Ordonanța care actualizează gradul si echipamentul va intra mâine în ședința de Guvern. Promisiunea lui Marcel CIOLACU față în față cu "umflăturile" vitejilor șefi sindicaliști copleșiți de sindromul de "victorios".
FSANP, sindicat

Pensiile militare: PSD si PNL au sacrificat capra polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare, dar au lăsat în continuare pe românii cu pensii mici și foarte mici să moară de foame.

Verdictul care suna a condamnare: “Să moară și capra vecinului!” i-a determinat pe politicienii PSD și PNL să ucidă ceea ce era sănătos și funcțional (cu unele derapaje): PENSIILE MILITARE. Logica populist-demagogică a celor două partide convenționale (PSD-PNL) a făcut din România un stat nefuncțional în zona apărării, ordinii publice și securității naționale. Ne aflăm în fața unei crize, iar guvernanții, în loc să elimine derapajele, au sacrificat principiul, iar sistemul a devenit neatractiv, grăbind-i colapsul.

“Demisul” Marius BUDĂI a jucat cartea prost. A rămas cu AS-ul în mânecă.

“Demisul” ministrul al muncii, Marius BUDĂI, n-a știut să gestioneze problema pensiilor militare. Din incompetență, ex-ministrul prieten cu infractorii care au torturat bătrânii țării și pe care i-au lăsat să-i mănânce viermii la propriu, s-a ascuns în spatele unor recomandări ale Comisiei Europene (CE) și ale Băncii Mondiale (BM). Putea să negocieze cu cărțile pe masă. Avea date, statistici că sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională a devenit neatractiv pentru tineri și s-a deprofesionalizat din cauza lipsei de personal, a subfinanțării cronice, a precarității condițiilor de muncă și a lipsei predictibilității în ceea ce privește salarizarea. Avea acest AS în mânecă, însă nu l-a aruncat pe masa Comisiei Europene și Băncii Mondiale. Era prea preocupat să-și protejeze infractorii de partid, în loc să întărească instituțiile cheie ale statului.

Piloșii sistemului au grăbit distrugerea pensiilor militare

99% dintre polițiști, militari, polițiști de penitenciare au ieșit și ies la pensie în condiții normale. Cei care profită de lacunele legii, sunt pilele de partid și “lingăii” acestor pile care, culmea, se angajează înapoi la stat și cumulează pensia militară cu salariul de senator, deputat, secretar de stat, consilier al miniștrilor și al secretarilor de stat.

Incapacitatea guvernanților de a stopa derapajele piloșilor a demotivat 99% dintre angajații din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională (SAOPSN) care ieșeau cu pensie după o metodă normală și sănătoasă. Nu metoda trebuie eliminată, ci derapajul oprit și efectele lui corectate.

Revenirea la vechea metodă vs. Colapusul SAOPSN

Noul ministrul al muncii trebuie să elimine excesele (acele exemple negative) și să revină la vechea metodă de calul a pensiilor militare, altfel toate aceste măsuri populiste, conduc la instabilitate social-politică și la blocarea unora dintre instituțiile esențiale ale statului și așa deprofesionalizate.

Știți ce au făcut acum cu pensiile militare guvernanții PSD și PNL ajutați de USR și AUR? Au dat foc la casă pentru a scăpa de gândaci. Principiul „moartea caprei” pensionarilor militari a devenit o prioritate în programele politice ale partidelor populiste, fără a putea rezolva tehnic și legal problema pensiilor tuturor românilor în ceea ce privește eliminarea inechităților și majorarea pensiilor care nu pot asigura un nivel minim de trai.

Partidele social-populiste au alimentat ura, în loc să elimine derapajele.

Focalizarea atenției românilor către ținte false cum este tăierea pensiilor militare, le-a permis politicienilor să fure bugetul țării, chiar sub ochii noștri neputincioși și sărăciți. Sacrificarea pensiilor militare care asigurau un trai decent, nu rezolvă problema de fond a pensiilor civile. Acestea din urmă rămân la fel și nu pot asigura un trai normal, ci doar supraviețuire de la o zi la alta. Aceasta este realitatea, iar românii trebuie să se trezească în al douăsprezecelea ceas! Suntem vânduți corupției!

8 thoughts on “Pensiile militare: PSD si PNL au sacrificat capra polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare, dar au lăsat în continuare pe românii cu pensii mici și foarte mici să moară de foame.

  1. Ar fi bine si deblocarea salariului de grad la rectificare, acum este la jumatate din cat ar trebui sa fie

  2. Circulă o informație, care merită a fi verificată și anume: de la 1 septembrie vor fi impozitate norma de hrană și voucher de vacanță vu un procent de 10%. Se spune că în unitățile subordonate MApN ar fi ajuns deja adrese în acest sens.

  3. Domnule presedinte ,ce ne puteti spune legat de raspunsul primit de la comisia europeana legat de faptul ca pentru primirea celei de-a treia transe PNNR,toate pensiile inclusiv cele in plata trebuie recalculate pe baza contributivitatii? Suntem in continuate bataia de joc a politicului,josnic si corupt.Multumesc !

Comments are closed.

Skip to content