, acelora care stau cu mana intinsa.Dumneavoastra ,domnule Presedinte,ati beneficiat de aceste privilegii in timpul activitatii?rusineeee!

    1. Nu sunt privilegii, sunt drepturi. Problema e cu discriminarea colegilor care au dreptul la acel sprijin. Nu. Nu am beneficiat.

  6. Cu o vechime de 15 ani secție și rate la casă plătite de 14 ani nu beneficiez de ajutor la chirie e corect Dar 14 ani la x plătită chiria acum beneficiază de ajutor la rată e corect Oare suntem toți egali am rămas la fel pentru uni mumă ptr alți ciumă Oare când se va face dreptate Nu am cerut retroactiv compensația la chirie dar constat că legea e benefică unora nu tuturor

  7. Bună seara
    Nu cred ca nu este cunoscut faptul ca prin unele unități sunt colegi care primesc compensația pentru un credit pentru o casa + teren, trecând în contractul de vânzare ca prețul terenului s-a achitat integral din avans, și casa(locuință) este din credit.
    În același timp prin alte unități alți colegi care și au luat un credit pentru casa + teren, și au specificat care este prețul casei și al terenului, care este avansul dar care nu au specificat ca, se achita terenul din avans nu primesc.
    Deși se știe ca ANP a trimis prin vara anului trecut o adresa prin care spune ca, dacă se menționează distinct prețul locuinței și al pământului separat, atunci se poate face decontarea, iar pentru cei care aveau deja încheiate contracte, un termen de 30 de zile sa le refacă.
    Având în vedere noul ordin, dacă nu se elimina alin. 2.1 și 2.2 de la art. 15, atunci avansul se împarte, și nu se mai poate cumpăra din avans pământul integral, ce se împarte jumate pentru casa, jumate pentru teren.
    În condițiile astea, cei care au specificat în contract lucru acesta, ce vor face?
    Multumesc.

      1. Nu cred ca inteleg exact la ce se refera observatia. Din cate inteleg eu legea decontul e pentru locuinta nu pentru terenuri, iar avansul e la credit in integralitate nu pentru o anumita parte din ce se cumpara. Cine vrea si pamanturi poate sa le cumpere separat.

        1. Observatia s-a referit la ipoteza in care se va decide ca si avansul sa fie luat in calcul la decontul ratei(cum ar gfi logic), ce se va intampla cu cei care au fost nevoieti (pt a obtine decontul ) sa specifice in contractul de V-C ca terenul a fost achitat integral din avans?
          Va fi problema din partea ANP in interpretare, sa nu cumva sa considere ca avansul se va imparti de la sine si la casa si la teren si atunci sa fie iar problema cu decontul.
          intelegeti ce vreau sa spun?
          desi, personal cred ca nu ar trebui sa existe probleme, deoarece imi asum daca vreau din avans sa achit integral terenul sau nu, nu ma poate conditiona nimeni, pot achita si jumatate din casa daca vreau……..

          1. Cred ca e o confuzie cauzata de ‘solutiile’ gasite pentru a introduce cat mai mult din credit la plata. Prin lege se deconteaza ratele la credite pentru locuinte. *NU pentru terenuri.* Eu inteleg ca se va exclude din calcul terenul indiferent cum s-ar fi scris in contract ca a fost platit (in avans sau cu tot creditul)

          2. Corect.
            Avansul se scade în mod egal atât din casa, cât și din teren. Nici o obiecție.
            Dar avand în vedere adresa care a trimis o Anp la unități, ca prin care menționează ca dacă se specifica prețul pentru fiecare, atunci se poate deconta, nespecificand ca este nevoie de niște calcule separate sau de alte chestii, având în lucru un proiect care va reglementa acest lucru, atunci de ce nu se poate deconta doar menționând cât e casa și cât e terenul?
            ?Nu credeți ca ar fi mai bine dacă a ți putea face o sesizare la Anp și cei de acolo sa trimită din nou o adresa sa le explice clar ce scrie în prima pana la publicarea proiectului nou?
            Pentru ca fiecare unitate înțelege ce vrea și atunci fiecare încearcă sa se descurce cum aude de la alți dar nu cum este mai simplu și legal, și anume, casa costa x, terenul y, avansul z, fără alte menționări.
            Poate ma înșel și nu la asta se menționează în acea adresa.. 32531 parca..

          3. Pentru ca doar locuinta se deconteaza si trebuie scazut terenul. In ceea ce priveste chestiunea unei noi adrese, sunt deja prea multe iar una care sa repete ar fi initila.

        2. Cred ca cel mai benefic pentru toata lumea ar fi sa se aplice legea la fel peste tot la nivel de sistem. De la ANP la nivelul unităților se pierde informarea, și fiecare unitate aplica legea în înțelesul sau. Cred ca aici ar trebui sa intervenții prima data.

          1. Asa ar fi corect si asta tot incercam de ani de zile. De prin 2016 mai precis, inainte de a aparea in 2019 optiunea decontarii ratelor. Altfel, de intervenit, intervenim oriunde e nevoie si e ceva de indreptat.

Comments are closed.

Skip to content