Statutul polițiștilor de penitenciare, transmis spre promulgare
penitenciar

Statutul polițiștilor de penitenciare, transmis spre promulgare

Legea privind statutul polițiștilor de penitenciare a fost trimis spre promulgare in data de 03 iulie 2019. Ceea ce înseamnă că în curând urmează să fie publicat in Monitorul Oficial dacă președintele nu-l retrimite la Parlament. Ceea ce, foarte probabil, nu se va intampla. Urmeaza, deci, un nou petic prin OUG, pentru deblocarea concursurilor.

Pentru cei care inca n-ati reusit sa-l cititi, mai jos aveti actul normativ cu pricina. De retinut ca nu rezolva problema deblocarii concursurilor, unul dintre meseriasii legiferarii, domnul Florin Iordache, optand pentru ignorarea unei decizii a Curtii Constitutionale cand a introdus spre aprobare proiectul.

Statutul politistilor de penitenciare - forma transmisă la promulgare
Statutul politistilor de penitenciare – forma transmisă la promulgare

Nu stim cand va apare acel OUG care sa mai peticeasca inca o data proaspat adoptatul Statut al politistilor de penitenciare, care pe langa denumirea schimbata si posibilitatea transformarii decontului pentru chirie in rata aduce la pachet si un act normativ de extrem de proasta calitate avizat de catre multi alti la fel de meseriasi ca domnul mai sus amintit.

Sigur, efectele se vor vedea cand va trebui sa-l si punem in aplicare. Asa se intampla la fiecare lege la care sunt refuzate amendamentele din partea corpului profesional pe care il reglementeaza, in defavoarea unor dezbateri de culise extrem de politizate si de parsiv organizate. Dar, sigur, pentru binele sistemului speram ca viitorul sa ne contrazica si sa putem spune ca ne-am inselat.

26 thoughts on “Statutul polițiștilor de penitenciare, transmis spre promulgare

  1. Dacă se publica și întra în vigoare, acesta produce efecte juridice. Unul dintre efectele juridice ar trebui sa fie și deblocarea concursurilor suspendate, deoarece art. 15 din noul statut este constituțional și nu necesita OUG. LG. 293/2004 se abroga, neconstituționalitatea art. 31 din aceasta lege nu se aplica în mod automat și asupra noul statut. Neconstituționalitatea trebuie constatata asupra legii în vigoare. În consecință, concursurile ar trebui reluate din ziua publicării noului statut, desfășurându-se cum s-au desfășurat și când era în vigoare LG. 293/2004 pana la declararea neconstituționalitate articolului buclucaș. Nimeni nu spune de ce și ce ar trebui sa conțină OUG!!!

    1. Am spus de vreo 30 de ori ce trebuie sa contina acel OUG si am si postat la un moment dat propunerea pe site. Este vorba despre procedura de concurs.

  2. Dar ce se intampla cu cei care au studii superioare în alte specializări? Ei când o să primească sporul de studii? Va mulțumesc.

    1. Ag, de ce nu deschizi actiune in contencios pentru studii superioare? se castiga usor in instanta! pentru sentinte favorabile contactati 0751258248- gratis garantat succes!

  3. Ne lămurește si pe noi cei care am facut credit imobiliar inainte sa intre in vigoare statutul ce se întâmplă?

  4. Stimați lideri de sindicat cu acest “act normativ de extrem de proasta calitate avizat” nu va laudati acum câteva zile? Iar vreti carpeli? Pai,atunci,dati idei lui Iohannis sa întoarcă legea. Chiar voiam să vă felicit dar acum aflu ca este ” un act normativ de extrem de proasta calitate ” . Cine a participat la redactarea lui?!

    1. Cred ca faceti confuzie. Nu ne-am laudat. Dimpotriva, de fiecare data am spus ca sunt multe probleme. Puteti citi pe acest site daca ati descoperit mai recent problema.

  5. Dl. Dumitrascu la ce data credeti dvs. ca o sa publice noul statut in monitorul oficial si o sa produca efecte ? (aproximativ )
    si este posibil sa se reia concursurile doar in urma statutului avand in vedere ca decizia ccr este pe vechiul statut ?

    1. In max 2 saptamani ar trebui sase publics. Nu, concursurile nu pot fi reluate pentru ca acest statut nu include modificarea referitoare la cea mai recenta decizi CCR.

      1. pai decizia ccr de care spuneti este pe vechiul statut !!! de ce ar afecta noul statut?

        1. Pentru ca e obligatorie pentru orice reglementare cu acelasi obiect. O decizie CCR nu poate fi ocolita prin adoptarea unei legi noi cu acelasi articol declarat neconstitutional nemodificat.

