România sărăcită, nivelul de trai precar, resentimentele românilor, mișcarea sindicală și viitorul democrației. Democrație șubredă vs. dictatură.

O mare parte dintre români supraviețuiește, nu trăiește. România este țara cu cel mai mare procent al populației expuse la risc de sărăcie sau excluziune socială (34.4% față de media europeană de 21.7%). În aceste condiții, putem trage clar concluzia că România este o țară sărăcită, în care o mare parte dintre locuitori nu are acces la condiții decente de trai. Concluzia este validă, însă pentru a schimba paradigma trebuie să ne gândim la modul în care abordăm problema. O abordare directă, tranșantă și onestă poate călăuzi speranța românilor și, cu siguranță, poate avea capacitatea de a rezolva eficace situația dezastruoasă a unei țări în care pilonii principali: apărarea, siguranța, educația, sănătatea sunt șubreziți de incompetența clasei politice din ultimii 33 de ani.

Dacă nu am protesta și am rămâne în continuare divizați, superficiali și lipsiți de curaj și de sentimentul onoarei, ne-am întoarce în trecutul neoliberal în care orice mișcare a lucrătorilor de-a se solidariza, de-a lupta pentru condiții mai bune de muncă, pentru un nivel mai bun de trai era privită ca un act diabolic de către guvernanți. Acest trecut neoliberal poate fi regăsit și în prezent, lucrătorilor li se spune să se uite la acela care câștigă mai mult. Doar să se uite si să facă el ceva pentru sine, nu statul, care are obligația constituțională de a garanta/asigura un trai decent pentru români.

Românul s-a obișnuit să-l urască pe cel care are un venit mai mare decât al lui, în loc să lupte cu politicienii vremii pentru a-i asigura un salariu și o pensie care să-i garanteze accesul facil la educație, sănătate și la apărare. Când creăm sau reproducem această narativă, ne situăm automat pe un piedestal fals, care de fapt nu are nicio legătura cu realitatea. Fiecare român care ajunge să-și facă un astfel de piedestal, se vede mai prejos decât ceilalți și consideră că mai bine să-i tragă înapoi pe cei pe care-i consideră la un nivel superior din punct de vedere al veniturilor, al nivelului de trai. Acest lucru este îngrijitor pentru democrație si pentru apărarea propriilor drepturi într-o țară care se consideră europeană și membră NATO. În sufletele românilor nu există loc de empatie sau înțelegere a situației, ci doar de judecată strâmbă și comparație pernicioasă.

Lipsa imaginației colective și lipsa încrederii că împreună putem schimba mersul lucrurilor ne-au dus la un impas politic, în care participarea la alegeri este la un minim istoric (de aproape 30%), deși mii de români au murit pentru acest drept fundamental. Lipsa de interes față de participarea democratică, lipsa de înțelegere a procesului politic ne-au redus pe toți la o simplă masă electorală, pe care la câțiva ani, partidele o îndulcesc cu varii proiecte și promisiuni pentru a le asigura un loc în forul decizional. Nici funcțiile politice nu mai sunt reprezentative pentru popor, ci au ajuns doar simple job-uri aducătoare de venit pentru aleși, în care responsabilitatea nu mai este către oameni, ci către partid și interesele din spate.

Sindicatul nu este liderul, ci este totalitatea membrilor care-și exprimă în mod liber și democrat opinia. Nu liderul îi scoate pe oameni îi stradă, ci ei înșiși oferă liber consimțământul pentru a protesta. Liderul îi poate îndemna, le poate oferi un ghidaj, dar nu există sindicat, în teorie, care să fie compus doar din lider. Chiar dacă greva profesorior a demonstrat că liderii mai pot trăda, în esență mișcarea sindicală, unitatea fiecărui dascăl în parte au demonstrat că românii, numai împreună, pot câștiga demnitate și plata decentă a muncii. Polițiștii de penitenciare trebuie să ia exemplul profesorilor. La fel și liderii…

Anul 2024 va fi un moment de cotitură pentru România. Avem de ales între democrația răului cel mai mic și extremismul nociv și periculos pentru supremația poporului. Românul nu va mai vota rațional, ci emoțional și asta va costa libertatea cetățenilor, iar prețul va fi plătit scump: reîntoarcerea înainte de anii ‘89, când aveai voie să gândești și să vorbești doar ce ți se dictează “de la centru”. Partidele tradiționale sunt principalul vinovat de situația existentă în România. Lipsa educației, sărăcia, corupția generalizată și dezinteresul clasei politice actuale față de cetățeni vor cântări mult în alegerile din 2024, pentru ca suntem negreșit produsul trecutului nostru. Acțiunile guvernanților până în iunie 2024 vor canaliza România către dictatură sau o vor lăsa să supraviețuiască în democrația aceasta șubredă.