Sindicatele din penitenciare își exprimă îngrijorarea cu privire la declarația lui Ilie Bolojan de a elimina pensiile militare. Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare către Ilie Bolojan: “Ce intenții aveți cu pensiile militare?”
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi solicită președintelui interimar al Partidului Național LIberal (PNL), Ilie Bolojan, să clarifice sintagma “Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care și acestea trebuie eliminate.”. Lansată recent în spațiul public, declarația lui Ilie Bolojan a generat un val de reacții în întregul sector de apărare, ordine publică și securitate națională.
Afirmația președintelui interimar al PNL este neclară, ambiguă, iar dacă este scoasă din context seamănă cu o declarație de război împotriva tuturor angajaților din instituțiile de forță ale României, deoarece poate fi privită ca o atacare a drepturilor acestei categorii socio-profesionale. Totodată, sindicatele din penitenciare atrag atenția întregii clase politice că asemenea decizii emoționale, luate pe repede înainte și de dragul satisfacerii electoratului de nișă au condus la polarizarea societății și au favorizat apariția loviturilor sub centura democrației din România, care au atins punctul culminant în data de 24.11.2024, ziua alegerilor prezidențiale, când statul de drept a fost internat la ATI.
Mii de pensionari militari au protestat în stradă în anul 2024 pentru eliminarea inechităților în ceea ce privește pensiile militare de stat. Partidul Național Liberal (PNL) s-a angajat să elimine aceste inechități, nu să desființeze pensiile militare, o măsură care ar agrava situația din armată, poliție, penitenciare, jandarmerie, pompieri, servicii și ar face mult mai neatractive aceste instituții, depopulându-le de profesioniștii cu experiență care vor alege să plece, dacă președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, nu ar clarifica poziția sa referitoare la pensiile militare.
Eliminarea pensiilor militare ar însemna inclusiv demoralizarea și indignarea polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare în contextul în care tensiunile militare de la granița țării par a se amplifica. Sindicatele din penitenciare califică această eventuală măsură ca inconștientă, nechibzuită, fără viziune și care ar duce la o deprofesionalizare totală a acestor instituții de forță devenite tot mai neatractive pentru tinerii din România.
În concluzie, pentru a nu crea tensiuni în rândul angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională si pentru a nu afecta stabilitatea și securitatea României, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi cere Partidului Națională Liberal (PNL) să își exprime public poziția vizavi de pensiile militare, dacă acestea se află sau nu în pericol de a fi eliminate, așa cum se poate înțelege din declarația președintelui interimar Ilie Bolojan “Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care și acestea trebuie eliminate.”.
Siguranța și apărarea României trebuie să se regăsească printre prioritățile PNL, întrucât acest pilon al statului de drept, trebuie să rămână între granițele democrației, nu împins inconștient în afara acestora. Această clarificare este esențială pentru a menține încrederea și stabilitatea în rândul angajaților din sectorul de apărare și ordine publică.
Potrivit stiripesurse.ro “Toate reglementările trebuie analizate și adaptate în așa fel încât să genereze comportamente corecte. Asta va genera o energie națională importantă. Creșterea vârstei de pensionare la magistrați, acces corect în serviciile publice, prin concursuri corecte și dimensionarea corectă a muncii și eliminarea inechităților din sistemul public. Sunt multe inechități. Mă gândesc doar la pensiile militarilor, care și acestea trebuie eliminate. Orice inechitate generează nemulțumiri și generează frustrări, pentru cei care văd că în alte locuri lucrurile nu sunt în regulă. Deci aceste inechități trebuie corectate și eliminate”, a spus Bolojan.”
Nu va mai fi nevoie de Bolojan, dacă votăm cum trebuie la parlamentare! Să se ducă acasă la el toți ăștia de care trebuie să ne milogim pentru drepturile noastre! Ne – au furat destul 35 de ani. Spor la toate, domnule Dorobanțu! Stimă pentru tot ce faceți!
Cu tot respectul, dar mă, tot,întreb de unde provin, pe ce lume trăiesc și ce definiție au ei în cerebelul, neted ca-n palma, când se rostește SIGURANȚA NAȚIONALĂ A STATULUI!!! ???
Greșit. Dl. Bolojan are un interviu cu Dragoș Pătraru, în care aduce vorba despre polițiști și că ar vrea să umble puțin la vârstă lor de pensionare. Cred ca ar fi important pentru noi, cei din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, să știm poziția aspirantului la fotoliul din Palatul Victoria, cea de prim-ministru, vizavi de pensiile militare.
Nu mai bine nu-l votez și nu mă doare capul cu virgule, contexte și alte semne de punctuație ? Ca doar Bolojan a “ tăiat “ și pe la Oradea în carne vie, copiază ce a făcut Basescu și BOC, și promoveaza doar interesele privatilor, cică pentru “eficienta” .
Asa a ajuns lumea in prezent, “eficiență “ peste tot, așa vom pierii, cu “eficienta “ in cap, oamenii n-au ce mânca în lume și alții arunca mâncare sau cheltuire milioane de euro pe o bana lipită cu scoici. Lumea trebuie să aparțină tuturor, s-a ajuns prea rău, unii mor efectiv de foame și sete și alții fură resursele acestui pământ .
Dacă se dorea actualizarea gradului pentru pensiile militare se putea face acest lucru până acum. Au fost la guvernare. Au avut timp. Promisiuni că după alegeri vor face ceva este doar pentru a mai prosti pensionarii militari. Tic tac… tic tac…