  6. Decizia Ccr se refera la o lege care va fi abrogata.Pana la declararea neconstitutionalitatii s-au desfășurat concursuri care s-au și încheiat chiar înainte de acest fapt. Neconstituționalitatea se aplica pe o lege care produce efecte juridice prezente, nu trecute, conform atribuțiilor Ccr. Dacă noul statut va fi atacat la Ccr, pana la pronunțarea Ccr ar trebui sa să se deblocheze concursurile. La data publicării noului statut art. 15 va fi perfect legal. Concursurile se pot desfășura conform OMJ 2478/C/2010 la care face referire articolul mai sus menționat, din noul statut. Acum vom vedea la lucru juriștii ANP care vor trebui sa interpreteze noua lege.Poate vom reuși sa susținem examenele pana se va împlini 1(un) an de la data publicării anunțurilor de concurs. Poate!!!!

    1. aveti perfecta drepate dl Costel …decizia ccr face referire la vechiul statut …noul statut este cu totul altceva , nu este nici o decizie pronuntata pe el …normal trebuie sa dea drumul la concursuri ..!!

      1. Cu riscul de a-l contrazice pe dl Costel, decizia CCR e obligatorie pentru orice reglementare cu acelasi obiect. O decizie CCR nu poate fi ocolita prin adoptarea unei legi noi cu acelasi articol declarat neconstitutional nemodificat.

      1. Atunci ar fi altceva de invatat. Pe langa ca nu s au dat examenele cand trebuia, acum ar fi ceva sa ne dea in plus de invatat

  7. Deși nu îmi place ideea în ceea ce îl privește pe Președintele Iohannis poate ar trebui ca sindicatele sa adreseze Administrației prezidențiale o solicitare privind refuzul de a promulga legea în forma actuală și de reîntoarcere în Parlament la rediscutarea paragrafelor sensibile, a articolelor care nu ne avantajează. Spre exemplu dreptul la grevă ridicat pe vremea lui Băsescu printr-o ordonanță, drept de care am uitat să-l solicităm! Cred ca lui Iohannis i-ar plăcea sa-i mai boicoteze pe parlamentari chiar dacă nu e interesul lui în joc!

    1. Dreptul la greva exista in statut. Nu exista in legea dialogului social.

  8. Sper sa nu fie promulgat. Daca am ajuns sa le dam la vechime liderilor de sindicat suspendati castig de 6 luni la fiecare an de suspendare (de parca ar munci printre detinuti), locuinta de serviciu si avocat platit din banii sistemului penitenciar ceva nu este bine. Sigur nu e bine. Ca moralitatea a murit de mult.

  9. Mahării de la poarta albă au schimbat supraveghetorii secțiilor pentru a-și proteja interesele și finanțatorii , de parcă dacă eu sunt pe a6 sau pe a5 nu vad si nu aud ce face unu ca uzun, nicola stanciu roman ăia de prin pc2, ce șpăgi se iau la comisia de muncă, ce tramvaie se fac pe la postul 6 si 8,nu vedem că a-ți adunat toate neamurile lui apostol la schimbul doi în pc2, de parcă nu vor mai droguri telefoane si altele dacă am fost schimbați noi .Încercați să vă ascundeti magariile lezandu ne demnitatea. Nu e legal si nici moral ceea ce faceti voi cu demnitatea noastră, să protejați unu doi care vă finanțează concediile prin bulgaria austria elveția cu bani din infracțiuni și vă băieți joc de noi. Cand a fost arestat stamate a-ți scapat ai a-ți corupt si alți tineri angajati. Sper să termin cu demnitate această carieră pe care ați terfelito în ultimul hal. Si apropo mai adăugați niste chenare declarațiilor de avere ca unele săgeți de-ale voastre nu mai au loc sa și treacă locuințele si banii din conturi.

  10. E adevarat ca se lucreaza pe sest la marirea varstei de pensionare la 53 ani de catre cei de la PNL-USR???De ce nu luati atitudine impotriva acestei marsavii?De ce nu se spune nimic public?

    1. Pentru ca nu stim sa existe un astfel de proiect. Proiectul USR despre care stiu presupune cresterea plafonului de la net la brut, ceea ce inseamna o crestere a pensiilor.

      Daca stiti dumneavoastra alt prouiect va rog sa ne ajutati. Nu putem reactiona la un zvon. Am reactionat la proiectul Brailoiu (psd) care a si fost raspuns.

Comments are closed.

Skip to content